ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7146/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea introdusă la 26 octombrie 1998 cu completările ulterioare, C.M. și T.D.,

au chemat în judecata civilă pentru revendicare imobiliară și constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și de închiriere a

imobilului din București pe pârâții Consiliul General al Municipiului

București, SC A. SA București, H.G., R.I., R.M., S.D., V.S., C.M. și C.R.

Reclamanții

au susținut în esență, că imobilul revendicat a fost naționalizat abuziv de la

adevărații proprietari, antecesorii lor M.C. și C.E. care în calitate de

intelectuali erau exceptați de la aplicarea Decretului nr. 92/1950, așa încât

fiind deținut fără titlu valabil de C.G.M.B., nu putea face obiectul vânzării

conform Legii 112/1995 și nici a închirierii în favoarea pârâților persoane

fizice.

Soluționând

cauza în primă instanță prin sentința civilă nr. 332 din 14 mai 2001,

Tribunalul București, secția a V-a, a respins acțiunea principală formulată de

reclamanți și a admis cererea reconvențională prin care pârâta S.D. a cerut să

se constate în contradictoriu cu reclamanții valabilitatea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 2416 din 21 ianuarie 1997, încheiat de ea și Consiliul

General al Municipiul București în temeiul Legii 112/1995.

Hotărârea

primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

care prin decizia nr. 423 din 5 noiembrie 2002 a respins ca nefondat apelul

reclamanților.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri au fost declarate două recursuri de către reclamantul

C.M. personal și de către reclamantul T.D. prin mandatarul său C.E.

Întrucât

în cursul procesului s-a ridicat excepția tardivității introducerii

recursurilor, la 30 martie 2004 recurentul T.D. personal a solicitat repunerea

în termen, susținând că fiind plecat în străinătate la data comunicării

hotărârii atacate nu a avut posibilitatea să-și exercite în termen legal

dreptul la recurs și totodată că hotărârea nu a fost comunicată și mandatarului

său C.E.

Recurentul

C.M. la rândul său a susținut că recursul său a fost declarat în termenul

prevăzut de lege, întrucât hotărârea atacată ar fi fost comunicată la o adresă

greșită în județul Maramureș în loc de județul Mehedinți.

Din

verificarea dovezilor de comunicare a hotărârii atacate, precum și a dovezilor

înfățișate odată cu cererea de repunere în termen procedându-se mai întâi la

examinarea excepției se rețin cele ce urmează.

Potrivit

dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la

comunicarea hotărârii atacate, iar în conformitate cu dispozițiile art. 90–93

din aceiași lege, înmânarea actelor de procedura se face de regulă la

domiciliul sau reședința celui îndreptățit sau în caz de alegere de domiciliu

cu arătarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, la

domiciliul acelei persoane.

Sunt

de consemnat totodată dispozițiile art. 103 C. proc. civ. potrivit cărora

neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de

cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai

presus de voința sa să o facă, situație în care calea de atac se poate exercita

în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen urmând să

fie arătate și motivele acesteia.

În

cauză, hotărârea atacată a fost comunicată valabil recurentului C.M. în sensul

înmânării efective a actului de procedură la data de 3 ianuarie 2003,

comunicarea realizându-se corect la domiciliul acestuia aflat în comuna Bala

județul Mehedinți, chiar dacă din eroare s-a indicat cu prilejul redactării

actului, județul Maramureș, în loc de județul Mehedinți.

Eroarea

săvârșită cum s-a arătat nu a avut nici un fel de efecte asupra realizării

procedurii la domiciliul real al părții pentru că așa cum rezultă din dovada de

îndeplinire a procedurii (fila 156 dosar apel) cât și din comunicarea

înfățișată în instanța de recurs (fila 72) trimiterea poștală a fost

redirecționată prin grija oficiului poștal, în județul Mehedinți în loc de

județul Maramureș cum se consemnase inițial.

În

aceste condiții, în raport de dispozițiile art. 101 C. proc. civ., față de data

înmânării hotărârii atacate 3 ianuarie 2003, recursul putea fi declarat valabil

până la 20 ianuarie 2003 inclusiv, depunerea și înregistrarea la instanța care

a pronunțat hotărârea atacată la 21 ianuarie 2003 fiind tardivă.

Constatarea

tardivității se impune și cu privire la recursul declarat la 21 ianuarie 2003

de reclamantul T.D. căruia i s-a comunicat în mod valabil hotărârea atacată la

domiciliul sau așa cum a fost arătat în declarația de apel și în toate cererile

înfățișate în cursul procesului la data de 16 decembrie 2002.

Pentru

a hotărî astfel se constată că cererea de repunere în termen nu îndeplinește

condițiile art. 103 C. proc. civ., pentru a fi admisă.

Pe

de o parte, lipsa de la domiciliu în sine nu reprezintă o cauză de împiedicare

mai presus de voința părții pentru exercițiul drepturilor și obligațiilor

procesuale, câtă vreme legea prevede remediu legal pentru astfel de situații.

Pe

de altă parte, niciodată în cursul procesului la instanța de apel, reclamantul T.D.

nu a fost reprezentat de mandatarul C.E. și nu a cerut comunicarea actelor de

procedură la acesta din urmă sau la o altă persoană.

În

fine, cererea de repunere în termen formulată la 30 martie 2004 se dovedește la

rândul său tardivă în raport de dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ.,

nefiind formulată în 15 zile de la încetarea pretinsei împiedicări constând în

lipsa de la domiciliu datorată plecărilor repetate în străinătate.

Ca

urmare, cererea de repunere în termen mai sus examinată se va respinge ca

nefondată, cu consecința admiterii excepției de tardivitate și a respingerii

recursurilor declarate în cauză ca tardive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată cererea de

repunere în termenul de recurs formulată de reclamantul T.D.

Respinge ca tardive

recursurile

declarate de reclamanții C.M. și T.D. împotriva deciziei nr. 423 din 5

noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2004.