ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4367/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul

Tribunalului București la data de 9 ianuarie 2002, reclamantul D.D.B. a chemat

în judecată pe pârâta SC A. București SA pentru ca, prin hotărârea ce se va

pronunța, să fie obligată la restituirea în natură a imobilului situat în

comuna Clinceni, imobil compus din conac, utilaje, instalații și terenul

aferent, sau la plata sumei de 500.000 dolari SUA, contravaloarea imobilului.

Ulterior, reclamantul a cesionat

drepturile sale litigioase numitei A.C. care a preluat în nume propriu acțiunea

în revendicare.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 247 din 10 martie 2003, respingând excepția lipsei

calității procesuale active invocată de pârâtă, a admis cererea reclamantei

A.C. și a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie

imobilul alcătuit din teren în suprafață de 16.148 mp și construcțiile

existente pe acesta.

Tribunalul a reținut că proprietatea

numitului B.D. a fost preluată de stat în mod abuziv, în baza Legii nr.

187/1945 și a Decretului nr. 83 din 2 martie 1949. La aprecierea caracterului

abuziv al preluării, instanța a avut în vedere faptul că procesul verbal

întocmit în baza Decretului nr. 83/1949 nu constituie titlu valabil, întrucât

face mențiunea doar despre preluarea imobilului expropriat în 1945 iar

obligația restituirii în natură a imobilului preluat cu sau fără titlu este

reglementată de dispozițiile art. 20 și art. 21 din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reținut că în cauză nu s-a

făcut dovada imposibilității restituirii în natură.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta SC A. București SA.

Prin decizia civilă nr. 427A din 17

septembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, a respins

ca nefondat apelul formulat de pârâtă.

Curtea de Apel a reținut că cererea

de restituire în natură a imobilului a fost întemeiată pe prevederile Legii nr.

10/2001. Având în vedere faptul că preluarea s-a realizat în mod abuziv, în

cauză erau incidente dispozițiile art. 9 din lege, în sensul că el se restituie

în natură în starea în care se afla la data cererii de restituire, indiferent

în posesia cui se află. Împrejurarea că imobilul nu mai servește scopului

pentru care a fost preluat, fiind în conservare, nu reprezintă în sine un motiv

pentru a refuza restituirea.

Împotriva deciziei Curții de Apel

București a declarat recurs, în termen legal, pârâta.

Invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., pârâta arată că hotărârea este nelegală pentru că reclamanta

nu avea dreptul la restituire în natură dat fiind faptul că ulterior

exproprierii, investițiile, lucrările de modernizare și recompartimentare au

făcut ca imobilul în litigiu să devină un imobil nou în raport cu cel preluat.

Prin urmare, reclamantei i se cuvin doar măsuri reparatorii prin echivalent. Se

mai arată că despăgubirile nu trebuie să cadă în sarcina pârâtei ci în sarcina

Ministerului Finanțelor Publice, respectiv a A.P.A.P.S., deoarece SC A.

București SA este o societate pe acțiuni la care A.P.A.P.S. deține 42,02% din

capitalul social.

La data de 18 martie 2004, în

ședința din cameră de consiliu, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 302

1

și art. 304 C.

proc. civ., astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 58/2003, a

declarat admisibil în principiu recursul, fixând termen de judecată în ședință

publică.

Recursul declarat de pârâtă este

nefondat.

În cauză sunt incidente

dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate

în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fapt, de altfel,

necontestat de pârâtă.

Față de aceste susțineri ale

pârâtei, Curtea constată că art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 stabilește cu

valoare de principiu faptul că „Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în

posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se

află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini”. Alin. (2) al

articolului stabilește excepția, în sensul că atunci când restituirea în natură

nu mai este posibilă, se aplică măsurile reparatorii prin echivalent.

Prevalându-se de

dispozițiile art. 18 lit. c) din lege, pârâta pretinde că regula instituită de

art. 9 alin. (1) nu poate fi aplicată și, pe cale de consecință, reclamanta nu

poate beneficia de restituirea în natură, deoarece imobilul a devenit un imobil

nou în raport cu cel preluat în anul 1945. Se arată că în anul 1945 exista doar

o clădire cu destinația de grajduri, crescătorie de păsări și depozit de

cereale iar în prezent există un laborator modern, cu pardoseli din mozaic și

faianță, destinat activității specifice de analize genetice.

Prin pct. 18.3 din

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin

H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003, se dă o lămurire suplimentară dispozițiilor

art. 18 lit. c).

Astfel, potrivit

Normelor metodologice, imobil nou în raport cu cel preluat este considerat a fi

acea construcție căreia, prin transformările survenite, în raport cu forma

inițială i s-au adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce

reprezintă peste 50% din suprafața construită inițial (etajări sau/și adăugări

de corpuri noi pe orizontală). De asemenea, este considerat a fi imobil nou și

acea clădire care prin modificările aduse este destinată să deservească o

activitate specifică.

Din analiza întregului material

probator administrat în cauză, cu privire la acest aspect rezultă următoarea

situație de fapt:

La data de 9 iunie 1945,

comisia alcătuită în temeiul Legii nr. 187/1945 a cercetat situația

proprietății și a constatat că imobilul ce urma să fie expropriat reprezenta o

exploatare intensivă, modernă, specializată în creșterea vitelor, a porcilor, a

păsărilor și a oilor de rasă, dotată cu instalații moderne.

În anul 1949, data

preluării efective a imobilului, s-a întocmit un inventar ce forma anexa nr. 4

la procesul verbal de preluare, în inventar fiind menționate toate dotările și

instalațiile.

În cauză s-a efectuat și

un raport de expertiză tehnică imobiliară în urma căruia s-a constatat că pe o

suprafață totală de 1896 mp există construcțiile preluate de stat în anul 1949

și anume un bloc hale universale, birou și locuință administrator, locuință

pentru muncitori. În perioada 1950 – 1970, pe o suprafață desfășurată de 146 mp

s-au construit un garaj, o casă poartă și un depozit de combustibil iar în perioada

1979 - 1981, pe o suprafață desfășurată de 84,90 mp, un post trafo și un grup

electrogen, hale de testare, rezervor apă și casa de pompe, precum și drumuri

și platforme de beton, împrejmuiri, rețele electrice, conducte de apă și rețea

de canalizare.

Prin urmare, Curtea

constată că lucrările edificate ulterior preluării nu se încadrează în nici una

din ipotezele avute în vedere în Normele metodologice, deoarece nu au depășit

50% din suprafața construită inițial și nici nu au determinat folosirea imobilului

pentru o altă activitate specifică, alta decât cea inițială.

Nici construirea unor

drumuri, rețele electrice sau de canalizare nu poate aduce imobilului calitatea

de imobil nou deoarece, conform pct. 18.4 din Normele metodologice „Nu

constituie imobil nou în raport cu cel preluat acea construcție căreia i s-a

modificat compartimentarea inițială - din spații de locuit în birouri și

invers, i s-au adus numai îmbunătățiri funcționale (racordări de gaze,

termoficare, consolidări sau alte lucrări de întreținere curentă, consolidări

și altele asemenea)”.

De altfel, trebuie

subliniat faptul că pârâta – recurentă invocă pentru prima oară în recurs

dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. În fața instanței de fond

apărările pârâtei s-au rezumat la a arăta faptul că reclamanta are dreptul doar

la măsuri reparatorii prin echivalent, iar în apel apărarea sa a fost

construită pe ideea existenței unui titlu valabil și a imposibilității

restituirii datorate faptului că scopul pentru care a fost preluat subzistă.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea constată că, prin hotărârea pronunțată, Curtea de Apel

București a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a constatat că

imobilul poate fi restituit în natură și a decis în consecință, motiv pentru

care va respinge recursul declarat de pârâta SC A. București SA ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA

București împotriva deciziei civile nr. 427A din 17 septembrie 2003 a Curții de

Apel București, secția a III a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie

2004.