ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1561/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 2394 din 19 aprilie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 14 A din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Pentru a se pronunța astfel instanța a găsit că nu este fondată critica încadrată în motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, s-a reținut că hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii pentru a determina admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Este adevărat că instanța, în cuprinsul deciziei recurate, a menționat că susținerea reclamantului, în sensul că în decizia nr. 202A din 16 februarie 2010 a Tribunalului București s-a reținut că reclamantul ar fi formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu, este confirmată de considerentele acelei deciziei, însă instanța de apel a motivat că această împrejurare nu poate conduce la admiterea criticii pe acest aspect, întrucât decizia nr. 202A din 16 februarie 2010 a Tribunalului București a fost anulată în urma admiterii recursului pârâtului prin decizia 1289R/2010 a Curții de Apel București și că, urmare a admiterii excepției necompetenței materiale a judecătoriei de a soluționa cauza în primă instanță, dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului București.

Pin urmare, faptul că instanța de apel a făcut referire la considerentele reținute în decizia nr. 202A din 16 februarie 2010 a Tribunalului București pentru a răspunde criticii reclamantului nu intră în contradicție cu concluzia că cele reținute prin această decizie nu sunt de natură să conducă la admiterea criticii cu acest obiect, întrucât decizia în discuție a fost casată. Au fost găsite nefondate și criticile relative la încălcarea dispozițiilor instanței de casare, din perspectiva cerințelor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la urmarea de către reclamant a procedurii administrative prealabile prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Astfel, contrar susținerilor recurentului, prin decizia de casare nr. 1289R din 14 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, nu a fost dezlegată chestiunea formulării notificării, ci a fost tranșată problema legată de instanța competentă să judece în primă instanța acțiunea reclamantului întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Susținerea recurentului în sensul că problema formulării notificării a fost tranșată irevocabil prin decizia nr. 202A din 16 februarie 2010 a Tribunalului București, pronunțată într-o etapă jurisdicțională anterioară în soluționarea apelului împotriva primei sentințe a fondului, a fost și ea găsită ca nefondată, în condițiile în care hotărârea la care se face referire este lipsită de orice efect juridic, fiind anulată prin decizia de casare nr. 1289R din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București.

Or, potrivit art. 311 C. proc. civ., hotărârea casată „nu are nicio putere”, astfel încât recurentul reclamant nu se poate raporta la efectele unei hotărâri care, practic, și-a încetat existența juridică (prin desființarea ei în cadrul normal al exercițiului căilor de atac). Ca atare, instanța de apel în mod corect a reținut că instanța de trimitere, învestită cu soluționarea cauzei, a respectat decizia de casare și s-a pronunțat pe fondul cauzei, în raport de probatoriul administrat în cauză. Nu a fost primită nici critica ce vizează greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, cu referire la corespondența purtată de reclamant cu SC A. SA, întrucât aceasta este o critică de netemeinicie, astfel că, ea nu poate fi cenzurată de această instanță de recurs, data fiind actuala reglementare a art. 304 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii reclamantul B.G. a formulat contestație în anulare, precizând la termenul de judecată din data de 22 mai 2014 temeiul juridic al acesteia ca fiind art. 318 teza I C. proc. civ. S-a solicitat admiterea contestației în anulare, respectiv admiterea cererii de reactualizare a sumei cuvenite drept compensație pentru demolarea imobilului aparținând autorilor săi, situat în București, Str. V.A., sector 2. S-a arătat că instanța de judecată nu a ținut seama de dezlegările date în ciclurile procesuale anterioare, respectiv de faptul că Tribunalul București a considerat că este dovedit aspectul privitor la urmarea procedurii administrative și că notificarea formulată este nesoluționată.

Atâta vreme cât Curtea de Apel București a stabilit competența materială cu privire la soluționarea cererii de chemare în judecată, celelalte elemente soluționate nu trebuia să fie reluate, soluția pronunțată de Tribunalul București în al doilea ciclu procesual, prin care s-a respins acțiunea, fiind nelegală. Contestația în anulare va fi respinsă. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare. Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”. Textul de lege invocat, respectiv art. 318 teza I C. proc. civ. nu permite remedierea unor greșeli de judecată.

Greșeala materială în sensul acestui articol trebuie să fie evidentă și în legătură cu aspectele formale ale judecății. Judecarea contestației în anulare nu trebuie să necesite o reapreciere a probelor și nu poate avea ca scop un nou control judiciar cu privire la aprecierea probelor sau cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale. În realitate, contestatorul este nemulțumit de modul cum au fost soluționat recursul, dar pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare. Textul de lege evocat nu permite interpretarea extensivă a noțiunii de greșeală materială.

Instituind acest motiv de contestație în anulare legiuitorul a avut în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă și să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății, așa cum am mai arătat, ceea ce, din verificarea deciziei contestate nu se constată. Greșeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ar duce la transformarea acestei căi de atac la un nou recurs, iar, recursul la recurs este inadmisibil.

Așa fiind, contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B.G. împotriva deciziei nr. 2394 din 19 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2014.