ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4471/2003

Asupra

recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28 noiembrie 2001, la

Tribunalul Sibiu, reclamantul G.N. a solicitat obligarea pârâților Ministerul

de Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu la plata diferenței

dintre ajutoarele brute datorate în baza art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr.

138/1999 și ajutoarele nete plătite, actualizarea potrivit indicelui de la data

când erau datorate și până la data achitării efective cu cheltuieli de

judecată.

Reclamantul a precizat diferențele pretinse la valoarea

actualizată la zi în sumă de 84.133.555 lei cerând actualizarea în continuare

până la plata integrală.

În drept a invocat dispozițiile

art. 31 din Legea nr. 138/1999 și art. 70 și următoarele din Legea nr.

168/1999.

Ministerul de Interne a chemat în garanție Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 66 din 14 februarie 2002 Tribunalul

Sibiu a admis acțiunea așa cum a fost precizată, a admis cererea de chemare în

garanție, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 84.133.555 lei

reprezentând valoarea actualizată a drepturilor bănești neacordate la data

pensionării ce se  actualizează în continuare până la data plății efective.

A

obligat chematul în garanție să plătească pârâtului aceeași sumă actualizată până

la achitarea efectivă.

A

respins acțiunea față de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu.

A

obligat pârâtul Ministerul de Interne să plătească reclamantului suma de

500.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele :

La data

de 15 iulie 2000 reclamantul a fost trecut în rezervă cu drept de pensie în

condițiile Decretului nr. 214/1997.

Art. 31

alin. (1) din Legea nr. 138/1999 conferea cadrelor militare trecute în rezervă

cu drept de pensie de serviciu și dreptul de a  beneficia de un ajutor

neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în  ultima lună de

activitate, corespunzător vechimii efective ca militar.

De

asemenea, potrivit alin. (2) al art. 31 din aceeași lege cadrele militare

trecute în rezervă cu drept de pensie de serviciu, înainte de împlinirea

vârstei prevăzută de lege, mai beneficiază și de un ajutor egal cu două solde

lunare brute neimpozabile pentru fiecare an rămas până la împlinirea vârstei

limită de pensionare.

Din

analiza modului de reglementare al impozitului pe venit instanța a reținut că

potrivit O.G. nr. 73/1999 „aceste ajutoare datorate reclamantului, în baza art.

31 se regăsesc numai în categoria de venituri prevăzute de art. 5 prin care

însă se stabilește expres că nu sunt venituri impozabile”.

Prin

dispozițiile art. 36 din ordonanță nu au fost abrogate expres dispozițiile art.

31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999, dispoziții care nu au fost abrogate nici

implicit.

A mai

reținut instanța că situația reclamantului nu intră sub incidența O.U.G. nr.

135/2000 și nr. 136/2000.

Ajutoarele

acordate reclamantului nu reprezintă venit salarial.

Instanța

a mai reținut că ajutoarele erau datorate integral la data pensionării și că

trebuie actualizate în funcție de evoluția coeficientului de inflație.

În

fine, Tribunalul Sibiu a mai reținut că Inspectoratul de Poliție al Județului

Sibiu nu are personalitate juridică și ca atare nu are calitate procesuală

pasivă.

Chematul

în garanție Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă,

deoarece sumele le-a folosit în calitate de gestionar al veniturilor bugetare.

Soluția

instanței de fond a  fost menținută de Curtea de Apel Alba Iulia care prin

decizia nr. 1166 din 10 iunie 2002 a respins recursurile declarate de pârâtul

Ministerul de Interne și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice ca

nefondate.

Împotriva

acestor hotărâri la data de 10 iunie 2003  a declarat recurs în anulare

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, care,

în temeiul art. 330 pct. 2  C. proc. civ. a susținut că hotărârile

judecătorești recurate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii ceea

ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, acestea fiind și vădit

netemeinice.

Au fost

încălcate dispozițiile art. 4, art. 6, art. 23 și  art. 86 din O.G. nr.

73/1999.

S-a

arătat în esență că ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr.

138/1999 fiind stabilite în raport de solda lunară brută și nu netă conform prevederilor

art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 nu sunt scutite de impozit pe venit.

Pe de

altă parte ajutoarele acordate conform Legii nr. 138/1999 nu se identifică cu

cele prevăzute de art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999 întrucât acestea sunt

venituri asimilate salariului, iar nu indemnizații cu destinație specială ce

reprezintă o formă de sprijin acordat celor aflați în nevoie.

Recursul

în anulare este fondat.

Deși

este real că potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și

alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în

retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor

neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută, acest text trebuie

raportat la dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit

și respectiv H.G. nr. 1066/1999 care deși confirmă neimpozitarea veniturilor

provenite din ajutoare precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare

categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Or,

față de împrejurarea că însăși Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea

personalului militar și la drepturile derivate din calitatea de salariat ale

acestuia, apare cu evidență că veniturile acordate militarilor la trecerea în

rezervă sau direct în retragere, cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din

lege decurg din statutul lor de salariați și prin urmare sunt supuse

impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.

Că este

așa o confirmă și Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999

privind impozitul pe venit aprobate prin H.G. nr. 1066 din 24 decembrie 1999

care, referindu-se la prevederile art. 5 din ordonanță individualizează

categoriile de venituri ce nu sunt impozabile.

Din

enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv

forme de sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă

soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social

acordat potrivit legii; ajutorul de urgență acordat de guvern și de primari în

situații de necesitate; ajutorul de înmormântare și altele.

Textul

menționat nu face nici o referire la ajutoarele  pentru trecerea în rezervă

acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută și prin urmare

aceste ajutoare, fiind de natură salarială și având ca bază de  calcul solda

brută se impozitează ca orice venit brut.

De

altfel, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 cuprinde expres dispoziția conform căreia

se abrogă orice prevederi contrare menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă

odată în plus intenția legiuitorului de a impozita aceste categorii de

ajutoare.

Pe de

altă parte este evident și faptul că art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999

privind impozitul pe venit care enumeră veniturile scutite de impozit figurează

doar plățile compensatorii și ajutoarele calculate în baza soldei lunare nete.

Or, în

speță, ajutoarele acordate reclamantului s-au calculat în raport de solda

lunară brută și prin urmare aceste venituri erau impozabile. Potrivit

prevederilor art. 4 lit. b) și art. 23 lit. b) din O.G. nr. 73/1999 intrată în

vigoare la data de 1 ianuarie 2000 și aplicabilă conform art. 70, veniturilor

realizate începând cu această dată, sunt asimilate salariilor în vederea

impunerii drepturilor de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile

și alte drepturi ale cadrelor militare acordate potrivit legii. Cum drepturile

bănești acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă sunt de natură

salarială, ele urmează a se impozita conform legii.

Așa

fiind, în baza dispozițiilor art. 330

3

combinat cu art. 304 pct. 9

și art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul în anulare, se vor casa ambele

hotărâri și pe fond se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile

nr. 1166/R din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia precum și a sentinței

civile nr. 66 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Sibiu.

Casează

hotărârile pronunțate, iar pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul

G.N.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.