ÎCCJ, decizie (scj.ro #83990)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83990) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Admiterea unui

apel inexistent. Îndreptarea erorilor materiale. Inaplicabilitatea procedurii.

Omisiunea instanței de a se pronunța prin decizie asupra unuia dintre

apelurile declarate în cauză

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Actele

procesuale și procedurale comune. Îndreptarea erorilor materiale

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

- îndreptarea erorilor materiale

C. proc. pen.,

art. 195, art. 385

9

alin.

(1) pct. 10

de către instanța de apel asupra unui apel inexistent, în sensul

admiterii acestuia, nu constituie o eroare materială, care poate fi

îndreptată conform art. 195 C. proc. pen., ci o eroare de conținut,

care a implicat o deliberare a membrilor completului de judecată asupra

hotărârii atacate, precum și asupra soluției ce urma a fi

adoptată în rezolvarea cauzei.

Pentru a fi supuse procedurii de

îndreptare prevăzută în art. 195 C. proc. pen., erorile trebuie

să fie materiale și evidente. Constituie erori materiale evidente

numai acele greșeli scriptice, făcute în cazul scrierii numelui sau

prenumelui unei persoane, a unei sume, a unor date calendaristice la care se

referă actul procedural sau a datei întocmirii actului, evidența

erorii traducându-se în lipsa oricărui dubiu cu privire la aceasta,

certitudinea ei fiind manifestă, neimpunându-se deliberarea, reaprecierea

ori exprimarea unei convingeri.

decizie, asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză, soluția

referitoare la acesta fiind consemnată numai într-o încheiere, atrage

incidența cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin.

(1) pct. 10 C. proc. pen., cu consecința trimiterii cauzei spre

rejudecare, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) din același

cod.

I.C.C.J., secția

penală, decizia nr. 1916 din 25 mai 2009

Prin sentința nr. 41 din 6 mai

2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția penală:

I.

În

baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,modificată,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.M. la o

pedeapsă de 8 ani închisoare; în baza art. 13 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost

condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare; în

baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., la o pedeapsă de 6 ani

închisoare, iar în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, la o

pedeapsă de 6 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) raportat la

art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul T.M. să

execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.

II.

În

baza art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a

fost condamnat inculpatul T.C. la o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar în

baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, a fost condamnat

același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) raportat la

art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul T.C. să

execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.

III. În baza art. 26 C. pen. raportat

la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată

inculpata M.L. la o pedeapsă de 7 ani închisoare; în baza art. 26 C. pen.

raportat la art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001,

modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnată

aceeași inculpată la o pedeapsă de 8 ani închisoare; în baza

art. 328 C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, iar în baza art. 323

alin. (1) și (2) C. pen., la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

Potrivit art. 33 lit. a) raportat la

art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata M.L. să execute

pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.

IV. În baza art. 12 alin. (1) și

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, au fost condamnați

inculpații N.F. și D.A. la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Potrivit art. 65 C. pen., s-a aplicat

inculpaților T.M., T.C., M.L., N.F. și D.A. pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.

(1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după

executarea pedepsei principale.

Totodată, s-a aplicat

inculpaților T.M., T.C., M.L., N.F. și D.A. pedeapsa accesorie a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1)

lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute

în art. 71 C. pen.

V.

În

baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată,

a fost condamnat inculpatul P.S. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar în

baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu

aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă

de 5 ani închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002

s-au constatat grațiate integral și condiționat cele două

pedepse aplicate inculpatului.

În baza art.65 C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe

o perioadă de 5 ani.

A fost obligat

inculpatul T.M. să plătească următoarele sume de bani,

reprezentând daune morale către părțile civile, după cum

urmează: 20.000 euro părții civile S.E.; 20.000 euro

părții civile P.C.; 20.000 euro părții civile N.M.; 20.000

euro părții civile G.L.; 20.000 euro părții civile L.F.;

15.000 euro părții civile T.V.; 20.000 euro părții civile

U.M.

Au fost

obligați inculpații T.M. și M.L., în solidar, la plata sumei de

30.000 euro, cu titlu de daune morale către partea civilă A.G.

A fost obligat inculpatul

N.F. la plata sumei de 5.000 euro, daune morale către partea civilă

S.I.

A fost obligat

inculpatul D.A. la plata sumei de 5.000 euro, daune morale către partea

civilă S.I.

A fost

respinsă, ca nefondată, cererea de obligare a inculpatului T.M. la

plata sumei de 225.000 euro către partea civilă G.A.

Prin aceeași

sentință a fost confiscat în folosul statului, între altele,

autoturismul marca V., înmatriculat în România pe numele lui N.C., asupra

căruia s-a instituit sechestrul asigurător, prin ordonanța nr.

43/D/P/2006 din 9 noiembrie 2006 a Biroului Teritorial Teleorman din cadrul

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații T.M., M.L.,

T.C., D.A. și N.F., părțile civile S.E. și G.L., precum

și contestatorul N.C.

Prin decizia nr. 254/A din 6

noiembrie 2008, modificată prin încheierea de îndreptare eroare

materială din 7 noiembrie 2008 (sub aspectul înlăturării

mențiunii privind admiterea apelului declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul București), Curtea de Apel București,

Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a admis apelurile declarate de inculpații T.M., M.L., T.C., D.A. și

N.F., de apelantele părți civile S.E. și G.E. și de

apelantul contestator N.C.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârșite de

inculpații T.M., M.L. și P.S., după cum urmează:

- pentru inculpații T.M. și

P.S. din infracțiunea prevăzută în art. 13 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., în infracțiunea

prevăzută în art. 13 alin. (1), (3) și (4) din aceeași lege,

cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- pentru inculpata M.L. din

infracțiunea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 13

alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., în

infracțiunea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 13

alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen.

Au fost înlăturate

dispozițiile art. 33 raportat la art. 34 C. pen. pentru inculpații

T.M. și M.L. și au fost repuse pedepsele în individualitatea lor.

1.

În baza art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, modificată,

cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.M. la o

pedeapsă de 8 ani închisoare.

Potrivit art. 33 raportat la art. 34

C. pen., a fost contopită această pedeapsă cu celelalte pedepse

aplicate inculpatului de prima instanță și s-a dispus ca

inculpatul T.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.

și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata M.L. la o pedeapsă

de 5 ani închisoare, iar în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1),

(3) și (4) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13

C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

A fost redusă pedeapsa

aplicată inculpatei pentru infracțiunea prevăzută în art.

323 alin. (1) și (2) C. pen., de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Potrivit art. 33 raportat la art. 34

C. pen., au fost contopite aceste pedepse, cu pedeapsa de 2 ani închisoare

aplicată inculpatei prin sentința apelată pentru

infracțiunea prevăzută în art. 328 C. pen. și s-a dispus ca

inculpata M.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Legea nr. 678/2001, modificată, a fost condamnat inculpatul P.S. la o

pedeapsă de 5 ani închisoare, iar în baza art. 13 alin. (1), (3) și

(4) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., la o

pedeapsă de 5 ani închisoare.

Potrivit art. 33 raportat la art. 34

C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate acestuia și s-a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile

prevăzute în art. 71 C. pen.

A fost înlăturată

grațierea dispusă de prima instanță cu privire la acest

inculpat.

și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 74 raportat la art. 76 C. pen., a fost

condamnat inculpatul T.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar în baza

art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 74 raportat

la art. 76 C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Potrivit art. 33 raportat la art. 34

C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul

T.C. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 19 din Legea nr.

682/2002, a fost condamnat inculpatul N.F. la o pedeapsă de 2 ani și

6 luni închisoare.

privire la inculpatul D.A., fiind trimis dosarul sub acest aspect spre

rejudecare la prima instanță, respectiv la Tribunalul Teleorman.

Au fost obligați inculpații

T.M. și M.L. să plătească părții civile S.E. suma

de 1.000 lei (reprezentând onorariu avocat) și echivalentul în lei la data

efectuării plății a sumei de 785,61 euro (reprezentând

contravaloare bilete de avion), iar părții civile G.E. suma de 1.500

lei (reprezentând onorariu avocat).

S-a dispus ridicarea sechestrului

asigurător instituit asupra autoturismului marca V. aparținând

contestatorului N.C. și restituirea bunului către acesta, menținându-se

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, partea civilă S.E., părțile vătămate

G.L. și G.A., precum și inculpații T.M., T.C., M.L., N.F.

și P.S.

Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a invocat, între altele, cazul de casare prevăzut în

art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. și a criticat decizia

pronunțată de instanța de apel sub următoarele aspecte:

- în mod greșit, instanța

de prim control judiciar s-a pronunțat - în sensul admiterii - asupra unui

apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, apel care de

fapt nu fusese declarat în cauză;

- în mod nelegal, instanța de

apel a uzitat, pentru înlăturarea dispoziției vizând admiterea

apelului declarat de parchet (apel inexistent în cauză) de instituția

prevăzută în art. 195 C. proc. pen., pronunțând încheierea de

îndreptare eroare materială din 7 noiembrie 2008, o astfel de modificare

nereprezentând eroare materială în sensul legii procesual penale;

- omisiunea instanței de apel de

a se pronunța asupra apelurilor declarate de părțile civile G.L.

(apel care a vizat atât latura penală, cât și latura civilă a

cauzei) și G.A.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din

oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

În mod greșit, instanța de

apel s-a pronunțat - în sensul admiterii - asupra unui apel al Parchetului

de pe lângă Tribunalul București, apel care de fapt nu fusese

declarat în cauză. Totodată, se constată că, în mod

nelegal, instanța de prim control judiciar a uzitat, pentru

înlăturarea dispoziției vizând „admiterea apelului declarat de

parchet” de instituția prevăzută în art. 195 C. proc. pen.,

pronunțând încheierea de îndreptare eroare materială din 7 noiembrie

2008, o astfel de modificare nereprezentând eroare materială în sensul

legii procesual penale.

Aceasta deoarece, pentru a fi supuse

procedurii de îndreptare prevăzută în art. 195 C. proc. pen., erorile

trebuie să fie materiale și evidente.

Constituie erori materiale evidente

doar acele greșeli scriptice, făcute în cazul scrierii numelui sau

prenumelui unei persoane (ex.: Pop în loc de Popa; Ion în loc de Ioan), a unei

sume (100 lei în loc de 10 lei), a unor date calendaristice la care se

referă actul procedural sau a datei întocmirii actului, evidența

erorii traducându-se în lipsa oricărui dubiu cu privire la aceasta,

certitudinea ei fiind manifestă, neimpunându-se deliberarea, reaprecierea

ori exprimarea unei convingeri.

Eroarea materială evidentă

nu trebuie dovedită, nefiind necesară administrarea de probe sau

recurgerea la alte mijloace, respectiv stabilirea ei ca urmare a unei

deliberări și ca exprimare a unei convingeri.

În speță, menționarea

greșită de către instanța de apel în dispozitivul deciziei

a admiterii unui apel inexistent (al Parchetului de pe lângă Tribunalul

București) nu poate constitui o eroare materială, ci una de

conținut, care a implicat o deliberare a membrilor completului de

judecată asupra hotărârii atacate, cu privire la toate aspectele

dezvoltate, precum și asupra soluției ce urma a fi adoptată în

rezolvarea cauzei.

Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază că o astfel de modificare a dispozitivului

deciziei pronunțate de instanța de apel nu putea fi efectuată

decât prin exercitarea căii ordinare de atac a recursului.

În mod corect, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București a atacat odată cu decizia

recurată și încheierea de îndreptare eroare materială din 7

noiembrie 2008, întrucât, potrivit art. 385

1

alin. (3) C. proc.

pen., recursul declarat împotriva deciziei se socotește făcut și

împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după

pronunțarea hotărârii.

Înalta Curte de Casație și

Justiție constată, de asemenea, că instanța de apel a omis

să se pronunțe asupra apelurilor declarate de părțile

vătămate G.L. și G.A.

Astfel, se constată că partea

vătămată G.L. a declarat apel în cauză, apel care a fost

depus înaintea termenului de judecată din 12 iunie 2008, odată cu

apelul declarat de partea civilă S.E.

La termenul de judecată din 12

iunie 2008, deși partea vătămată G.L. a formulat cerere de

repunere în termen a apelului declarat, conform art. 364 C. proc. pen.,

instanța a prorogat discutarea cererii, mai întâi pentru termenul din 26

iunie 2008, iar ulterior pentru termenul din 3 iulie 2008.

Totodată, se mai constată

că și partea vătămată G.A. a declarat apel în

cauză, apel care a fost depus la termenul de judecată din 26 iunie

2008, prin care partea vătămată a solicitat instanței

repunerea în termenul de apel, conform art. 364 C. proc. pen.

Prin încheierea de

ședință din 3 iulie 2008 instanța a constatat că

partea vătămată G.L. a promovat un apel peste termen, fiind

incidente dispozițiile art. 365 C. proc. pen., iar cu privire la apelul

declarat de partea vătămată G.A. a constatat că a fost

tardiv introdus.

Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că omisiunea instanței de prim control

judiciar de a consemna în minuta și în dispozitivul deciziei

pronunțate soluția dată apelurilor declarate de

părțile vătămate G.L. și G.A. se circumscrie cazului

de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen., care, potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., atrage rejudecarea cauzei de către instanța a cărei

hotărâre a fost casată.

Potrivit art. 378 alin. (3) C. proc.

pen. instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor

motivelor de apel invocate.

Aceasta înseamnă că, în

cadrul deliberării, prin decizia pronunțată, instanța de

apel are obligația - dacă în cauză au fost declarate mai multe

apeluri - să le examineze pe toate și să se pronunțe asupra

tuturor, inclusiv asupra tuturor motivelor de apel invocate în susținerea

acestora, pentru a nu lăsa necenzurate greșelile care eventual ar

exista în cauza supusă verificării sale.

În prezenta cauză, omisiunea

instanței de apel de a se pronunța prin decizie asupra apelurilor

declarate de părțile vătămate G.L. și G.A. - apelul

părții vătămate G.L. vizând nu numai latura civilă a

cauzei, ci și latura penală, aceasta solicitând majorarea pedepselor

aplicate inculpaților - conduce la concluzia că instanța de prim

control judiciar, pronunțându-se, printre altele, și atât în sensul

schimbării încadrării juridice a faptelor pentru inculpații

T.M., M.L. și P.S. din infracțiunea prevăzută în art. 13

alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, într-o formă agravată a

infracțiunii, prin reținerea și a alin. (4) al art. 13 din Legea

nr. 678/2001, cât și în ce privește înlăturarea prevederilor

privind grațierea față de inculpatul P.S., a agravat

situația acestora în propria cale de atac exercitată, în cauză

neexistând un apel al parchetului în defavoarea inculpaților.

În aceste condiții, procedeul

folosit de instanța de apel de „a se pronunța” asupra apelurilor

declarate de părțile vătămate G.L. și G.A. printr-o

încheiere, respectiv prin încheierea din 3 iulie 2008, este nelegal, legea

impunând ca pronunțarea asupra tuturor apelurilor declarate într-o

cauză să se facă prin hotărârea finală, respectiv prin

decizie (art. 379 C. proc. pen. raportat la art. 311 alin. 2 C. proc. pen.).

Mai mult, se constată că,

în dispozitivul deciziei pronunțate în apel, instanța face referire

la admiterea apelului părții civile G.E. (în cauză neexistând o

parte civilă cu acest nume), ceea ce ar putea conduce la concluzia că

indicarea greșită a numelui părții vătămate G.L.

este o eroare materială (eroare care însă nu a fost îndreptată

prin încheierea din 7 noiembrie 2008, deși s-ar fi impus, dacă

soluția o viza pe această parte vătămată).

Dar, chiar dacă s-ar admite ca

reală o astfel de ipoteză, apare totuși o contradicție

între dispozitivul deciziei din apel (în care instanța admite apelul

părții civile G.E.) și încheierea de ședință din

3 iulie 2008, în care constată că partea vătămată a

promovat un apel peste termen, instanța de prim control judiciar având

obligația de a se pronunța în sensul admiterii apelului peste termen

promovat de partea vătămată G.L., ceea ce însă nu a

făcut.

Față de considerentele mai

sus arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, de partea civilă S.E., de părțile

vătămate G.L. și G.A., de inculpații T.M., T.C., M.L., N.F.

și P.S. împotriva deciziei nr. 254/A din 6 noiembrie 2008 a Curții de

Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, privind și pe inculpatul D.A., a casat decizia

penală menționată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe. În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc.

pen. raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., a menținut actele

procedurale îndeplinite în fața instanței până la 16 octombrie

2008.