ÎCCJ, Decizia nr. 252/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 8 octombrie 2002, la Curtea de Apel Timișoara, A.N. și D.I. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2152 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. În motivarea cererii, invocând prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenții au susținut că există contrarietate între deciziile civile nr. 2152 din 17 septembrie 2002 și nr. 2493 din 1 octombrie 2001 ale Curții de Apel Timișoara, pronunțate în aceeași pricină. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 2633 din 30 octombrie 2002, și-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții Supreme de Justiție.

Prin decizia nr. 2343 din 23 martie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a respins cererea de revizuire formulată de A.N. și D.I., cu motivarea că nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la tripla identitate, de părți, obiect și persoană, deoarece nu există identitate de obiect și de părți în cele două hotărâri considerate contrarii de către revizuenți. Împotriva acestei decizii, irevocabile, revizuenții A.N. și D.I. au declarat recurs. Recursul nu este admisibil. În conformitate cu dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”.

Or, decizia civilă nr. 2152 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, a cărei revizuire s-a cerut, fiind irevocabilă (dosarul nr. 5119/2002 al acelei curți) nu mai era supusă nici unei căi de atac. Pe de altă parte, este de reținut că prevederii de la art. 328 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul”, nu i se poate da o altă semnificație decât aceea că, prin referirea expresă la calea de atac a recursului, s-a înlăturat calea de atac a apelului în eventualitatea în care hotărârea supusă revizuirii era susceptibilă de a fi atacată și pe această cale. Ca urmare, prin alin. (2) al art. 328 C. proc. civ.

nu se derogă de la regula stabilită prin primul alineat al acestui articol, în care se pretinde că, pentru exercitarea recursului împotriva hotărârii date în revizuire, să fie îndeplinită condiția ca însăși hotărârea revizuită să fie supusă unei astfel de căi de atac, întrucât cererea de revizuire, fiind un litigiu fără existență proprie, nu poate fi susceptibilă de alte grade de jurisdicție decât de acelea la care este supusă cererea principală. Așa fiind, se impune a se constata că nici decizia nr. 2343 din 23 martie 2004, prin care secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra cererii de revizuire formulate în cauză, nu este supusă recursului cât timp decizia a cărei revizuire s-a solicitat nu este atacabilă cu o asemenea cale.

În consecință, rezultând că recursul declarat de revizuenții A.N. și D.I., împotriva deciziei menționate, nu este admisibil, urmează a se dispune respingerea acestuia ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenții A.N. și D.I. împotriva deciziei nr. 2343 din 23 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 20 septembrie 2004.