ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1561/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2394 din 19 aprilie 2013

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins ca nefondat

recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 14 A din 23

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a găsit că nu este fondată critica încadrată în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, s-a reținut că hotărârea

recurată nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii

pentru a determina admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

Este adevărat că

instanța, în cuprinsul deciziei recurate, a menționat că susținerea

reclamantului, în sensul că în decizia nr. 202A din 16 februarie 2010 a

Tribunalului București s-a reținut că reclamantul ar fi formulat notificare în

temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu, este

confirmată de considerentele acelei deciziei, însă instanța de apel a motivat

că această împrejurare nu poate conduce la admiterea criticii pe acest aspect,

întrucât decizia nr. 202A din 16 februarie 2010 a Tribunalului București a fost

anulată în urma admiterii recursului pârâtului prin decizia 1289R/2010 a Curții

de Apel București și că, urmare a admiterii excepției necompetenței materiale a

judecătoriei de a soluționa cauza în primă instanță, dosarul a fost trimis spre

competentă soluționare Tribunalului București.

Pin urmare, faptul că

instanța de apel a făcut referire la considerentele reținute în decizia nr.

202A din 16 februarie 2010 a Tribunalului București pentru a răspunde criticii

reclamantului nu intră în contradicție cu concluzia că cele reținute prin

această decizie nu sunt de natură să conducă la admiterea criticii cu acest

obiect, întrucât decizia în discuție a fost casată.

Au fost găsite

nefondate și criticile relative la încălcarea dispozițiilor instanței de

casare, din perspectiva cerințelor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu

referire la

urmarea

de către reclamant a procedurii administrative prealabile prevăzute de Legea

nr. 10/2001.

Astfel, contrar

susținerilor recurentului, prin decizia de casare

nr. 1289R din 14

octombrie 2010,

pronunțată

de Curtea de Apel București, nu a fost dezlegată chestiunea formulării

notificării, ci a fost tranșată problema legată de instanța competentă să

judece în primă instanța acțiunea reclamantului întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Susținerea

recurentului în sensul că problema formulării notificării a fost tranșată irevocabil

prin decizia nr. 202A din 16 februarie 2010 a Tribunalului București, pronunțată

într-o etapă jurisdicțională anterioară în soluționarea apelului împotriva

primei sentințe a fondului, a fost și ea găsită ca nefondată, în condițiile în

care hotărârea la care se face referire este lipsită de orice efect juridic,

fiind anulată prin decizia de casare nr. 1289R din 14 octombrie 2010 a Curții

de Apel București.

Or, potrivit art. 311

C. proc. civ., hotărârea casată „nu are nicio putere”, astfel încât recurentul

reclamant nu se poate raporta la efectele unei hotărâri care, practic, și-a încetat

existența juridică (prin desființarea ei în cadrul normal al exercițiului

căilor de atac).

Ca atare, instanța de

apel în mod corect a reținut că instanța de trimitere, învestită cu

soluționarea cauzei, a respectat decizia de casare și s-a pronunțat pe fondul

cauzei, în raport de probatoriul administrat în cauză.

Nu a fost primită

nici critica ce vizează greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a

interpretării eronate a probatoriului administrat, cu referire la corespondența

purtată de reclamant cu SC A. SA, întrucât aceasta este o critică de

netemeinicie, astfel că, ea nu poate fi cenzurată de această instanță de

recurs, data fiind actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii reclamantul B.G. a formulat contestație în anulare, precizând la

termenul de judecată din data de 22 mai 2014 temeiul juridic al acesteia ca

fiind art. 318 teza I C. proc. civ.

S-a solicitat

admiterea contestației în anulare, respectiv admiterea cererii de reactualizare

a sumei cuvenite drept compensație pentru demolarea imobilului aparținând

autorilor săi, situat în București, Str. V.A., sector 2.

S-a arătat că instanța

de judecată nu a ținut seama de dezlegările date în ciclurile procesuale anterioare,

respectiv de faptul că Tribunalul București a considerat că este dovedit aspectul

privitor la urmarea procedurii administrative și că notificarea formulată este nesoluționată.

Atâta vreme cât Curtea de Apel București a stabilit competența materială cu privire

la soluționarea cererii de chemare în judecată, celelalte elemente soluționate nu

trebuia să fie reluate, soluția pronunțată de Tribunalul București în al doilea

ciclu procesual, prin care s-a respins acțiunea, fiind nelegală.

Contestația în anulare

va fi respinsă.

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac de retractare.

Potrivit art. 318 teza

I C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”.

Textul de lege invocat,

respectiv art. 318 teza I C. proc. civ. nu permite remedierea unor greșeli de judecată.

Greșeala materială în

sensul acestui articol trebuie să fie evidentă și în legătură cu aspectele formale

ale judecății. Judecarea contestației în anulare nu trebuie să necesite o reapreciere

a probelor și nu poate avea ca scop un nou control judiciar cu privire la aprecierea

probelor sau cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale.

În realitate, contestatorul

este nemulțumit de modul cum au fost soluționat recursul, dar pe calea contestației

în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de apreciere

a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația în anulare

fiind o cale extraordinară de atac de retractare.

Textul de lege evocat

nu permite interpretarea extensivă a noțiunii de greșeală materială.

Instituind acest motiv

de contestație în anulare legiuitorul a avut în vedere greșelile materiale cu caracter

procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente

sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă

și să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății, așa cum am mai arătat,

ceea ce, din verificarea deciziei contestate nu se constată.

Greșeala materială nu

trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să interpreteze

un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea

încă o dată a aceluiași recurs, ar duce la transformarea acestei căi de atac la

un nou recurs, iar, recursul la recurs este inadmisibil.

Așa fiind, contestația

în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă

contestația în anulare formulată de contestatorul B.G. împotriva deciziei nr. 2394

din 19 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 mai 2014.