ÎCCJ, decizie (scj.ro #129104)

Contestație în anulare. Invocarea de către contestator a nelegalei citări a uneia dintre părțile în litigiu.  Noțiunea de ”greșeală materială”.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Contestația în anulare.

Index alfabetic :

act de procedură

-nulitate relativă

-greșeală materială

C.proc.civ. din 1865, art. 317, art. 318

art. 108

C.proc.civ., cu nulitatea relativă care poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestației în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural.

Prin urmare, cum contestatorul nu invocă necitarea sa potrivit cu cerințele legii, acesta nu are abilitatea procesuală să formuleze contestație în anulare pentru neîndeplinirea legală a citării altor părți din proces.

Greșeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să aprecieze o probă sau să interpreteze un text de lege, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs. Ca atare, criticile vizând pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor și de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural, nu se circumscriu motivelor expres și limitativ prevăzute de lege pentru contestația în anulare, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs.

Secția I civilă, decizia nr. 512 din 09 martie 2016

Prin decizia nr. 789/R din 3 septembrie 2015, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 644 din 25.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, formulată de revizuenții A., B. și C.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că decizia atacată pe calea revizuirii nu face parte din categoria celor ce sunt supuse acestei căi de atac întrucât nu este o hotărâre care să fi evocat fondul cauzei.

Astfel, prin decizia civilă nr. 644 din 25.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1303/A din 17.12.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 22.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Hotărârea prin care s-a respins contestația în anulare nu este susceptibilă de revizuire, deoarece aceasta nu evocă fondul, în sensul prevăzut de art. 322 C.proc.civ. și, ca atare, cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții A., B. și C.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la data de 1 octombrie 2015.

La data de 24 noiembrie 2015, intimatul D. a formulat cerere de aderare la recurs.

Prin decizia nr. 2743 din 02.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenții A., C. și B. împotriva deciziei nr. 789/R/2015 a Curții de Apel București. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de aderare la recurs formulată de intimatul D.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că decizia pronunțată de Curtea de apel este irevocabilă, în sensul dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 5 raportat la art. 328 alin. (1) C.proc.civ., întrucât a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de revizuire care vizează o decizie prin care s-a soluționat o contestație în anulare formulată împotriva unei hotărâri dată în recurs care, în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C.proc.civ. raportat la dispozițiile art. 320 alin. (3) din același cod, are caracter irevocabil.

De asemenea, cu privire la cererea de aderare la recurs s-a reținut că, spre deosebire de apel, care are caracter devolutiv, în etapa recursului se cercetează numai nelegalitatea hotărârii recurate, iar cererea de aderare la recurs contravine dispozițiilor imperative referitoare la condițiile de exercitare și natura căii de atac extraordinare a recursului.

La data de 07.12.2015, A., C. și B. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2743 din 02.12.2015 pronunțată de  Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I Civilă.

În motivarea contestației în anulare, întemeiată în drept pe art. 317 pct. 1 și 2, art. 318 teza I C.proc.civ., contestatorii au susținut că instanța de recurs trebuia să decline dosarul în favoarea Secției de contencios administrativ și că instanța a judecat cauza cu procedura nelegal îndeplinită, întrucât existau inadvertențe cu privire la numele intimatului E., preluând astfel greșelile instanțelor anterioare.

Se mai arată că intimatul D. trebuia să achite integral taxa de timbru judiciar, fiind menținut nelegal în proces de instanțele judecătorești.

În concluzie, s-a solicitat admiterea contestației și declinarea cauzei spre competență soluționare Secției de contencios administrativ și fiscal.

Contestația în anulare va fi respinsă, pentru considerentele care succed:

Prin cererea de față s-au invocat ca motive de contestație în anulare dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2, precum și art. 318 teza I C.proc.civ.

În legătură cu primul motiv de contestație în anulare, potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.,  hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

În cuprinsul contestației în anulare, contestatorii nu invocă necitarea lor potrivit cu cerințele legii, ci faptul că intimatul E. a fost citat greșit pe numele de (…), în loc de (…), deși această persoană nu a formulat contestație în anulare.

Neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părților, este sancționată, potrivit

art. 108

C.proc.civ., cu nulitatea relativă care poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestației în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a invoca.

Așadar, contestatorii nu au abilitatea procesuală să formuleze contestație în anulare pentru neîndeplinirea legală a citării altor părți din proces.

În legătură cu motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., potrivit acestui text legal, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când hotărârile au fost date cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au  putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Ipoteza prevăzută de textul de lege se referă la încălcarea normelor de competență publică, deci se poate invoca încălcarea competenței generale, materiale și teritoriale exclusive, la care se referă art. 159 C.proc.civ.

În contestație se invocă încălcarea competenței funcțională a Secției I civilă, solicitându-se declinarea cauzei la Secția de contencios administrativ și fiscal, fără a se motiva în fapt și în drept.

Raportat la motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. se constată că acesta nu a fost motivat și argumentat în concret. Fiind în fața unei căi extraordinare de atac care impune o verificare numai a motivelor expres prevăzute procedural, fără caracter devolutiv, instanța nu se poate substitui părții pentru o examinare a unor argumente posibile.

Pe de altă parte, din dispozițiile alin.(1) ale art. 317 C.proc.civ. rezultă că trebuie îndeplinite două condiții pentru admisibilitatea contestației în anulare de drept comun și anume ca hotărârea atacată să fie irevocabilă, în condițiile art. 377 alin.(2) C.proc.civ., iar motivele contestației să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

În speță, prima condiție este îndeplinită, hotărârea atacată fiind pronunțată de o instanță de recurs, în schimb cea de-a doua cerință nu este realizată.

Astfel, raportat la această condiție, contestația în anulare nu este admisibilă dacă partea poate sau a putut să formuleze critici prin exercitarea apelului sau recursului și nu a făcut-o. Aceasta înseamnă, în conturarea caracterului subsidiar al contestației în anulare, că partea nu are un drept de opțiune între o cale de reformare și calea de retractare.

Or, în cauză, la termenul din 02.12.2015, în fața instanței de recurs, recurenții-revizuenți (contestatorii din prezenta cauză) au precizat că renunță la cererea de declinare a dosarului la Secția de contencios administrativ.

Drept urmare, motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. nu poate fi primit, deoarece contestația în anulare nu poate fi întemeiată pe motive pe care contestatorii au omis să le invoce în cadrul apelului și recursului, întrucât imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul acestora reprezintă o condiție esențială pentru admiterea contestației în anulare.

De asemenea, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 318 teza I C.proc.civ. sunt nefondate.

Potrivit art. 318 teza I C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație

în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale esențiale, determinante pentru soluția pronunțată.

Textul de lege vizează greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.

Din conținutul deciziei contestate nu rezultă existența unor greșeli materiale care să ducă la anularea acesteia.

În speță, contestatorii au formulat critici vizând eventuale greșeli de judecată, considerând că instanța de recurs s-a antepronunțat greșit pe excepția de inadmisibilitate a recursului, a interpretat eronat actele juridice deduse judecății și a dat o apreciere greșită a probelor administrate în cauză.

Practic, contestatorii confundă semnificația sintagmei „greșeală materială” cu pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor și de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

Or, în înțelesul normei prevăzute de art. 318 C.proc.civ., prima ipoteză a contestației în anulare speciale, greșeala materială vizează o eroare formală, care deși distinctă de greșeala materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 281 C.proc.civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli decurgând din aprecierea probelor și interpretarea unor dispoziții de drept substanțial sau procedural.

Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv.

Greșeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să aprecieze o probă sau să interpreteze un text de lege, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Or, împrejurările reclamate de contestatori nu se circumscriu, motivelor expres și limitativ prevăzute de lege pentru contestația în anulare, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs.

În consecință, ele nu pot fi valorificate într-o contestație în anulare, deoarece contestația în anulare nu deschide calea recursului la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că judecata pe fond nu a fost bine făcută.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental”. De asemenea instanța europeană, permanent a subliniat că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza

Mitrea vs. România

, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Față de cele ce preced, nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 teza I C.proc.civ., astfel că, sub

acest aspect, se impune respingerea contestației în anulare, aceasta fiind nefondată.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de contestație în anulare reglementate de art. 317 alin. (1) pct.  1 și 2 și art. 318 teza  I  C.proc.civ., Înalta Curte a respins contestația în anulare.