ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 599/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 24 noiembrie 1997 la Judecătoria sectorului 5 București, reclamanții I.A.V. și I.N.M., în calitate de moștenitori legali ai defunctei V.B., decedată la 19 iulie 1982 au chemat în judecată civilă pentru revendicare imobiliară, Consiliul General al Municipiului București și SC C. SA București cerând să fie obligate să le predea în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din București. În motivarea acțiunii s-a susținut că imobilul este deținut fără titlu valabil de către pârâți, întrucât a fost trecut în proprietatea statului cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950 de la adevăratul proprietar, B.V., care în calitate de funcționar, era exceptată de la naționalizare.

La 17 februarie 1998 au formulat cerere de intervenție în interes propriu ca și în interesul pârâților, P.M. și P.V., care au solicitat respingerea acțiunii, invocând dreptul lor de proprietate asupra apartamentului nr. 2 etaj 1 din imobilul revendicat, în temeiul contractului de vânzare cumpărare nr. 40694/1996, încheiat cu SC C. SA în baza Legii nr. 112/1995, și au susținut totodată că titlul de proprietate al vânzătorului a fost valabil. La 31 martie 1998, reclamanții I.N.M. și I.A.V. și-au completat acțiunea prin chemarea în judecată a intervenienților pârâți P.M. și P.V., precum și a pârâtului H.C., cerând ca în contradictoriu cu aceștia și cu SC C. SA să se constate nulitatea contractelor de vânzare cumpărare încheiate între aceștia în baza Legii nr. 112/1995.

Urmare a ivirii unui conflict negativ de competență între instanța mai întâi sesizată și Tribunalul București căreia i s-a declinat competența, conform regulatorului pronunțat de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, potrivit deciziei nr. 2825 din 13 septembrie 2000, cauza a fost soluționată în primă instanță de Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 860 din 3 septembrie 2001, prin respingerea acțiunii principale ca neîntemeiată și obligarea reclamanților la cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că trecerea imobilului din litigiu în proprietatea statului s-ar fi făcut în condițiile și cu respectarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950, întrucât autoarea reclamanților mai deținea cu titlu de proprietar alte patru apartamente destinate exploatării prin închiriere.

Hotărârea menționată a fost schimbată integral prin decizia civilă nr. 104 A din 26 februarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în urma admiterii apelului reclamanților, cu consecința admiterii acțiunii în revendicare și a obligării pârâților la predarea imobilului în deplină proprietate și folosință reclamanților, precum și a constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 40694/1996 și 40896/1996 încheiate între Primăria Municipiului București și SC C. SA pe de o parte și pârâții P.V. și P.M. și respectiv H.C. pe de altă parte. Pentru a decide astfel instanța de apel a stabilit în temeiul dispozițiilor legale și a probelor invocate, că titlul statului constituit prin naționalizare, nu este valabil, fiind în contradicție cu normele constituționale și de drept material în vigoare la data aplicării măsurii, referitoare la dreptul de proprietate.

S-a reținut de asemeni că nu ar avea relevanță faptul că autoarea reclamanților a avut în proprietate mai multe apartamente, câtă vreme în privința sa și în considerarea bunurilor nu erau îndeplinite cerințele art. I din Decretul nr. 92/1950. În constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, instanța de apel a reținut reaua credință a dobânditorilor la încheierea actelor întrucât aceștia ar fi avut cunoștință despre demersurile reclamanților pentru redobândirea imobilului, și s-ar fi dovedit imprudenți și lipsiți de diligență în formarea convingerii că vânzătorul ar deține imobilul cu titlu valabil. Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului București reprezentată de Primarul general, SC C. SA, intervenienții pârâți P.M.

și P.V., precum și H.L. fostă H. Din examinarea dispozițiilor procedurale aplicabile recursului, instanța urmează mai întâi să constate tardivitatea recursului declarat de Primăria Municipiului București, precum și lipsa calității procesuale privind pe recurenta H.L., după cum urmează: Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Hotărârea instanței de apel a fost comunicată și primită de Primăria Municipiului București, Direcția Generală Juridică la 8 aprilie 2002, iar recursul a fost depus la Curtea de Apel București la 25 aprilie 2002 așadar cu depășirea termenului de recurs care calculat conform dispozițiilor art. 101 C. proc.

civ. se împlinise la 24 aprilie 2002. Așa fiind recursul Primăriei Municipiului București se va respinge ca tardiv introdus. Cât privește recursul declarat de H.L., se impune precizarea că aceasta, nu a fost parte în procesul civil de față, așa încât hotărârea nu a produs efecte în privința sa. Cum cadrul procesual în privința părților nu ar putea fi modificat în recurs decât în condițiile intervenției accesorii, ceea ce nu este cazul, iar calitatea procesuală de recurent o pot invoca numai părțile, recursul nu este admisibil, urmând să fie respins pe acest temei. Prin recursurile declarate de pârâta SC C. SA și intervenienții pârâți P.M. și P.V.

s-a invocat în esență lipsa de temei legal a hotărârii atacate, susținându-se că instanța de apel ar fi aplicat greșit legea, atât în ceea ce privește constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului, prin prisma reținerii nejustificate a excepției prevăzute de art. II din Decretul nr. 92/1950, întrucât autoarea reclamanților ar fi deținut mai multe apartamente destinate exploatării prin închiriere, cât și faptul că în examinarea valabilității contractelor de vânzare cumpărare, s-ar fi reținut cu ușurință, contrar probelor și a dispozițiilor art. 1898 C. civ. reaua credință a părților la facerea actului. Recursurile nu sunt întemeiate.

Din anexa la Decretul nr. 92/1950, cât și din expertiza tehnică efectuată în cauză, rezultă netăgăduit faptul că la data naționalizării autoarea reclamanților era proprietara unui singur imobil cu destinație de locuință, format din demisol, parter și două etaje, cuprinzând mai multe structuri locative, așadar nu a cinci imobile cum s-a încercat să se pretindă și s-a și reținut greșit de către prima instanță. Totodată închirierea ocazională, a unora dintre camere, nu este suficientă pentru a socoti că imobilul era destinat exploatării în sensul art. I din Decretul nr. 92/1950 și nici pentru a considera că depășea nevoile locative normale ale unei familii cu doi copii minori la data naționalizării.

Cât privește cauza ilicită a contractelor de vânzare cumpărare prin vânzarea bunului altuia de către SC C. SA și Primăria Municipiului București și a nereținerii bunei credințe a părților contractante, critica contravine chiar dispozițiilor legale invocate, omițându-se faptul că prin prisma dispozițiilor art. 1898 C. civ., buna credință ca eroare scuzabilă pentru păstrarea actului, nu poate fi primită dacă dobânditorul cu diligențe minime, ar fi putut să cunoască faptul că în raport de bunul vândut, calitatea de proprietar a vânzătorului era discutabilă, posibilă de viciere, în condițiile adoptării legislației reparatorii vizând restituirea imobilelor naționalizate.

Ori, cum s-a reținut corect prin hotărârea atacată, atât vânzătorul cât și cumpărătorii, erau în măsura să prevină prin minime diligențe vânzarea, de altfel socotită ca nelegală de însuși Consiliul General al Municipiului București în raport de faptul că aveau cunoștință despre demersurile proprietarilor. Așa fiind recursurile se vor respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC C. SA și de intervenienții P.M. și P.V. împotriva deciziei nr. 104/A din 26 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Respinge ca tardiv, recursul pârâtului Municipiul București prin Primar General declarat împotriva aceleiași decizii. Respinge, ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală, recursul declarat de H.(H.)L. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2004.