ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 315/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Olt, reclamanta G.G. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 2498 din 13 iunie 2003. În motivarea acțiunii a arătat că, deși potrivit diagnosticului de hemipareză dreapta spastică afazie post AVC hemoragic, se încadrează în gradul de handicap, pârâta-reclamantă a înserat în respectiva decizie, că petenta nu se încadrează în criteriile medicale prevăzute de Ordinul nr. 726 din 1 octombrie 2002, astfel încât se recomandă adresarea la organele locale, pentru acordarea ajutorului social prevăzut de Legea nr. 416/2001 și Legea nr. 17/2000.

Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 375 din 28 octombrie 2003, a declinat competența de soluționare a acțiunii, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, pe motiv că actul contestat este emis de o instituție publică centrală și potrivit art. 3 pct. C. proc. civ., competența revenind curții de apel. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 374 din 1 iunie 2004, a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia nr. 2948 din 16 iunie 2003, a Comisiei Superioare de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap și certificatul nr. 4284 din 24 octombrie 2002, emis de I.S.T.P.H.

și a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de încadrare a reclamantei, în gradul I de invaliditate, corespunzător gradului de handicap sever, reținând, în esență, că aceasta se încadrează în criteriile medicale aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002, datorită afecțiunilor grave suferite. Totodată, s-a reținut că reclamanta necesită permanent un însoțitor, care s-o ajute în rezolvarea nevoilor personale, având capacitatea de muncă redusă în totalitate și vârsta de peste 62 de ani, fapt ce o îndreptățește la o pensie de invaliditate, conform art. 53 alin. (1). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc.

civ. Principala critică formulată sentinței atacate, este aceea că instanța de fond nu a reținut că în absența unei malformații congenitale vasculare cerebrale, la vârsta de 37 ani, reclamanta a suferit un accident acut cerebral, care în fapt este complicația unei boli cardiovasculare și nu se încadrează în criteriile aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002, deficiențele pe care aceasta le prezintă, fiind complicații ale unor boli.

Printr-un alt motiv de recurs se susține că instanța de fond nu a avut în vedere că la Cap. II pct. 1 din Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002 se stipulează faptul că certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, se vor emite numai pentru accidentele vasculare cerebrale cu deficit motor, apărute anterior calității de asigurat în sistemul asigurărilor de stat, dar nu mai târziu de vârsta standard de pensionare și că la data revizuirii (octombrie 2002), reclamanta depășise vârsta standard de pensioare pentru femei, prevăzută de Legea nr. 19/2000, fiind, deci, aplicabile prevederile pct. 10 din anexa la Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002.

În aceste condiții, arată recurenta-pârâtă, instanța de fond trebuia să constate că în mod corect s-a apreciat că intimata-reclamantă poate beneficia numai de protecția socială stabilită prin Legea nr. 17/2000, privind asistența socială a persoanelor vârstnice. Examinându-se sentința atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Este necontestat că Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726 din 1 octombrie 2002, privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți și măsurile de protecție specială a acestora, este dat în baza dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G.

nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002. Prin urmare, dispozițiile Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002 nu pot fi interpretate și aplicate, decât în sensul prevederilor legale în executarea cărora au fost emise. Astfel, conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 519/2002, persoanele cu handicap în înțelesul prezentei ordonanțe sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, psihice, mentale, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali și culturali proprii, necesitând măsuri de protecție specială în sprijinul integrării lor sociale și profesionale.

În cauză, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, se constată, din istoricul afecțiunilor intimatei-reclamante, potrivit actelor medicale depuse la dosar, că în urma accidentului vascular cerebral declanșat în anul 1979, cu tot tratamentul recuperator folosit, nu s-au obținut îmbunătățiri decât superficiale, ducând la apariția unei „hemiplegii severe forte, spastice dreapta cu afazie mixtă”, reducându-i substanțial posibilitatea de deplasare și folosire a membrelor superioare, în prezent fiind netransportabilă și urmând tratament de întreținere sub îngrijirea și supravegherea asistentului personal.

Mențiunile medicului de familie sunt în sensul că, deși s-au luat toate măsurile terapeutice și tratamentul recuperator, s-a instalat un handicap sever cu componentă spastică accentuată, la care s-a adăugat o rebelă infecție de incontinență urinară, influențând afecțiunea neurologică devenită cronică după 25 ani, acesta apreciind că intimata-reclamantă îndeplinește condițiile legale de handicap sever. În plus, se constată că sunt aplicabile dispozițiile cap. II la anexa Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002, cu atât mai mult, cu cât accidentul vascular cerebral cu deficit motor al intimatei-pârâte a apărut anterior calității de asigurat în sistemul asigurărilor de stat și cu mult înainte de vârsta standard de pensionare.

De altfel, intimata-reclamantă a fost încadrată într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecție specială, prin certificatul nr. 70 din 24 septembrie 1992, când avea 52 de ani și prin certificatul nr. 633 din 9 octombrie 1996, când avea 56 de ani și când s-a constatat că suferă de „hemiplagie dreaptă spastică sechelară post AVC, cu deficit motor sever și afazie mixtă”, menționându-se ca dată a ivirii handicapului, „mai 1979”, ambele certificate fiind emise în baza dispozițiilor Legii nr. 53/1992. Ulterior, prin certificatul nr. 1436 din 25 aprilie 2002, emis în baza O.U.G. nr. 102/1999, s-au menținut aceste precizări. În condițiile mai sus arătate, nu se poate reține că handicapul a apărut după vârsta standard de pensionare pentru femei, prevăzut de Legea nr. 19/2000, cum se susține în motivele de recurs.

Desigur, înaintarea în vârstă, astfel cum menționează și medicul de familie, menține gravitatea stării intimatei-reclamante, stare instalată de peste 25 de ani și care nu se ameliorează, dar nici nu se poate asimila cu bolile specifice vârstei pentru a-i fi aplicabile doar dispozițiile Legii nr. 17/2000, privind asistența socială a persoanei vârstnice. Faptul că recurenta-pârâtă este în eroare, atunci când face aprecieri asupra unei persoane cu handicap, dar care are și vârsta standard de pensionare și nu distinge asupra datei apariției handicapului, o dovedește și modul de interpretare a dispozițiilor pct. 10 a anexei la Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002. În acest sens, textul prevede că „examinarea certificatului de încadrare într-o categorie de persoană cu handicap, se face numai până la împlinirea vârstei standard de pensionare, prevăzută de Legea nr. 19/2000”.

Prin urmare, este de observat că textul nu se referă la persoanele care ani de zile au fost încadrate în categoria de persoană cu handicap înainte de vârsta respectivă. De altfel, prin certificatul atacat și menținut prin decizia nr. 2498 din 13 iunie 2003, se reține ca motivare a concluziei, că intimata-reclamantă necesită doar „protecție specială și beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 17/200”, următoarele: afecțiunea nu a apărut anterior îndeplinirii condițiilor de persoană asigurată”, motivare contrazisă, însă, de nenumăratele acte și certificate medicale depuse la dosarul cauzei, de G.G. Prin urmare, constatându-se că criticile formulate în cauză nu sunt fondate și că sentința atacată este legală și temeinică, corect și amplu motivată, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți împotriva sentinței nr. 374 din 1 iunie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.