Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2013
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3613/2013

HOTĂRÂRE
14.03.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3613/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin decizia nr. 1101 din 14 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R.C.C.F.T. SRL împotriva deciziei nr. 93/ A din 12 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea SC R.C.C.F.T. SRL. Brașov solicitând admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei atacate și acordarea unui termen în vederea rejudecării recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 93/ A din 12 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 1098/108/2011 iar pe fondul recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel, în sensul de a dispune respingerea apelului formulat de SN C.F.R.

SA - Regionala de Transport Feroviar Călători Timișoara și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Arad, prin sentința nr. 155 din 22 noiembrie 2011. Contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. arătând, în esență, că instanța de recurs nu a dezlegat toate problemele de drept pe care recurenta SC R.C.C.F.T. SRL. Brașov Ie-a pus în discuție prin recursul formulat, această necercetare efectivă echivalând cu omisiunea motivării, aspect care circumscrie motivele contestației în anulare ipotezei prevăzută de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată intimata SN C.F.R. SA - Regionala de Transport Feroviar Călători Timișoara a invocat excepția tardivității introducerii contestației în anulare.

În motivarea acestei excepții intimata a precizat că împotriva aceleiași decizii contestatoarea a promovat o contestație în anulare la data de 1 aprilie 2013, ce a format obiectul Dosarului nr. 1098/108/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționat la data de 22 octombrie 2013, dar fără a depune motivele contestației în anulare. Întrucât prezenta contestație având același obiect, ca și prima promovată, a fost înregistrată ulterior, la data de 4 octombrie 2013, aceasta apare ca tardiv introdusă. Printr-un argument suplimentar adus în susținerea acestei excepții, intimata invocă și faptul că executarea hotărârii judecătorești a început încă din 31 mai 2013, concluzând în sensul că în speță devin aplicabile dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc.

civ. Înalta Curte examinând cauza din perspectiva excepției de tardivitate a introducerii contestației în anulare, constată următoarele: La data de 17 februarie 2011 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, cererea formulată de SC R.C.C.F.T. SRL. având ca obiect contestație în anularea deciziei nr. 1101 din 14 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 14 martie 2013 în Dosarul nr. 1098/108/2011, nemotivată, cauza fiind soluționată la data de 22 octombrie 2013. La data de 4 octombrie 2013 aceeași parte formulează contestație în anularea aceleiași decizii, depunând o cerere motivată. Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ. - ipoteză în care se situează speța - împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de 1 an de când hotărârea a rămas irevocabilă. Așadar legiuitorul are în vedere prin textul legal invocat stabilirea termenului de introducere a contestației în anulare și nu acela de motivare efectivă, astfel că în soluționarea excepției instanța va avea ca reper data introducerii primei contestații în anulare, respectiv 17 decembrie 2012, moment în raport de care cea de-a doua contestație, în forma motivată, apare ca tardiv introdusă.

În aplicarea termenelor și condițiilor stabilite de art. 312 alin. (2) C. proc. civ. nimic nu a împiedicat-o pe contestatoare să depună motivele cererii în cadrul primului dosar format, respectiv cel cu nr. 2118/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât contestația în anulare era introdusă în termen legal. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, ca urmare a admiterii excepției invocată de intimată, va respinge contestația în anulare ca tardiv introdusă.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC R.C.C.F.T. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 1101 din 14 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca tardiv introdusă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 275/2017
(1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății apelului declarat de apelanta-pârâtă S.C. RC - CF TRANS S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 440/C din 18 iunie 2015 a Tribunalului Brașov, secția civilă, de contencios administrativ și fisca
ÎCCJ 2013-10-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3428/2013
o normă derogatorie ce ar obliga S.N.T.F.C. "C.C." - SA la plata tarifului, o astfel de interpretare ar lăsa fără niciun efect dispozițiile art. 18 alin. (2). Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți, la data de 1 aprilie 2013, cont
ÎCCJ 2013-03-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 984/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 135 din 13 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 9359/63/2010/a1, a fost admisă cererea reclam
ÎCCJ 2019-12-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2348/2019
18 iunie 2015, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma totală de 534.236,88 RON, compusă din 339.230,96 RON dobândă legală și 195
ÎCCJ 2014-05-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1714/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 133/A din 4 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârâta SN T.F.C. C.F.R. C. SA - Sucursala de transport feroviar de călători Cluj îm
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă