ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 100/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la 17 iunie 2002

U.D.S.A.M.V.B. a chemat în judecată L.C.C.C.S. București, contestând modul de

soluționare a notificării făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 și a solicitat:

anularea deciziei nr. 1117 din 10 aprilie 2004, constatarea inexistenței

titlului valabil de preluare a unui imobil compus din clădire și teren în

suprafață de 1583 mp situate în București, obligarea pârâtei să-i predea construcția

și terenul susmenționat.

În motivarea contestației se arată că a

notificat pârâta în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 să-i

restituie imobilul precizat în notificare, iar aceasta, fără a aștepta

depunerea actelor sau împlinirea termenului de depunere a acestora a răspuns în

sensul că, fiind construită clădirea din fondurile Consiliului Superior al

Agriculturii pe respectivul teren, obținut potrivit legii, nu poate face

obiectul retrocedării. În continuare, se dezvoltă modalitatea în care a devenit

proprietara imobilului și se argumentează, în fapt și drept, necesitatea

restituirii în natură.

Pe parcursul procesului contestatoarea a

formulat cerere modificatoare prin care a arătat că înțelege să se judece cu: L.C.C.S.M.S.;

Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Guvernul României, Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Agenția Domeniilor Statului.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă nr. 188 din 3 martie 2003, a admis excepția lipsei

calității procesuale active a contestatoarei și în consecință a respins

contestația împotriva pârâților menționați, contestatoarea a fost obligată să

plătească suma de 100.380.600 lei cheltuieli de judecată către L.C.C.S.M.S.

Instanța a reținut că art. 3 din Legea

nr. 10/2001 care conferea calitatea de persoană îndreptățită și persoanelor

juridice-proprietare ale imobilelor preluate în mod abuziv de stat a fost

modificat și completat prin art. 1 din O.U.G. nr. 184/2002 care prevede

introducerea unui alineat potrivit căruia „Ministerele, celelalte instituții

publice ale statului sau unităților administrativ-teritoriale inclusiv cele

autonome sau independente.... nu au calitate de persoane îndreptățite și nu fac

obiectul prezentei legi”. Întrucât contestatoarea are statutul de instituție

publică autonomă nu mai poate pretinde măsurile reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001, norma de completare și modificare fiind aplicabilă din momentul

intrării ei în vigoare, adică 18 decembrie 2002.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel contestatoarea. Criticile vizează atât fondul litigiului, cu precizarea că

nu s-a prezentat în proces în calitate de instituție publică a statului ci în

calitate de subiect de drept civil, cât și problema cheltuielilor de judecată

la care a fost obligată, cu mențiunea culpei Statului care a modificat legea pe

parcursul soluționării procesului, cât și a faptului că onorariul este excesiv

de mare, față de aportul avocatului la soluționarea cauzei.

Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, prin decizia civilă nr. 435 din 18 septembrie 2003 a respins ca

nefondat apelul declarat de contestatoarea, U.Ș.A.M.V.B.

Instanța a apreciat legală soluția dată

pe fond de Tribunal, soluția ce se impunea ca urmare a modificării legislative

intervenite iar cu privire la cheltuielile de judecată, s-a apreciat corectă

aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., neimpunându-se a se

proceda conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

prezentul recurs contestatoarea numai sub aspectul obligării sale la plata

cheltuielilor de judecată.

Se susține, în esență, că din

întâmpinarea depusă în apel de intimată, L.C.L.S.M.S. rezultă că onorariul de

avocat la care a fost obligată cu titlu de cheltuieli de judecată rezultă că

acesta a reprezentat și prestația avocaților în căile de atac, fapt ce impunea

defalcarea sa; greșit s-a apreciat culpa sa procesuală conform art. 274 alin. (1)

C. proc. civ.; modificarea legii nu i se poate imputa drept culpă procesuală.

Recursul se privește ca nefondat.

În conformitate cu art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuieli de judecată.

Contestatoarea a căzut în pretenții

conform textului de lege citat deoarece a pierdut procesul, iar intimata a

cerut plata cheltuielilor de judecată ce constau în achitarea onorariului

avocațial și a făcut dovada asistenței juridice acordate (împuternicire

avocațială – fila 34 dosar fond) și a achitării onorariului (filele 201, 202 și

203, dosar fond).

Mai mult, contestația a fost introdusă la

17 mai 2002, împuternicirea avocațială este din 31 mai 2002, onorariul a fost

achitat în trei tranșe, la 9 iunie , 9 iulie , 6 decembrie 2002. Legea nr. 10/2001

a fost modificată, în sensul ce interesează cauza la 18 decembrie 2002, deci

după achitarea onorariului. Contestatoarea nu numai că nu renunță la judecată

dar chiar declară apel criticând sentința și pe fond.

În aceste condiții nu se poate vorbi de

faptul că nu ar exista întrunite condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

privind căderea în pretenții a contestatoarei.

Cu privire la defalcarea onorariului

avocaților se reține că în considerarea aceluiași onorariu intimata pârâtă a

fost apărată de același avocat atât la fond cât și în apel, precum și în

recursul de față.

În ce privește culpa Statului care a modificat

legislația, luându-i contestatoarei un drept pe parcursul soluționării

litigiului, aceasta este o problemă ce excede cadrului prezentului proces și în

consecință nu poate fi examinată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

contestatoarea U.Ș.A.M.V.B. împotriva deciziei civile nr. 435/A din 19

septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 ianuarie 2005.