- Dosarul nr.
- 6243/2004
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 20 ianuarie 2005
Decizia nr. 943/2005 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 6243/2004 — recurs împotriva rezoluției nr. 265/P/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 6457/969/2004 din data de 1 martie 2004, petentul V.N.A. a solicitat desființarea rezoluției nr. 265/P/2003 din 14 ianuarie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe judecătoarea I.C. de la Judecătoria Pitești, cercetată pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Petiționarul, în motivarea plângerii, a arătat că greșit a apreciat parchetul, că judecătoarea nu se face vinovată de abuz în serviciu, întrucât aceasta a omologat un raport de expertiză, efectuat într-o cauză civilă, aflată pe rol, ce conținea date nereale, incluzând la masa partajabilă un fânar în loc de grajd.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat plângerea, spre competentă soluționare, în conformitate cu prevederile art. 278 1 C. proc. pen., Curții de Apel Pitești. Curtea de Apel Pitești, prin sentința penală nr. 49/ F din 8 iunie 2004, a respins plângerea formulată de petiționarul V.N.A. împotriva rezoluției emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 265/P/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.N. împotriva încheierii nr. 2 din 17 ianuarie 2005a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosar nr. 6243/2004. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2005.