Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2004
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6168/2004

HOTĂRÂRE
09.11.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6168/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 4 martie 2003 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanții C mai C. și C.A. au chemat în judecată Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu și Ministerul de Interne pentru obligarea acestora la plata sumelor reprezentând diferența dintre ajutorul brut datorat conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 constând în contravaloarea a 20 de solde lunare brute. Tribunalul Sibiu prin sentința civilă 403/2003 din 5 iunie 2003 a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanți. A fost admisă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâți împotriva Ministerului Finanțelor și au fost obligați pârâții și chematul în garanție să plătească 92.782.798 lei contravaloarea actualizată la 31 martie 2003 a drepturilor bănești neacordată la data pensionării defunctului C.V.

pentru care reclamanții, în calitate de moștenitori au formulat acțiunea. Curtea de apel Alba Iulia prin decizia civilă 2177/2003 din 27 octombrie 2003 a admis recursul chematului în garanție și a fost casată în parte decizia tribunalului, în privința cererii de chemare în garanție. Pe fond a fost respinsă această cerere. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei hotărâri Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. și art. II alin. (3) din O.U.G. 58 din 25 iunie 2003 aprobată prin Legea 195 din 26 mai 2004 pe care le-a considerat nelegale și conținând o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Recursul în anulare se va respinge ca inadmisibil pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. I pct. 17 din O.U.G. nr. 58/2003, au fost abrogate art. 330 – 330 4 C. proc. civ. prin care era reglementată calea de atac a recursului în anulare. Prin același act normativ în art. II alin. (3) în forma aprobată de Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 s-a stipulat în mod expres, ca dispoziție tranzitorie, că „hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care au fost aprobate.

Acest act normativ a intrat în vigoare la 60 de zile de la data de 28 iunie 2003 când a fost publicat în Monitorul Oficial, adică din 28 august 2003. Or, în speță sentința civilă nr. 403 din 5 iunie 2003 a Tribunalului Sibiu a rămas definitivă și irevocabilă la 27 octombrie 2003 când Curtea de apel Alba Iulia a soluționat prin decizia 2177 recursul împotriva acesteia. La 27 octombrie 2003 nu era posibilă atacarea unei hotărâri definitive și irevocabile prin recursuri în anulare, această cale de atac fiind desființată. Pe cale de consecință se va respinge ca inadmisibil recursul în anulare.

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 403 din 5 iunie 2003 a Tribunalului Sibiu, secția civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2177 din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2004.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-08-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 287/2005
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 2 august 2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotr
ÎCCJ 2004-01-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 100/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu la 6 august 2001, D.I. din Sibiu, a chemat în judecată Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție Si
ÎCCJ 2004-03-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2325/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 700 din 8 noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Sibiu au fost admise acțiunea formulată de reclamantul M.A. împotri
ÎCCJ 2004-03-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2378/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 17 mai 2001 reclamantul G.V. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu p
ÎCCJ 2004-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3996/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 281 din 30 mai 2002, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată de reclamantul P.I.I. împotriva Ministerului Apărării
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă