ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 278/2015

Asupra recursului, constată următoarele: Reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, Sucursala B.O.C. prin cererea înregistrată la 6 martie 2013, pe rolul Tribunalului Dolj, a chemat în judecată pe pârâta SC T.-I. SA București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 11.993.650 RON, reprezentând diferența de tonaj nerealizată, în temeiul art. 5.1 din contractul X., actualizată cu indicele de inflație, calculată de la data scadenței 31 decembrie 2010, până la achitarea efectivă a datoriei. Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 765/2013 din 25 iunie 2013, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența la Tribunalul București. Prin sentința civilă nr. 6312 din 24 octombrie 2013, Tribunalul București, sectia a Vl-a civilă, a admis excepția prescripției și a respins cererea formulată de reclamanta S.N.T.F.M.

C.F.R.M. SA, Sucursala B.O.C. în contradictoriu cu pârâta SC T.-I. SA București, constatând prescris dreptul la acțiune al reclamantei. Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 440 din 18 iunie 2014 a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, Sucursala B.O.C. împotriva sentinței civile nr. 6312 din 24 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă. Împotriva deciziei civile nr. 440 din 18 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, Sucursala B.O.C., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În criticile formulate recurenta reclamantă după o prezentare amănunțită a situației de fapt, a susținut în esență următoarele: Se arată că întrucât la baza raporturilor dintre părți a stat contractul nr. X., având ca obiect modul de decontare a tarifelor de transport, respectiv plata centralizată a tarifelor de transport și accesorii pentru trafic intern, rețeaua C.F.R., valabil de la data de 2 noiembrie 2009 până la 31 decembrie 2010, care este un contract comercial, diferit de contractul de transport mărfuri, în cauză nu sunt incidente prevederile Regulamentului de transport pe căile ferate din România, ci sunt aplicabile dispozițiile generale cu privire la termenul de prescripție de 3 ani, reglementat de Decretul nr. 167/1958, termen care a început să curgă de la data de 31 decembrie 2010, data finalizării contractului.

Recurenta a mai susținut că, relația contractuală dintre părți s-a derulat în baza contractului de plată centralizată anterior menționat și nu a Regulamentului de transport pe căile ferate din România pe care instanța de apel și-a întemeiat decizia, regulament care se aplică numai contractelor de transport, conform art. 1 alin. (2) din Titlul I. Plecând de la această susținere, arată că potrivit art. 1 alin. (2) din Titlul I, regulamentul de transport se aplică expedițiilor de mărfuri pe căile ferate din România, iar conform art. 36 alin. (1) din același act normativ, prin expediție de mărfuri se înțelege marfa încărcată în mijlocul de transport, însoțită de scrisoarea de trăsură și că, în cauza dedusă judecății nu este vorba de un contract de transport, așa cum greșit a apreciat instanța de apel, ci de un contract comercial care reglementează modul de decontare a tarifelor de transport, și anume, prin plată centralizată.

Se subliniază faptul că art. 68 din regulamentul de transport, privitor la prescripția extinctivă invocat de instanța de apel se referă la prescripția dreptului la acțiune privind expedițiile de mărfuri și că acesta trebuie interpretat împreună cu restul articolelor, art. 64-art. 67, adică în litera, dar și în spiritul legii, toate aceste articole referindu-se la acțiunile introduse contra căii ferate. Recurenta reclamantă a arătat că, termenul de prescripție aplicabil cererii de chemare în judecată ce face obiectul litigiului nu este cel de 1 an, așa cum a reținut Curtea de Apel București, ci este termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, motiv pentru care se solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) noul C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 4 decembrie 2014 a fost încuviințat, în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la dosar se constată că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 9 decembrie 2014. Intimata pârâtă pârâta SC T.-I. SA București, prin întâmpinarea înregistrată la 15 octombrie 2014 a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar prin punctul de vedere depus la dosar la 19 decembrie 2014 cu privire la admisibilitatea recursului a cerut în principal anularea recursului conform art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., avându-se în vedere că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din același cod, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat de reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, Sucursala B.O.C. împotriva deciziei civile nr. 440 din 18 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., invocată de pârâtă prin punctul de vedere depus la dosar la 19 decembrie 2014 cu privire la admisibilitatea recursului, se apreciază ca nefondată, avându-se în vedere că, criticile formulate de recurenta reclamantă S.N.T.F.M.

C.F.R.M. SA, se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. - Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În speță, prin prisma acestui motiv de recurs s-a pus în discuție încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cu privire la natura contractului, dacă este sau nu un contract de transport de mărfuri sau este un contract comercial, situație în raport de care în cauză sunt incidente prevederile Regulamentului de transport pe căile ferate din România sau dispozițiile generale cu privire la termenul de prescripție de 3 ani, reglementat de Decretul nr. 167/1958.

Astfel se reține că, la data de 2 noiembrie 2009 între reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, în calitate de transportator și pârâta SC T.-I. SA, în calitate de client, s-a încheiat contractul nr. X. având ca obiect plata centralizată a tarifelor de transport și a tarifelor accesorii de pe rețeaua C.F.R., prin care reclamanta s-a obligat să efectueze la comanda pârâtei expediții de mărfuri în trafic intern la prețurile cuprinse în anexa 3 la contract. Conform anexei 3 din contract, reclamanta a pus la dispoziția pârâtei trei rute distincte cu titlu de ofertă specială: M.E.-V.S., M.E.-B.T. și C.- D.T.S.-M., oferind un preț special pârâtei, aplicabil numai dacă garniturile de tren comandate realizau un tonaj minim net de 120.000 tone/relație de transport, iar pârâta s-a obligat ca în cazul nerealizării tonajului angajat, să achite diferența de tonaj nerealizată la valoarea din ofertă.

Potrivit art. 3.1 din contract, convenția părților a fost suspusă dispozițiilor Tarifului intern de marfă al C.F.R.M., Regulamentului de transport pe căile ferate din România, Normelor uniforme pentru aplicarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România, precum și actelor normative, instrucțiunilor, ordinelor și dispozițiilor care reglementează modul de efectuare a transporturilor pe cale ferată. Plecând de la aceste prevederi contractuale se constată că, Curtea de Apel București în mod corect a calificat contractul nr. X. încheiat de părți drept un contract de transport, avându-se în vedere însăși calitatea părților menționată în conținutul acestuia, reclamanta figurând în calitate de transportator, iar pârâta în calitate de client, respectiv de beneficiar al transportului.

Or potrivit art. 1 alin. (1) din Regulamentul de transport pe căile ferate din România aprobat prin O.G. nr. 7/2005, cu modificările ulterioare, acest regulament are ca obiect stabilirea normelor cu privire la drepturile, obligațiile și răspunderile administratorului și gestionarilor infrastructurii feroviare, ale operatorilor de transport feroviar și ale beneficiarilor transporturilor efectuate pe căile ferate din România. Este de observat că deși art. 2.1 din contract stabilește că obiectul convenției este reprezentat de plata centralizată a tarifelor de transport și a tarifelor accesorii de pe rețeaua C.F.R., această mențiune nu schimbă natura contractului, deoarece plata tarifului de transport este un drept al operatorului de transport feroviar, al reclamantei și o obligație a beneficiarului, a pârâtei, contractul încadrându-se pe deplin în domeniul de aplicare al regulamentului.

Totodată, este de reținut că chiar părțile la art. 3.1 din contract, au stabilit că actului încheiat i se aplică Regulamentul de transport pe căile ferate din România, situație în care nu pot fi înlăturate de la aplicare dispozițiile art. 68 alin. (1) din regulament. Față de prevederile art. 37 alin. (1) din Regulament, invocate de recurentă în definirea contractului de transport, și potrivit cărora contractul de transport reprezintă înțelegerea dintre operatorul de transport feroviar și client, prin care primul se angajează să transporte marfa, cu titlu oneros, la locul de destinație și să o predea destinatarului, Curtea constată că în mod just a reținut instanța de apel că actul încheiat între părți este un contract de transport, în baza căruia reclamanta avea obligația de a transporta anumite mărfuri, contra unui tarif ce urma a fi achitat de intimată prin plată centralizată.

Cum contractul X. încheiat de părți, este un contract de transport, este de reținut că în raport de art. 68 din O.G. nr. 7/2005, care cuprinde dispoziții cu caracter special, derogatorii de la termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune izvorât din acest tip de contract se prescrie în termen de 1 an. Având în vedere data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei, dată menționată în cuprinsul notificărilor adresate pârâtei, respectiv februarie, martie, mai, iunie, iulie, august și septembrie 2010, instanța de apel în mod corect a reținut că față de data la care cererea de chemare în judecată a fost înregistrată, 6 martie 2013, acțiunea este prescrisă, fiind formulată cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art. 68 din O.G.

nr. 7/2005. - Nici motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut, avându-se în vedere că hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților pe aspectul prescripției avut în vedere la soluționarea apelului. De altfel, se poate observa fără dubii că instanța de apel a motivat detaliat decizia pronunțată, în concordanță cu textele de lege incidente cauzei. Față de această situație, Înalta Curte, constatând că decizia instanței de apel este legală, în temeiul art. 496 noului C. proc.

civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, Sucursala B.O.C. împotriva deciziei civile nr. 440 din 18 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.