ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4972/2011

A

supra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 2669/91/2009 reclamanta R.S.

a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice

București solicitând obligarea acestuia la daune morale, în sumă de 600.000

Euro și despăgubiri materiale reprezentând echivalentul în lei a bunurilor

confiscate.

În

motivarea cererii sale, cu precizările ulterioare, reclamanta a arătat că prin

sentința penală nr. 19 din 15 martie 1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a

II-a Militare defunctul C.M.I., a cărui moștenitoare este, a fost condamnat la

20 ani de muncă silnică pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.

258-260 C. pen., 8 ani degradare civică și confiscarea totală a averii. A mai

arătat reclamanta că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 această

condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic iar conform art.

2 toate efectele acesteia sunt înlăturate de drept și că potrivit art. 5 alin.

(1) lit. a) persoana condamnată sau moștenitorii ei pot cere despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare. A mai susținut reclamanta că

întreaga familie a avut de suferit fiind lipsită de sprijinul moral și material

al defunctului, iar apoi au fost supuși la diverse forme de agresiune și

teroare.

La

termenul din 4 martie 2010 reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la

capătul de cerere vizând daunele materiale și că înțelege să solicite doar

daune morale.

Prin

sentința civilă nr. 158 din 4 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea a

fost admisă în parte acțiunea reclamantei și a fost obligat pârâtul la plata

sumei de 60.000 Euro în echivalent în lei la cursul BNR la data plății cu titlu

de daune morale, reținându-se în esență faptul că prin condamnarea autorului

reclamantei viața acestuia și a familiei sale a fost schimbată esențial

fiindu-le diminuate veniturile și afectată imaginea acestora.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel atât pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice București reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Vrancea cât și reclamanta R.S.

Prin

motivele de apel pârâtul a criticat hotărârea primei instanțe prin prisma

cuantumului sumei la care a fost obligat susținând că reclamanta nu a făcut

dovada prejudiciilor pe care le-a suportat în urma condamnării tatălui său.

Reclamanta

R.S. a susținut că suma de 60.000 Euro nu este neglijabilă, dar nici în măsură

de a acoperi în totalitate prejudiciul moral suferit atât de autorul său cât și

de familia acestuia.

Analizând

cele două apeluri prin prisma probelor administrate cât și al susținerilor

formulate, Curtea a apreciat că doar apelul pârâtului este întemeiat în parte.

Verificând

acțiunea reclamantei prin prisma acestor aspecte, Curtea de Apel a considerat

că aceasta este dovedită doar în parte.

Cu

probele administrate, respectiv actele depuse cât și declarația martorului

audiat în cauză reclamanta a făcut dovada că tatăl său a fost condamnat pentru

faptul că s-a opus colectivizării la o pedeapsă privativă de libertate de 20 de

ani închisoare din care a executat 6 ani (declarație martor fila 96 dosar

fond).

La data

când a fost condamnat tatăl reclamantei aceasta avea vârsta de 2 ani, iar la

eliberarea din penitenciar a acestuia, avea vârsta de 8 ani.

Cu ocazia

soluționării cauzei, reclamanta nu a administrat nicio probă din care să

rezulte că a fost împiedicată să se înscrie la o anumită școală, să ocupe o

anume funcție sau să promoveze într-o funcție motivat de faptul că tatăl său a

fost condamnat politic.

Probele

administrate fac dovada suferințelor fizice și morale la care a fost supus autorul

reclamantei și mai puțin reclamanta din prezenta cauză.

Față de

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, Curtea a constatat că în mod legal

prima instanță a stabilit că reclamanta este persoană îndreptățită să solicite

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său însă întinderea

acestuia a fost redusă, apreciind că suma de 10.000 Euro este în măsură să o

despăgubească pe reclamantă.

Pentru

motivele arătate, Curtea, a respins ca nefondat apelul reclamantei și s admis

în parte apelul pârâtului.

Împotriva

deciziei au declarat recurs reclamanta R.S. și pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice

Vrancea.

Se

consideră de către reclamantă că, instanța de apel a pronunțat decizia civila

nr. 162 din 1 iunie 2010 cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.), deoarece greșit s-a apreciat că nu a administrat nicio probă din care să

rezulte că a fost împiedicată să se înscrie la școală, să ocupe o anume

funcție, că nu a dovedit prejudiciul moral personal pentru a fi îndreptățită la

repararea acestuia sub forma despăgubirilor morale.

Se

apreciază că rațiunea legiuitorului pentru care se acordă daune morale

descendenților până la gradul doi inclusiv și soțului supraviețuitor este aceea

cuprinsă în textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, text care

se referă la prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Dacă

legiuitorul nu a prevăzut categoria de prejudiciu moral pentru descendenți și

soțul supraviețuitor în familiile în care trăiește condamnatul politic și

acesta se poate adresa personal instanței, evident că, potrivit principiului

nediscriminării, nu putea legea să prevadă existența categoriei de prejudiciu

moral personal al descendenților și soțului supraviețuitor pentru situațiile

familiilor în care condamnatul politic nu mai trăiește.

Desigur,

la instanța de fond s-a analizat și suferința membrilor familiilor celor care a

fost condamnați politic, însă nu pentru scoaterea în evidență a suferinței

proprii a acestora (alții decât condamnatul politic în persoană), ci pentru a

materializa mențiunea integrală a suferinței celui condamnat politic, deoarece

s-a susținut ca suferința familiei sale s-a reflectat asupra propriei existente

de după punerea în certate, ducând la sporirea suferinței cauzate efectiv prin

condamnare și prin ispășirea pedepsei

Din

această perspectivă, suferința întregii familii a condamnatului politic, nu

numai descendenților și a soțului supraviețuitor (poate fi vorba și despre

suferința fraților și surorilor, a unchilor și mătușilor etc.) se adaugă la

suferința condamnatului determinată strict de condamnare și de executarea

pedepsei privative de libertate.

Se

susține că reclamanta nu trebuia să evidențieze, să probeze vreo suferința

personală pentru majorarea cuantumului daunelor morale sau menținerea celor

acordate de instanța de fond, în cuantum de 60.000 Euro.

Mai

susține recurenta că hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece nu

cuprinde motivele pentru care i-a fost respinsă cererea de evaluare a daunelor

morale prin prisma criteriilor prevăzute de art. 505 alin. (1) C. proc. pen.

(art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor

Publice Vrancea a susținut următoarele motive de nelegalitate.

Se

consideră decizia ca nelegal deoarece reclamanta nu a suferit personal vreo

condamnare cu caracter politic, această condamnare fiind suportată de tatăl

sau.

Acțiunea

a fost formulată în sensul că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 îi

conferă dreptul de a obține despăgubiri prin condamnarea tatălui. Situația care

trebuie analizată este dacă dispozițiile art. 5 din lege, permit descendenților

unei persoane condamnate cu caracter politic, la despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare.

Eventualul

drept al soțului sau descendenților ar putea lua naștere doar dacă decesul

condamnatului a intervenit după data intrării în vigoare a legii, dată la care

a luat naștere dreptul la acordarea de despăgubiri.

Se mai

susține că suma acordată drept daune morale trebuie să fie redusă, raportat și

la prejudiciul efectiv suferit și la situația economico - socială a țării.

În drept

se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând

recursurile declarate prun prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele

ce succed:

Pentru

a fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză,

instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art. 1 și

art. 5 din Lega nr. 221/2009.

Susținerile

recurentei reclamante în sensul că s-ar fi aplicat în mod greșit dispozițiile

art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se justifică. Instanța de

apel a considerat în mod corect că reclamanta este persoană îndreptățită la a

solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său, fiind

realizată o distincție între prejudiciul moral suferit de persoana condamnată

în mod direct și cel suferit de descendenții persoanei condamnate.

Nici

motivele de recurs invocate de recurentul-pârât Statul Român nu pot conduce la

reținerea nelegalității deciziei recurate. Prevederile art. 5 din Legea nr.

221/2009 permit și descendenților până la gradul al II-lea inclusiv să solicite

și să li se acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit pentru

condamnarea politică a autorului său.

Solicitările

recurentei reclamante R.S. și ale pârâtului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin care se contestă cuantumul daunelor morale vizează de

fapt aprecierea dimensiunii acestor daune, prin raportare la criteriile

aplicabile în materie și nu ignorarea criteriilor de cuantificare a daunelor

morale.

Aceste

critici ale recurenților ce vizează cuantumul daunelor morale reprezintă

chestiuni de fapt, care pun în discuție temeinicia, nu legalitatea hotărârii

atacate.

Cenzurarea

temeiniciei unei hotărâri nu mai este posibilă în recurs față de actuala

configurație a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în

această cale de atac numai pentru motive de nelegalitate.

Pe cale

ce consecință, criticile legate de aprecierea daunelor morale nu se încadrează

în niciunul din cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art.

304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs, astfel că

nu pot fi analizate.

Pentru

aceste considerente, se vor respinge recursurile și în baza art. 312 C. proc.

civ. se va menține decizia civilă recurată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de reclamanta R.S. și pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice

Vrancea împotriva deciziei civile nr. 162 A din 01 iunie 2010 a Curții de Apel

Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 09 iunie 2011.