ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 936/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 936/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 10 martie 2003, reclamantul C.A., prin C.C., a solicitat anularea deciziei nr. 476 din 10 februarie 2003, eliberată de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, prin care a fost încadrat cu handicap mediu, precum și a certificatului de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială, nr. 10.068/4642 din 18 martie 2002, emis de I.S.T.P.H.H. Dolj - Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, deși a dovedit cu acte medicale, că a fost diagnosticat cu „oligofrenie gr.
II, deficit auditiv, deficit cognitiv și adaptativ”, a fost încadrat cu gr. III handicap, în loc de gr. I. Prin sentința civilă nr. 906 din 31 octombrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea și a anulat actele contestate, obligând în același timp, pârâtul, să emită un nou certificat de încadrare în categoria persoanelor cu handicap accentuat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Direcția Județeană de Asistență Socială Craiova. În recursul său, Comisia Superioară de Expertiză Medicală a invocat dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., susținând că a fost în imposibilitate să-și formuleze apărarea, întrucât nu a fost citată cu copie de pe acțiune, deși a solicitat acest lucru.
Recursul nu este fondat. Începând cu primul termen de judecată, 16 mai 2003 și până la soluționarea în fond a cauzei, Comisia Superioară de Expertiză Medicală a fost regulat citată. De altfel, dovadă că a avut cunoștință de termenul și de obiectul pricinii, îl constituie și faptul că a răspuns cererii reclamantului, printr-o întâmpinare motivată. Astfel fiind, urmează a fi apreciată ca nefondată, acțiunea formulată prin recurs, nefiind făcută dovada vătămării drepturilor procesuale ale recurentei. În ce privește Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, de reținut că la termenul din 27 iunie 2003, s-a dispus introducerea sa în cauză, după care procedura de citare s-a îndeplinit regulat, pârâta comunicând instanței, relațiile solicitate și punctul său de vedere, referitor la pretențiile reclamantului, fapt ce infirmă susținerile din recurs.
În fine, în ce privește recursul declarat de Direcția Județeană de Asistență Socială Craiova, urmează a se reține că față de data comunicării sentinței nr. 906/2003, respectiv, 15 ianuarie 2004, înregistrarea recursului la Curtea de Apel Craiova, la 13 februarie 2004, s-a făcut peste termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, împotriva sentinței nr. 906 din 31 octombrie 2003, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Respinge recursul declarat de Direcția Județeană de Asistență Socială Craiova, împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv formulat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.