ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 984/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 984/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 135 din 13 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 9359/63/2010/a1, a fost admisă cererea reclamantei S.N.T.F.C.C.F.R.C. SA Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova, în contradictoriu cu pârâții S.N.T.F.M.C.F.R.M. SA și S.N.T.F.M.C.F.R.M. SA Sucursala Banat - Oltenia și s-a dispus completarea dispozitivului Sentinței nr. 664/2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în sensul că au fost obligate pârâtele către reclamantă la plata sumei de 14.524 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere că cererea de completare a dispozitivului formulată de S.N.T.F.C.C.F.R.C.
SA Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281 2 C. proc. civ., în contextul în care reclamanta a solicitat să-i fie acordate cheltuieli de judecată, efectuarea acestora fiind probată cu O.P. nr. x/2010 și chitanța nr. x/2010, însă instanța nu a soluționat acest capăt de cerere. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta S.N.T.F.C.C.F.R.C. SA București prin Sucursala de Transport Feroviar de Călători Craiova, care a invocat faptul că instanța de fond nu a îndreptat în totalitate dispozitivul cu privire la suma acordată prin Sentința nr. 664 din 22 februarie 2011, în sensul că a omis să completeze hotărârea cu obligarea S.N.T.F.M.C.F.R.M., S.N.T.F.M.C.F.R.M.
SA Sucursala Banat - Oltenia la actualizarea sumei acordată cu titlu de debit. Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 160 din 14 noiembrie 2013, a respins ca nefondat apelul reclamantei. În pronunțarea acestei hotărâri instanța de control judiciar a reținut în esență, că în raport de art. 294 C. proc. civ. caracterul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în primă instanță, legea instituind principiul inadmisibilității modificării, în apel, a elementelor esențiale ale acțiunii civile, (obiect, cauză, părți), regula fiind aceea că instanța de apel realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, control ce nu poate avea în vedere alte elemente care nu au format obiectul primei judecăți, deoarece în caz contrar, s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.N.T.F.C.C.F.R.C. - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Craiova, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Prin criticile formulate recurenta-reclamantă arată că întrucât instanța de fond nu a îndreptat în totalitate dispozitivul cu privire la suma acordată prin hotărârea judecătorească, în sensul că a omis să completeze hotărârea cu obligarea S.N.T.F.M.C.F.R. București și S.N.T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Banat - Oltenia la actualizarea sumei dar a menținut dispoziția "obligă pârâta la 1.133.786,72 RON", a solicitat actualizarea sumei atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin concluziile depuse la dosarul cauzei de fond, în baza caracterului devolutiv al apelului.
Precizează recurenta-reclamantă că judecata instanței de apel este o sancțiune pentru reclamantă care a solicitat actualizarea sumei și a depus toate diligențele, fiind ținută în eroare de modul în care s-a acordat suma de către instanța de fond. Intimata-pârâtă S.N.T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Banat a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta. Prin cererea de completare a dispozitivului Sentinței nr. 135 din 13 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, reclamanta a solicitat completarea dispozitivului hotărârii în sensul menținerii obligației de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 14.524 RON în sarcina pârâtelor, astfel cum aceasta a fost formulată prin acțiunea soluționată prin evocata sentință.
Solicitând, prin apelul declarat, completarea hotărârii apelate în sensul de a se dispune actualizarea sumei acordate cu titlu de debit recurenta-reclamantă a formulat în realitate o nouă cerere. Unul dintre principiile care consacră regula caracterului devolutiv al apelului cuprinsă în art. 294 C. proc. civ. este tantum devolutum quantum apelatum care este proiecția principiului disponibilității aplicabil procesului civil, principiu ce guvernează și judecata instanței de apel. Altfel spus, în calea de atac a apelului nu se pot modifica părțile obiectul și cauza, rolul instanței de control judiciar fiind acela de a examina legalitatea și temeinicia hotărârii apelate cu respectarea limitelor învestirii, inițiale, a instanței de fond.
Cum apelul reclamantei, prin conținutul său, cuprinde elemente noi, ce nu au format obiectul judecății instanței de fond - actualizarea sumei acordate cu titlu de debit - exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii atacate ar echivala cu încălcarea principiului dublului grad de jurisdicție. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.N.T.F.C.C.F.R. SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Craiova împotriva Deciziei nr. 160 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 12 martie 2013. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.