ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 315/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Olt, reclamanta G.G. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru

Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală, pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de încadrare

în grad de handicap nr. 2498 din 13 iunie 2003.

În motivarea acțiunii a arătat că,

deși potrivit diagnosticului de hemipareză dreapta spastică afazie post AVC

hemoragic, se încadrează în gradul de handicap, pârâta-reclamantă a înserat în

respectiva decizie, că petenta nu se încadrează în criteriile medicale

prevăzute de Ordinul nr. 726 din 1 octombrie 2002, astfel încât se recomandă

adresarea la organele locale, pentru acordarea ajutorului social prevăzut de

Legea nr. 416/2001 și Legea nr. 17/2000.

Tribunalul Olt, secția comercială și

de contencios administrativ, prin sentința nr. 375 din 28 octombrie 2003, a

declinat competența de soluționare a acțiunii, în favoarea Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ, pe motiv că actul contestat este

emis de o instituție publică centrală și potrivit art. 3 pct. C. proc. civ.,

competența revenind curții de apel.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 374 din 1 iunie 2004, a admis acțiunea

reclamantei, a anulat decizia nr. 2948 din 16 iunie 2003, a Comisiei Superioare

de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap și certificatul nr. 4284 din 24

octombrie 2002, emis de I.S.T.P.H. și a obligat pârâta la emiterea unei noi

decizii de încadrare a reclamantei, în gradul I de invaliditate, corespunzător

gradului de handicap sever, reținând, în esență, că aceasta se încadrează în

criteriile medicale aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr.

726/2002, datorită afecțiunilor grave suferite. Totodată, s-a reținut că

reclamanta necesită permanent un însoțitor, care s-o ajute în rezolvarea

nevoilor personale, având capacitatea de muncă redusă în totalitate și vârsta

de peste 62 de ani, fapt ce o îndreptățește la o pensie de invaliditate,

conform art. 53 alin. (1).

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, pârâta Comisia Superioară de Expertiză

Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art.

304

1

C. proc. civ.

Principala critică formulată

sentinței atacate, este aceea că instanța de fond nu a reținut că în absența

unei malformații congenitale vasculare cerebrale, la vârsta de 37 ani,

reclamanta a suferit un accident acut cerebral, care în fapt este complicația

unei boli cardiovasculare și nu se încadrează în criteriile aprobate prin Ordinul

Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002, deficiențele pe care aceasta

le prezintă, fiind complicații ale unor boli.

Printr-un alt motiv de recurs se

susține că instanța de fond nu a avut în vedere că la Cap. II pct. 1 din Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002 se stipulează

faptul că certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap,

se vor emite numai pentru accidentele vasculare cerebrale cu deficit motor,

apărute anterior calității de asigurat în sistemul asigurărilor de stat, dar nu

mai târziu de vârsta standard de pensionare și că la data revizuirii (octombrie

2002), reclamanta depășise vârsta standard de pensioare pentru femei, prevăzută

de Legea nr. 19/2000, fiind, deci, aplicabile prevederile pct. 10 din anexa la Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002.

În aceste condiții, arată

recurenta-pârâtă, instanța de fond trebuia să constate că în mod corect s-a

apreciat că intimata-reclamantă poate beneficia numai de protecția socială

stabilită prin Legea nr. 17/2000, privind asistența socială a persoanelor

vârstnice.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

Este necontestat că Ordinul Ministerului

Sănătății și Familiei nr. 726 din 1 octombrie 2002, privind criteriile pe baza

cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți și măsurile de protecție

specială a acestora, este dat în baza dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G.

nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu

handicap, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002.

Prin urmare, dispozițiile Ordinul Ministerului

Sănătății și Familiei nr. 726/2002 nu pot fi interpretate și aplicate, decât în

sensul prevederilor legale în executarea cărora au fost emise.

Astfel, conform art. 1 alin. (1) din

O.U.G. nr. 102/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 519/2002, persoanele

cu handicap în înțelesul prezentei ordonanțe sunt acele persoane cărora mediul

social, neadaptat deficiențelor lor fizice, psihice, mentale, le împiedică

total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața socială, potrivit

vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali și culturali proprii, necesitând

măsuri de protecție specială în sprijinul integrării lor sociale și

profesionale.

În cauză, astfel cum corect a

reținut și instanța de fond, se constată, din istoricul afecțiunilor

intimatei-reclamante, potrivit actelor medicale depuse la dosar, că în urma

accidentului vascular cerebral declanșat în anul 1979, cu tot tratamentul

recuperator folosit, nu s-au obținut îmbunătățiri decât superficiale, ducând la

apariția unei „hemiplegii severe forte, spastice dreapta cu afazie mixtă”, reducându-i

substanțial posibilitatea de deplasare și folosire a membrelor superioare, în

prezent fiind netransportabilă și urmând tratament de întreținere sub

îngrijirea și supravegherea asistentului personal.

Mențiunile medicului de familie sunt

în sensul că, deși s-au luat toate măsurile terapeutice și tratamentul

recuperator, s-a instalat un handicap sever cu componentă spastică accentuată,

la care s-a adăugat o rebelă infecție de incontinență urinară, influențând afecțiunea

neurologică devenită cronică după 25 ani, acesta apreciind că intimata-reclamantă

îndeplinește condițiile legale de handicap sever.

În plus, se constată că sunt

aplicabile dispozițiile cap. II la anexa Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei

nr. 726/2002, cu atât mai mult, cu cât accidentul vascular cerebral cu deficit

motor al intimatei-pârâte a apărut anterior calității de asigurat în sistemul

asigurărilor de stat și cu mult înainte de vârsta standard de pensionare.

De altfel, intimata-reclamantă a

fost încadrată într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecție

specială, prin certificatul nr. 70 din 24 septembrie 1992, când avea 52 de ani

și prin certificatul nr. 633 din 9 octombrie 1996, când avea 56 de ani și când

s-a constatat că suferă de „hemiplagie dreaptă spastică sechelară post AVC, cu

deficit motor sever și afazie mixtă”, menționându-se ca dată a ivirii

handicapului, „mai 1979”, ambele certificate fiind emise în baza dispozițiilor

Legii nr. 53/1992. Ulterior, prin certificatul nr. 1436 din 25 aprilie 2002,

emis în baza O.U.G. nr. 102/1999, s-au menținut aceste precizări.

În condițiile mai sus arătate, nu se

poate reține că handicapul a apărut după vârsta standard de pensionare pentru

femei, prevăzut de Legea nr. 19/2000, cum se susține în motivele de recurs.

Desigur, înaintarea în vârstă,

astfel cum menționează și medicul de familie, menține gravitatea stării

intimatei-reclamante, stare instalată de peste 25 de ani și care nu se

ameliorează, dar nici nu se poate asimila cu bolile specifice vârstei pentru

a-i fi aplicabile doar dispozițiile Legii nr. 17/2000, privind asistența

socială a persoanei vârstnice.

Faptul că recurenta-pârâtă este în

eroare, atunci când face aprecieri asupra unei persoane cu handicap, dar care

are și vârsta standard de pensionare și nu distinge asupra datei apariției

handicapului, o dovedește și modul de interpretare a dispozițiilor pct. 10 a

anexei la Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002.

În acest sens, textul prevede că

„examinarea certificatului de încadrare într-o categorie de persoană cu

handicap, se face numai până la împlinirea vârstei standard de pensionare,

prevăzută de Legea nr. 19/2000”. Prin urmare, este de observat că textul nu se

referă la persoanele care ani de zile au fost încadrate în categoria de

persoană cu handicap înainte de vârsta respectivă.

De altfel, prin certificatul atacat

și menținut prin decizia nr. 2498 din 13 iunie 2003, se reține ca motivare a

concluziei, că intimata-reclamantă necesită doar „protecție specială și

beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 17/200”, următoarele:

afecțiunea nu a apărut anterior îndeplinirii condițiilor de persoană

asigurată”, motivare contrazisă, însă, de nenumăratele acte și certificate

medicale depuse la dosarul cauzei, de G.G.

Prin urmare, constatându-se că

criticile formulate în cauză nu sunt fondate și că sentința atacată este legală

și temeinică, corect și amplu motivată, se va respinge recursul declarat în

cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia

Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți

împotriva sentinței nr. 374 din 1 iunie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2005.