ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 981/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 981/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Primul ciclu procesual:

Prin sentința penală nr. 30/

F din 11 aprilie 2006, Curtea de Apel Pitești a hotărât următoarele:

-

A condamnat pe inculpatul C.N., la

pedepsele de:

- 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 33

lit. a) și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele și a dispus să execute

pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

- A condamnat pe inculpata B.M.,

la pedepsele de:

- 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen. și;

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 33

lit. a) și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele și a dispus să execute

pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

- A condamnat pe inculpatul F.I.,

la pedepsele de:

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin.

(2) C. pen. și, un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

292 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 C. pen., a contopit pedepsele și a dispus executarea pedepsei cea mai grea

de 3 ani închisoare.

- A condamnat pe inculpata M.M.,

la pedepsele de:

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin.

(2) C. pen. și, la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 292 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 33

lit. a) și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele și a dispus să execute

pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

- A condamnat pe inculpata G.D.,

la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

246 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru

fiecare inculpat.

În baza dispozițiilor art. 86

2

C. pen., a fixat termen de încercare pentru inculpații C.N., B.M., F.I., M.M. de

câte 6 ani și pentru inculpata G.D. de 5 ani.

A instituit în sarcina

fiecărui inculpat obligațiile prevăzute la art. 86

3

alin. (1) lit.

a) și d) C. pen., în ceea ce privește obligația prevăzută de lit. a) se va

executa prin prezentarea în ultima zi de vineri a fiecărei luni la serviciul de

protecție a victimei și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă

Tribunalul Constanța.

A atras atenția inculpaților

asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

A dispus anularea actelor

false existente în dosarul de urmărire penală.

A dispus repunerea părții

civile F. Constanța, în situația anterioară săvârșirii infracțiunilor.

A obligat pe fiecare

inculpat la câte 700 lei RON cheltuieli judiciare către stat și la câte 483 lei

RON cheltuieli judiciare către partea civilă.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 20 iunie 2003,

după ce inculpații C.N. și B.M. (președinte și, respectiv, contabil șef al C.

Constanța) au modificat decizia nr. 209 din 4 iunie 1973 și autorizația pentru

executare de lucrări nr. 3250 din 6 octombrie 1974, în sensul că, radiind, prin

aplicarea pastei corectoare, înscrierea P.M., au înscris în mod nereal H.A., în

înțelegere cu inculpații F.I. și M.M. (administratori ai SC M.J. SRL Constanța

care închiriase imobilul respectiv), au perfectat actele de transfer a proprietății

către societatea comercială, încheind factura nr. 7820513 și actul sub

semnătură privată. Xerocopiile actelor falsificate au fost folosite la Biroul

Notarial G.D., pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, cei

patru inculpați declarând în fața notarului, în mod nereal, efectuarea plății

integrale a prețului.

Prejudiciul cauzat părții

civile F. Constanța a fost stabilit la 1.251.934.000 lei ROL.

Urmare recursurilor

formulate de inculpați și admise de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

decizia penală nr. 5392 din 20 septembrie 2006, sentința nr. 30/ F din 11

aprilie 2006, a Curții de Apel Pitești a fost casată, iar cauza trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se că „

nu a fost lămurită problema

titlului de proprietate asupra  imobilului ce a făcut obiectul actului de

înstrăinare”. . . „la termenul din 21 februarie 2006, s-a solicitat de apărare,

între altele, ca expertul să lămurească aspectul privind actele de proprietate,

dar cererea nu a fost încuviințată. Instanța de fond, deliberând asupra cauzei,

a admis punctul de vedere al F. Constanța, fără a examina apărările

inculpaților cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului și nici

concluziile raportului de expertiză, sub acest aspect ignorându-le pur și simplu”.

Dispozițiile

deciziei de casare au fost aduse la îndeplinire de către instanța de trimitere,

prin efectuarea unei expertize, inițial de către expertul Constantin Ionica și

completată (datorită pierderii calității de expert a acestuia) de către expertul

Din Daniela.

Tot

astfel, s-a procedat la reascultarea inculpaților ale căror declarații au fost

consemnate în scris și depuse la dosarul cauzei.

Al doilea ciclu procesual:

În rejudecare, prin sentința

penală nr. 51/ F din 20 mai 2008, Curtea de Apel Pitești a dispus următoarele:

A condamnat pe inculpatul C.N.,

la:

- 2

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C.

pen.;

- un

an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 3

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C.

pen.;

- un

an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.

În

baza art. 33 și 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3

ani închisoare.

A condamnat

pe inculpata B.M., la:

- 2

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C.

pen.;

- un

an închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen.;

- 3

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C.

pen.;

- un

an închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.

În

baza art. 33 și 34 C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani

închisoare. A condamnat pe inculpatul

F.I.,

la:

- un

an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 3

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la

art. 215 alin. (2) C. pen.;

- un

an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.;

În

baza art. 33 și 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3

ani închisoare.

- A

condamnat pe inculpata

M.M.,

la:

- un

an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen.;

- 3

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la

art. 215 alin. (2) C. pen.;

- un

an închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen.

În

baza art. 33 și 34 C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani

închisoare.

- A

achitat pe inculpata

G.D.

pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., în baza art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

În

baza art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepselor aplicate inculpaților C.N., B.M., M.M. și F.I. și a

stabilit un termen de încercare de câte 6 ani.

A

instituit în sarcina inculpaților condamnați obligațiile prevăzute de art. 86

3

alin. (1) lit. a) – d) C. pen., cea prevăzută la lit. a) fiind adusă la

îndeplinire prin prezentarea la Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului

Constanța, la datele fixate de acesta.

- A

atras atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

S-a

dispus anularea actelor false.

A

dispus repunerea părții civile F. Constanța în situația anterioară săvârșirii

infracțiunilor.

Inculpații

condamnați au fost obligați la câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat și

la câte 1.728 lei cheltuieli judiciare către partea civilă F. Constanța.

Instanța de rejudecare a

stabilit următoarea situație de fapt:

Inculpatul

C.N. a fost președinte al C. Constanța, iar B.M., contabil șef la aceeași

unitate.

Inculpații

F.I. și M.M. erau administratori ai SC M.J. SRL Constanța; inculpata M.M. făcea

parte și din consiliul de administrație al C. Constanța, iar F.I. era salariat

la unitatea cooperatistă.

În

conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 67/1990,

privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și de credit, la data

de 18 mai 1992, prin protocol, F. Constanța, succesoare de drept a U.J.C.O.O.P.

Constanța a transmis din patrimoniul său în administrare către C. Constanța, mai

multe imobile, printre care și Complexul comercial A.

Potrivit

protocolului întocmit pe baza reglementărilor de la acea dată, C. Constanța avea

obligația achitării impozitelor și a taxelor aferente clădirilor preluate în

administrare, inclusiv a taxei de folosință a terenului, teren care era și a

rămas în continuare proprietatea Primăriei municipiului Constanța.

De

asemenea, în baza protocolului, pe durata administrării imobilului, C.

Constanța dobândea dreptul de a închiria unele din spații pentru a-și acoperi

cheltuielile rezultate din impozite și taxe aferente precum și participarea cu

anumite fonduri cu susținerea unor acțiuni comune organizate de F. Constanța,

în domeniile social, de formare și perfecționare a pregătirii profesionale, de

întrajutorare cooperatistă, de investiții și de asistență de specialitate.

Contractele

de închiriere ce urmau a fi încheiate de C. Constanța se întocmeau pe formulare

tipizate, în care această unitate figura „locator” deși era, în fapt, detentor

precar, având numai posesia bunului.

La

data de 16 martie 2000, C. Constanța, prin reprezentanții săi (C.N. și B.M.) a

închiriat imobilul H.A. către SC M.J. SRL Constanța, reprezentată de asociații F.I.

și M.M., inițial, pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire; în firmă

era asociată și inculpata B.M. care, așa cum s-a precizat, era și contabil șef

al C. Constanța, iar inculpatul F.I. era salariat al C. Constanța și-și

desfășura activitatea ca barman la acea unitate.

În

anul 2003, hanul A. funcționa ca o unitate de alimentație publică prosperă și,

cu toate acestea, la data de 18 iunie 2003, Consiliul de Administrație al C.

Constanța condus de inculpatul C.N., președinte, a luat în discuție cererea

formulată de SC M.J. SRL Constanța de cumpărare a hanului A.

Astfel,

ca urmare a intervențiilor făcute de C.N. și B.M. (asociată la SC M.J. SRL

Constanța) s-a aprobat, de principiu, vânzarea imobilului, deși toți cei patru

inculpați aveau cunoștință ca nu există acte de p

roprietate

nici pentru imobil și nici

pentru teren

și cu

încălcarea

dispozițiilor date de C. București – D.C.F., în

care se precizează: art. 8 - „pentru

fiecare activ care se propune pentru vânzare se va elabora o documentație

tehnico-economică: art. 12 - „organizațiile și unitățile cooperatiste

deținătoare de active, au obligația publicării anunțului de vânzare în revista

cooperației de consum, într-un ziar de mare tiraj, într-un ziar local, cu cel

puțin 15 zile înainte de data stabilită pentru licitație”; art. 16 -

„organizația sau unitatea cooperatistă are obligația de a afișa la sediul său

precum și la locul activului scos la vânzare publicația de vânzare, precizând

data, ora și locul desfășurării vânzării”.

Toate

aceste dispoziții au fost încălcate de către cei patru inculpați, astfel că în

nici un moment nu s-a dorit a se organiza, în mod transparent, licitație pentru

vânzarea activului respectiv, iar totul s-a făcut în mod ocult.

Prin

urmare, inculpații C.N., în calitatea sa de președinte, și B.M., în calitate de

contabil șef la C. Constanța au emis, la data de 20 iunie 2003, factura fiscală

nr. 7820513, prin care înstrăinau imobilul H.A. inculpaților F.I. și M.M.,

asociați ai SC M.J. SRL Constanța, pentru suma de 150.000 lei ROL, sumă modică

în raport de valoarea imobilului.

Tot

la data de 20 iunie 2003, inculpații C.N., B.M., F.I. și M.M., primii doi în

calitate de vânzători, iar ceilalți în calitate de cumpărători, încheie un alt

act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, având ca obiect imobilul H.A. (suprafață

construită, anexă, grup sanitar, magazie), precum și suprafața de 970,09 m.p.

teren aflat nu în proprietatea lor ci în proprietatea Primăriei municipiului

Constanța. În actul respectiv se face precizarea că prețul vânzării rămâne la

suma de 150.000.000 lei ROL, conform facturii nr. 7820513 din 20 iunie 2003,

dar plata sumei se va efectua în rate până la data de 31 decembrie 2003, cu

posibilitate de prelungire. Acest act a fost înregistrat atât în contabilitatea

C. Constanța, cât și în cea a SC M.J. SRL Constanța.

Inculpații,

dându-și seama că pentru întocmirea documentației la cartea funciară nu este

suficient actul sub semnătură privată întocmit, au hotărât să-l întocmească în

formă autentică, apelând la serviciile unui notar public.

Deoarece

cunoșteau că

la

notarul

public trebuie să prezinte acte de proprietate a bunului ce urma a fi vândut,

la data de 20 iunie 2003, inculpații C.N. și B.M., având cunoștință de faptul

că în arhiva C. Constanța se află documente privind proprietatea asupra

imobilului din P.M., s-au hotărât să le falsifice și să menționeze în loc de

Complexul comercial P.M., H.A.

Astfel,

identificând în arhiva cooperativei decizia nr. 209 din 4 iunie 1973, prin care

se transmitea din administrarea municipiului Constanța în folosința U.J.C.C. Constanța,

terenul proprietate de stat în suprafață de 2614 m.p., situat în perimetrul

construibil al municipiului Constanța - P.M., cei doi inculpați, prin aplicarea

pastei corectoare, au înscris pe acest document în locul „P.M.”, „Cartierul P.A.”.

Tot astfel, inculpații au identificat în arhiva cooperativei și autorizația

pentru executări de lucrări nr. 32520 din 6 octombrie 1974, eliberată pentru

Complexul comercial „P.M.”, falsificând-o, tot prin aplicarea pastei

corectoare, în sensul că în loc de „P.M.” au înscris A. La fila X din volumul

III se află copia autorizației pentru executare de lucrări nr. 32520/1974, care

fusese întocmită corect pentru complexul comercial „P.M.”, falsul neputând fi

contestat.

Inculpații

C.I. și B.M., după falsificarea celor două documente, împrejurare cunoscută și

de inculpații F.I. și M.M., s-au deplasat, toți patru, la Biroul notarului

public D.G., din orașul Ovidiu, unde au prezentat documentele falsificate și au

solicitat autentificarea tranzacției Complexului H.A., declarând, astfel,

necorespunzător situația juridică a imobilului, inclusiv darea și primirea

integrală a prețului.

În

aceste condiții, notarul public D.G. a autentificat actul prin care se menționa

că se transmite în proprietate de la vânzătorul C. Constanța la cumpărătorul SC

M.J. Constanța, atât imobilul, Complexul A. cât și terenul care, de fapt, era

proprietatea Primăriei municipiului Constanța.

Complexul

comercial, așa cum s-a precizat, este folosit din anul 2000 de către SC M.J. SRL

Constanța, ca unitate de alimentație publică, ale cărei beneficii sunt însușite

de asociații F.I. și M.M.

Instanța

a apreciat că faptele inculpaților C.N. și B.M. realizează conținutul

infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., în sensul că au

falsificat decizia nr. 209/1973 și autorizația pentru executare de lucrări nr. 32520/1974,

privind imobilul din P.M.; art. 291 C. pen., constând în folosirea celor două

acte falsificate la notarul public; art. 292 C. pen., constând în declarații

nereale făcute notarului public, privind plata integrală a prețului; art. 215 alin.

(2) C. pen., constând în inducerea în eroare a părții civile F. Constanța, prin

vânzarea bunului proprietatea acesteia.

Faptele

inculpaților F.I. și M.M. realizează, în drept, conținutul infracțiunilor

prevăzute de art. 291 C. pen., în sensul că, deși aveau cunoștință de faptul că

inculpații C.N. și B.M. falsificaseră cele două documente privind Complexul

comercial P.M., le-au folosit la notarul public; art. 292 C. pen., constând în

declarații necorespunzătoare adevărului privind plata integrală a prețului; art.

26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., constând în actele de complicitate

la infracțiunea de înșelăciune săvârșite de inculpații C.N. și B.M.

În

ceea ce o privește pe inculpata G.D., trimisă în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.

246 C. pen., instanța a apreciat că faptei îi lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii, respectiv vinovăția sub forma intenției directe,

motiv pentru care a dispus achitarea acesteia.

Cu privire la situația

juridică a H.A., instanța de fond a reținut că imobilul figurează, așa cum se

menționează în rapoartele de expertiză, în evidențele

contabile

ale C. Constanța, fapt care nu-i conferă însă acestuia dreptul de proprietate,

din moment ce deținea imobilul în baza protocolului încheiat cu F. la 18 mai

Constanța, SC M.J. SRL Constanța și că, aceasta din urmă a efectuat anumite

lucrări de reparații, nu conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra

imobilului care a fost și rămâne pe mai departe al F. Constanța. Însuși

expertul D.D. precizează că în evidența C. Constanța nu se găsesc acte de

proprietate, gen autorizații de construire, procese-verbale de recepție finală,

facturi, contracte de vânzare-cumpărare etc. Arată, însă, expertul, că

imobilul figurează în patrimoniul C.

Constanța și este înregistrat la toate organele competente, situație dovedită

cu bilanțul contabil la 31 decembrie 1995, evidența în listele de inventariere

de la acea dată și declarații de impunere, taxe și impozite, astfel că, se

susține în raportul de expertiză, bunul ar fi proprietatea C. Constanța.

Această concluzie este în contradicție cu actele depuse la dosar, nerezultând

din nici un document că unitatea cooperatistă, C. Constanța este proprietara

imobilului înstrăinat.

În

concluzie, inculpații C.N. și B.M. au vândut un bun care nu aparținea în

proprietate C. Constanța, evident, în înțelegere frauduloasă cu inculpații F.I.

și M.M. care aveau interese în dobândirea acestui bun. Nu este lipsită de

semnificație împrejurarea că așa-numita vânzare s-a făcut la un preț foarte

mic, rezultând, și sub acest aspect, dorința inculpaților de a obține avantaje

pe căi necinstite.

Prin

înțelegerea frauduloasă a celor patru inculpați, partea civilă F. Constanța a

fost prejudiciată cu imobilul ce a făcut obiectul vânzării frauduloase.

Ca

atare, sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea a dispus, în temeiul

dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., restabilirea situației anterioare, prin

repunerea părții civile F. Constanța în situația anterioară săvârșirii

infracțiunilor, respectiv în cea de proprietară a Complexului H.A. Constanța,

și anularea actelor falsificate.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpații C.N.,

B.M., M.M. și F.I.

Cu privire la recursul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești:

Procurorul critică sentința

penală nr. 51/ F din 20 mai 2008 a Curții de Apel Pitești cu privire la greșita

achitare a inculpatei G.D., solicitând condamnarea acesteia pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246 C. pen.

În subsidiar, prin motivele

de recurs scrise, s-a solicitat condamnarea inculpatei pentru săvârșirea

infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.

Temeiul juridic al

recursului îl constituie art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta

Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 45

din Legea nr. 36/1995, „notarul public are obligația să deslușească raporturile

reale dintre părți cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice

dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea și să le dea

îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.

De asemenea, el trebuie să

ceară părților, ori de câte ori este cazul, documentele justificative și

autorizațiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va

putea obține el însuși documentația necesară.”

Dacă înscrisul prezentat are

un conținut îndoielnic, iar notarul nu poate refuza instrumentarea actului, el

trebuie să atragă atenția părților asupra consecințelor juridice la care se

expun și să facă mențiune expresă în act. Dacă partea se opune la inserarea mențiunii,

notarul public va refuza întocmirea actului [(art. 6 alin. (3) și (4) din Legea

notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995)].

Regulamentul de aplicare a

acestei legi stabilește în conținutul art. 70 obligația notarului ca, și în

cazul actelor de transmisiuni sau constituiri de drepturi reale imobiliare, să

verifice situația proprietății și sarcinile bunului. În acest scop, notarul ca

pretinde prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului și după

caz, extrasul de carte funciară sau certificatul de sarcini, precum și

certificatul de atestare fiscală.

Stabilind situația de fapt

și vinovăția inculpatei G.D. în prezenta cauză, prin prisma atribuțiilor de

serviciu și a obligațiilor legale ce îi reveneau în exercitarea profesiei de

notar, Înalta Curte reține următoarele:

Inculpatei i s-a solicitat

autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a Complexului comercial A. încheiat

între vânzătorul C. Constanța și cumpărătorul SC M.J. SRL Constanța,

prezentându-i-se de către părți, în acest sens, copii neautentificate ale unor

acte false, și anume autorizația de executare de lucrări nr. 32520 din 6

octombrie 1974 și decizia de atribuire a terenului nr. 209 din 4 iunie 1973.

Ambele înscrisuri fuseseră

falsificate prin aplicarea pastei corectoare pe actele menționate și

dactilografierea denumirii „cartier P.A.” respectiv „strada A.” în loc de

denumirea „P.M.” și, respectiv „cartierul P.M.”.

Inculpata a autentificat

contractul de vânzare-cumpărare prin încheierea nr. 1965 din 20 iunie 2003

având la dispoziție numai copiile nelegalizate ale înscrisurilor arătate mai

sus.

Aceste copii de pe acte,

chiar dacă ar fi fost autentice, nu au absolut nicio valoare juridică deoarece

ele nu fac dovada asupra proprietății ca fiind a vânzătorului ce o

înstrăinează. Ele nu pot constitui sub nicio formă și pentru niciun motiv temei

al autentificării de către notarul public al unui contract de

vânzare-cumpărare.

Încălcând flagrant normele

legale care reglementează activitatea notarială, inculpata G.D. a săvârșit

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246 C. pen.

Notarul public G.D. și-a

încălcat cu știință atribuțiile de serviciu, nefiind niciun moment în eroare

asupra caracterului ilegal al conduitei sale profesionale și nici asupra

consecințelor acesteia; notarul public și-a îndeplinit defectuos atribuțiile

sale de serviciu cu intenție, prevăzând rezultatul faptei sale și, chiar dacă

nu a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui în sensul vătămării

intereselor legale ale unei persoane.

Pe lângă existența

dispozițiilor legale enunțate anterior și care interzic notarului public să

încheie transmisiuni sau constituiri de drepturi reale imobiliare altfel decât

pe baza titlului de proprietate în original sau a copiei autentificate a

acestuia, inculpata a avut și alte semnale care trebuiau să o alarmeze și să o

oblige, odată în plus, la a solicita înscrisurile autentificate și la a

verifica riguros demersul părților, și anume, în copiile actelor ce i-au fost

prezentate apărea U.J.C.O.O.P. Constanța și nicidecum C. Constanța. Inculpata

s-a mulțumit însă cu explicația oferită de vânzător că și-ar fi schimbat

denumirea, fără să existe vreo dovadă în acest sens și nici că este succesorul

de drept al U.J.C.O.O.P.

Pe de altă parte, în copia

deciziei 209 din 4 iunie 1973 a Comitetului executiv al Consiliului popular al

județului Constanța (unul din cele două acte pe care notarul public și-a

motivat decizia de a autentifica contractul de vânzare-cumpărare) mențiunea

„cartierul P.A.” este dactilografiată mai sus decât linia rândului celorlalte

cuvinte, sub această mențiune sunt vizibile caracterele altor litere, prima

cratimă este dublată, iar cea de-a doua parțial acoperită de ultima literă a

cuvântului A.

Fără a intenționa

transformarea notarului public în organ de urmărire penală, este evident însă

că, prin pregătirea și specificul activității sale, acesta este obligat să

depună toate diligențele la verificarea actelor ce i se prezintă și pe care se

întemeiază deciziile sale ulterioare.

Inculpata G.D. a susținut că

putea autentifica contractul și în prezența doar a listelor de inventar ale

vânzătorului din care să rezulte că la active este înscris imobilul în litigiu

(pe care oricum nu le-a avut nici pe acestea la momentul autentificării actului,

dosarul Curții de Apel Pitești nr. 4444/46/2005) și că nu a luat în calcul ca

fiind necesare și alte acte, afirmație lipsită de fundament juridic așa cum s-a

demonstrat mai sus.

Justificând încălcarea

atribuțiilor sale de serviciu, inculpata G.D. a declarat în fața procurorului

că nu și-a pus problema unei ilegalități, considerând că atât vânzătorii cât și

cumpărătorii (care au și contactat-o în vederea încheierii actului) sunt oameni

serioși.

Motivarea este în

contradicție vădită cu caracterul minuțios și profesionist pe care îl necesită

activitatea de întocmire a actelor notariale, denotă o abordare lejeră formată

pe aparențe și/sau cunoștințe personale, dar asumată integral și care a avut

drept consecință deposedarea ilegală a deținătorului de drept al imobilului

care a făcut obiectul tranzacției.

Fapta inculpatei G.D. nu

poate constitui infracțiunea de neglijență în serviciu, întrucât culpa, ca

formă de vinovăție, nu poate fi reținută în speță; inculpata era pregătită

pentru a îndeplini funcția de notar public, nu era în imposibilitate de a prevedea

consecințele faptei sale și nici nu se afla în situația de a nu-și îndeplini

îndatoririle de serviciu din cauze independente de voința sa.

Așa fiind, constatând că în

cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., Înalta Curte va

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și, în

baza textului de lege enunțat, va dispune condamnarea inculpatei G.D.

Având în vedere gravitatea

faptei comise constând în consecințele acesteia și impactul social al

implicării unui notar public într-un lanț infracțional, dar constatând și

existența circumstanțelor atenuante referitoare la buna conduită a inculpatei

anterior săvârșirii faptei, pregătirea profesională, posibilitatea reală de

recuperare socială fără săvârșirea de alte infracțiuni, Înalta Curte va face

aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și va

dispune condamnarea inculpatei G.D. la pedeapsa de 3000 lei amendă.

Cu privire la recursurile

inculpaților C.N., B.M., M.M. și F.I.

Inculpatul C.N. a invocat

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 10 și 18 C. proc.

pen.

În esență, s-a susținut că

instanța de fond nu a examinat cererile formulate de inculpat în apărarea sa,

astfel încât i-au fost încălcate drepturile procesuale cu consecința

influențării soluției procesului.

Aceste cereri se refereau la

obligarea părții civile de a depune originalele documentelor pretins

falsificate și de a se dispune expertiza scrisului asupra mențiunilor despre

care se susține că s-au făcut în înscrisurile prezentate notarului.

S-a susținut că soluția

primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și nu cuprinde

referiri explicite la apărările formulate de inculpat cu privire la fiecare

dintre infracțiunile reținute în sarcina sa.

Pentru aceste motive s-a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 51/2008 a Curții

de Apel Pitești și trimiterea cauzei la prima instanță spre rejudecare.

Printr-un alt motiv de

recurs, s-a solicitat să se constate că instanța de fond a comis o gravă eroare

de fapt având drept consecință greșita condamnare a inculpatului.

Instanța a înlăturat

nejustificat expertizele care stabileau proprietatea C. asupra imobilului H.A. și

a ignorat împrejurarea că acesta plătește impozitele și taxele datorate

statului, obligație ce revine exclusiv proprietarului, iar nu detentorului

precar.

Nu s-a motivat activitatea

de inducere în eroare a F. de către inculpat și nu s-a stabilit cine a

modificat înscrisurile oficiale.

Pentru aceste considerente,

s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și achitarea inculpatului

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Inculpata B.M. și-a întemeiat

recursul pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18, 9 și

10 C. proc. pen.

În principal, s-a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpatei în

temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., întrucât fapta nu există, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond.

În motivele de recurs s-a

susținut însă că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2), art. 291, 215 alin. (1) și (2)

și art. 292 C. pen., ceea ce ar atrage incidența dispozițiilor art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

S-a arătat că proprietatea

bunului vândut a aparținut C. Constanța, astfel cum s-a dovedit prin actele

aflate la dosarul cauzei.

Cererea inculpatei de a se

efectua o expertiză a scrisului de pe înscrisurile pretins falsificate a fost

respinsă în mod repetat și nejustificat.

Hotărârea de vânzare a H.A.

a aparținut organelor de decizie ale C., iar nu inculpatei care nu a fost nici

membră a Consiliului de Administrație al C., nici asociată la societatea

cumpărătoare.

Inculpații F.I. și M.M. au

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond,

achitarea lor, sau trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a arătat că hotărârea dată

în rejudecare a ignorat indicațiile instanței de recurs în ceea ce privește

stabilirea dreptului de proprietate asupra bunului litigios, precum și

concluziile raportului de expertiză, și nu a examinat apărările inculpaților.

S-a arătat că F. Constanța

nu a fost în măsură să depună originalele sau cel puțin copii legalizate de pe

înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate, inclusiv de pe

autorizația de executare de lucrări nr. 33619/1969 și de pe procesul-verbal de

recepție finală din 12 septembrie 1970, iar instanța a judecat cauza pe baza

unor fotocopii.

C. Constanța a avut bunul

înregistrat în contabilitate și a achitat taxele și impozitele către bugetul

local, iar Legile nr. 109/1996 și 1/2005 au stabilit ca fiind proprietatea

unităților deținătoare, bunurile existente în contabilitatea și patrimoniul

acestora.

Infracțiunea de înșelăciune

nu poate subzista în condițiile în care asupra părții civile nu au fost

efectuate manopere dolozive de natură să îi surprindă buna-credință.

Recurenții inculpați nu au

cunoscut împrejurarea că înscrisurile prezentate notarului public ar fi fost

falsificate, iar falsul nu a fost dovedit.

Cu privire la infracțiunea

de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., s-a susținut că pretinsele

consecințe juridice nu există.

Examinând recursurile, prin

prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată următoarele:

Cu privire la cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen.

Aceste cazuri se referă atât

la nemotivarea hotărârii, cât și la nepronunțarea asupra faptelor reținute,

precum și la situația când motivarea contrazice dispozitivul, creând echivoc cu

privire la corecta și exacta rezolvare a cauzei.

Sub aceste aspecte, Înalta

Curte constată că instanța s-a pronunțat asupra tuturor faptelor reținute în

sarcina inculpaților, motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

acesteia necontrazicând dispozitivul hotărârii care se înțelege, fiind precis,

clar, explicit.

Cu privire la criticile

aduse sentinței sub aspectul motivării ei, Înalta Curte observă că nemotivarea

conduce la casarea hotărârii numai în cazul în care misiunea instanței de

recurs de a controla prima instanță devine imposibil de realizat din cauza

lipsei, insuficienței sau obscurității motivelor hotărârii.

În cauza de față, Înalta

Curte nu constată această situație, fiind în măsură să procedeze la verificarea

hotărârii primei instanțe care nu a lăsat în suspensie nimic din ceea ce ținea

de rezolvarea pricinii. Împrejurarea că instanța a respins motivat unele din

probele solicitate (expertiza grafologică, la termenul din 6 februarie 2007)

sau a înlăturat, argumentând, altele (concluziile raportului de expertiză) nu

echivalează nici cu nemotivarea hotărârii și nici cu nerezolvarea cererilor

inculpaților.

În legătură cu susținerea

nerezolvării unor cereri esențiale ale părților care s-ar fi repercutat asupra

drepturilor acestora, și, pe cale de consecință, asupra soluției în cauză,

Înalta Curte constată că și această critică este nefondată.

Inculpații au solicitat ca

partea civilă să depună acte prin care să dovedească dreptul de proprietate

asupra imobilului în litigiu, la termenele de judecată din datele de 15

noiembrie 2005, 24 ianuarie 2006, 21 februarie 2006 și 6 februarie 2007.

În toate cazurile, instanța

a admis proba cu acte solicitată în dovedirea dreptului de proprietate.

La dosarul cauzei se află

originalul deciziei nr. 209 din 4 iunie 1973, copia autorizației pentru

executare de lucrări nr. 32520/1974 cu timbru fiscal, procesul-verbal de

recepție finală în original, ceea ce confirmă susținerile părții civile cu

privire la actele pe care le deține și faptul că acestea au fost depuse încă

din timpul urmăririi penale.

Partea civilă F. a precizat

că deține autorizație de construcție și proces-verbal de recepție finală

(încheierea din 19 februarie 2008, Curtea de Apel Pitești, dosar nr. 4444/46/2005).

Și proba cerută de inculpați

în sensul de a se solicita relații de la O.R.C. Constanța pentru a se preciza

dacă H.A. este trecut și de când în capitalul social al F. Constanța sau C.

Constanța a fost admisă la termenul de judecată din 15 noiembrie 2005.

Constatând neîntemeiate

criticile formulate, Înalta Curte le va respinge ca atare.

Cu privire la cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Examinând materialul

probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a

stabilit în mod corect situația de fapt, probele administrate fiind suficiente

și concludente pentru stabilirea adevărului în cauză.

Atât apărarea, cât și

instanța și-au concentrat eforturile în a stabili titularul dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu.

Înalta Curte observă că, pe

de-o parte, rezolvarea acestei chestiuni nu este de competența expertului, ci

exclusiv a instanței, iar pe de altă parte că nu instanța penală învestită cu

această cauză era chemată să dea răspunsul, neavând nici competența și nici

interesul juridic al rezolvării acestei probleme asupra căreia poartă încă

numeroase litigii civile, comerciale, etc.

Instanței i-a fost indusă o

falsă problemă, aceea a titularului dreptului de proprietate, pentru a se

distrage atenția de la realitatea activității infracționale, punctuale, a

inculpaților.

Un material juridic

extrapenal extrem de vast a inundat dosarul cauzei, solicitări de comparării de

titluri, rapoarte de expertiză contestate și completate în mai multe rânduri,

toate menite să rezolve o dispută ce nu interesa fondul cauzei, dar în capcana

căreia se putea pierde esența stabilirii adevărului.

Înalta Curte, analizând

acest probatoriu, reține ca fapte certe și dovedite următoarele:

La 18 mai 1992, între F.

Constanța, ca succesoare de drept a U.J.C.C. – U.J.E.C.O.O.P. – U.R.C.C.

Constanța – U.R.C.C. Dobrogea, pe de-o parte, și C. Constanța, ca succesoare de

drept a C.P.A.D.M. Constanța, pe de altă parte, s-a încheiat un protocol în

baza prevederilor art. 16 din Legea nr. 67/1990 și a Statutului F. privind

transmiterea în administrare din patrimoniul F. a unor imobile, printre care

Complex P.M., Complex Comercial A., Restaurant A.

Înalta Curte reține ca cert

și necontestat titlul de administrator dobândit de C. Constanța și dreptul de a

administra aceste imobile, cu toate obligațiile ce îi incumbau din acesta. În

acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că la data de 1 februarie

1993, C. Constanța, în calitate de locator, dădea în folosință SC Mărțișor SRL H.A.

pe o perioadă de 5 ani.

Actul a fost vizat de F.

La data de 31 august 2000,

între F., ca proprietar, și C. Constanța, ca administrator, s-a încheiat un nou

protocol privind predarea acelorași spații în administrare.

În act de stabilesc

obligațiile administratorului, inclusiv plata impozitelor.

Conform anexei la Protocolul

din 18 mai 1992, numai pentru Complexul P.M. a existat autorizația de

construcție sub nr. 32520 din 6 septembrie 1974, în timp ce pentru complexul și

restaurantul A., nu.

La data de 16 martie 2000, C.

Constanța a închiriat imobilul în litigiu Societății Comerciale M.J. Constanța,

reprezentată de F.I. și M.M.

În cererea de închiriere a

restaurantului H.A., administratorul SC M.J. SRL, F.I., precizează în alin. (2),

în mod deslușit că C. Constanța nu deține documente de autorizare a

construcției și nici decizie de atribuire pentru terenul aferent.

La data de 27 decembrie

2000, SC M.J. Constanța a solicitat la C. Constanța, cu cererea nr. 66,

aprobarea executării unei lucrări de investiții privind H.A. Deși nu a primit

nici un răspuns favorabil, societatea comercială menționată a realizat totuși

investiții în sumă de 951.508.061 lei.

La solicitarea conducerii C.

Constanța, în iulie 2003, s-a prezentat o comisie în vederea evaluării H.A., la

acea dată fiind închiriat la SC M.J. SRL

În urma expertizării s-a

stabilit că valoarea imobilului este de 155.500.000 lei. S-a recomandat ca

această sumă să fie punct de plecare al licitației, în caz de vânzări.

La data de 18 iunie 2003,

Consiliul de Administrație al C. Constanța, condus de inculpatul C.N. a luat în

discuție cererea formulată de SC M.J. SRL de cumpărare a spațiului Complexului

Comercial A. Din compunerea Consiliului de Administrație al C. Constanța, făcea

parte și inculpata M.M., care avea și calitatea de asociată la societatea

comercială mai sus menționată.

Inculpatul C.N. a informat

Consiliul că pentru acest spațiu C. Constanța nu deține autorizație de

construcție și nici decizie de atribuire a terenului în folosință.

Supusă la vot, propunerea de

vânzare a spațiului a fost aprobată în unanimitate.

Consiliul de Administrație

i-a împuternicit pe C.N. și B.M. să negocieze vânzarea și să încheie actele.

În declarația dată în fața

procurorului la data de 26 ianuarie 2004, inculpatul C.N. recunoaște că nu

existau acte de proprietate ale C. asupra H.A., dar a considerat autorizația de

construcție ca titlu de proprietate.

La rândul ei, inculpata B.M.,

contabilul șef al instituției, declară la 27 ianuarie 2004 că pentru niciunul

din spațiile comerciale unitatea nu deținea originalele, ci numai xerocopii.

Inculpații F.I. și M.M. au

negat că aveau cunoștință de această situație, contrazicând dovezile certe

prezentate mai sus (cerere de închiriere și procesul-verbal al ședinței din 18

iunie 2003). Demonstrând nesinceritate, M.M. susține chiar că s-a abținut de la

vot și că nu mai reține ce s-a discutat, întrucât a avut emoții în adunare,

contrazicându-și propria declarația din 29 august 2003.

Decizia consiliului de

administrație a fost dusă la îndeplinire de către inculpatul C.N., în calitate

de președinte și de B.M. în calitate de contabil șef. Totodată, cei doi au emis

factura fiscală nr. 7820513/2003, prin care înstrăinează imobilul pentru

150.000.000 lei inculpaților F.I. și M.M., în calitate de reprezentanți ai

firmei SC M.J. SRL Constanța.

La aceeași dată, cei patru

inculpați încheie și un act de „vânzare-cumpărare” sub semnătură privată, prin

care se înstrăinează atât imobilul mai sus menționat, cât și suprafața de

970,09 mp, teren aflat în proprietatea Primăriei Municipiului Constanța. În

acest act se precizează că suma de bani care reprezintă prețul tranzacției urma

să fie achitată până la data de 31 decembrie 2003. Acest document a fost

înregistrat în contabilitatea ambelor unități.

Deoarece inculpații mai sus

menționați doreau să dea o formă juridică autentică actelor de transfer al

proprietății, în baza rezoluției infracționale pe care au luat-o, au procedat

la falsificarea unor documente aflate în arhiva C. Constanța. Astfel, cei doi

au modificat, prin aplicarea pastei corectoare, decizia nr. 209 din 4 iunie

1973 privind imobilul din P.M., precum și autorizația pentru executare de

lucrări nr. 32520 din 6 octombrie 1974, cu scopul de a se folosi de acesta acte

în fața unui notar public.

Inculpații mai sus

menționați s-au deplasat la Biroul Notarului D.G. din orașul Ovidiu, județul

Constanța.

La Biroul Notarului Public D.G.

cei patru inculpați au prezentat documentele falsificate în xerocopie și pe

bază de cerere au solicitat autentificarea tranzacției imobilului Complexului

Comercial H.A., declarând necorespunzător situația juridică a imobilului,

inclusiv darea și primirea prețului.

În ședința din 18 iunie

2003, Consiliul de administrație al C. Constanța, sub președinția inculpatului C.N.,

membru fiind M.M., a luat în discuție această cerere.

Din materialitatea faptelor

prezentate rezultă că singurele persoane nemijlocit interesate, dar și în

măsură, totodată, să modifice mențiunile din cuprinsul deciziei nr. 209/1973 și

a autorizației pentru executarea de lucrări nr. 32520/1974, acte pe care le

dețineau în xerocopii, în arhiva instituției, erau inculpații C.N. și B.M., în

calitatea lor de președinte, respectiv contabil șef al C. Constanța.

Chiar dacă în cauză nu

există o probă directă în acest sens, întregul context probator converge logic

și riguros spre această concluzie, iar o evaluare temeinică și obiectivă a

acestuia nu poate conduce la o altă concluzie.

Orice expertiză a scrisului,

dat fiind vorba că mențiunile modificate sunt dactilografiate la mașina de

scris, nu ar fi putut identifica, la această dată instrumentul scriptural

folosit, nicicum persoana care le-a realizat sau din dispoziția căreia au fost

executate. Pe de altă parte, existența la dosarul cauzei a actului original,

convinge, fără echivoc, asupra falsului executat pe copia xerox, ceea ce și

exclude necesitatea comparării de titluri, susținută de apărare, instituție

care nu operează în materia dreptului penal și care se face numai între titluri

valabile.

Inculpații C.N., B.M., F.I.

și M.M., cunoscând că înscrisurile oficiale de care se folosesc conțin date

necorespunzătoare adevărului, ca urmare a alterării mențiunilor referitoare la

denumirea și adresa imobilului, le-au folosit la notarul public pentru

autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.

Așa fiind, Înalta Curte

constată legală și temeinică condamnarea inculpaților C.N. și B.M. pentru

săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.

288 alin. (2) C. pen., precum și a acestor doi inculpați și a lui F.I. și M.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. și

va respinge, ca nefondate, criticile formulate cu privire la soluția arătată.

Criticile formulate în

recursurile inculpaților sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., se dovedesc a fi întemeiate în ce privește greșita

condamnare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații

prevăzută de art. 292 C. pen.

În fața notarului public,

inculpații C.N. și B.M., în calitate de reprezentanți ai vânzătorului C.

Constanța, M.M. și F.I., în calitate de reprezentanți ai cumpărătorului SC M.J.

SRL Constanța au declarat că prețul vânzării, în sumă de 150.000.000 lei a fost

plătit integral, mai înainte de autentificarea actului; în realitate, prețul

s-a plătit în rate, ulterior datei de 20 iunie 2003.

Declararea în fața unei

instituții publice a unei anume modalități de plată nu are consecințe juridice

nici pentru încheierea, nici pentru derularea convenției intervenită între

părți; atâta timp cât ele au cunoscut realitatea și au acceptat modificarea

modalității de plată, fără a fi afectată esența contractului, în cauză se

constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals

în declarații.

În consecință, admițând

recursul inculpaților C.N., B.M., M.M. și F.I., Înalta Curte va dispune

achitarea acestora pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.,

în temeiul art. 292 C. pen.

Cu privire la actele

materiale descrise și analizate în considerentele ce preced, cu privire la

înstrăinarea către C. Constanța a imobilului H.A. încredințat spre administrare

de F. Constanța și împroprietărirea cu acest bun imobil a SC M.J. SRL

Constanța, Înalta Curte reține că acestea sunt pe deplin dovedite, dar au

primit o încadrare juridică greșită la instanța de fond.

Fapta comisă de inculpații C.N.

și B.M. nu constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.

(2) C. pen., întrucât aceștia nu au efectuat nicio manoperă de inducere în

eroare a părții civile F. Constanța, neprezentându-i acesteia ca adevărată o

faptă mincinoasă sau ca mincinoasă o faptă adevărată.

În întreaga desfășurare a

activității lor infracționale, inculpații au evitat partea civilă, tocmai

pentru ca aceasta să nu aibă cunoștință de operațiunea pusă la cale de

înstrăinare a bunului mobil litigios.

În sarcina inculpaților nu

se poate reține nici săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., astfel cum s-a solicitat

de către procuror, aceasta fiind o infracțiune cu caracter subsidiar, ceea ce

înseamnă că abuzul săvârșit de un funcționar public se încadrează în

dispozițiile art. 246 C. pen., numai dacă acest abuz nu are o incriminare

distinctă în Codul penal.

Pe cale de consecință, nici

în sarcina inculpaților M.M. și F.I. nu se poate reține săvârșirea

complicității la vreuna din infracțiunile examinate mai sus.

Înalta Curte stabilește că

faptele comise de inculpații C.N. și B.M. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (2) C. pen.

Potrivit textului de lege

enunțat, gestiunea frauduloasă constă în pricinuirea de pagube unei persoane,

cu rea-credință, cu ocazia administrării ori conservării bunurilor acesteia, de

către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării

acelor bunuri.

Alin. (2) incriminează

gestiunea frauduloasă săvârșită în scopul de a dobândi un folos material.

Gestiunea frauduloasă se

caracterizează prin comportarea necorespunzătoare și păgubitoare a persoanei

căreia i s-a încredințat sarcina de a gestiona avutul sau o parte din avutul

altuia.

În speță, inculpații C.N. și

B.M., sprijiniți moral și material de inculpații M.M. și F.I., au efectuat acte

frauduloase, profitând de calitatea de gestionari ai avutului încredințat spre

administrare de F. și au adus, cu știință, prejudicii acestui avut pe care

trebuiau să-l apere și să-l îngrijească.

Prin Protocolul încheiat la

18 mai 1992, ca și prin cel din 31 august 2000, C. Constanța a primit de la F.

Constanța însărcinarea de a administra o parte din patrimoniul său.

Înstrăinând imobilul H.A.

fără știința F. Constanța și însușindu-și plata astfel încasată, inculpații C.N.

și B.M., în calitate de reprezentanți legali ai C. Constanța, au săvârșit o

acțiune păgubitoare, diminuând patrimoniul pe care îl aveau în grijă, ajutați

fiind de inculpații M.M. și F.I.

Inculpații au acționat cu

rea-credință, cunoscând că bunul este înstrăinat abuziv, sens în care și-au

luat și măsuri de a încerca să-și acopere acțiunea prin alterarea unor

înscrisuri oficiale pe care le-au folosit în fața notarului public.

Admițând recursurile

inculpaților, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen. și casând hotărârea instanței de fond cu privire la acest aspect,

Înalta Curte, în baza art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării

juridice a infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., reținută în

sarcina inculpatului C.N. și B.M. în infracțiunea prevăzută de art. 214 alin.

(2) C. pen., precum și a infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la

art. 215 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpaților M.M. și F.I., în

infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 214 alin. (2) C.

pen.

Complexitatea concluziilor

apărării și ale procurorului au vizat și încadrarea juridică a faptelor

reținute în sarcina inculpaților, susținerile acestora fiind consemnate în

practicaua hotărârii și examinate în considerentele acesteia.

În baza textelor de lege

arătate, inculpații vor fi condamnați la pedepse de câte 3 ani închisoare,

Înalta Curte apreciind că atât cuantumul stabilit, cât și modalitatea de

executare dispusă corespund criteriilor generale de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen. și scopului pedepsei, astfel cum este el stabilit de art. 52

C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., pedepsele stabilite pentru inculpații C.N., B.M., M.M. și F.I.

pentru toate infracțiunile reținute în sarcina lor, vor fi contopite, astfel că

fiecare va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Dispozițiile referitoare la

suspendarea sub suprave