ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2378/2004

Asupra recursului

în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

La data de 17 mai 2001 reclamantul G.V. a chemat

în judecată pe pârâții Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al

Județului Sibiu pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i

restituie sumele de bani reținute cu titlu de impozit pentru ajutorul bănesc ce

i-a fost acordat la trecerea în rezervă cu drept de pensie.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a

fost trecut în rezervă la data de 31 mai 2000 și că potrivit art. 31 din Legea

nr. 138/1999 la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de

pensie, cadrele militare beneficiază de ajutoare neimpozabile stabilite în

raport de solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate.

Pârâtul Ministerul de Interne a formulat

întâmpinare prin care a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precum și

cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice cu motivarea că

sumele reținute cu titlu de impozit au fost virate la bugetul de stat.

Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul

Sibiu, prin sentința civilă nr. 640 din 25 octombrie 2001, a admis acțiunea

reclamantului G.V. și a obligat pe pârâtul Ministerul de Interne să-i plătească

suma de 81.223.532 lei reprezentând valoarea actualizată a drepturilor bănești

neacordate la data pensionării, actualizate. A fost admisă cererea de chemare

în garanție și a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să plătească

pârâtului sumele datorate de acesta reclamantului.

A fost respinsă acțiunea față de pârâtul

Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu.

Soluția tribunalului a fost menținută de Curtea

de Apel Alba Iulia, secția civilă, care, prin decizia nr. 471 din 4 martie

2002, a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Ministerul de

Interne și de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de

Direcția Finanțelor Publice Sibiu.

Împotriva hotărârilor date în cauză, la data de

4 martie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a

fost modificat prin O.U.G. nr. 138 din 2 octombrie 2000 și nr.59 din 27 aprilie

2001, recurs în anulare susținând că hotărârile judecătorești au fost

pronunțate cu în călcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond și că, totodată, sunt vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare s-a arătat că

ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost

stabilite în raport de solda lunară brută și nu netă, conform prevederilor art.

6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, acestea nefiind scutite de impozit pe venit.

Ajutoarele prevăzute de Legea nr. 138/1999 nu se identifică cu cele prevăzute

de art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999, întrucât ajutoarele militarilor sunt

venituri asimilate salariului, iar nu indemnizației cu destinație specială, ce

reprezintă forme de sprijin acordate celor aflați în nevoie de natura acelora

enumerate în normele metodologice privind punerea în aplicare a O.G. nr. 73/1999

aprobate prin H.G. nr. 1066/1999.

Recursul în anulare este fondat.

Reclamantul G.V., ofițer activ în Ministerul de

Interne, a fost trecut în rezervă cu drept de pensie la 31 mai 2000 și la data

trecerii în rezervă reclamantul a beneficiat de un ajutor în raport de solda

lunară brută pentru o vechime efectivă de militar de 27 ani, 3 luni și 10 zile.

Reclamantul nu a contestat modul de calcul al

sumelor încasate, ci faptul că acestea au fost supuse impozitării în condițiile

O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și a H.G. nr. 1066/1999 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 73/1999, iar instanțele

au apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de bani cu titlu de impozit.

O atare soluție este, însă, greșită.

Astfel, deși este real că potrivit art. 31 din

Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului

militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie,

cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu

solda brută lunară, acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G.

nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit și respectiv H.G. nr. 1066

din 24 decembrie 1999, care, deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite

din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare

categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși Legea nr. 138/1999

se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale

acestuia din calitatea de salariat apare cu evidență că veniturile acordate

militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare

în condițiile art. 31 din lege, decurg din statutul lor de salariați și, prin

urmare sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul

pe venit.

Că este așa o confirmă și Normele Metodologice

pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit aprobate prin H.G.

nr. 1066 din 24 decembrie 1999, care, referindu-se la prevederile art. 5 din

ordonanță, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile.

Din enumerarea făcută de text rezultă că

ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație

specială cum ar fi ajutoarele acordate soțiilor celor care satisfac serviciul militar

obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul de urgență

acordat de guvern și de primari în situații de necesitate; ajutorul de

înmormântare și altele.

Textul menționat nu face nici o referire la

ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu

solda lunară brută și prin urmare aceste ajutoare fiind de natură salarială și

având ca bază de calcul solda brută, se impozitează ca orice alt venit brut.

De altfel, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 cuprinde

expres dispoziția conform căreia se abrogă orice prevederi contrare menționatei

ordonanțe, ceea ce confirmă odată în plus intenția legiuitorului de a impozita

aceste categorii de ajutoare.

Față de cele ce preced, recursul în anulare se

privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile

pronunțate în cauză și se vor respinge ca nefondate atât acțiunea

reclamantului, cât și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei nr. 471 din 4 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează decizia precum și sentința civilă nr. 640

din 25 octombrie 2001 și respinge ca nefondate acțiunea formulată de

reclamantul G.V. și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor

Publice.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 martie 2004.