ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 266/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 266/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

contestației în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 1224 din 27

martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a

respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC I.R.E.D. SRL București

și de pârâta SC A.N.B. SA București împotriva deciziei civile nr. 140/2013 din

24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Împotriva

deciziei nr. 1224 din 27 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a ll-a civilă, a formulat contestație în anulare SC I.R.E.D. SRL

București, întemeiată pe dispozițiile

art. 318 alin. (1) teza I și a II-a C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea

deciziei pronunțate în recurs și stabilirea unui termen de judecată pentru

rejudecarea recursului, și în consecință admiterea în tot a acțiunii sale

astfel cum a fost formulată.

Premisa

exercitării căii extraordinare de atac, a contestației în anulare, constă în

aceea că hotărârea a cărei retractare parțială o solicită verifică ipotezele

reglementate de art. 318 C. proc. civ., în sensul că:

În motivarea

deciziei pronunțate de instanța de recurs, lipsește orice analiză, judecată a

criticilor de nelegalitate privind partea de prejudiciu constând în

îndeplinirea condițiilor legale de recunoaștere a beneficiului nerealizat, în

sensul că este cert, actual, evaluabil în bani, continuu și permanent.

Decizia

recurată se întemeiază pe o eroare materială săvârșită de instanță care nu a

observat date esențiale, mai exact Ie-a negat, deși ele au fost repetate pe

parcursul a 7 ani de judecată, respectiv că societatea sa nu ar fi solicitat

raportarea prejudiciului pe care l-a suportat, la oferta serioasă de cumpărare

înaintată de R. în anul 2005, care a fost considerată inexistentă până în anul

2014, cu consecința nejudecării, a neobservării acestui motiv de nelegalitate.

- Din

cuprinsul deciziei recurate lipsește orice analiză, judecată a criticilor de

nelegalitate privind repararea prejudiciului efectiv și a beneficiului nerealizat

în cea de a patra variantă de calcul din cererea sa de recurs, respectiv la

varianta de la pct. 1 lit. d).

- Lipsește

orice analiză, judecată a motivului de nelegalitate privind cheltuielile de

judecată suportate de societatea sa, din moment ce instanța de recurs confirmă

fără motivare decizia instanței de apel pe acest aspect.

Prezenta

contestație în anulare are drept premisă, vătămarea adusă dreptului său la un

proces echitabil, prin raportare la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, prin nemotivarea hotărârii judecătorești, respectiv lipsa analizei, a

judecării motivelor de nelegalitate individualizate prin ipoteze diferite, atât

ca situație de fapt, cât și ca situație de drept privind existența condițiilor

de acoperire a întregului prejudiciu suferit, cel efectiv și cel nerealizat.

Recurenta a

susținut că cererea sa de recurs a fost clar structurată, pe 4 ipoteze de

nelegalitate a deciziei Curții de Apel București, privind structura și

cuantumul prejudiciului suportat în sensul că primele două ipoteze de

nelegalitate, corespund primelor două variante din expertiza întocmită de

expertul desemnat de instanța de apel, conform dispozițiilor din cele două

decizii de casare pronunțate de Înalta Curte.

A treia

ipoteză de nelegalitate, corespunde unei variante ce ține de oferta serioasă de

cumpărare, înaintată de R., către societatea sa, în cursul anului 2005, pe care

Înalta Curte nu a analizat-o, urmare unei greșeli materiale.

Iar a patra

ipoteză de nelegalitate, privind suma de 1.757.173 RON, reprezentând diferența

dintre cât valora bunul său ca teren construibil fără restricții și cât

valoarea ca teren construibil cu restricții, corespunde lipsei de analiză

totală a prejudiciului efectiv și a beneficiului nerealizat.

Contestatoarea

a susținut că aparent au fost analizate 3 din 4 ipoteze de nelegalitate, dar că

în decizia atacată, instanța de recurs a făcut doar analiza prejudiciului efectiv,

într-o abordare cantitativă, reținând că sunt excluși de la construire, doar 6.608,4

mp, din totalul de 49.100 mp, fără să judece condițiile beneficiului nerealizat

ca parte a prejudiciului suportat, în raport de care nu a evaluat caracterul lui

actual, cert, evaluabil în bani, continuu și permanent.

Deși în cererea

de recurs contestatoarea a demonstrat că prejudiciul este cert, pentru fiecare din

cele 4 ipoteze de nelegalitate în parte, instanța nu a răspuns cu propria analiză

și cu raționamentul contrar pentru a înțelege de ce este incorectă juridic problema

de drept.

I. Invocând motivul

contestației în anulare de la art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în criticile

formulate, contestatoarea a susținut că, instanța a omis din greșeală să cerceteze

motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării,

de ce beneficiul nerealizat nu ar fi și el actual, cert, evaluabil în bani, continuu

și permanent, dar și prin raportare la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, care consacră dreptul la un proces echitabil, vătămarea sa fiind evidentă.

În condițiile

nerespectării dreptului la un proces echitabil devin incidente dezlegările date

de C.E.D.O., întrucât judecătorul în soluțiile pe care le pronunță trebuie să se

raporteze la jurisprudența Curții Europene, interpretându-le în mod corespunzător

și chiar înlăturând dispozițiile legale interne contrare convenției.

Astfel, prin

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost consacrat dreptul la

un proces echitabil, acesta presupunând în abordarea C.E.D.O. printre altele și

egalitatea armelor între părțile în proces și motivarea hotărârii, invocând cauzele

Mitrea împotriva României, Hadjianastassiou c.Greciei, Albina c. României, Ryabikh

c. Rusiei, precum și redeschiderea unei proceduri judiciare care nu este incompatibilă

cu dispozițiile convenției, cauzele Garcia Ruiz c. Spaniei, Brulla Gomez de la Torre

c. Spaniei și că prin art. 318 teza a II-a C. proc. civ. s-a consacrat posibilitatea

pentru recurent de a-și valorifica pe calea contestației în anulare susținerile

formulate prin cererea de recurs și omise de instanță.

Conform jurisprudenței

C.E.D.O., principiul securității juridice nu trebuie să descurajeze statele în a

reglementa posibilitatea îndreptării unor erori deosebit de grave produse prin înfăptuirea

actului de justiție, astfel cum este procedura contestației în anulare reglementată

de art. 318 C. proc. civ.

În cazul dedus

judecății a fost reclamată o gravă eroare de judecată săvârșită, atât prin neanalizarea

problemelor de drept, dar și printr-o gravă greșeală materială, prin raportare la

prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care instituie în sarcina judecătorului,

obligația de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis

sau a respins susținerile părților, de ce a aplicat o normă de drept, sau i-a dat

o anumită interpretare.

Instanța de recurs

a omis în speță să cerceteze motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv lit. d) pct. 1 din cererea sa de recurs, prin care acuza încălcarea

dispozițiilor art. 998-art. 999 C. civ., prin care a solicitat obligarea SC

A.P. SA la plata sumei de 1.775.173 RON, la momentul 11 februarie 2005 și 10

iulie 2006, și repararea integrală a prejudiciului, în sensul adăugării la aceasta

și a cuantumului beneficiului nerealizat, apreciind greșit asupra răspunderii civile

delictuale.

II. Contestatoarea

a mai arătat că cererea sa este admisibilă și din perspectiva art. 318 alin.

(1) teza I C. proc. civ., în sensul că soluția de respingere a motivului de recurs

prevăzut la petic, este rezultatul unei greșeli materiale ce constă în aceea că

în mod greșit a apreciat Înalta Curte, că nu ar fi solicitat raportarea prejudiciului

pe care l-a suportat și la oferta serioasă de cumpărare de 1448.450 euro înaintată

de R. din anul 2005 și nu a analizat beneficiul nerealizat, în condițiile în care

aceasta a fost făcută încă din primul ciclu procesual, dar și în al treilea apel

după casare, astfel că ipoteza de nelegalitate a ofertei serioase de cumpărare nu

a fost făcută pentru prima oară în recurs.

Intimata A.D.S.

București prin întâmpinarea depusă la dosar la 6 octombrie 2014, a cerut respingerea

contestației în anulare ca inadmisibilă, iar pe fond, menținerea deciziei recurate

ca legală, pentru motivele formulate în scris.

Examinând contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC I.R.E.D. SRL București împotriva deciziei

nr. 1224 din 27 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția a II-a civilă, Curtea urmează a o respinge pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

Prealabil examinării

contestației în anulare, Înalta Curte, deliberând asupra excepției inadmisibilității

cererii, apreciază că aceasta nu poate fi socotită inadmisibilă sub motiv că abuziv

contestatoarea a invocat pe această cale criticile pe care și-a întemeiat cererea,

așa-zisa neregularitate cu privire la neanalizarea motivului de recurs întemeiat

pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în soluționarea litigiului, întrucât

prin declararea contestației în anulare, contestatoarea luând act de soluția pronunțată

în recurs, își prezervă un drept în valorificarea efectivă a acestei căi de atac,

conferită de lege.

Temeiul de drept

al contestației în anulare formulată în cauză, îl constituie art. 318 C. proc. civ.,

potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație,

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În sensul textului

de mai sus, greșeală materială înseamnă greșeală de fapt și nu de judecată, de apreciere

a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Având în vedere

caracterul de excepție al dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., textul presupune

o interpretare restrictivă în sensul că sunt vizate numai acele greșeli materiale

care au caracter procedural și care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Cu alte cuvinte,

pentru a putea fi admisă contestația în anulare îndreptată împotriva unei decizii

pronunțată de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată

de parte, să privească o problemă de procedură.

O atare eroare

trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru

verificarea cărora nu se impune reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Art. 318 C. proc.

civ., urmărește cu alte cuvinte, neregularitățile evidente privind actele de procedură

și nu cele referitoare la problemele de fond, întrucât pe această cale legală nu

s-a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs sub motivul că nu s-a

stabilit corect situația de fapt.

Textul legal prevăzut

de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., are în vedere numai omisiunea de a examina

unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent, motive arătate

în mod expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt

sau de drept indicate de parte, cum este cazul și în speță, care oricât de larg

ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare

pe care îl sprijină.

Prima critică

a contestatoarei, întemeiată pe art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., prin

care a susținut că, instanța a omis din greșeală să cerceteze motivul de recurs

prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce viza lit. d) pct. 1 din cererea sa,

prin care acuza încălcarea dispozițiilor art. 998-art. 999 C. civ., și a solicitat

obligarea SC A.P. SA la plata sumei de 1.775.173 RON, la momentul 11 februarie 2005

și 10 iulie 2006, și repararea integrală a prejudiciului, în sensul adăugării la

aceasta și a cuantumului beneficiului nerealizat, nu este confirmată în cauză, considerentele

deciziei din recurs răspunzând exigențelor art. 261 C. proc. civ.

Se reține că în

recurs au fost analizate toate criticile de nelegalitate subsumate motivului prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulate de reclamanta SC I.R.E.D. SRL București,

în raport de angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtei,

conform dispozițiilor art. 998-art. 999 C. civ.

Instanța de recurs

a avut în vedere faptul că litigiul poartă exclusiv asupra obligațiilor prevăzute

de legislația specifică, în vigoare la momentul încheierii convenției, referitoare

la comunicarea amplasamentelor apeductelor, din perspectiva condițiilor de atragere

a răspunderii civile delictuale conform dispozițiilor legale menționate, existența

faptei ilicite, existența prejudiciului, existența vinovăției persoanei care a cauzat

prejudiciul, precum și existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită

și prejudiciu suferit, dar și din perspectiva beneficiului nerealizat.

Astfel, se constată

că prin hotărârea din recurs s-a reținut că prin cele două decizii de casare

nr. 2600 din 28 octombrie 2009 și nr. 3219 din 20 octombrie 2011 pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că există

faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, concluzionând pe acest aspect că obligația

legală de informare făcută de SC A.P. SA către Primăria D. cu privire la existența

în subteranul terenului în cauză a apeductelor, s-a făcut cu încălcarea prevederilor

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 350/2001, art. 24 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 32/2002 și a art. 20 din H.G. nr. 101/1997.

În raport de aceleași

decizii de casare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de

recurs a constatat și nerespectarea obligației de informare a existenței zonei de

protecție sanitară ca urmare a nerespectării obligației de marcare a zonei respective,

față de art. 20 din H.G. nr. 101/1997, în sensul că panourile de semnalizare și

stâlpii care ar fi fost montați de către SC A.P. SA să fi existat pe terenul cumpărat

de reclamantă în mod continuu, fără întrerupere, dovada neîndeplinirii acestei obligații

constituind-o însuși faptul că la data de 29 martie 2006 a fost întocmit un proces-verbal

din care reiese că reprezentanții părților litigante au procedat la identificarea

apeductelor și marcarea zonei de protecție sanitară.

Înalta Curte,

prin decizia nr. 1224 din 27 martie 2014 pronunțată în recurs, a analizat și legătura

de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtei SC A.P. SA și prejudiciul SC

I.R.E.D. SRL, stabilind în mod clar că SC A.P. SA este vinovată de producerea acestui

prejudiciu, vinovăția acesteia constând în omisiunea de a comunica Primăriei comunei

D. toate informațiile solicitate prin adresa din 17 august 2004, cu privire la existența

pe raza teritorială a comunei, ce vizează și terenul în cauză, a apeductelor ce

subtraversează zona, în vederea reactualizării Planului Urbanistic General.

De asemenea, se

constată că au fost cercetate și condițiile privind stabilirea prejudiciului solicitat

de reclamantă, care cuprinde atât prejudiciu efectiv, constând în scăderea valorii

de circulație a terenului cumpărat ca urmare a existenței interdicției de construire

în zona de protecție sanitară cu regim sever, cât și beneficiul nerealizat constând

în imposibilitatea de a folosi terenul potrivit scopului pentru care a fost achiziționat,

reținându-se neîndeplinirea condițiilor cerute pentru a se dispune repararea lui,

apreciind caracterul cert și efectiv, atât în privința existenței, dar și a posibilității

de evaluare a lui, cât și a scăderii valorii de circulație a terenului.

Astfel, instanța

de recurs a apreciat și că prejudiciul invocat trebuie dovedit inclusiv sub aspectul

cuantumului, respectiv al întinderii acestuia, el neputând fi stabilit la valoarea

de circulație a terenului la data vânzării-cumpărării ca teren construibil în întregime.

Pronunțându-se

asupra criticilor formulate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța de recurs a constatat că instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv

al apelului, reținând concluziile expertizei tehnice topografice și ale expertizei

tehnice evaluatoare a proprietății imobiliare, a stabilit în mod corect faptul că

prejudiciul efectiv este în sumă de 14.322, acesta fiind dat de diferența dintre

prețul de cumpărare a terenului plătit de reclamantă, respectiv 700.000 euro și

valoarea de circulație a terenului în condițiile în care acesta este construibil,

dar cu restricțiile impuse de interdicția de construire în zona sanitară cu regim

sever, respectiv 685.678 euro, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare,

folosind repere specifice răspunderii civile delictuale, și nu răspunderii contractuale.

De altfel, instanța

de recurs a analizat și înlăturat și critica prin care reclamanta a susținut că

suma de 700.000 euro ar fi prejudiciul efectiv, iar suma de 1.112.209,5 euro ar

fi beneficiul nerealizat, apreciind că existența acestora nu este sigură, ci este

îndoielnică.

Susținerea prin

care contestatoarea a arătat că soluția de respingere a motivului de recurs prevăzut

la pct. 1.c, este rezultatul unei greșeli materiale ce constă în aceea că în mod

greșit a apreciat Înalta Curte, că nu ar fi solicitat raportarea prejudiciului pe

care l-a suportat și la oferta serioasă de cumpărare de 1.448.450 euro înaintată

de R. în anul 2005 și nu a analizat beneficiul nerealizat, nu poate fi primită,

avându-se în vedere că o astfel de solicitare a fost făcută pentru prima oară în

recurs, iar prejudiciul a fost în mod corect cuantificat de instanța de apel, raportându-se

și la faptul că suprafața de teren construibilă s-a redus față de suprafața de teren

cumpărată cu 6.608,4 mp.

Față de această

situație, corect în recurs instanța a apreciat că soluția instanței de apel este

justă, întrucât în aplicarea celor două decizii de casare ale Înaltei Curți, au

fost respectate principiile reparării prejudiciului, raportându-se la momentul achiziționării

terenului, dar folosind estimarea prețului pentru un teren construibil cu restricții.

Analizând criticile

prin care contestatoarea a susținut că instanța de recurs a săvârșit o greșeală

materială în sensul că nu s-a pronunțat punctual asupra fiecărei critici din motivele

de recurs, făcând referire la așa numitele aspecte de procedură esențiale, de natură

a schimba soluția pronunțată în cauză, se reține că, întreaga argumentare duce cu

evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției din recurs, contestatoarea

solicitând în realitate o reexaminare a fondului, o reapreciere a probelor, aspecte

ce nu pot fi corectate în această cale de atac, contestația în anulare fiind o cale

de retractare și nu de reformare a soluției atacate.

Mai mult decât

atât, neexaminarea tuturor argumentelor de fapt și de drept, subsumate motivului

de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ori gruparea de către instanța

de recurs și analizarea lor în bloc, nu echivalează cu o nemotivare, știut fiind

că este admisă o analiză globală, printr-un raționament juridic de sinteză, ori

analizarea unui singur aspect considerat esențial în dezlegarea pricinii.

Or, această cale

de atac, contestația în anulare, tinde la anularea unei hotărâri pronunțată în recurs

nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute

de lege.

În continuare,

Înalta Curte urmează a analiza prevalenta dreptului comunitar într-o situație particulară,

observând și dacă dreptul intern este în acord cu garanțiile statuate prin Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, cu referire expresă la respectarea dreptului privind

accesul la justiție.

Astfel, accesul

la justiție reprezintă un principiu fundamental al organizării oricărui sistem judiciar

democratic, având semnificații deosebite în plan procesual. În acest plan, accesul

liber la justiție se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la

acțiune.

Ca o garanție

a respectării drepturilor omului, Convenția prevede în art. 6 pct. 1 dreptul oricărei

persoane la un proces echitabil, ceea ce se traduce prin dreptul de acces concret

și efectiv, care presupune ca justițiabilul să beneficieze de o posibilitate clară

și concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale.

Liberul acces

la justiție este consacrat prin art. 21 din Constituția României, iar orice condiționare

a accesului la justiție ar reprezenta o nesocotire a unui principiu fundamental

constituțional.

Este adevărat

că prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost consacrat dreptul

la un proces echitabil, acesta presupunând în abordarea Curții Europene printre

altele și egalitatea armelor, motivarea hotărârii, dar și dreptul părților de a

prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, acest drept

neputând fi considerat efectiv decât în măsura în care aceste observații sunt analizate

cum se cuvine de instanța de judecată, ceea ce s-a întâmplat în cauză, contestatoarea

beneficiind de un proces echitabil, instanța exercitându-și rolul activ cu respectarea

întocmai a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și a tuturor drepturilor

procesuale.

Așa cum s-a arătat,

se cuvin a fi reamintite și concluziile C.E.D.O. legate de faptul că instanțele

nu pot utiliza oportunitatea creată prin contestația în anulare formulată pentru

a reexamina mijloacele de probă și pentru a desființa hotărâri definitive și obligatorii,

vezi cauza Mitrea, cauza Androne, și jurisprudența constantă a Curții în sensul

că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 și art. 1 trebuie interpretate

în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului

ca parte a moștenirii comune a părților contractante.

Unul dintre aspectele

fundamentale ale supremației dreptului îl constituie principiul securității juridice,

care impune ca atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția

lor să nu poată fi repusă în discuție, vezi cazul Brumărescu c/României, acest principiu

subliniind faptul că nici o parte nu poate solicita anularea unei hotărâri definitive

și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei, așa cum în speță

sunt dezvoltate motivele.

Cum criticile

formulate de SC I.R.E.D. SRL București nu se circumscriu dispozițiilor art. 318

alin. (1) teza I și teza a II-a C. proc. civ., contestatoarea solicitând în realitate

o reexaminare a fondului recursului, aspecte ce nu pot fi corectate în această cale

de atac, contestația în anulare fiind o cale de retractare și nu de reformare a

soluției atacate, Înalta Curte, urmează să respingă ca nefondată, contestația în

anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC I.R.E.D. SRL București împotriva deciziei

nr. 1224 din 27 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.