ÎCCJ, decizie (scj.ro #82527)

Acțiune în revendicarea imobilului preluat în mod abuziv de stat și cerere în nulitatea contractelor prin care locuințele s-au vândut chiriașilor. Calitate procesuală pasivă. Participarea în proces a tuturor cumpărătorilor. Cuprins pe materii : Drept civil și Drept procesual civil. Revendicarea imobilului preluat în mod abuziv de stat și nulitatea contractelor prin care locuințele s-au vândut chiriașilor. Calitatea procesuală pasivă. Coparticiparea procesuală. Index alfabetic . Drept civil și Drept procesual civil. - Imobil preluat de stat - Revendicare - Calitate procesuală pasivă - Coparticipare procesuală.

C.civ .: art. 480- 481 Legea nr. 213/1998 : art. 6 alin (3), art. 12 alin. (5) Legea nr. 59/1995 Legea nr. 215/2001 C.pr.civ .: art. 47 - În acțiunile în revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv de stat, calitatea procesuală pasivă o au Consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive. - Cererea de constatarea nulității contractelor prin care locuințele s-au vândut chiriașilor se judecă în contradictoriu și cu unitatea de stat prin care s–a realizat în fapt operațiunea juridică a vânzării, precum și cu toți cumpărătorii ce figurează în contracte, coparticiparea procesuală, fiind reglementată prin art. 47 C.pr.civ; în acest scop instanța, în temeiul art. 129-130 C.pr.civ., pune în vedere părților posibilitatea de a cere citarea în cauză a tuturor părților.

- Dacă se refuză chemarea în proces a tuturor părților, acțiunea nu trebuie admisă deoarece în materia nulității actelor juridice coparticiparea procesuală este necesară, obligatorie și unitară, instanța trebuind să constate nevalabilitatea actului juridic printr-o hotărâre uniformă. Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5727 din 20 octombrie 2004 La data de 11 octombrie 1999, reclamanții au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București pentru a fi obligat să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie un imobil situat în București, compus din parter, două etaje și teren de 281 mp preluat în mod abuziv, de la autorul lor, prin naționalizare.

Ulterior, reclamanții și-au întregit acțiunea cerând să se dispună nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3342/24.018/1997 și nr. 2434/27.433/1996 încheiate în condițiile Legii 112/1995 cu referire la unul din apartamentele construcției. Totodată, reclamanții au solicitat citarea în cauză, în calitate de pârâți, a cumpărătorilor M.M. și C.C. V.. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 311 din 2 aprilie 2001, a respins acțiunea, cu motivarea că nu s-a făcut dovada faptului că proprietarii nemișcătorului făceau parte din categoriile de persoane exceptate de naționalizare, iar contractele de vânzare-cumpărare au fost instrumentate valabil, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Apelurile declarate de reclamanți au fost admise de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 657 din 21 decembrie 2001, a schimbat hotărârea tribunalului, în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă. Pentru a decide astfel, instanța nu a soluționat apelul în temeiul motivelor formulate de reclamanți, ci a invocat din oficiu două motive de ordine publică referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București și la neîndeplinirea condiției coparticipării procesuale pasive obligatorii. Cu referire la primul motiv, curtea de apel a motivat că acțiunea în revendicare privește atât apartamentul cumpărat de pârâții persoane fizice, cât și restul apartamentelor situate în imobilul revendicat.

Interpretând prevederile art. 1-4 și art. 11 alin. 5 din Legea nr. 213/1998 și art. 121-123 din Legea nr. 215/2001, instanța de apel a decis că, atât în capătul de cerere privind revendicarea imobilului, cât și în cel referitor la nulitatea celor două contracte, Municipiul București are calitate procesuală pasivă, iar nu și Consiliul General al Municipiului București – chemat în judecată de către reclamanți. Cu privire la cel de al doilea motiv de ordine publică invocat din oficiu, instanța de apel a constatat că numitele C.G. și M.E., părți contractante (cumpărătoare) alături de soții lor, respectiv pârâții M.M. și C.C.V. în actele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se pretinde, nu au fost chemate în judecată, prezența lor în proces fiind necesară și în capătul de cerere referitor la revendicarea care se presupune, obligatoriu, operațiunea juridică de comparare a titlurilor.

Recursul declarat de reclamant este fondat. Potrivit art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului asupra bunurilor care au intrat în proprietatea sa în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar în conformitate cu art. 12 alin. (5) din aceeași lege, în litigiile care privesc astfel de bunuri, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar unitățile administrativ-teritoriale, de către consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean sau primarului.

Acesta poate desemna un alt funcționar de stat sau un avocat care să-l reprezinte în instanță. Dispozițiile legale citate se armonizează cu cele cuprinse în legile, succesive, ale administrației publice locale (Legea nr .59/1991, în vigoare la data introducerii acțiunii și Legea nr. 215/2001), potrivit cărora administrația publică a municipiului București se realizează de către consiliile locale ale sectoarelor Municipiului București și de Consiliul General al Municipiului București, ca autorități deliberative, precum și de către primarii sectoarelor și primarul general al Municipiului București, ca autorități executive. În considerarea celor ce preced, se constată că pârâtul Consiliul General al Municipiului București are calitate procesuală pasivă, soluția contrară adoptată de instanța de apel nefiind legală.

Cu referire la cel de al doilea motiv de ordine publică ce privește nerespectarea condiției coparticipării procesuale pasive obligatorii, în considerarea căruia instanța de apel a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, se constată următoarele: Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2434/27433/20 decembrie 1996 S.C. Herăstrău Nord S.A., ca reprezentantă a Primăriei Municipiului București a vândut soților C.C.V. și C.G. o parte din apartamentul nr.8, iar prin contractul nr. 3342/24.018/14 februarie 1997, aceeași vânzătoare a vândut soților M.M. și M.E. o altă porțiune a aceluiași apartament (câte două camere și dependințe, o parte comune, pentru fiecare categorie de cumpărători).

Respingând ca inadmisibilă acțiunea, atât cu referire la capătul de cerere privind revendicarea, cât și în ceea ce privește nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare, instanța de apel a reproșat reclamanților că nu au cerut chemarea în judecată a tuturor cumpărătorilor. Reproșul putea fi și mai energic pentru că reclamanții nu au cerut chemarea în judecată nici a S.C. Herăstrău Nord S.A., societate care a realizat în fapt operațiunea juridică a vânzării și întrucât acțiunea în nulitate este strâns legată de cauza actului juridic, ca expresie a poziției subiective a părților față de contractul încheiat, se impunea, obligatoriu, chemarea în judecată și a acestei societăți, care a încheiat efectiv contractele și care este parte prin organele sale de conducere în actele juridice atacate în justiție.

Pe de altă parte, este reală afirmația recurenților-reclamanți potrivit căreia la data întregirii acțiunii cu capătul de cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, nu cunoșteau situația juridică a apartamentului decât din adresa nr. MF/30.041/6 ianuarie 2000 a Primăriei Municipiului București, din care rezulta numai numărul și data contractelor, iar calitatea de cumpărători o aveau numai cele două persoane fizice cu referire la care s-a întregit acțiunea în nulitate. Eroarea în care s-au aflat reclamanții, la acea dată, este de înțeles, pentru că ei nefiind părți în aceste contracte, actele juridice reprezentau, ca pentru orice alt terț, un fapt juridic. Potrivit art. 47 Cod procedură civilă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză.

Textul citat reglementează litisconsorțiul sau coparticiparea procesuală care, în conformitate cu poziția părților, poate fi activă, pasivă sau mixtă. Deși, în principiu, în funcție de rolul voinței părților în formarea sa, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, sunt situații în care, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară. Este cazul, exempli gratia, proceselor privitoare la sistarea stării de indiviziune, litigiu unde trebuie să participe toți coproprietarii, întrucât, în caz contrar, partajul este nul (art. 797 Cod civil).

Distincția dintre litisconsorțiul facultativ și cel necesar (obligatoriu) prezintă importanță și pentru speța de față, deoarece, într-o acțiune în anulare sau nulitatea unui contract, instanța trebuie să constate nevalabilitatea actului juridic față de toate părțile și, întrucât, pronunțarea unei hotărâri uniforme reprezintă o necesitate obiectivă în materia nulităților actelor juridice, litisconsorțiul este întotdeauna necesar, obligatoriu și unitar.

Dacă instanța de apel a apreciat corect că, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală pasivă este obligatorie, se constată, totuși, că soluția adoptată este greșită întrucât a transformat un motiv de ordine publică, care conducea, inevitabil, la desființarea sentinței pentru nerespectarea de către tribunal a prevederilor art. 47 Cod procedură civilă, într-o excepție peremtorie legată de respingerea acțiunii ca inadmisibilă, ceea ce a obstaculat soluționarea pe fond a litigiului și a împiedicat pe reclamanți să-și valorifice în justiție un drept cu referire la care pretind că pârâții l-au încălcat. De altfel, admițând apelul, schimbând sentința și respingând acțiunea ca inadmisibilă, instanța de apel a încălcat prevederile art. 296 Cod procedură civilă întrucât a creat reclamanților o situație mai grea în propria cale de atac.

În temeiul motivului de ordine publică analizat, instanța de apel trebuia să constate că tribunalul a fost lipsit de rolul activ pe care îl impunea art.129-130 Cod procedură civilă și care obliga instanța de fond să nu poată hotărî asupra valabilității a două acte juridice până nu punea în vedere reclamanților că au obligația legală de a cere citarea în cauză a tuturor părților ce au încheiat contractele atacate în justiție. Soluția de respingere a acțiunii era de primit numai atunci când reclamanții ar fi refuzat, fără o justificare reală și serioasă, chemarea în judecată și a celorlalte persoane din contractele atacate. Întrucât curtea de apel nu a procedat astfel, s-a impus admiterea recursului, casarea deciziei și reluarea judecății în apel.