ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 132/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din data de 22 septembrie 2010, pronunțată ulterior rămânerii

definitive a sentinței, Curtea de Apel Pitești, secția penală, a dispus

următoarele:

În temeiul disp. art. 196 rap. la art. 195 C. proc.

pen., a admis cererea formulată de F. Constanța și, în consecință, a înlăturat

omisiunea vădită din dispozitivul sentinței penale nr. 51/ F din 20 mai 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 4444/46/2005 (număr în

format vechi 515/P/2005), în sensul că:

1) actele false a căror anulare s-a dispus prin sentință

sunt:

- Decizia nr. 209 din 4 iunie 1973, emisă de

Comitetul Executiv al fostului Consiliu popular al județului Constanța;

- autorizația pentru executare de lucrări emisă de

Comitetul executiv al fostului Consiliu popular al județului Constanța;

- contractul de vânzare - cumpărare din 20 iunie 2003

de către notarul public G.D.

2) a dispus repunerea părții civile F. Constanța în

situația anterioară săvârșirii infracțiunilor se face prin obligarea lăsării în

deplină proprietate și posesie a sa a Complexului H.A., situat în Constanța,

dispunând evacuarea din acesta a SC M.J. SRL Constanța, inculpații M.M. și F.I.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a

reținut următoarele:

- F. Constanța a solicitat lămurirea înțelesului,

întinderii și aplicării dispozitivului sentinței penale nr. 51/ F din 20 mai

2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. 4444/46/2005, în

sensul menționării actelor false a căror anulare s-a dispus, a restabiliri

situației anterioare prin evacuarea din imobilul care a făcut obiectul

judecății - Complexul H.A. din Constanța, a SC M.J. SRL, inculpații M.M. și F.I.,

punerea în posesie a F. Constanța asupra imobilului.

Din examinarea actelor dosarului, efectuată cu ocazia

soluționării cererii formulate de F. Constanța, instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin sentința penală nr. 51/ F din 20 mai 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, ca urmare a condamnării inculpaților C.N.,

B.M., F.I. și M.M., s-a dispus anularea actelor false și repunerea părții

civile F. Constanța în situația anterioară săvârșirii infracțiunilor. În esență,

instanța de fond a reținut că inculpații C.N. și B.M. (președinte și, respectiv

contabil șef la C. Constanța) au modificat (prin aplicarea pastei corectoare) Decizia

nr. 209 din 4 iunie 1973 și autorizația pentru executare de lucrări din 6

octombrie 1974, în sensul că radiind înscrierea P.M. au înscris H.A., apoi în

înțelegere cu inculpații F.I. și M.M. - administratori la SC M.J. SRL Constanța

(care închiriaseră imobilul respectiv) au perfectat actele de transfer a

societății către SC M.J. SRL Constanța, întocmind factura și actul sub

semnătură privată, acte pe care le-au folosit la Biroul notarial al notarului

public D.G., pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare din 20 iunie

2003, de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului de la C.

Constanța la SC M.J. SRL. Prejudiciul cauzat părții civile F. Constanța este de

1.251.934.000 lei.

În opinia instanței, potrivit art. 195 din C. proc. pen.,

„Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de

însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată care a întocmit

actul" iar dispozițiile acestui text sunt aplicabile și în cazul unor

omisiuni vădite, astfel cum precizează art. 196 C. proc. pen.

Reține instanța care a soluționat cererea că, deși

instanța a dispus anularea actelor false, făcându-se referire la acestea în

considerentele hotărârii, și anume: Decizia nr. 209 din 4 iunie 1973, emisă de

Comitetul Executiv al fostului Consiliu Popular al Județului Constanța;

autorizația pentru executarea de lucrări emisă de Comitetul Executiv al

Fostului Consiliu Popular al Județului Constanța; contractul de

vânzare-cumpărare din 20 iunie 2003 de către notarul public G.D., în

dispozitivul acesteia ele nu au mai fost enumerate în concret, făcându-se doar

mențiune: „dispune anularea actelor false".

Tot astfel, reține instanța de fond, că deși s-a

dispus „Repunerea părții civile F. Constanța în situația anterioară săvârșirii

infracțiunilor", s-a omis să se menționeze în ce modalitate se face

repunerea în situația anterioară, potrivit legii, respectiv prin obligarea

lăsării în deplină proprietate și posesie a părții civile, a Complexului H.A.

situat în municipiul Constanța, și evacuarea din acest imobil a SC M.J. SRL

Constanța, inculpații M.M. și F.I.

Prin urmare, apreciind ca fiind îndeplinite cerințele

prevăzute de textele de lege pre-citate, prima instanță a admis cererea și a

dispus înlăturarea erorii materiale, prin omisiune vădită, din dispozitivul

sentinței penale nr. 51/ F din 20 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, în sensul precizat.

Împotriva încheierii, au fost declarate prezentele

recursuri.

I) Asupra admisibilității recursurilor.

În opinia M.P., încheierea din 22 septembrie 2010 a

Curții de Apel Pitești, secția penală, nu este supusă niciunei căi de atac.

Părțile din cauza penală în care s-a dispus încheierea au susținut opinia

contrară. Argumentele părților și ale M.P. au fost menționate în partea

introductivă a prezentei decizii.

Înalta Curte apreciază că recursurile sunt admisibile

deoarece, cu privire la atacarea încheierilor, legiuitorul a stabilit mai multe

reguli:

- conform regulii generale, încheierile sunt

atacabile, după caz, cu apel sau numai cu recurs, odată cu sentința sau decizia

pronunțată de instanță („apelabile sau recurabile odată cu fondul") - art.

361 alin. (2) - (3) C. proc. pen. și art. 385

1

alin. (2) - (3) C. proc.

pen.;

- conform unor reguli speciale - mai ales în materia

măsurilor preventive - încheierile sunt supuse, separat și imediat, numai

recursului („recurarea separată").

Într-o cauză penală încheierile sunt de 3 categorii:

- încheieri pronunțate în cursul judecării cauzei, în

fond sau în apel, înainte de pronunțarea sentinței, respectiv, deciziei în

cauza penală;

- încheieri pronunțate în cursul judecății, ulterior

pronunțării sentinței sau deciziei în apel, dar înainte de soluționarea

recursului în cauza respectivă;

- încheieri pronunțate după rămânerea definitivă a

hotărârii, în cauze soluționate definitiv.

Regimul juridic cu privire la atacarea încheierilor

din primele 2 categorii se deduce din examinarea dispozițiilor art. 361 alin.

(2) - (3) C. proc. pen. și art. 385

1

alin. (2) - (3) C. proc. pen.

Cu privire la încheierile din categoria nr. 3,

legiuitorul nu face mențiuni exprese, împrejurare care însă nu poate conduce la

concluzia că nu sunt supuse niciunui control judiciar, pe singurul considerent

că respectiva cauză este definitiv judecată (soluționată).

O astfel de concluzie ar fi de natură să aducă

atingere gravă intereselor legitime ale părților, în condițiile în care

instanța, ulterior soluționării definitive a cauzei, ar dispune - prin

încheiere - modificări esențiale ale sentinței ori deciziei, unele care ar

putea modifica substanțial soluția inițială.

În principiu, prin „încheieri date după pronunțarea

hotărârii" se înțelege categoria încheierilor prevăzute de art. 195 - 196

C. proc. pen. Or, prin respectarea riguroasă a dispozițiilor art. 195 - 196 C. proc.

pen. nu se poate adopta o încheiere care să modifice dispozitivul (sentinței

ori deciziei) astfel cu a rezultat în urma deliberării.

Toate „deficiențele" de ordin substanțial, după

caz, ale sentinței sau deciziei (cu referire particulară la dispozitiv și

partea expozitivă), pot fi îndreptate numai pe căile de atac prevăzute de lege

(apel, recurs, contestație la executare etc.).

În concluzie, pentru încheierile pronunțate după

soluționarea definită a cauzei, părțile sunt îndreptățite să le atace cu

aceeași cale de atac ca și hotărârea judecătorească la care se referă (sentință

ori decizie) adică, după caz, cu apel sau cu recurs.

În prezenta cauză, încheierea s-a referit la o

sentință pronunțată de curtea de apel în primă instanță, sentința respectivă

fiind supusă numai recursului.

Pe cale de consecință, și încheierea ulterioară este

supusă aceleiași căi de atac, respectiv numai recursului.

În Decizia nr. 35 din 14 decembrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite (publicată în M. Of., Partea I nr.

291 din 04/05/2010) este exprimată, într-o materie relativ asemănătoare

(materia admisibilității căilor de atac), o opinie care confirmă - în prezenta

cauză -necesitatea exercitării controlului judiciar asupra unei hotărâri judecătorești,

chiar dacă respectiva cauză penală apare ca fiind definitiv soluționată.

II) Asupra recursurilor declarate.

Întrucât singura cale de atac în prezenta cauză este

recursul, examinarea legalității și temeiniciei încheierii nu este limitată, potrivit

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., la cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

C. proc. pen.

Or, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a

clarificat „obiectul cauzei", respectiv „limitele sesizării" ori

„limitele investirii".

În principiu, instanța nu este ținută de „calificarea

cererii" formulată de parte, având ea obligația să îi dea calificarea

juridică în conformitate cu legea.

Cu toate acestea, instanța este ținută de unele

obligații, mai ales în domeniul dreptului penal și procesual, obligații care

presupun:

- solicitarea unor lămuriri, clarificări suplimentare

părții care a formulat respectiva cerere;

- punerea în discuție contradictorie a tuturor

aspectelor prin care se clarifică obiectul cererii;

- stabilirea definitivă a naturii ori calificării

cererii și, în final, acordarea cuvântului părților în dezbateri pe fondul

acesteia.

În caz contrar, instanța este supusă riscului de se

pronunța asupra unei cereri de altă natură juridică, de a depăși limitele

investirii ori chiar intenția procesuală a părții care a formulat cererea,

toate având în comun vătămarea dreptului de apărare.

Prin stabilirea prealabilă a naturii juridice a

cererii, instanța stabilește - implicit - și cadrul procesual legal al

soluționării acesteia, cu toate consecințele juridice (sub aspect probatoriu,

al căilor de atac, al participanților procesuali, al autorității de lucru judecat

etc).

Examinând încheierea din 14 septembrie 2010, Înalta Curte

constată că instanța de fond „a luat în examinare, pentru soluționare, cererea

privind lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței

penale nr. 51/ F pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. S144/2008,

formulată de petent F. Constanța".

Conform încheierii, apărarea părților adverse a

precizat că se invocă „o instituție de drept procesual civif și a solicitat ca F.

Constanța să facă precizări dacă califică cererea ca o „contestație la

executare potrivit art. 461 lit. c) C. proc. pen."

Având cuvântul, procurorul a pus concluzii în sensul

admiterii contestației în baza art. 461 lit. c) din C.pr.pen.

Instanța de fond, fără să facă cuvenitele clarificări

cu privire la natura juridică a cererii cu care a fost investită, a amânat

pronunțarea hotărârii la data de 21 septembrie 2010, și apoi la 22 septembrie 2010.

Or, la data de 22 septembrie 2010, instanța de fond

s-a pronunțat, prin aplicarea dispozițiilor art. 196 rap. la art. 195 C. proc. pen.,

asupra unei „omisiuni vădite" (dispozitiv, pag. 2 încheiere), respectiv,

asupra unei „erori materiale prin omisiune vădită din dispozitivul sentinței

penale." (considerente, pag. 2 încheiere).

În consecință, prin aplicarea dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., pentru motivele arătate, Înalta Curte va admite

recursurile, va casa încheierea recurată și va dispune rejudecarea cauzei de

prima instanță.

Prealabil acordării cuvântului în dezbateri, se va

solicita F.C. să precizeze expres calificarea juridică a cererii și temeiurile

de drept pe care se întemeiază.

Casarea încheierii din 22 septembrie 2010 atrage și

casarea încheierii din 14 septembrie 2010, întrucât aceasta face parte

integrantă din încheierea recurată (fiind încheierea de dezbateri și amânare a

pronunțării), dar și a încheierii intermediare din 21 septembrie 2010.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile

judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursurilor

invocată de procuror.

Admite recursurile declarate de F. Constanța și de C.N.,

F.I. și M.M. împotriva încheierii din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. 682/46/2010.

Casează încheierea sus-menționată și trimite cauza

spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 ianuarie 2011.