ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5847/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 59 din 2 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul O.M.V. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și la 3 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

Totodată, s-a luat act că prejudiciul cauzat părții civile SC O. SA a fost acoperit integral.

S-au reținut, în esență, următoarele:

În cursul anului 2001, după ce inculpatul a vândut autoturismul proprietate personală martorului N.M., a formulat o plângere la organele de poliție, prin care a reclamat furtul autoturismului său. Ulterior, primind o adeverință din care rezultă că autoturismul a fost reclamat ca fiind furat și nu a fost găsit, inculpatul a solicitat și a obținut, în mod nelegal de la SC O. SA despăgubiri în valoare de 39.320.646 lei.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., reindividualizarea pedepsei ca urmare a aplicării art. 74 – art. 76 C. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Recursul inculpatului este, în parte, fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța a reținut, în mod corect, faptele și vinovăția inculpatului și le-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale.

Fapta inculpatului de a induce în eroare societatea de asigurare, prin folosirea unei adeverințe prin care se atestă în mod nereal furtul autoturismului, cu prilejul executării contractului de asigurare și în scopul obținerii unui folos material injust întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului.

În raport de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat infracțiunile, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului (conduită sinceră, fără antecedente penale) rezultă că instanța a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Recursul inculpatului este fondat, însă, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate.

În operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei, instanțele nu au acordat semnificația cuvenită unor date și elemente privitoare la persoana condamnatului, activitatea și comportamentul acestuia anterior și posterior comiterii faptei.

Astfel, instanțele nu trebuiau să omită, pe lângă împrejurările concrete în care inculpatul a ajuns să săvârșească infracțiunile, datele ce caracterizează persoana acestuia (fost lector la Centrul de Studii postuniversitare din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cu o bună activitate și comportare înainte de săvârșirea faptelor, fără antecedente penale, cu o atitudine sinceră și de regret referitor la faptele săvârșite, căsătorit, având un copil minor, soția recent operată la coloana vertebrală.

Toate aceste date și elemente reprezentau suficiente temeiuri pentru ca instanța să aprecieze că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 86

1

C. pen. și, în consecință, să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul inculpatului să fie admis sub acest aspect, să fie casată sentința atacată privitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicate și, în baza art. 86

1

C. pen., să se dispună suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei, pe un termen de încercare de 5 ani, urmând ca inculpatul să se supună, pe durata acestui termen de încercare, măsurilor de supraveghere și obligațiilor prevăzute de art. 86

3

din același cod.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul O.M.V. împotriva sentinței penale nr. 59 din 2 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează sentința atacată, numai privitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicate.

În baza art. 86

1

C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei, pe un termen de încercare de 5 ani.

Stabilește în sarcina inculpatului obligațiile prevăzute de art. 86

3

C. pen.

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 86

4

C. pen.

Menține restul dispozițiilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2003.