ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8120/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău la 24 februarie 2010, reclamantul C.G. a chemat în judecată

în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând

instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la

plata unor daune morale în cuantum de 60.000 euro și daune materiale în cuantum

de 170.000 RON.

În motivarea în fapt

a acțiunii, reclamantul a arătat că tatăl său C.N., a fost condamnat politic la

18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică cu confiscarea totală a averii,

conform hotărârii Tribunalului Militar București nr. 71 din 22 ianuarie 1959,

pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, faptă

prevăzută de art. 209 alin. (1) C. pen.

Din pedeapsa

aplicată, autorul său a executat 5 ani și 6 luni închisoare fiind însă executate

și celelalte dispoziții ale sentinței legate de confiscarea averii, în sensul

că prin Ordonanța de sechestru din 23 octombrie 1958 întreaga avere mobilă și

imobilă a autorului său a fost sechestrată ulterior fiind preluată în

patrimoniul statului conform proceselor-verbale din 23 octombrie 1958.

Prin Sentința civilă

nr. 1256 din 27 octombrie 2010 Tribunalul Buzău a admis cererea astfel cum a

fost precizată, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000

euro, cu titlu de daune morale, precum și 1428 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

În aprecierea

cuantumului despăgubirilor solicitate, tribunalul a avut în vedere principiul

potrivit căruia prejudiciul afectiv nu s-a concretizat într-o stare obiectivă

de fapt, acesta menținându-se numai la nivelul trăirilor interioare,

subiective. De aceea, pentru evaluarea daunelor morale, chiar atunci când

existența acestora este evidentă, nu s-a putut face referire la criterii

obiective, de ordin matematic, ci doar la aprecieri subiective.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

- În mod eronat

instanța de fond a obligat la plata sumei de 5.000 euro daune morale, fără a se

avea în vedere faptul că autorul reclamantului a beneficiat de indemnizații și

de toate celelalte drepturi conferite de dispozițiile Legii nr. 118/1990 și, în

plus i s-a reconstituit și dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991

pentru o suprafață de teren de 5,85 ha.

- Prin Decizia nr.

1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 și ca o consecință a caracterului său „erga omnes” norma declarată

neconstituțională nu mai poate fi aplicată niciunui subiect de drept, aspecte

de care prima instanță nu a ținut seama.

- Sub aspectul

acordării cheltuielilor de judecată, instanța de fond a aplicat greșit

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., deoarece faptul admiterii cererii de

chemare în judecată nu dovedește în mod absolut că pârâtul din cauză a căzut

„în pretenții”.

Prin Decizia civilă

nr. 10 din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul ca

nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că, reținând caracterul politic al

condamnării autorului reclamantului, în continuare, tribunalul a avut în vedere

în mod corect, la cuantificarea daunelor morale, faptul că acesta a beneficiat

în timpul vieții de indemnizația acordată conform Decretului-lege nr. 118/1990,

precum și de reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991.

În ce privește

invocarea de către apelant a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, s-a

apreciat că apărarea nu poate fi primită.

Aceasta, întrucât,

deși prin decizia menționată, s-a constatat că dispoz. art. 5 alin. (1) lit. a)

teza I din Legea nr. 221/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5)

din Constituție, trebuie reținut că la data introducerii cererii de chemare în

judecată sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune pentru

a solicita despăgubiri morale, astfel că legea aflată în vigoare la data

învestirii instanței este aplicabilă pe tot parcursul judecății.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către pârât, care a susținut următoarele aspecte de

nelegalitate:

- Instanța de apel a

apreciat greșit asupra acordării daunelor morale, în condițiile în care a

reținut că autorul reclamantului a beneficiat de măsuri reparatorii potrivit

Decretului-lege nr. 118/1990 și de reconstituirea dreptului de proprietate

conform Legii nr. 18/1991.

Or, Curtea

Constituțională a apreciat în sens contrar la momentul adoptării Deciziei nr.

1358/2010 respectiv, că Legea nr. 221/2009 nu poate constitui temei pentru

acordarea de despăgubiri suplimentare, întrucât ar institui o dublă

reglementare în aceeași materie.

În realitate, actul

normativ reglementează despăgubiri având același scop cu cele prevăzute de art.

4 din Decretul-lege nr. 118/1990, astfel încât acestea nu pot fi considerate

drepte, echitabile și rezonabile, contravenind dispozițiilor constituționale.

Conform Deciziei

Curții Constituționale, despăgubirile sunt menite a produce doar satisfacția

morală a recunoașterii faptelor nelegale comise în perioada comunistă, iar nu a

compensa în bani suferința persoanelor persecutate.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând aspectele

deduse judecății pe calea recursului, Înalta Curte constată caracterul fondat

al acestora, potrivit următoarelor considerente:

Problema de drept

care se impune analizei prioritare este dacă textul de lege care a constituit

temei juridic al pretențiilor reclamantului mai poate fi aplicat cauzei, în

condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori

de constituționalitate, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din

21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2011.

În acest sens, se

constată că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din

legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept, iar potrivit

alin. (4) al aceluiași articol, deciziile Curții Constituționale, de la data

publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor.

Aceleași dispoziții

se regăsesc în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la

organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a organului

jurisdicțional constituțional, care produce efecte pentru viitor și erga omnes,

se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat

încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr.

12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului

în interesul legii, care a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de

soluționare la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în

care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă a instanței de

judecată.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a deciziei Curții Constituționale

menționate anterior, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind

deci soluționată definitiv la acel moment.

Nu se poate spune că,

fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de

lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât

nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie

guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

De aceea, este

eronată aprecierea instanței de apel, conform căreia ar trebui să se aplice în

continuare textul de lege, cu motivarea că acesta era în vigoare la data

introducerii acțiunii și astfel, ”partea avea la dispoziție un drept la

acțiune, pentru a solicita despăgubiri morale”.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu exista

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul pretins spre valorificare.

Totodată, se constată

că prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării

acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui

mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori

de constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține nici că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și

lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil,

pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ

legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul

preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Față de toate aceste

aspecte, vizând efectele produse de deciziile organului de jurisdicție

constituțională asupra proceselor aflate în curs de desfășurare, care s-au

impus analizei cu prioritate (lăsând, prin dezlegarea dată, fără obiect critica

referitoare la acordarea daunelor, deși partea beneficiase de măsuri

reparatorii și în temeiul altor acte normative), Înalta Curte urmează să

constate că hotărârile pronunțate de instanțele fondului sunt lipsite de temei

legal.

În consecință, văzând

dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, modificată decizia

în sensul admiterii apelului declarat de pârât și schimbată în tot sentința de

primă instanță, prin respingerea cererii de acordare a despăgubirilor morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău împotriva Deciziei nr. 10 din 25

ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Modifică decizia în

sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva Sentinței nr. 1256 din 27

octombrie 2010 a Tribunalului Buzău, secția civilă, pe care o schimbă în tot.

Respinge cererea în

acordarea despăgubirilor morale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2011.