ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5727/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 11 octombrie 1999

reclamanții Z.M.P. și D.M.A. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General

al Municipiului București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligat să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat

în București, compus din parter, două etaje și teren de 281 mp.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că autorul lor Z.G.N., de profesie avocat, a dobândit proprietatea

imobilului revendicat în anul 1938 prin act autentic și transcris. În anul

1945, prin act autentic, Z.G.N. a donat reclamanților parterul și etajul I ale

imobilului, donatorul păstrându-și proprietatea etajului II. În mod arbitrar

prin decizia nr. 14065 din 27 august 1951 a fostului Sfat Popular al Capitalei

imobilul a fost trecut în proprietatea statului.

Prin petițiile aflate la dosar de

fond reclamanții Z.M.P. și D.M.A. și-au întregit acțiunea introductivă de

instanță în sensul că au cerut să se dispună nulitatea absolută a contractelor

de vânzare-cumpărare nr. 3342/24.018/1997 și nr. 2434/27.433/1996 încheiate în

condițiile Legii 112/1995 cu referire la apartamentul nr. 8 al imobilului

revendicat. Totodată, reclamanții au solicitat citarea în cauză, în calitate de

pârâți, a cumpărătorilor M.M. și C.C.V.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 311 din 2 aprilie

2001, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, astfel cum a fost

completată, cu motivarea că nu s-a făcut dovada faptului că proprietarii

nemișcătorului făceau parte din categoriile de persoane exceptate de

naționalizare, iar contractele de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții M.M. și

C.C.V au fost instrumentate valabil, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Apelurile declarate împotriva

acestei sentințe de reclamantul D.M.A. și de Z.B., persoană introdusă în cauză

în calitate de succesoare a reclamantului Z.M.P., au fost admise de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 657 din 21

decembrie 2001, a schimbat hotărârea tribunalului, în sensul că a respins

acțiunea reclamanților ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, instanța nu

a soluționat apelul în temeiul motivelor formulate de reclamanți, ci a invocat

din oficiu două motive de ordine publică referitoare la lipsa calității

procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București și la

neîndeplinirea condiției coparticipării procesuale pasive obligatorii.

Cu referire la primul motiv, Curtea

de Apel București a motivat că acțiunea în revendicare privește atât

apartamentul nr. 8, cumpărat de pârâții persoane fizice, cât și restul

apartamentelor situate în imobilul din București, cu referire la care nu există

date că ar fi fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995. Interpretând

prevederile art. 1-4 și art. 11 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 și art. 121-123

din Legea nr. 215/2001, instanța de apel a decis că atât în capătul de cerere

privind revendicarea imobilului, cât și în cel referitor la nulitatea celor

două contracte, Municipiul București are calitate procesuală pasivă, iar nu și

Consiliul General al Municipiului București, chemat în judecată de către

reclamanți.

Cu privire la cel de al doilea motiv

de ordine publică invocat din oficiu, instanța de apel a constatat că numitele C.G.

și M.E., părți contractante (cumpărătoare) în actele de vânzare-cumpărare a

căror nulitate se pretinde, nu au fost chemate în judecată de reclamanți,

prezența lor în proces fiind necesară și în capătul de cerere referitor la

revendicarea care se presupune, obligatoriu, operațiunea juridică de comparare

a titlurilor.

Împotriva deciziei dată în apel, în

termen legal, au declarat recurs reclamanții D.A.M. și Z.B.(moștenitoarea lui Z.M.P.).

Întrucât după promovarea recursului

a decedat și reclamantul D.A.M., a fost introdus în cauză, în aceeași calitate,

moștenitorul P.M.D.(certificatul de calitate de moștenitor nr. 2 din 17

ianuarie 2003 eliberat de B.N.P. L.G., dosar de recurs).

În dezvoltarea recursului

reclamanții au formulat următoarele critici: în mod greșit instanța de apel a

rezolvat aspectul referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului

Consiliul General al Municipiului București; la data când reclamanții și-au

întregit acțiunea introductivă de instanță aveau cunoștință de situația

juridică a apartamentului vândut doar din adresele întocmite de pârât din care

rezultă calitatea de cumpărători doar în persoana celor doi pârâți; stabilirea

cadrului procesual, conform principiului disponibilității, aparține

reclamantului, astfel că nechemarea în judecată a persoanelor indicate de

instanța de apel, nu impietează asupra valabilității cererii, ci doar asupra

opozabilității sale.

Recursul este fondat, în sensul

considerentelor care succed:

Potrivit art. 6 alin. (3) din Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului

statului asupra bunurilor care au intrat în proprietatea sa în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, iar în conformitate cu art. 12 alin. (5) din

aceeași lege, în litigiile care privesc astfel de bunuri, statul este

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar unitățile

administrativ-teritoriale, de către consiliile județene, de Consiliul General

al Municipiului București sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în

fiecare caz, președintelui consiliului județean sau primarului. Acesta poate

desemna un alt funcționar de stat sau un avocat care să-l reprezinte în

instanță.

Dispozițiile legale citate se

armonizează cu cele cuprinse în legile, succesive, ale administrației publice

locale (Legea nr. 59/1991, în vigoare la data introducerii acțiunii și Legea

nr. 215/2001), potrivit cărora administrația publică a municipiului București

se realizează de către consiliile locale ale sectoarelor Municipiului București

și de Consiliul General al Municipiului București, ca autorități deliberative,

precum și de către primarii sectoarelor și Primarul General al Municipiului

București, ca autorități executive.

În considerarea celor ce preced, se

constată că pârâtul Consiliul General al Municipiului București are calitate

procesuală pasivă, soluția contrară adoptată de instanța de apel nefiind

legală.

Cu referire la cel de al doilea

motiv de ordine publică ce privește nerespectarea condiției coparticipării

procesuale pasive obligatorii, în considerarea căruia instanța de apel a

respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, se constată următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 2434/27433 din 20 decembrie 1996 (dosar de fond) SC H.N. SA., ca

reprezentantă a Primăriei Municipiului București a vândut soților C.C.V. și C.G.

o parte din apartamentul nr. 8 al imobilului din București, iar prin contractul

nr. 3342/24.018 din 14 februarie 1997, aceeași vânzătoare a vândut soților M.M.

și M.E. o altă porțiune a aceluiași apartament (câte două camere și dependințe,

o parte comune, pentru fiecare categorie de cumpărători).

Respingând ca inadmisibilă acțiunea,

atât cu referire la capătul de cerere privind revendicarea, cât și în ceea ce

privește nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare,

instanța de apel a reproșat reclamanților că nu au cerut chemarea în judecată a

tuturor cumpărătorilor. Reproșul putea fi și mai energic pentru că reclamanții

nu au cerut chemarea în judecată nici a SC H.N. SA., societate care a realizat

în fapt operațiunea juridică a vânzării și întrucât acțiunea în nulitate este

strâns legată de cauza actului juridic, ca expresie a poziției subiective a

părților față de contractul încheiat, se impunea, obligatoriu, chemarea în

judecată și a acestei societăți, care a încheiat efectiv contractele și care

este parte prin organele sale de conducere în actele juridice atacate în

justiție.

Pe de altă parte, este reală

afirmația recurenților-reclamanți potrivit căreia la data întregirii acțiunii

cu capătul de cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, nu

cunoșteau situația juridică a apartamentului decât din adresa nr. MF/30.041 din

6 ianuarie 2000 a Primăriei Municipiului București (dosar de fond) din care

rezulta numai numărul și data contractelor, iar calitatea de cumpărători o

aveau numai cele două persoane fizice cu referire la care s-a întregit acțiunea

în nulitate.

Eroarea în care s-au aflat

reclamanții la acea dată este de înțeles pentru că ei nefiind părți în aceste

contracte, actele juridice reprezentau, ca pentru orice alt terț, un fapt

juridic.

Potrivit art. 47 C. proc. civ., mai

multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii

este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor

au aceeași cauză.

Textul citat reglementează

litisconsorțiul sau coparticiparea procesuală care, în conformitate cu poziția

părților, poate fi activă, pasivă sau mixtă. Deși în principiu, în funcție de

rolul voinței părților în formarea sa, coparticiparea procesuală are un

caracter facultativ, sunt situații în care, datorită naturii litigiului, coparticiparea

procesuală este obligatorie sau necesară. Este cazul,

exempli gratia

,

proceselor privitoare la sistarea stării de indiviziune, litigiu unde trebuie

să participe toți coproprietarii, întrucât, în caz contrar, partajul este nul

(art. 797 C. civ.).

Distincția dintre litisconsorțiul

facultativ și cel necesar (obligatoriu) prezintă importanță și pentru speța de

față, deoarece jurisprudența este unanimă în a considera că dintr-o acțiune în

anulare sau nulitatea unui contract instanța trebuie să constate nevalabilitatea

actului juridic față de toate părțile și întrucât pronunțarea unei hotărâri

uniforme reprezintă o necesitate obiectivă, în materia nulităților actelor

juridice litisconsorțiul este întotdeauna necesar, obligatoriu și unitar.

Dacă instanța de apel a apreciat

corect că datorită naturii litigiului coparticiparea procesuală pasivă este

obligatorie, se constată totuși că soluția adoptată este greșită întrucât

instanța de control judiciar a transformat un motiv de ordine publică care

conducea, inevitabil, la desființarea sentinței pentru nerespectarea de către

tribunal a prevederilor art. 47 C. proc. civ., într-o excepție peremptorie

legată de respingerea acțiunii ca inadmisibilă, ceea ce a obstaculat

soluționarea pe fond a litigiului și a împiedicat pe reclamanți să-și

valorifice în justiție un drept cu referire la care pretind că pârâții l-au

încălcat.

De altfel, admițând apelul,

schimbând sentința și respingând acțiunea ca inadmisibilă, instanța de apel a

încălcat prevederile art. 296 C. proc. civ. întrucât a creat reclamanților o

situație mai grea în propria cale de atac.

În temeiul motivului de ordine

publică analizat, instanța de apel trebuia să constate că tribunalul a fost

lipsit de rolul activ pe care îl impunea art. 129 și art. 130 C. proc. civ. și

care obliga instanța de fond să nu poată hotărî asupra valabilității a două

acte juridice până nu punea în vedere reclamanților că au obligația legală de a

cere citarea în cauză a tuturor părților ce au încheiat contractele atacate în

justiție. Soluția de respingere a acțiunii era de primit numai atunci când

reclamanții ar fi refuzat, fără o justificare reală și serioasă, chemarea în

judecată și a celorlalte persoane din contractele atacate.

Întrucât curtea de apel nu a

procedat astfel, se impune admiterea recursului declarat de reclamanți, casarea

deciziei și reluarea judecății în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul D.A.M.,

continuat de moștenitorul P.M.D. și de reclamanta Z.B. împotriva deciziei nr. 657

din 21 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care

o casează și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie

2004.