ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.07.2005

ÎCCJ, Decizia nr. 201/2005

HOTĂRÂRE
04.07.2005
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 201/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 233 din 24

aprilie 2002, Tribunalul Bacău a respins, ca inadmisibilă, acțiunea

reclamantului P.L., privind obligarea Ministerului Finanțelor Publice, la plata

sumei de 500.000 dolari SUA, cu titlu de daune materiale și morale, în temeiul

art. 504 C. proc. pen.

S-a reținut că reclamantul a

fost scos de sub urmărire penală, pentru infracțiunile de înșelăciune și fals

în înscrisuri sub semnătură privată, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

așa încât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 504 alin. (1) și (2) din

același cod.

Curtea de Apel Bacău, prin

decizia nr. 57 din 7 octombrie 2002, a admis apelul declarat de reclamant

împotriva hotărârii primei instanțe, a anulat sentința atacată și a reținut

cauza, pentru rejudecare în fond.

Rejudecând fondul, instanța

de apel a admis în parte acțiunea, prin decizia nr. 67 din 28 octombrie 2002 și

a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească

reclamantului, suma de 100 milioane lei cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 714 din 30

ianuarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a respins,

ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul P.L. și pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Bacău, împotriva deciziei nr. 67 din

28 octombrie 2002, a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, reclamantul P.L. a declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost

sesizat cu un nou recurs declarat de reclamantul P.L., împotriva unei decizii

pronunțate de secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță

de recurs.

Or, potrivit art. 299 C.

proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în

apel și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.

Așadar, căii de atac a

recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art.

377 C. proc. civ.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile

irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale

de atac stingându-se prin exercitare.

Drept urmare, posibilitatea

legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În concluzie, cum recursul

nu privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă

că decizia criticată nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului

comun, pe această cale.

Este de reținut că modul de

determinare a căilor de atac prin legea procesual-civilă, corespunzător

principiului statuat prin art. 129 din Constituția României, același pentru

persoane aflate în situații identice, asigură un control judiciar efectiv al

hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea

fundamentală, respectiv a celor privind liberul acces la justiție și a

dreptului la un proces echitabil reglementate prin Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De altfel, hotărârea atacată nu face

parte nici din categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet în

condițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, potrivit căruia „Completul

de 9 judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele judecate în

primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Drept urmare, recursul urmează a fi

privit ca fiind inadmisibil și potrivit legii speciale, excepția pusă în

discuție constatându-se a fi întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P.L.

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamantul P.L. împotriva deciziei nr. 714 din 30

ianuarie 2004, pronunțată de secția civilă și de proprietate intelectuală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1911/2003.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 iulie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8850/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 189, pronunțată la data de 28 octombrie 2003, în dosarul nr. 3653/2003, Curtea de Apel Bacău, secția
ÎCCJ 2006-09-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6868/2006
N.G. și pârâta D.G.F.P. Bacău, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 121 din 23 februarie 2005. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul N.G. și Parchetul de pe lângă Curtea de Ape
ÎCCJ 2015-02-19
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 578/2015
t decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Prin decizia nr. 2 din 30 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/110/2009* în rejudecare, Curtea de Apel Bacău a admis apelurile promovate în cauză, de căt
ÎCCJ 2004-06-01
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4143/2004
secția civilă, prin decizia nr. 563 din 24 ianuarie 2001, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pârâtul, statul român, prin Ministerul Finanțelor, și reclamantul D.B.M., a casat decizia atacată și sent
ÎCCJ 2004-03-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1106/2004
ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 18 din Legea nr. 29/1990, dispozițiile acestei legi se completează cu cele ale Codului de procedură civilă. Astfel, din coroborarea dispozițiilor art. 1, 10 și 11 din Legea nr. 29/1990, rezultă c
Sursă