ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 266/2015

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 1224 din 27 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC I.R.E.D. SRL București și de pârâta SC A.N.B. SA București împotriva deciziei civile nr. 140/2013 din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Împotriva deciziei nr. 1224 din 27 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a formulat contestație în anulare SC I.R.E.D. SRL București, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I și a II-a C. proc. civ.

și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei pronunțate în recurs și stabilirea unui termen de judecată pentru rejudecarea recursului, și în consecință admiterea în tot a acțiunii sale astfel cum a fost formulată. Premisa exercitării căii extraordinare de atac, a contestației în anulare, constă în aceea că hotărârea a cărei retractare parțială o solicită verifică ipotezele reglementate de art. 318 C. proc. civ., în sensul că: În motivarea deciziei pronunțate de instanța de recurs, lipsește orice analiză, judecată a criticilor de nelegalitate privind partea de prejudiciu constând în îndeplinirea condițiilor legale de recunoaștere a beneficiului nerealizat, în sensul că este cert, actual, evaluabil în bani, continuu și permanent.

Decizia recurată se întemeiază pe o eroare materială săvârșită de instanță care nu a observat date esențiale, mai exact Ie-a negat, deși ele au fost repetate pe parcursul a 7 ani de judecată, respectiv că societatea sa nu ar fi solicitat raportarea prejudiciului pe care l-a suportat, la oferta serioasă de cumpărare înaintată de R. în anul 2005, care a fost considerată inexistentă până în anul 2014, cu consecința nejudecării, a neobservării acestui motiv de nelegalitate. - Din cuprinsul deciziei recurate lipsește orice analiză, judecată a criticilor de nelegalitate privind repararea prejudiciului efectiv și a beneficiului nerealizat în cea de a patra variantă de calcul din cererea sa de recurs, respectiv la varianta de la pct. 1 lit. d). - Lipsește orice analiză, judecată a motivului de nelegalitate privind cheltuielile de judecată suportate de societatea sa, din moment ce instanța de recurs confirmă fără motivare decizia instanței de apel pe acest aspect.

Prezenta contestație în anulare are drept premisă, vătămarea adusă dreptului său la un proces echitabil, prin raportare la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin nemotivarea hotărârii judecătorești, respectiv lipsa analizei, a judecării motivelor de nelegalitate individualizate prin ipoteze diferite, atât ca situație de fapt, cât și ca situație de drept privind existența condițiilor de acoperire a întregului prejudiciu suferit, cel efectiv și cel nerealizat. Recurenta a susținut că cererea sa de recurs a fost clar structurată, pe 4 ipoteze de nelegalitate a deciziei Curții de Apel București, privind structura și cuantumul prejudiciului suportat în sensul că primele două ipoteze de nelegalitate, corespund primelor două variante din expertiza întocmită de expertul desemnat de instanța de apel, conform dispozițiilor din cele două decizii de casare pronunțate de Înalta Curte.

A treia ipoteză de nelegalitate, corespunde unei variante ce ține de oferta serioasă de cumpărare, înaintată de R., către societatea sa, în cursul anului 2005, pe care Înalta Curte nu a analizat-o, urmare unei greșeli materiale. Iar a patra ipoteză de nelegalitate, privind suma de 1.757.173 RON, reprezentând diferența dintre cât valora bunul său ca teren construibil fără restricții și cât valoarea ca teren construibil cu restricții, corespunde lipsei de analiză totală a prejudiciului efectiv și a beneficiului nerealizat.

Contestatoarea a susținut că aparent au fost analizate 3 din 4 ipoteze de nelegalitate, dar că în decizia atacată, instanța de recurs a făcut doar analiza prejudiciului efectiv, într-o abordare cantitativă, reținând că sunt excluși de la construire, doar 6.608,4 mp, din totalul de 49.100 mp, fără să judece condițiile beneficiului nerealizat ca parte a prejudiciului suportat, în raport de care nu a evaluat caracterul lui actual, cert, evaluabil în bani, continuu și permanent. Deși în cererea de recurs contestatoarea a demonstrat că prejudiciul este cert, pentru fiecare din cele 4 ipoteze de nelegalitate în parte, instanța nu a răspuns cu propria analiză și cu raționamentul contrar pentru a înțelege de ce este incorectă juridic problema de drept.

I. Invocând motivul contestației în anulare de la art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în criticile formulate, contestatoarea a susținut că, instanța a omis din greșeală să cerceteze motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării, de ce beneficiul nerealizat nu ar fi și el actual, cert, evaluabil în bani, continuu și permanent, dar și prin raportare la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul la un proces echitabil, vătămarea sa fiind evidentă. În condițiile nerespectării dreptului la un proces echitabil devin incidente dezlegările date de C.E.D.O., întrucât judecătorul în soluțiile pe care le pronunță trebuie să se raporteze la jurisprudența Curții Europene, interpretându-le în mod corespunzător și chiar înlăturând dispozițiile legale interne contrare convenției.

Astfel, prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost consacrat dreptul la un proces echitabil, acesta presupunând în abordarea C.E.D.O. printre altele și egalitatea armelor între părțile în proces și motivarea hotărârii, invocând cauzele Mitrea împotriva României, Hadjianastassiou c.Greciei, Albina c. României, Ryabikh c. Rusiei, precum și redeschiderea unei proceduri judiciare care nu este incompatibilă cu dispozițiile convenției, cauzele Garcia Ruiz c. Spaniei, Brulla Gomez de la Torre c. Spaniei și că prin art. 318 teza a II-a C. proc. civ. s-a consacrat posibilitatea pentru recurent de a-și valorifica pe calea contestației în anulare susținerile formulate prin cererea de recurs și omise de instanță.

Conform jurisprudenței C.E.D.O., principiul securității juridice nu trebuie să descurajeze statele în a reglementa posibilitatea îndreptării unor erori deosebit de grave produse prin înfăptuirea actului de justiție, astfel cum este procedura contestației în anulare reglementată de art. 318 C. proc. civ. În cazul dedus judecății a fost reclamată o gravă eroare de judecată săvârșită, atât prin neanalizarea problemelor de drept, dar și printr-o gravă greșeală materială, prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care instituie în sarcina judecătorului, obligația de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis sau a respins susținerile părților, de ce a aplicat o normă de drept, sau i-a dat o anumită interpretare.

Instanța de recurs a omis în speță să cerceteze motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv lit. d) pct. 1 din cererea sa de recurs, prin care acuza încălcarea dispozițiilor art. 998-art. 999 C. civ., prin care a solicitat obligarea SC A.P. SA la plata sumei de 1.775.173 RON, la momentul 11 februarie 2005 și 10 iulie 2006, și repararea integrală a prejudiciului, în sensul adăugării la aceasta și a cuantumului beneficiului nerealizat, apreciind greșit asupra răspunderii civile delictuale. II. Contestatoarea a mai arătat că cererea sa este admisibilă și din perspectiva art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ., în sensul că soluția de respingere a motivului de recurs prevăzut la petic, este rezultatul unei greșeli materiale ce constă în aceea că în mod greșit a apreciat Înalta Curte, că nu ar fi solicitat raportarea prejudiciului pe care l-a suportat și la oferta serioasă de cumpărare de 1448.450 euro înaintată de R. din anul 2005 și nu a analizat beneficiul nerealizat, în condițiile în care aceasta a fost făcută încă din primul ciclu procesual, dar și în al treilea apel după casare, astfel că ipoteza de nelegalitate a ofertei serioase de cumpărare nu a fost făcută pentru prima oară în recurs. Intimata A.D.S. București prin întâmpinarea depusă la dosar la 6 octombrie 2014, a cerut respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar pe fond, menținerea deciziei recurate ca legală, pentru motivele formulate în scris.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea SC I.R.E.D. SRL București împotriva deciziei nr. 1224 din 27 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, Curtea urmează a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prealabil examinării contestației în anulare, Înalta Curte, deliberând asupra excepției inadmisibilității cererii, apreciază că aceasta nu poate fi socotită inadmisibilă sub motiv că abuziv contestatoarea a invocat pe această cale criticile pe care și-a întemeiat cererea, așa-zisa neregularitate cu privire la neanalizarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în soluționarea litigiului, întrucât prin declararea contestației în anulare, contestatoarea luând act de soluția pronunțată în recurs, își prezervă un drept în valorificarea efectivă a acestei căi de atac, conferită de lege.

Temeiul de drept al contestației în anulare formulată în cauză, îl constituie art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. În sensul textului de mai sus, greșeală materială înseamnă greșeală de fapt și nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Având în vedere caracterul de excepție al dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., textul presupune o interpretare restrictivă în sensul că sunt vizate numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Cu alte cuvinte, pentru a putea fi admisă contestația în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțată de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea cărora nu se impune reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Art. 318 C. proc. civ., urmărește cu alte cuvinte, neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu cele referitoare la problemele de fond, întrucât pe această cale legală nu s-a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs sub motivul că nu s-a stabilit corect situația de fapt.

Textul legal prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent, motive arătate în mod expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, cum este cazul și în speță, care oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină. Prima critică a contestatoarei, întemeiată pe art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., prin care a susținut că, instanța a omis din greșeală să cerceteze motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce viza lit. d) pct. 1 din cererea sa, prin care acuza încălcarea dispozițiilor art. 998-art.

999 C. civ., și a solicitat obligarea SC A.P. SA la plata sumei de 1.775.173 RON, la momentul 11 februarie 2005 și 10 iulie 2006, și repararea integrală a prejudiciului, în sensul adăugării la aceasta și a cuantumului beneficiului nerealizat, nu este confirmată în cauză, considerentele deciziei din recurs răspunzând exigențelor art. 261 C. proc. civ. Se reține că în recurs au fost analizate toate criticile de nelegalitate subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulate de reclamanta SC I.R.E.D. SRL București, în raport de angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtei, conform dispozițiilor art. 998-art. 999 C. civ.

Instanța de recurs a avut în vedere faptul că litigiul poartă exclusiv asupra obligațiilor prevăzute de legislația specifică, în vigoare la momentul încheierii convenției, referitoare la comunicarea amplasamentelor apeductelor, din perspectiva condițiilor de atragere a răspunderii civile delictuale conform dispozițiilor legale menționate, existența faptei ilicite, existența prejudiciului, existența vinovăției persoanei care a cauzat prejudiciul, precum și existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu suferit, dar și din perspectiva beneficiului nerealizat. Astfel, se constată că prin hotărârea din recurs s-a reținut că prin cele două decizii de casare nr. 2600 din 28 octombrie 2009 și nr. 3219 din 20 octombrie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că există faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, concluzionând pe acest aspect că obligația legală de informare făcută de SC A.P.

SA către Primăria D. cu privire la existența în subteranul terenului în cauză a apeductelor, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 350/2001, art. 24 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 32/2002 și a art. 20 din H.G. nr. 101/1997. În raport de aceleași decizii de casare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de recurs a constatat și nerespectarea obligației de informare a existenței zonei de protecție sanitară ca urmare a nerespectării obligației de marcare a zonei respective, față de art. 20 din H.G. nr. 101/1997, în sensul că panourile de semnalizare și stâlpii care ar fi fost montați de către SC A.P.

SA să fi existat pe terenul cumpărat de reclamantă în mod continuu, fără întrerupere, dovada neîndeplinirii acestei obligații constituind-o însuși faptul că la data de 29 martie 2006 a fost întocmit un proces-verbal din care reiese că reprezentanții părților litigante au procedat la identificarea apeductelor și marcarea zonei de protecție sanitară. Înalta Curte, prin decizia nr. 1224 din 27 martie 2014 pronunțată în recurs, a analizat și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtei SC A.P. SA și prejudiciul SC I.R.E.D. SRL, stabilind în mod clar că SC A.P. SA este vinovată de producerea acestui prejudiciu, vinovăția acesteia constând în omisiunea de a comunica Primăriei comunei D. toate informațiile solicitate prin adresa din 17 august 2004, cu privire la existența pe raza teritorială a comunei, ce vizează și terenul în cauză, a apeductelor ce subtraversează zona, în vederea reactualizării Planului Urbanistic General.

De asemenea, se constată că au fost cercetate și condițiile privind stabilirea prejudiciului solicitat de reclamantă, care cuprinde atât prejudiciu efectiv, constând în scăderea valorii de circulație a terenului cumpărat ca urmare a existenței interdicției de construire în zona de protecție sanitară cu regim sever, cât și beneficiul nerealizat constând în imposibilitatea de a folosi terenul potrivit scopului pentru care a fost achiziționat, reținându-se neîndeplinirea condițiilor cerute pentru a se dispune repararea lui, apreciind caracterul cert și efectiv, atât în privința existenței, dar și a posibilității de evaluare a lui, cât și a scăderii valorii de circulație a terenului. Astfel, instanța de recurs a apreciat și că prejudiciul invocat trebuie dovedit inclusiv sub aspectul cuantumului, respectiv al întinderii acestuia, el neputând fi stabilit la valoarea de circulație a terenului la data vânzării-cumpărării ca teren construibil în întregime.

Pronunțându-se asupra criticilor formulate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs a constatat că instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, reținând concluziile expertizei tehnice topografice și ale expertizei tehnice evaluatoare a proprietății imobiliare, a stabilit în mod corect faptul că prejudiciul efectiv este în sumă de 14.322, acesta fiind dat de diferența dintre prețul de cumpărare a terenului plătit de reclamantă, respectiv 700.000 euro și valoarea de circulație a terenului în condițiile în care acesta este construibil, dar cu restricțiile impuse de interdicția de construire în zona sanitară cu regim sever, respectiv 685.678 euro, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, folosind repere specifice răspunderii civile delictuale, și nu răspunderii contractuale.

De altfel, instanța de recurs a analizat și înlăturat și critica prin care reclamanta a susținut că suma de 700.000 euro ar fi prejudiciul efectiv, iar suma de 1.112.209,5 euro ar fi beneficiul nerealizat, apreciind că existența acestora nu este sigură, ci este îndoielnică.

Susținerea prin care contestatoarea a arătat că soluția de respingere a motivului de recurs prevăzut la pct. 1.c, este rezultatul unei greșeli materiale ce constă în aceea că în mod greșit a apreciat Înalta Curte, că nu ar fi solicitat raportarea prejudiciului pe care l-a suportat și la oferta serioasă de cumpărare de 1.448.450 euro înaintată de R. în anul 2005 și nu a analizat beneficiul nerealizat, nu poate fi primită, avându-se în vedere că o astfel de solicitare a fost făcută pentru prima oară în recurs, iar prejudiciul a fost în mod corect cuantificat de instanța de apel, raportându-se și la faptul că suprafața de teren construibilă s-a redus față de suprafața de teren cumpărată cu 6.608,4 mp.

Față de această situație, corect în recurs instanța a apreciat că soluția instanței de apel este justă, întrucât în aplicarea celor două decizii de casare ale Înaltei Curți, au fost respectate principiile reparării prejudiciului, raportându-se la momentul achiziționării terenului, dar folosind estimarea prețului pentru un teren construibil cu restricții.

Analizând criticile prin care contestatoarea a susținut că instanța de recurs a săvârșit o greșeală materială în sensul că nu s-a pronunțat punctual asupra fiecărei critici din motivele de recurs, făcând referire la așa numitele aspecte de procedură esențiale, de natură a schimba soluția pronunțată în cauză, se reține că, întreaga argumentare duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției din recurs, contestatoarea solicitând în realitate o reexaminare a fondului, o reapreciere a probelor, aspecte ce nu pot fi corectate în această cale de atac, contestația în anulare fiind o cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate. Mai mult decât atât, neexaminarea tuturor argumentelor de fapt și de drept, subsumate motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ori gruparea de către instanța de recurs și analizarea lor în bloc, nu echivalează cu o nemotivare, știut fiind că este admisă o analiză globală, printr-un raționament juridic de sinteză, ori analizarea unui singur aspect considerat esențial în dezlegarea pricinii. Or, această cale de atac, contestația în anulare, tinde la anularea unei hotărâri pronunțată în recurs nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege. În continuare, Înalta Curte urmează a analiza prevalenta dreptului comunitar într-o situație particulară, observând și dacă dreptul intern este în acord cu garanțiile statuate prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire expresă la respectarea dreptului privind accesul la justiție.

Astfel, accesul la justiție reprezintă un principiu fundamental al organizării oricărui sistem judiciar democratic, având semnificații deosebite în plan procesual. În acest plan, accesul liber la justiție se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acțiune. Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția prevede în art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, ceea ce se traduce prin dreptul de acces concret și efectiv, care presupune ca justițiabilul să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale. Liberul acces la justiție este consacrat prin art. 21 din Constituția României, iar orice condiționare a accesului la justiție ar reprezenta o nesocotire a unui principiu fundamental constituțional.

Este adevărat că prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost consacrat dreptul la un proces echitabil, acesta presupunând în abordarea Curții Europene printre altele și egalitatea armelor, motivarea hotărârii, dar și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, acest drept neputând fi considerat efectiv decât în măsura în care aceste observații sunt analizate cum se cuvine de instanța de judecată, ceea ce s-a întâmplat în cauză, contestatoarea beneficiind de un proces echitabil, instanța exercitându-și rolul activ cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și a tuturor drepturilor procesuale. Așa cum s-a arătat, se cuvin a fi reamintite și concluziile C.E.D.O.

legate de faptul că instanțele nu pot utiliza oportunitatea creată prin contestația în anulare formulată pentru a reexamina mijloacele de probă și pentru a desființa hotărâri definitive și obligatorii, vezi cauza Mitrea, cauza Androne, și jurisprudența constantă a Curții în sensul că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 și art. 1 trebuie interpretate în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului îl constituie principiul securității juridice, care impune ca atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție, vezi cazul Brumărescu c/României, acest principiu subliniind faptul că nici o parte nu poate solicita anularea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei, așa cum în speță sunt dezvoltate motivele.

Cum criticile formulate de SC I.R.E.D. SRL București nu se circumscriu dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I și teza a II-a C. proc. civ., contestatoarea solicitând în realitate o reexaminare a fondului recursului, aspecte ce nu pot fi corectate în această cale de atac, contestația în anulare fiind o cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate, Înalta Curte, urmează să respingă ca nefondată, contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC I.R.E.D. SRL București împotriva deciziei nr. 1224 din 27 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.