ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5999/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin acțiunea formulată la 31 octombrie 2002, P.G.,

ș.a., judecători la Curtea de Apel Constanța au chemat în judecată Tribunalul

Constanța și Ministerul Justiției, solicitând restituirea sumelor de bani

încasate nelegal prin reținerea pe statul de plată a procentului de 7% din

salariul lunar cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de

sănătate, pentru perioada 1 noiembrie 1999 - 31 martie 2001, cu aplicarea

coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

Ministerul Justiției, în nume propriu și în

calitate de reprezentant al Tribunalului Constanța, a invocat prin întâmpinare

lipsa calității procesuale pasive a celor două părți, a formulat cerere de

chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și a solicitat, pe fond, în

principal, respingerea acțiunii iar în subsidiar obligarea chematei în garanție

de a restitui sumele reținute de la reclamanți.

Aceeași excepție, a lipsei calității sale

procesuale pasive a fost invocată și de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. care, prin întâmpinarea

formulată la 26 noiembrie 2002, a solicitat și chemarea în garanție a C.N.A.S.S.,

solicitând în cazul admiterii acțiunii, obligarea acesteia de a-i restitui

cuantumul de 25% din suma pretinsă de reclamant, ce a fost virată în contul

acesteia.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1327

din 6 decembrie 2002, a admis în parte acțiunea și i-a obligat pe pârâți la

restituirea sumelor reprezentând 7% din venitul lunar brut reținut din salariul

reclamanților, în perioada 1 ianuarie 2000 - 31 martie 2001, cu aplicarea

coeficientului de inflație de la data reținerii și până la achitarea acestora.

A admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., și a respins cererea de chemare în garanție a

acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate.

A respins totodată excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Justiției precum și cererea de chemare în

garanție a C.N.A.S., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

Prima instanță a reținut în esență că Legea nr. 92/1992,

fiind o lege specială în raport cu Legea asigurărilor de sănătate nr. 145/1997,

lege cadru în materie, norma specială se aplică cu prioritate față de cea

generală și nu poate fi afectată decât printr-o dispoziție expresă a

legiuitorului. Hotărârea instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel

Constanța, care prin decizia civilă nr. 91/C din 27 ianuarie 2003 a respins ca

nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției.

În conformitate cu dispozițiile art. 27 lit. f)

din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 alin. (2) C. proc. civ., Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a

declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

În acest sens, se arată că în

conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații și personalul

auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost

stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin Normele emise pentru aplicarea

acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile

prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că, printr-o interpretare

sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică,

rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la

asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în

contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă dispozițiile art. 4 din Legea nr. 145/1997

care prevăd obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu

domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în

România și totodată obligația acestora de a plăti contribuția lunară, cei

exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai

multe texte de lege, în aceste categorii de persoane nefigurând magistrații și

personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin

tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe

magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plată pentru

fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare, se apreciază că prin hotărârile criticate,

instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când

au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar

această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei

pe fond.

În consecință, pentru aceste motive, s-a

solicitat admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii

reclamanților.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că atât în

considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul

în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind

însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistemică a

tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate

urmează a reține:

Este de necontestat că în conformitate cu

prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30

septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază

în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc

însă prin hotărâre a guvernului, astfel cum se precizează în aliniatul al

doilea al art.99.

În acest sens, Guvernul a emis la data de 20

iulie 1998, Hotărârea nr. 409 care, în art. 1 arată fără echivoc, că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru fiind

prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de

Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, aceste acte normative prevăd fără

echivoc că gratuitățile prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

operează în condițiile Legii nr. 145/1997, care prevede în art. 4 alin. (1)

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară,

iar în aliniatul al doilea al aceluiași text, arată în mod imperativ că

„asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări sociale de

sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege, sunt

arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare, fără plata

contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi legale

rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa și anume ca

beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără

plata contribuției, sau să fie scutiți de aceasta, nu ar fi făcut trimiteri la „condițiile

Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i și pe magistrați

în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru, pentru

că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri

sau nu pot dobândi venituri, într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut, prin hotărârile

criticate de recursul în anulare, că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”

a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr.

92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit

actele normative mai sus menționate încălcând esențial legea, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de acestea, urmează a se mai reține că

mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30

martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind

modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat

următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul

sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit

de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării

dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost

constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind, față de cele ce preced, văzând și

dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a

casa hotărârile criticate și pe fond, a se respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva deciziei civile nr. 91/C din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel

Constanța și sentinței civile nr. 1327 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului

Constanța pe care le casează și, pe fond, respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 noiembrie 2004.