ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5251/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cerere formulată la 31

octombrie 2002, S.A., G.G. și A.M., judecători la Curtea de Apel Constanța au

chemat în judecată Tribunalul Constanța și Ministerul Justiției solicitând

restituirea sumelor de bani încasate nelegal prin reținerea pe statul de plată

a procentului de 7% din salariul lunar, cu titlu de contribuție la fondul de

asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 noiembrie 1999–31 martie 2001,

cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

Ministerul Justiției în nume propriu

și în calitate de reprezentant al Tribunalului Alba a invocat prin întâmpinare

lipsa calității procesuale pasive a celor două pârâte și a formulat cerere de

chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând în principal respingerea

acțiunii iar în subsidiar obligarea C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la restituirea sumelor

reținute din salariul lunar al celor trei reclamante.

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința nr. 1326 din 6 decembrie 2002, a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâții la plata către reclamante a sumelor de bani reprezentând 7% din

venitul brut lunar, reținute din salariile acestora cu titlu de primă de

asigurare pentru sănătate, în perioada 1 ianuarie 2000–31 martie 2001, cu

aplicarea dobânzii legale aferente de la data reținerii și până la data plății

efective.

A respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Justiției invocată de acesta, ca nefondată.

A admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. în cererea de chemare în garanție formulată

de Ministerul Justiției, invocată de reclamanți.

A respins cererea de chemare în

garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., formulată de Ministerul Justiției, ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut în esență că, din coroborarea dispozițiilor art. 99 alin. (1)

și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 cu cele ale H.G. nr. 409/1998 și

ale Legii nr. 118/2001 (pentru aprobarea O.U.G. nr. 179/1999, privind

modificarea și completarea Legii nr. 92/1992) rezultă că magistrații și

personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea

asistenței medicale gratuite, de plata unor contribuții la asigurările sociale

de sănătate.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, prin decizia nr. 87/C din 27 ianuarie 2003, a respins ca nefondat

recursul declarat de Ministerul Justiției în nume propriu și pentru Tribunalul

Constanța.

În conformitate cu dispozițiile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 alin. (2) C. proc. civ.,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând

că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens se arată că în conformitate

cu art. 99 din Legea 92/1992 magistrații și personalul auxiliar de specialitate

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar

condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998

precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că

acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că, printr-o interpretare

sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică,

rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la

asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în

contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă dispozițiile art. 4 din Legea

nr. 145/1997 care prevăd obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii

români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au

reședința în România și totodată obligația acestora de a plăti contribuția

lunară, cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres

în mai multe texte de lege, în aceste categorii de persoane nefigurând

magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare

că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și

pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plată pentru

fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare, se apreciază că prin hotărârile

criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în

vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția

lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

În consecință pentru aceste motive

s-a solicitat admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii

reclamanților.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că atât în

considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul

în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind

însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistemică a

tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate

urmează a reține:

Este de necontestat că, în conformitate

cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de

30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se

stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, astfel cum se precizează în alineatul

al doilea al art. 99.

În acest sens, Guvernul a emis la data de

20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1, arată fără echivoc, că de

aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de

sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru

fiind prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999

emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. 409/1998.

În consecință, aceste acte normative

prevăd fără echivoc că operează gratuitățile prevăzute de art. 99 și art. 141

din Legea 92/1992 în condițiile Legii 145/1997, care prevede în art. 4 alin. (1)

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară,

iar în aliniatul al doilea al aceluiași text, arată în mod imperativ că

„asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări sociale de

sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege

sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare, fără plata

contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi

legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa și

anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate „să se facă în condițiile Legii 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de aceasta, nu ar fi făcut

trimiteri la „condițiile Legii 145/1997” și ar fi menționat-o expres,

incluzându-i și pe magistrați în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55

din această lege.

Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru

pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au

venituri sau nu pot dobândi venituri, într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut,

prin hotărârile criticate de recursul în anulare, că sintagma „în condițiile Legii

145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea

specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au

aplicat greșit actele normative mai sus menționate încălcând esențial legea,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de acestea, urmează a se mai

reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea 118 din

30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind

modificarea și completarea Legii 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat

următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul

sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit

de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării

dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost

constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Astfel fiind, față de cele ce preced,

văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în

anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a se respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 87/C din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă.

Casează decizia recurată precum și

sentința nr. 1326 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Constanța, secția civilă,

și respinge ca nefondată acțiunea reclamantelor A.M., G.G. și S.A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie

2004.