ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6868/2006

Asupra recursurilor civile de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4961 din 29 iunie 2004, reclamantul N.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale și materiale cauzate prin condamnarea sa la 10 ani închisoare și 5 ani interdicția drepturilor, ca urmare a unei erori judiciare. Prin sentința nr. 121/D din 23 februarie 2005 Tribunalul Bacău a admis în parte acțiunea reclamantului N.G., în contradictoriu cu pârâtul statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului 30.000 Euro daune morale. A fost respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 319 din 26 mai 1959 Tribunalul Militar Iași a condamnat pe reclamantul N.G.

la 10 ani închisoare corecțională și 5 ani interdicție corecțională în baza art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen., art. 304 CJM, dispunându-se și confiscarea totală a averii, deducându-se din pedeapsa aplicată perioada detenției de la 7 februarie 1959, reținându-se că în perioada 1957- iunie 1958, în repetate rânduri „s-a manifestat dușmănos orânduirii de stat, minimalizând rezultatele obținute de republică pe drumul construcției socialiste, fapte periculoase pentru securitatea internă și externă a statului.” . Soluția a fost menținută prin decizia nr. 1812 din 9 iulie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II a Militară București prin respingerea recursului.

Conform adresei emisă de către Direcția Generală a Miliției, Serviciul Evidenței Operativă (fila 20 dosar), perioada de detenție a reclamantului s-a situat în intervalul 7 februarie 1959-15 ianuarie 1963. Prin decizia nr. 5659 din 3 decembrie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosar nr. 4829/2003, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul general împotriva sentinței civile nr. 319/1959 a Tribunalului Militar de Mare Unitate Iași și deciziei nr. 1812/1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II a Militară București, s-au casat hotărârile atacate și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N.G. pentru infracțiunea prev. de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen.

anterior și a fost înlăturată pedeapsa complementară a confiscării averii. Prin admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen., prin decizia nr. 45 din 10 martie 1998 a Curții Constituționale s-au înlăturat limitele privind aprecierea existenței erorii judiciare impuse de ipotezele prevăzute de text, astfel încât, în baza art. 504 C. proc. pen. și art. 48 alin. (3) din Constituția României, cauza pendinte se circumscrie sferei de aplicare a materiei erorii judiciare.

Cu toate acestea, daunele materiale solicitate de reclamant, reprezentând veniturile nerealizate în perioada de detenție, raportate la veniturile de electrician s-a apreciat că nu pot fi acordate, deoarece reclamantul a fost arestat la 7 februarie 1959, dată la care calitatea sa de angajat încetase, conform mențiunilor existente în carnetul de muncă la 22 august 1958, iar conform adeverinței de la fila 69 dosar, reclamantul a figurat în perioada 1958-1959 ca student al Facultății de Filologie, Istorie și Filozofie, frecventând cursurile din semestrul I. S-a reținut că față de aceste considerente nu au fost îndeplinite cerințele art. 504 alin. (3) C. proc. pen. pentru acordarea daunelor materiale solicitate.

Sub aspectul acordării daunelor morale, instanța a apreciat că obligarea la despăgubiri a statului funcționează ori de câte ori cel condamnat sau arestat pe nedrept solicită repararea pagubei suferite, daunele morale constituind o componentă a pagubei încercată de cel condamnat pe nedrept, întrucât vătămarea intereselor personale nepatrimoniale (nume, onoare, reputație) determină efectele directe în planul existenței materiale cu conținutul patrimonial. În speță, instanța constatat că la data arestării reclamantul avea 22 de ani, era student, astfel că măsura privării de libertate a avut consecințe grave asupra dezvoltării sale familiale și profesionale ulterioare, și făcând aplicabilitatea principiului echității a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 30.000 Euro.

Prin decizia civilă nr. 515 din 7 octombrie 2005 a Curții de Apel Bacău s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul N.G. și pârâta D.G.F.P. Bacău, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 121 din 23 februarie 2005. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul N.G. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Reclamantul N.G. , invocând motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în esență susține că în mod greșit nu i s-au acordat daunele materiale solicitate și în același timp cuantumul daunelor morale stabilite de către instanță este prea mic față de prejudiciul încercat. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău critică hotărârea instanței de apel prin prisma motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra apelului său, soluționând numai apelurile declarate de reclamant și pârât, deși în practicaua deciziei se menționează luarea în examinare a apelului declarat de parchet. Cu toate acestea în considerentele și dispozitivul deciziei nu se mai face nici o referire cu privire la acest apel. Instanța de recurs constată că hotărârea pronunțată de către instanța de apel este nelegală deoarece nu s-a pronunțat cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău. Astfel, în preambulul deciziei se precizează că s-a luat în examinare și apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinței nr. 121 din 23 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Bacău, dar, în considerentele și dispozitivul respectivei hotărâri nu se mai face referire la acest apel, instanța pronunțându-se prin respingerea, ca nefondate, numai a apelurilor declarate de apelantul-reclamant N.G.

și apelanta-pârâtă D.G.F.P. Bacău ca reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice. Instanța de apel avea obligația să examineze și să se pronunțe asupra tuturor apelurilor declarate în cauză, în concret și cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău. Sancțiunea neexaminării și nepronunțării asupra acestui apel este casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel. Față de această situație, hotărârea recurată fiind lovită de nulitate devine inutilă analiza recursului declarat de către reclamant, considerente față de care urmează a fi admise ambele recursuri, a se casa hotărârea pronunțată de către instanța de apel și a fi trimisă cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării instanța va examina și se va pronunța și cu privire la apelul declarat în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și de reclamantul N.G. împotriva deciziei nr. 515 din 7 octombrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 septembrie 2006.