ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5999/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea formulată la 31 octombrie 2002, P.G., ș.a., judecători la Curtea de Apel Constanța au chemat în judecată Tribunalul Constanța și Ministerul Justiției, solicitând restituirea sumelor de bani încasate nelegal prin reținerea pe statul de plată a procentului de 7% din salariul lunar cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 noiembrie 1999 - 31 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii. Ministerul Justiției, în nume propriu și în calitate de reprezentant al Tribunalului Constanța, a invocat prin întâmpinare lipsa calității procesuale pasive a celor două părți, a formulat cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

și a solicitat, pe fond, în principal, respingerea acțiunii iar în subsidiar obligarea chematei în garanție de a restitui sumele reținute de la reclamanți. Aceeași excepție, a lipsei calității sale procesuale pasive a fost invocată și de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. care, prin întâmpinarea formulată la 26 noiembrie 2002, a solicitat și chemarea în garanție a C.N.A.S.S., solicitând în cazul admiterii acțiunii, obligarea acesteia de a-i restitui cuantumul de 25% din suma pretinsă de reclamant, ce a fost virată în contul acesteia. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1327 din 6 decembrie 2002, a admis în parte acțiunea și i-a obligat pe pârâți la restituirea sumelor reprezentând 7% din venitul lunar brut reținut din salariul reclamanților, în perioada 1 ianuarie 2000 - 31 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație de la data reținerii și până la achitarea acestora.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., și a respins cererea de chemare în garanție a acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate. A respins totodată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției precum și cererea de chemare în garanție a C.N.A.S., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală. Prima instanță a reținut în esență că Legea nr. 92/1992, fiind o lege specială în raport cu Legea asigurărilor de sănătate nr. 145/1997, lege cadru în materie, norma specială se aplică cu prioritate față de cea generală și nu poate fi afectată decât printr-o dispoziție expresă a legiuitorului. Hotărârea instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Constanța, care prin decizia civilă nr. 91/C din 27 ianuarie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției.

În conformitate cu dispozițiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 alin. (2) C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În acest sens, se arată că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că, printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Se invocă dispozițiile art. 4 din Legea nr. 145/1997 care prevăd obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și totodată obligația acestora de a plăti contribuția lunară, cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, în aceste categorii de persoane nefigurând magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Ca atare, se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință, pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii reclamanților. Recursul în anulare este fondat. Este de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reține: Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, astfel cum se precizează în aliniatul al doilea al art.99.

În acest sens, Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998, Hotărârea nr. 409 care, în art. 1 arată fără echivoc, că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru fiind prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998. În consecință, aceste acte normative prevăd fără echivoc că gratuitățile prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condițiile Legii nr. 145/1997, care prevede în art. 4 alin. (1) obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în aliniatul al doilea al aceluiași text, arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege, sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare, fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa și anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de aceasta, nu ar fi făcut trimiteri la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i și pe magistrați în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru, pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri, într-o anumită perioadă. Ca atare, instanțele care au reținut, prin hotărârile criticate de recursul în anulare, că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai sus menționate încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Distinct de acestea, urmează a se mai reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate. Astfel fiind, față de cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a se respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 91/C din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel Constanța și sentinței civile nr. 1327 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Constanța pe care le casează și, pe fond, respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2004.