ÎCCJ, decizie (scj.ro #82527)

Acțiune

în revendicarea imobilului preluat în mod abuziv de stat și cerere în nulitatea

contractelor prin care locuințele s-au vândut chiriașilor. Calitate procesuală

pasivă. Participarea în proces  a tuturor cumpărătorilor.

Cuprins pe materii

: Drept civil și Drept

procesual civil.

Revendicarea imobilului preluat în mod abuziv de stat și

nulitatea contractelor prin care locuințele s-au vândut chiriașilor. Calitatea

procesuală pasivă. Coparticiparea procesuală.

Index alfabetic

. Drept civil și Drept

procesual civil.

-

Imobil preluat  de stat

-

Revendicare

-

Calitate procesuală pasivă

-

Coparticipare procesuală.

C.civ

.: art. 480- 481

Legea nr. 213/1998

: art. 6 alin (3),  art.

12          alin. (5)

Legea nr. 59/1995

Legea nr. 215/2001

C.pr.civ

.: art. 47

- În acțiunile în revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv

de stat, calitatea procesuală pasivă o au Consiliile locale ale unităților

administrativ-teritoriale ca autorități deliberative și primarii ca autorități

executive.

- Cererea de constatarea nulității contractelor prin care

locuințele s-au vândut chiriașilor se judecă în contradictoriu și cu unitatea

de stat prin care s–a realizat în fapt operațiunea juridică a vânzării, precum

și cu toți cumpărătorii ce figurează în contracte, coparticiparea procesuală,

fiind  reglementată prin art. 47 C.pr.civ; în acest scop instanța, în

temeiul art. 129-130 C.pr.civ., pune în vedere părților posibilitatea de a cere

citarea în cauză a tuturor părților.

- Dacă se refuză chemarea în proces a tuturor părților, acțiunea

nu trebuie admisă deoarece în materia nulității actelor juridice coparticiparea

procesuală este necesară, obligatorie și unitară, instanța trebuind să constate

nevalabilitatea actului juridic printr-o hotărâre uniformă.

Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5727 din 20

octombrie 2004

La data de 11 octombrie 1999, reclamanții au chemat în judecată

Consiliul General al Municipiului București pentru a fi obligat să le lase în

deplină proprietate și liniștită posesie un imobil situat în București, compus

din parter, două etaje și teren de 281 mp preluat în mod abuziv, de la autorul

lor, prin naționalizare. Ulterior, reclamanții și-au întregit acțiunea cerând

să se dispună nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr.

3342/24.018/1997 și nr. 2434/27.433/1996 încheiate în condițiile Legii 112/1995

cu referire la unul din apartamentele construcției. Totodată, reclamanții au

solicitat citarea în cauză, în calitate de pârâți, a cumpărătorilor M.M. și C.C.

V..

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr.

311 din 2 aprilie 2001, a respins acțiunea, cu motivarea că nu s-a făcut dovada

faptului că proprietarii nemișcătorului făceau parte din categoriile de

persoane exceptate de naționalizare, iar contractele de vânzare-cumpărare au

fost instrumentate valabil, cu respectarea prevederilor Legii  nr.

112/1995.

Apelurile declarate de reclamanți au fost admise de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 657 din 21 decembrie

2001, a schimbat hotărârea tribunalului, în sensul că a respins acțiunea ca

inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, instanța nu a soluționat apelul în

temeiul motivelor formulate de reclamanți, ci a invocat din oficiu două motive

de ordine publică referitoare la lipsa calității procesuale pasive a

Consiliului General al Municipiului București și la neîndeplinirea condiției

coparticipării procesuale pasive obligatorii.

Cu referire la primul motiv, curtea de apel a motivat că

acțiunea în revendicare privește atât apartamentul cumpărat de pârâții persoane

fizice, cât și restul apartamentelor situate în imobilul revendicat.

Interpretând prevederile art. 1-4 și art. 11 alin. 5 din Legea nr. 213/1998 și

art. 121-123 din Legea nr. 215/2001, instanța de apel a decis că, atât în

capătul de cerere privind revendicarea imobilului, cât și în cel referitor la

nulitatea celor două contracte, Municipiul București are calitate procesuală

pasivă, iar nu și Consiliul General al Municipiului București – chemat în

judecată de către reclamanți.

Cu privire la cel de al doilea motiv de ordine publică invocat

din oficiu, instanța de apel a constatat că numitele C.G. și M.E., părți

contractante (cumpărătoare) alături de soții lor, respectiv pârâții M.M. și

C.C.V. în actele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se pretinde, nu au fost

chemate în judecată, prezența lor în proces fiind necesară și în capătul de

cerere referitor la revendicarea care se presupune, obligatoriu, operațiunea

juridică de comparare a titlurilor.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

Potrivit  art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, instanțele judecătorești

sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului asupra bunurilor

care au intrat în proprietatea sa în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,

iar în conformitate cu art. 12 alin. (5) din aceeași lege, în litigiile care

privesc astfel de bunuri, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice, iar unitățile administrativ-teritoriale, de către consiliile județene,

de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale, care

dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean sau

primarului. Acesta poate desemna un alt funcționar de stat sau un avocat care

să-l reprezinte în instanță.

Dispozițiile legale citate se armonizează cu cele cuprinse în

legile, succesive, ale administrației publice locale (Legea nr .59/1991, în

vigoare la data introducerii acțiunii și Legea nr. 215/2001), potrivit cărora

administrația publică a municipiului București se realizează de către

consiliile locale ale sectoarelor Municipiului București și de Consiliul

General al Municipiului București, ca autorități deliberative, precum și de către

primarii sectoarelor și primarul general al Municipiului București, ca

autorități executive.

În considerarea celor ce preced, se constată că pârâtul

Consiliul General al Municipiului București are calitate procesuală pasivă,

soluția contrară adoptată de instanța de apel nefiind legală.

Cu referire la cel de al doilea motiv de ordine publică ce

privește nerespectarea condiției coparticipării procesuale pasive obligatorii,

în considerarea căruia instanța de apel a respins acțiunea reclamanților ca

inadmisibilă, se constată următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2434/27433/20 decembrie

1996 S.C. Herăstrău Nord S.A., ca reprezentantă a Primăriei Municipiului

București a vândut soților C.C.V. și C.G. o parte din apartamentul nr.8, iar

prin contractul nr. 3342/24.018/14 februarie 1997, aceeași vânzătoare a vândut

soților M.M. și M.E. o altă porțiune a aceluiași apartament (câte două camere

și dependințe, o parte comune, pentru fiecare categorie de cumpărători).

Respingând ca inadmisibilă acțiunea, atât cu referire la capătul

de cerere privind revendicarea, cât și în ceea ce privește nulitatea absolută a

celor două contracte de vânzare-cumpărare, instanța de apel a reproșat

reclamanților că nu au cerut chemarea în judecată a tuturor cumpărătorilor.

Reproșul putea fi și mai energic pentru că reclamanții nu au cerut chemarea în

judecată nici a S.C. Herăstrău Nord S.A., societate care a realizat în fapt

operațiunea juridică a vânzării și întrucât acțiunea în nulitate este strâns

legată de cauza actului juridic, ca expresie a poziției subiective a părților

față de contractul încheiat, se impunea, obligatoriu, chemarea în judecată și a

acestei societăți, care a încheiat efectiv contractele și care este parte prin

organele sale de conducere în actele juridice atacate în justiție.

Pe de altă parte, este reală afirmația recurenților-reclamanți

potrivit căreia la data întregirii acțiunii cu capătul de cerere privind

nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, nu cunoșteau situația juridică a

apartamentului decât din adresa nr. MF/30.041/6 ianuarie 2000 a Primăriei

Municipiului București, din care rezulta numai numărul și data contractelor,

iar calitatea de cumpărători o aveau numai cele două persoane fizice cu

referire la care s-a întregit acțiunea în nulitate.

Eroarea în care s-au aflat reclamanții, la acea dată, este de

înțeles, pentru că ei nefiind părți în aceste contracte, actele juridice

reprezentau, ca pentru orice alt terț, un fapt juridic.

Potrivit art. 47 Cod procedură civilă, mai multe persoane pot fi

împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o

obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză.

Textul citat reglementează litisconsorțiul sau coparticiparea

procesuală care, în conformitate cu poziția părților, poate fi activă, pasivă

sau mixtă. Deși, în principiu, în funcție de rolul voinței părților în formarea

sa, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, sunt situații în

care, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie

sau necesară. Este cazul, exempli gratia, proceselor privitoare la sistarea

stării de indiviziune, litigiu unde trebuie să participe toți coproprietarii,

întrucât, în caz contrar, partajul este nul (art. 797 Cod civil).

Distincția dintre litisconsorțiul facultativ și cel necesar

(obligatoriu) prezintă importanță și pentru speța de față, deoarece, într-o

acțiune în anulare sau nulitatea unui contract, instanța trebuie să constate

nevalabilitatea actului juridic față de toate părțile și, întrucât, pronunțarea

unei hotărâri uniforme reprezintă o necesitate obiectivă în materia nulităților

actelor juridice, litisconsorțiul este întotdeauna necesar, obligatoriu și

unitar.

Dacă instanța de apel a apreciat corect că, datorită naturii

litigiului, coparticiparea procesuală pasivă este obligatorie, se constată,

totuși, că soluția adoptată este greșită întrucât a transformat un motiv de

ordine publică, care conducea, inevitabil, la desființarea sentinței pentru nerespectarea

de către tribunal a prevederilor art. 47 Cod procedură civilă, într-o excepție

peremtorie legată de respingerea acțiunii ca inadmisibilă, ceea ce a obstaculat

soluționarea pe fond a litigiului și a împiedicat pe reclamanți să-și

valorifice în justiție un drept cu referire la care pretind că pârâții l-au

încălcat.

De altfel, admițând apelul, schimbând sentința și respingând

acțiunea ca inadmisibilă, instanța de apel a încălcat prevederile art. 296 Cod

procedură civilă întrucât a creat reclamanților o situație mai grea în propria

cale de atac.

În temeiul motivului de ordine publică analizat, instanța de

apel trebuia să constate că tribunalul a fost lipsit de rolul activ pe care îl

impunea art.129-130 Cod procedură civilă și care obliga instanța de fond să nu

poată hotărî asupra valabilității a două acte juridice până nu punea în vedere

reclamanților că au obligația legală de a cere citarea în cauză a tuturor

părților ce au încheiat contractele atacate în justiție. Soluția de respingere

a acțiunii era de primit numai atunci când reclamanții ar fi refuzat, fără o

justificare reală și serioasă, chemarea în judecată și a celorlalte persoane

din contractele atacate.

Întrucât curtea de apel nu a procedat astfel, s-a impus

admiterea recursului, casarea deciziei și reluarea judecății în apel.