ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2284/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 1 aprilie 1999, M.A. și M.Ș.H. au chemat în judecată pe Municipiul București, C.M. și V.V. cerând, prin acțiune modificată și completată ulterior, să fie constatată nulitatea absolută a contractelor nr. 3294 din 17 iulie 1997 (încheiat cu pârâta C.M.) și nr. 3281 din 7 iulie 1997 (încheiat cu pârâta V.V.) privind vânzarea-cumpărarea imobilului compus din o casă și 302 mp teren, situat în București, și naționalizat cu încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950. Totodată, au solicitat obligarea pârâților să le predea imobilul, în deplină proprietate și posesie. Pârâtele C.M.

și V.V. au chemat în garanție pe S.C. F. S.A. București pentru a fi obligată, în caz de evicțiune, să le restituie, actualizate, sumele de bani plătite cu titlu de preț al vânzării-cumpărării imobilului. Tribunalul București, secția a V-a civilă și contencios administrativ, prin sentința nr. 834 din 30 noiembrie 2000 a admis acțiunea principală și cererile de chemare în garanție, așa cum au fost formulate. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 226 din 14 mai 2002, a admis apelurile declarate de pârâtele C.M. și V.V. și a schimbat sentința, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea principală și, ca urmare fără obiect, cererile de chemare în garanție. A respins, ca nefondat, apelul pârâtului Municipiul București, prin Primarul General.

Motivarea soluției din apel reține nevalabilitatea titlului statului și validarea, pe temeiul comparării titlurilor și aparenței în drept, a actelor de înstrăinare atacate. Împotriva acestei decizii, reclamantele și pârâtul Municipiul București, prin Primarul general au declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora reclamantele au arătat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor și principiilor de drept referitoare la administrarea și aprecierea probelor (hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii). În esență, fiind dată nulitatea absolută a mandatului vânzătorului pentru absența formei autentice și a actelor de înstrăinare, pentru cauză ilicită, n-au fost ordonată administrarea probelor cerute sau necesare dezbaterii acestor aspecte de nelegalitate, iar aprecierea probelor administrate a fost făcută trunchiat ori n-a fost făcută.

Respectiv, instanțele au ignorat că actele de înstrăinare au fost încheiate cu rea-credință și prin fraudă la lege, situație care rezultă din schimbarea destinației concrete a bunului cumpărat și din faptul că subdobânditorii au cunoscut că acesta este proprietatea reclamanților. Nu mai puțin, compararea titlurilor a fost aplicată greșit. În consecință, au cerut reformarea soluției atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Pârâtul a invocat legalitatea titlului statului și absența identificării fizice a bunului revendicat. Recursurile sunt întemeiate în sensul celor ce urmează. Din economia prevederilor cuprinse în capitolul III din Legea nr. 112/1995, rezultă că actele de înstrăinare a imobilelor cu destinația de locuințe, încheiate în baza art. 9 din lege, au avut ca scop imediat (motiv determinant) păstrarea acestei destinații, ca măsură de protecție a chiriașilor.

Ideea de apărare a nevoii de locuință rezultă din chiar sintagma „Protecția chiriașilor” care intitulează capitolul menționat al legii. Or, în speță, reclamanții au invocat că acest motiv determinant n-a existat la data încheierii actelor juridice atacate, de vreme ce pârâtele, prin demolarea casei și transformarea imobilului în teren viran, au schimbat destinația de locuință a imobilului cumpărat. Cum autorizația de demolare a fost criticată de reclamanți ca fiind informă, iar, imposibilitatea în care a fost pus expertul de a constata existența bunului n-a fost complinită printr-o cercetare la fața locului, rezultă că instanțele, sesizate cu ilicitatea cauzei mediate (causa remota) a actelor de înstrăinare atacate, au lăsat necercetate și nelămurite aspecte hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Nu mai puțin, identificarea fizică a imobilului revendicat în raport cu actul de proprietate și valabilitatea titlului statului a fost incomplet dezbătută în ambele grade de jurisdicție Cum în absența acestor elemente de fapt, instanța supremă nu poate hotărî asupra fondului pricinii, se impune, în temeiul art. 313 și art. 314 C. proc. civ., admiterea ambelor recursuri și reformarea hotărârilor pronunțate în cauză cu trimiterea cauzei la prima instanță, pentru rejudecare. Instanța de trimitere are a se conforma dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanții M.A., M.Ș.H. și de pârâtul Municipiul București, prin primarul general împotriva deciziei nr. 226/A din 14 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința nr. 834 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2004.