ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4972/2011

A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 2669/91/2009 reclamanta R.S. a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice București solicitând obligarea acestuia la daune morale, în sumă de 600.000 Euro și despăgubiri materiale reprezentând echivalentul în lei a bunurilor confiscate. În motivarea cererii sale, cu precizările ulterioare, reclamanta a arătat că prin sentința penală nr. 19 din 15 martie 1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare defunctul C.M.I., a cărui moștenitoare este, a fost condamnat la 20 ani de muncă silnică pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 258-260 C. pen., 8 ani degradare civică și confiscarea totală a averii.

A mai arătat reclamanta că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic iar conform art. 2 toate efectele acesteia sunt înlăturate de drept și că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) persoana condamnată sau moștenitorii ei pot cere despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. A mai susținut reclamanta că întreaga familie a avut de suferit fiind lipsită de sprijinul moral și material al defunctului, iar apoi au fost supuși la diverse forme de agresiune și teroare. La termenul din 4 martie 2010 reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la capătul de cerere vizând daunele materiale și că înțelege să solicite doar daune morale.

Prin sentința civilă nr. 158 din 4 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea a fost admisă în parte acțiunea reclamantei și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 60.000 Euro în echivalent în lei la cursul BNR la data plății cu titlu de daune morale, reținându-se în esență faptul că prin condamnarea autorului reclamantei viața acestuia și a familiei sale a fost schimbată esențial fiindu-le diminuate veniturile și afectată imaginea acestora. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea cât și reclamanta R.S. Prin motivele de apel pârâtul a criticat hotărârea primei instanțe prin prisma cuantumului sumei la care a fost obligat susținând că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciilor pe care le-a suportat în urma condamnării tatălui său.

Reclamanta R.S. a susținut că suma de 60.000 Euro nu este neglijabilă, dar nici în măsură de a acoperi în totalitate prejudiciul moral suferit atât de autorul său cât și de familia acestuia. Analizând cele două apeluri prin prisma probelor administrate cât și al susținerilor formulate, Curtea a apreciat că doar apelul pârâtului este întemeiat în parte. Verificând acțiunea reclamantei prin prisma acestor aspecte, Curtea de Apel a considerat că aceasta este dovedită doar în parte. Cu probele administrate, respectiv actele depuse cât și declarația martorului audiat în cauză reclamanta a făcut dovada că tatăl său a fost condamnat pentru faptul că s-a opus colectivizării la o pedeapsă privativă de libertate de 20 de ani închisoare din care a executat 6 ani (declarație martor fila 96 dosar fond).

La data când a fost condamnat tatăl reclamantei aceasta avea vârsta de 2 ani, iar la eliberarea din penitenciar a acestuia, avea vârsta de 8 ani. Cu ocazia soluționării cauzei, reclamanta nu a administrat nicio probă din care să rezulte că a fost împiedicată să se înscrie la o anumită școală, să ocupe o anume funcție sau să promoveze într-o funcție motivat de faptul că tatăl său a fost condamnat politic. Probele administrate fac dovada suferințelor fizice și morale la care a fost supus autorul reclamantei și mai puțin reclamanta din prezenta cauză. Față de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, Curtea a constatat că în mod legal prima instanță a stabilit că reclamanta este persoană îndreptățită să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său însă întinderea acestuia a fost redusă, apreciind că suma de 10.000 Euro este în măsură să o despăgubească pe reclamantă.

Pentru motivele arătate, Curtea, a respins ca nefondat apelul reclamantei și s admis în parte apelul pârâtului. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta R.S. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice Vrancea. Se consideră de către reclamantă că, instanța de apel a pronunțat decizia civila nr. 162 din 1 iunie 2010 cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece greșit s-a apreciat că nu a administrat nicio probă din care să rezulte că a fost împiedicată să se înscrie la școală, să ocupe o anume funcție, că nu a dovedit prejudiciul moral personal pentru a fi îndreptățită la repararea acestuia sub forma despăgubirilor morale.

Se apreciază că rațiunea legiuitorului pentru care se acordă daune morale descendenților până la gradul doi inclusiv și soțului supraviețuitor este aceea cuprinsă în textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, text care se referă la prejudiciul moral suferit prin condamnare. Dacă legiuitorul nu a prevăzut categoria de prejudiciu moral pentru descendenți și soțul supraviețuitor în familiile în care trăiește condamnatul politic și acesta se poate adresa personal instanței, evident că, potrivit principiului nediscriminării, nu putea legea să prevadă existența categoriei de prejudiciu moral personal al descendenților și soțului supraviețuitor pentru situațiile familiilor în care condamnatul politic nu mai trăiește.

Desigur, la instanța de fond s-a analizat și suferința membrilor familiilor celor care a fost condamnați politic, însă nu pentru scoaterea în evidență a suferinței proprii a acestora (alții decât condamnatul politic în persoană), ci pentru a materializa mențiunea integrală a suferinței celui condamnat politic, deoarece s-a susținut ca suferința familiei sale s-a reflectat asupra propriei existente de după punerea în certate, ducând la sporirea suferinței cauzate efectiv prin condamnare și prin ispășirea pedepsei Din această perspectivă, suferința întregii familii a condamnatului politic, nu numai descendenților și a soțului supraviețuitor (poate fi vorba și despre suferința fraților și surorilor, a unchilor și mătușilor etc.) se adaugă la suferința condamnatului determinată strict de condamnare și de executarea pedepsei privative de libertate.

Se susține că reclamanta nu trebuia să evidențieze, să probeze vreo suferința personală pentru majorarea cuantumului daunelor morale sau menținerea celor acordate de instanța de fond, în cuantum de 60.000 Euro. Mai susține recurenta că hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece nu cuprinde motivele pentru care i-a fost respinsă cererea de evaluare a daunelor morale prin prisma criteriilor prevăzute de art. 505 alin. (1) C. proc. pen. (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice Vrancea a susținut următoarele motive de nelegalitate. Se consideră decizia ca nelegal deoarece reclamanta nu a suferit personal vreo condamnare cu caracter politic, această condamnare fiind suportată de tatăl sau.

Acțiunea a fost formulată în sensul că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 îi conferă dreptul de a obține despăgubiri prin condamnarea tatălui. Situația care trebuie analizată este dacă dispozițiile art. 5 din lege, permit descendenților unei persoane condamnate cu caracter politic, la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Eventualul drept al soțului sau descendenților ar putea lua naștere doar dacă decesul condamnatului a intervenit după data intrării în vigoare a legii, dată la care a luat naștere dreptul la acordarea de despăgubiri. Se mai susține că suma acordată drept daune morale trebuie să fie redusă, raportat și la prejudiciul efectiv suferit și la situația economico - socială a țării.

În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând recursurile declarate prun prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În cauză, instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art. 1 și art. 5 din Lega nr. 221/2009. Susținerile recurentei reclamante în sensul că s-ar fi aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se justifică.

Instanța de apel a considerat în mod corect că reclamanta este persoană îndreptățită la a solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său, fiind realizată o distincție între prejudiciul moral suferit de persoana condamnată în mod direct și cel suferit de descendenții persoanei condamnate. Nici motivele de recurs invocate de recurentul-pârât Statul Român nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate. Prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009 permit și descendenților până la gradul al II-lea inclusiv să solicite și să li se acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit pentru condamnarea politică a autorului său. Solicitările recurentei reclamante R.S. și ale pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin care se contestă cuantumul daunelor morale vizează de fapt aprecierea dimensiunii acestor daune, prin raportare la criteriile aplicabile în materie și nu ignorarea criteriilor de cuantificare a daunelor morale.

Aceste critici ale recurenților ce vizează cuantumul daunelor morale reprezintă chestiuni de fapt, care pun în discuție temeinicia, nu legalitatea hotărârii atacate. Cenzurarea temeiniciei unei hotărâri nu mai este posibilă în recurs față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în această cale de atac numai pentru motive de nelegalitate. Pe cale ce consecință, criticile legate de aprecierea daunelor morale nu se încadrează în niciunul din cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs, astfel că nu pot fi analizate. Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile și în baza art. 312 C. proc.

civ. se va menține decizia civilă recurată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta R.S. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice Vrancea împotriva deciziei civile nr. 162 A din 01 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie 2011.