ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 554/2005

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 165

din 10 iunie 2004, Tribunalul Suceava, secția penală, a dispus condamnarea

inculpaților: B.D.S. și L.M., prin schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) și alin. (2

1

) C.

pen., pentru infracțiunile:

- lovire prevăzută de art. 180

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. și art. 76 lit.

e) C. pen., la pedeapsa de câte 5.000.000 lei amendă.

- furt calificat prevăzută

de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit.

a), b) și c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de câte 3 luni

închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., pedepsele au fost contopite, stabilindu-se executarea celor

mai grele, respectiv câte 3 luni închisoare.

În baza art. 81 și art. 82 C.

pen., s-a suspendat executarea pedepselor pe durata termenului de încercare de

2 ani și 3 luni, atrăgându-li-se atenția inculpaților asupra consecințelor

prevăzute de art. 83 C. pen.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în fapt următoarele:

În ziua de 30 octombrie

2003, partea vătămată L.C. se deplasa cu căruța pe drumul ce leagă satele Moara

Mică și Liteni aparținând comunei Moara, jud. Suceava.

El a fost ajuns din urmă și

depășit de faetoanele conduse de inculpații B.D.S. și L.M. Iritat de manevra

făcută de aceștia, partea vătămată a adresat injurii inculpatului L.M., care la

rândul său împreună cu inculpatul B.D.S. au oprit atelajele, blocând drumul.

Între cei trei are loc un schimb de cuvinte injurioase care, curând a degenerat

în loviri. Cei doi inculpați au lovit partea vătămată cu biciul și cu pumnii,

cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile îngrijiri

medicale.

Ulterior agresiunii,

inculpații au sustras din căruța părții vătămate o geantă cu mai multe scule și

ștreangurile de la cal.

Anunțat de partea vătămată,

oierul acesteia, martorul R.C. a plecat în urmărirea inculpaților, care i-au

predat bunurile sustrase.

Împotriva sentinței au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și inculpatul B.D.S.

Parchetul a criticat

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) C. pen. în infracțiunile de loviri

și furt calificat prevăzută de art. 180 alin. (2), art. 208 și art. 209 lit. a)

și e) C. pen., pentru fiecare cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c), art. 76 lit.

e) C. pen., art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

La rândul său, inculpatul B.D.S.

a criticat hotărârea cu privire la greșita individualizare a pedepsei

solicitând aplicarea art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 312

din 18 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 6678/2004, Curtea de Apel

Suceava a respins ca nefondate apelurile declarate.

Împotriva deciziei a

declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, reiterând motivul

din apel.

Recursul declarat, întemeiat

pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17, este neîntemeiat și urmează a fi

respins ca atare.

În mod corect instanțele au

reținut două infracțiuni, de furt calificat și lovire și nu infracțiunea

complexă de tâlhărie, așa cum s-a dispus în actul de trimitere în judecată.

În conformitate cu

prevederile art. 211 alin. (1) C. pen., tâlhăria este furtul comis prin

întrebuințare de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de

inconștiență sau în neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de

întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau

pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure

scăparea.

Fapta se săvârșește numai cu

intenție directă și este o infracțiune complexă, conținând două componente

infracționale: furtul și violența.

Doctrina și practica judiciară

au statuat că pentru existența infracțiunii de tâlhărie este necesar ca

vinovăția, respectiv intenția directă să fie prezentă atât în acțiunea

principală, furtul, cât și în cea adiacentă, violența sau amenințarea.

Ori, în speța de față, cele

două elemente care trebuie întrunite cumulativ nu subzistă.

Sustragerea bunurilor este

urmarea unei rezoluții luate ulterior, fără legătură cu acțiunea de lovire.

Exercitarea violențelor s-a

produs spontan urmare atitudinii părții vătămate cauzată de incidentul creat de

inculpați, prin depășirea atelajului hipo în care se afla aceasta.

Furtul, tot o atitudine

spontană a inculpaților, s-a produs ulterior violențelor și fără legătură cu

acestea.

Din aceste motive,

neexistând o legătură subiectivă între violențe și actul sustragerii, nu se

poate reține infracțiunea de tâlhărie, subzistând alte două infracțiuni

distincte de furt și tâlhărie, fiecare cu rezoluție proprie generatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, împotriva deciziei

penale nr. 312 din 18 octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava, privind pe

inculpații B.D.S. și L.M.

Onorariile cuvenite

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 ianuarie 2005.