ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5251/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5251/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin cerere formulată la 31
octombrie 2002, S.A., G.G. și A.M., judecători la Curtea de Apel Constanța au
chemat în judecată Tribunalul Constanța și Ministerul Justiției solicitând
restituirea sumelor de bani încasate nelegal prin reținerea pe statul de plată
a procentului de 7% din salariul lunar, cu titlu de contribuție la fondul de
asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 noiembrie 1999–31 martie 2001,
cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.
Ministerul Justiției în nume propriu
și în calitate de reprezentant al Tribunalului Alba a invocat prin întâmpinare
lipsa calității procesuale pasive a celor două pârâte și a formulat cerere de
chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând în principal respingerea
acțiunii iar în subsidiar obligarea C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la restituirea sumelor
reținute din salariul lunar al celor trei reclamante.
Tribunalul Constanța, secția civilă,
prin sentința nr. 1326 din 6 decembrie 2002, a admis în parte acțiunea și a
obligat pârâții la plata către reclamante a sumelor de bani reprezentând 7% din
venitul brut lunar, reținute din salariile acestora cu titlu de primă de
asigurare pentru sănătate, în perioada 1 ianuarie 2000–31 martie 2001, cu
aplicarea dobânzii legale aferente de la data reținerii și până la data plății
efective.
A respins excepția lipsei calității
procesuale pasive a Ministerului Justiției invocată de acesta, ca nefondată.
A admis excepția lipsei calității
procesuale pasive a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. în cererea de chemare în garanție formulată
de Ministerul Justiției, invocată de reclamanți.
A respins cererea de chemare în
garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., formulată de Ministerul Justiției, ca fiind
formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța a reținut în esență că, din coroborarea dispozițiilor art. 99 alin. (1)
și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 cu cele ale H.G. nr. 409/1998 și
ale Legii nr. 118/2001 (pentru aprobarea O.U.G. nr. 179/1999, privind
modificarea și completarea Legii nr. 92/1992) rezultă că magistrații și
personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență
medicală, medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea
asistenței medicale gratuite, de plata unor contribuții la asigurările sociale
de sănătate.
Curtea de Apel Constanța, secția
civilă, prin decizia nr. 87/C din 27 ianuarie 2003, a respins ca nefondat
recursul declarat de Ministerul Justiției în nume propriu și pentru Tribunalul
Constanța.
În conformitate cu dispozițiile art.
27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 alin. (2) C. proc. civ.,
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând
că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o
soluționare greșită a cauzei pe fond.
În acest sens se arată că în conformitate
cu art. 99 din Legea 92/1992 magistrații și personalul auxiliar de specialitate
beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar
condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998
precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că
acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se mai susține că, printr-o interpretare
sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică,
rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la
asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în
contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă dispozițiile art. 4 din Legea
nr. 145/1997 care prevăd obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii
români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au
reședința în România și totodată obligația acestora de a plăti contribuția
lunară, cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres
în mai multe texte de lege, în aceste categorii de persoane nefigurând
magistrații și personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare
că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și
pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plată pentru
fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare, se apreciază că prin hotărârile
criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în
vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția
lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare
greșită a cauzei pe fond.
În consecință pentru aceste motive
s-a solicitat admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii
reclamanților.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reținut în primul rând că atât în
considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul
în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind
însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistemică a
tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate
urmează a reține:
Este de necontestat că, în conformitate
cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de
30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate
beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.
Condițiile de acordare a acestora se
stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, astfel cum se precizează în alineatul
al doilea al art. 99.
În acest sens, Guvernul a emis la data de
20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1, arată fără echivoc, că de
aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de
sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru
fiind prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999
emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe
lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. 409/1998.
În consecință, aceste acte normative
prevăd fără echivoc că operează gratuitățile prevăzute de art. 99 și art. 141
din Legea 92/1992 în condițiile Legii 145/1997, care prevede în art. 4 alin. (1)
obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară,
iar în aliniatul al doilea al aceluiași text, arată în mod imperativ că
„asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări sociale de
sănătate”.
În art. 6 și art. 55 din aceeași lege
sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare, fără plata
contribuției și cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi
legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa și
anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de
specialitate „să se facă în condițiile Legii 145/1997”.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei
prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea 92/1992 să aibă calitatea de
asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de aceasta, nu ar fi făcut
trimiteri la „condițiile Legii 145/1997” și ar fi menționat-o expres,
incluzându-i și pe magistrați în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55
din această lege.
Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru
pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au
venituri sau nu pot dobândi venituri, într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanțele care au reținut,
prin hotărârile criticate de recursul în anulare, că sintagma „în condițiile Legii
145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea
specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au
aplicat greșit actele normative mai sus menționate încălcând esențial legea,
ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Distinct de acestea, urmează a se mai
reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea 118 din
30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind
modificarea și completarea Legii 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat
următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul
sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit
de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării
dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de
sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost
constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății
contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Astfel fiind, față de cele ce preced,
văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în
anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a se respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva deciziei nr. 87/C din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția
civilă.
Casează decizia recurată precum și
sentința nr. 1326 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Constanța, secția civilă,
și respinge ca nefondată acțiunea reclamantelor A.M., G.G. și S.A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie
2004.