ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2516/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2516/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.H.P. a chemat în judecată pe pârâta SC M.I. SRL Sibiu și a solicitat să se constate nulitatea hotărârii adunării generale extraordinare din 28 iulie 1998, a încheierii nr. 722 din 30 aprilie 1999 și a certificatului de mențiuni din Registrul Comerțului. Tribunalul Sibiu, prin încheierea 493/C din 2 aprilie 2001, a respins cererea reclamantului, considerând că, la data introducerii acțiunii, acesta nu mai era asociat al societății comerciale, calitate pe care a pierdut-o odată cu pronunțarea sentinței civile 569/C din 25 iunie 1999 a tribunalului. Curtea de Apel Alba Iulia, sesizată cu apelul declarat de reclamant, împotriva încheierii susmenționate, prin decizia civilă 630/A din 8 august 2001, a respins, ca nefondată, cererea, constatând lipsa calității procesuale active a acestuia la data promovării acțiunii.
Împotriva deciziei, astfel pronunțate, reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, recurentul susține că retragerea din societate își produce efectele de la data înregistrării în registrul comerțului, când toate mențiunile privind o societate comercială devin opozabile terților, iar hotărârea adunării generale extraordinare, prin care s-a luat măsura majorării capitalului social, a fost luată în perioada în care era asociat cu aport majoritar. Recursul este fondat și va fi admis, pentru considerentele ce se vor expune: Retragerea unui asociat dintr-o societate comercială cu răspundere limitată, reprezintă o modificare a actului constitutiv, care poate fi făcută cu respectarea condițiilor de formă și de publicitate prevăzute pentru încheierea lui.
Aceasta reprezintă și numai sub aspect procedural modificări ale pactului societar, controlate de instanța judecătorească, care presupune înregistrarea la registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial și al căror efecte se pot produce numai după îndeplinirea acestor condiții. Chiar dacă schimbarea intervenită în actele constitutive este precedată de o fază consensuală, ea trebuie urmată de formalitățile prevăzute de lege (autentificare, autorizarea judecătorească, înregistrarea în registrul comerțului, publicarea în Monitorul Oficial), pentru a-și produce efectele scontate. Reclamantul a cerut anularea hotărârii adunării generale extraordinare din 27 iulie 1998 și a încheierii din aprilie 1999, acte anterioare retragerii lui societatea comercială (25 iunie 1999). Instanțele de fond au avut greșita reprezentare a calității procesuale active.
Dreptul de a ataca hotărârea adunării generale se naște la momentul emiterii ei. La acel moment apare interesul acțiunii, care rămâne actual și prin pierderea ulterioară a calității de asociat, până la împlinirea termenului de prescripție. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa decizia civilă 630/A din 8 august 2001, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru a se pronunța asupra fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamantul B.H.P., împotriva deciziei nr. 630/A din 8 august 2001, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială și contencios administrativ. Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.