Decizia nr. 1916/2009 — ÎCCJ, Secția penală — Admiterea unui apel inexistent. Îndreptarea erorilor materiale

Pronunțarea, în mod greșit, de către instanța de apel asupra unui apel inexistent, în sensul admiterii acestuia, nu constituie o eroare materială, care poate fi îndreptată conform art. 195 C. proc. pen., ci o eroare de conținut, care a implicat o deliberare a membrilor completului de judecată asupra hotărârii atacate, precum și asupra soluției ce urma a fi adoptată în rezolvarea cauzei. Pentru a fi supuse procedurii de îndreptare prevăzută în art. 195 C. proc. pen., erorile trebuie să fie materiale și evidente. Constituie erori materiale evidente numai acele greșeli scriptice, făcute în cazul scrierii numelui sau prenumelui unei persoane, a unei sume, a unor date calendaristice la care se referă actul procedural sau a datei întocmirii actului, evidența erorii traducându-se în lipsa oricărui dubiu cu privire la aceasta, certitudinea ei fiind manifestă, neimpunându-se deliberarea, reaprecierea ori exprimarea unei convingeri.

Omisiunea instanței de a se pronunța, prin decizie, asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză, soluția referitoare la acesta fiind consemnată numai într-o încheiere, atrage incidența cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) din același cod. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1916 din 25 mai 2009 Prin sentința nr. 41 din 6 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția penală: I. În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.M. la o pedeapsă de 8 ani închisoare; în baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare; în baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, la o pedeapsă de 6 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul T.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare. II. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.C. la o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul T.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare. III. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata M.L. la o pedeapsă de 7 ani închisoare; în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 8 ani închisoare; în baza art. 328 C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, iar în baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., la o pedeapsă de 6 ani închisoare. Potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata M.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare. IV. În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, au fost condamnați inculpații N.F. și D.A. la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare. Potrivit art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpaților T.M., T.C., M.L., N.F. și D.A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale. Totodată, s-a aplicat inculpaților T.M., T.C., M.L., N.F. și D.A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute în art. 71 C. pen. V. În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, a fost condamnat inculpatul P.S. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar în baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-au constatat grațiate integral și condiționat cele două pedepse aplicate inculpatului. În baza art.65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. A fost obligat inculpatul T.M. să plătească următoarele sume de bani, reprezentând daune morale către părțile civile, după cum urmează: 20.000 euro părții civile S.E.; 20.000 euro părții civile P.C.; 20.000 euro părții civile N.M.; 20.000 euro părții civile G.L.; 20.000 euro părții civile L.F.; 15.000 euro părții civile T.V.; 20.000 euro părții civile U.M. Au fost obligați inculpații T.M. și M.L., în solidar, la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale către partea civilă A.G. A fost obligat inculpatul N.F. la plata sumei de 5.000 euro, daune morale către partea civilă S.I. A fost obligat inculpatul D.A. la plata sumei de 5.000 euro, daune morale către partea civilă S.I. A fost respinsă, ca nefondată, cererea de obligare a inculpatului T.M. la plata sumei de 225.000 euro către partea civilă G.A. Prin aceeași sentință a fost confiscat în folosul statului, între altele, autoturismul marca V., înmatriculat în România pe numele lui N.C., asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător, prin ordonanța nr. 43/D/P/2006 din 9 noiembrie 2006 a Biroului Teritorial Teleorman din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații T.M., M.L., T.C., D.A. și N.F., părțile civile S.E. și G.L., precum și contestatorul N.C. Prin decizia nr. 254/A din 6 noiembrie 2008, modificată prin încheierea de îndreptare eroare materială din 7 noiembrie 2008 (sub aspectul înlăturării mențiunii privind admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București), Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de inculpații T.M., M.L., T.C., D.A. și N.F., de apelantele părți civile S.E. și G.E. și de apelantul contestator N.C. În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpații T.M., M.L. și P.S., după cum urmează: - pentru inculpații T.M. și P.S. din infracțiunea prevăzută în art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută în art. 13 alin. (1), (3) și (4) din aceeași lege, cu aplicarea art. 13 C. pen.; - pentru inculpata M.L. din infracțiunea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. Au fost înlăturate dispozițiile art. 33 raportat la art. 34 C. pen. pentru inculpații T.M. și M.L. și au fost repuse pedepsele în individualitatea lor. 1. În baza art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.M. la o pedeapsă de 8 ani închisoare. Potrivit art. 33 raportat la art. 34 C. pen., a fost contopită această pedeapsă cu celelalte pedepse aplicate inculpatului de prima instanță și s-a dispus ca inculpatul T.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare. 2. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata M.L. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare. A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracțiunea prevăzută în art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare. Potrivit art. 33 raportat la art. 34 C. pen., au fost contopite aceste pedepse, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința apelată pentru infracțiunea prevăzută în art. 328 C. pen. și s-a dispus ca inculpata M.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, a fost condamnat inculpatul P.S. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar în baza art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare. Potrivit art. 33 raportat la art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate acestuia și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute în art. 71 C. pen. A fost înlăturată grațierea dispusă de prima instanță cu privire la acest inculpat.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 raportat la art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 74 raportat la art. 76 C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Potrivit art. 33 raportat la art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul T.C. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul N.F. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare.

A fost disjunsă cauza cu privire la inculpatul D.A., fiind trimis dosarul sub acest aspect spre rejudecare la prima instanță, respectiv la Tribunalul Teleorman. Au fost obligați inculpații T.M. și M.L. să plătească părții civile S.E. suma de 1.000 lei (reprezentând onorariu avocat) și echivalentul în lei la data efectuării plății a sumei de 785,61 euro (reprezentând contravaloare bilete de avion), iar părții civile G.E. suma de 1.500 lei (reprezentând onorariu avocat). S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului marca V. aparținând contestatorului N.C. și restituirea bunului către acesta, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă S.E., părțile vătămate G.L. și G.A., precum și inculpații T.M., T.C., M.L., N.F. și P.S. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a invocat, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. și a criticat decizia pronunțată de instanța de apel sub următoarele aspecte: - în mod greșit, instanța de prim control judiciar s-a pronunțat - în sensul admiterii - asupra unui apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, apel care de fapt nu fusese declarat în cauză; - în mod nelegal, instanța de apel a uzitat, pentru înlăturarea dispoziției vizând admiterea apelului declarat de parchet (apel inexistent în cauză) de instituția prevăzută în art. 195 C. proc. pen., pronunțând încheierea de îndreptare eroare materială din 7 noiembrie 2008, o astfel de modificare nereprezentând eroare materială în sensul legii procesual penale; - omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra apelurilor declarate de părțile civile G.L. (apel care a vizat atât latura penală, cât și latura civilă a cauzei) și G.A. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele: În mod greșit, instanța de apel s-a pronunțat - în sensul admiterii - asupra unui apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, apel care de fapt nu fusese declarat în cauză. Totodată, se constată că, în mod nelegal, instanța de prim control judiciar a uzitat, pentru înlăturarea dispoziției vizând „admiterea apelului declarat de parchet” de instituția prevăzută în art. 195 C. proc. pen., pronunțând încheierea de îndreptare eroare materială din 7 noiembrie 2008, o astfel de modificare nereprezentând eroare materială în sensul legii procesual penale. Aceasta deoarece, pentru a fi supuse procedurii de îndreptare prevăzută în art. 195 C. proc. pen., erorile trebuie să fie materiale și evidente. Constituie erori materiale evidente doar acele greșeli scriptice, făcute în cazul scrierii numelui sau prenumelui unei persoane (ex.: Pop în loc de Popa; Ion în loc de Ioan), a unei sume (100 lei în loc de 10 lei), a unor date calendaristice la care se referă actul procedural sau a datei întocmirii actului, evidența erorii traducându-se în lipsa oricărui dubiu cu privire la aceasta, certitudinea ei fiind manifestă, neimpunându-se deliberarea, reaprecierea ori exprimarea unei convingeri. Eroarea materială evidentă nu trebuie dovedită, nefiind necesară administrarea de probe sau recurgerea la alte mijloace, respectiv stabilirea ei ca urmare a unei deliberări și ca exprimare a unei convingeri. În speță, menționarea greșită de către instanța de apel în dispozitivul deciziei a admiterii unui apel inexistent (al Parchetului de pe lângă Tribunalul București) nu poate constitui o eroare materială, ci una de conținut, care a implicat o deliberare a membrilor completului de judecată asupra hotărârii atacate, cu privire la toate aspectele dezvoltate, precum și asupra soluției ce urma a fi adoptată în rezolvarea cauzei. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că o astfel de modificare a dispozitivului deciziei pronunțate de instanța de apel nu putea fi efectuată decât prin exercitarea căii ordinare de atac a recursului. În mod corect, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a atacat odată cu decizia recurată și încheierea de îndreptare eroare materială din 7 noiembrie 2008, întrucât, potrivit art. 385 1 alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat împotriva deciziei se socotește făcut și împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunțarea hotărârii. Înalta Curte de Casație și Justiție constată, de asemenea, că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra apelurilor declarate de părțile vătămate G.L. și G.A. Astfel, se constată că partea vătămată G.L. a declarat apel în cauză, apel care a fost depus înaintea termenului de judecată din 12 iunie 2008, odată cu apelul declarat de partea civilă S.E. La termenul de judecată din 12 iunie 2008, deși partea vătămată G.L. a formulat cerere de repunere în termen a apelului declarat, conform art. 364 C. proc. pen., instanța a prorogat discutarea cererii, mai întâi pentru termenul din 26 iunie 2008, iar ulterior pentru termenul din 3 iulie 2008. Totodată, se mai constată că și partea vătămată G.A. a declarat apel în cauză, apel care a fost depus la termenul de judecată din 26 iunie 2008, prin care partea vătămată a solicitat instanței repunerea în termenul de apel, conform art. 364 C. proc. pen. Prin încheierea de ședință din 3 iulie 2008 instanța a constatat că partea vătămată G.L. a promovat un apel peste termen, fiind incidente dispozițiile art. 365 C. proc. pen., iar cu privire la apelul declarat de partea vătămată G.A. a constatat că a fost tardiv introdus. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că omisiunea instanței de prim control judiciar de a consemna în minuta și în dispozitivul deciziei pronunțate soluția dată apelurilor declarate de părțile vătămate G.L. și G.A. se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., care, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., atrage rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost casată. Potrivit art. 378 alin. (3) C. proc. pen. instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate. Aceasta înseamnă că, în cadrul deliberării, prin decizia pronunțată, instanța de apel are obligația - dacă în cauză au fost declarate mai multe apeluri - să le examineze pe toate și să se pronunțe asupra tuturor, inclusiv asupra tuturor motivelor de apel invocate în susținerea acestora, pentru a nu lăsa necenzurate greșelile care eventual ar exista în cauza supusă verificării sale. În prezenta cauză, omisiunea instanței de apel de a se pronunța prin decizie asupra apelurilor declarate de părțile vătămate G.L. și G.A. - apelul părții vătămate G.L. vizând nu numai latura civilă a cauzei, ci și latura penală, aceasta solicitând majorarea pedepselor aplicate inculpaților - conduce la concluzia că instanța de prim control judiciar, pronunțându-se, printre altele, și atât în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor pentru inculpații T.M., M.L. și P.S. din infracțiunea prevăzută în art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, într-o formă agravată a infracțiunii, prin reținerea și a alin. (4) al art. 13 din Legea nr. 678/2001, cât și în ce privește înlăturarea prevederilor privind grațierea față de inculpatul P.S., a agravat situația acestora în propria cale de atac exercitată, în cauză neexistând un apel al parchetului în defavoarea inculpaților. În aceste condiții, procedeul folosit de instanța de apel de „a se pronunța” asupra apelurilor declarate de părțile vătămate G.L. și G.A. printr-o încheiere, respectiv prin încheierea din 3 iulie 2008, este nelegal, legea impunând ca pronunțarea asupra tuturor apelurilor declarate într-o cauză să se facă prin hotărârea finală, respectiv prin decizie (art. 379 C. proc. pen. raportat la art. 311 alin. 2 C. proc. pen.). Mai mult, se constată că, în dispozitivul deciziei pronunțate în apel, instanța face referire la admiterea apelului părții civile G.E. (în cauză neexistând o parte civilă cu acest nume), ceea ce ar putea conduce la concluzia că indicarea greșită a numelui părții vătămate G.L. este o eroare materială (eroare care însă nu a fost îndreptată prin încheierea din 7 noiembrie 2008, deși s-ar fi impus, dacă soluția o viza pe această parte vătămată). Dar, chiar dacă s-ar admite ca reală o astfel de ipoteză, apare totuși o contradicție între dispozitivul deciziei din apel (în care instanța admite apelul părții civile G.E.) și încheierea de ședință din 3 iulie 2008, în care constată că partea vătămată a promovat un apel peste termen, instanța de prim control judiciar având obligația de a se pronunța în sensul admiterii apelului peste termen promovat de partea vătămată G.L., ceea ce însă nu a făcut. Față de considerentele mai sus arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de partea civilă S.E., de părțile vătămate G.L. și G.A., de inculpații T.M., T.C., M.L., N.F. și P.S. împotriva deciziei nr. 254/A din 6 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind și pe inculpatul D.A., a casat decizia penală menționată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., a menținut actele procedurale îndeplinite în fața instanței până la 16 octombrie 2008.