ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4471/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 noiembrie 2001, la Tribunalul Sibiu, reclamantul G.N. a solicitat obligarea pârâților Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu la plata diferenței dintre ajutoarele brute datorate în baza art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999 și ajutoarele nete plătite, actualizarea potrivit indicelui de la data când erau datorate și până la data achitării efective cu cheltuieli de judecată. Reclamantul a precizat diferențele pretinse la valoarea actualizată la zi în sumă de 84.133.555 lei cerând actualizarea în continuare până la plata integrală.

În drept a invocat dispozițiile art. 31 din Legea nr. 138/1999 și art. 70 și următoarele din Legea nr. 168/1999. Ministerul de Interne a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice. Prin sentința civilă nr. 66 din 14 februarie 2002 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea așa cum a fost precizată, a admis cererea de chemare în garanție, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 84.133.555 lei reprezentând valoarea actualizată a drepturilor bănești neacordate la data pensionării ce se actualizează în continuare până la data plății efective. A obligat chematul în garanție să plătească pârâtului aceeași sumă actualizată până la achitarea efectivă. A respins acțiunea față de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu.

A obligat pârâtul Ministerul de Interne să plătească reclamantului suma de 500.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele : La data de 15 iulie 2000 reclamantul a fost trecut în rezervă cu drept de pensie în condițiile Decretului nr. 214/1997. Art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 conferea cadrelor militare trecute în rezervă cu drept de pensie de serviciu și dreptul de a beneficia de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în ultima lună de activitate, corespunzător vechimii efective ca militar. De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 31 din aceeași lege cadrele militare trecute în rezervă cu drept de pensie de serviciu, înainte de împlinirea vârstei prevăzută de lege, mai beneficiază și de un ajutor egal cu două solde lunare brute neimpozabile pentru fiecare an rămas până la împlinirea vârstei limită de pensionare.

Din analiza modului de reglementare al impozitului pe venit instanța a reținut că potrivit O.G. nr. 73/1999 „aceste ajutoare datorate reclamantului, în baza art. 31 se regăsesc numai în categoria de venituri prevăzute de art. 5 prin care însă se stabilește expres că nu sunt venituri impozabile”. Prin dispozițiile art. 36 din ordonanță nu au fost abrogate expres dispozițiile art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999, dispoziții care nu au fost abrogate nici implicit. A mai reținut instanța că situația reclamantului nu intră sub incidența O.U.G. nr. 135/2000 și nr. 136/2000. Ajutoarele acordate reclamantului nu reprezintă venit salarial. Instanța a mai reținut că ajutoarele erau datorate integral la data pensionării și că trebuie actualizate în funcție de evoluția coeficientului de inflație.

În fine, Tribunalul Sibiu a mai reținut că Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu nu are personalitate juridică și ca atare nu are calitate procesuală pasivă. Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, deoarece sumele le-a folosit în calitate de gestionar al veniturilor bugetare. Soluția instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel Alba Iulia care prin decizia nr. 1166 din 10 iunie 2002 a respins recursurile declarate de pârâtul Ministerul de Interne și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice ca nefondate. Împotriva acestor hotărâri la data de 10 iunie 2003 a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, care, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. a susținut că hotărârile judecătorești recurate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, acestea fiind și vădit netemeinice. Au fost încălcate dispozițiile art. 4, art. 6, art. 23 și art. 86 din O.G. nr. 73/1999. S-a arătat în esență că ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 fiind stabilite în raport de solda lunară brută și nu netă conform prevederilor art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 nu sunt scutite de impozit pe venit. Pe de altă parte ajutoarele acordate conform Legii nr. 138/1999 nu se identifică cu cele prevăzute de art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999 întrucât acestea sunt venituri asimilate salariului, iar nu indemnizații cu destinație specială ce reprezintă o formă de sprijin acordat celor aflați în nevoie.

Recursul în anulare este fondat. Deși este real că potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută, acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și respectiv H.G. nr. 1066/1999 care deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate din calitatea de salariat ale acestuia, apare cu evidență că veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariați și prin urmare sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit. Că este așa o confirmă și Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit aprobate prin H.G. nr. 1066 din 24 decembrie 1999 care, referindu-se la prevederile art. 5 din ordonanță individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile.

Din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate; ajutorul de înmormântare și altele. Textul menționat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută și prin urmare aceste ajutoare, fiind de natură salarială și având ca bază de calcul solda brută se impozitează ca orice venit brut. De altfel, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 cuprinde expres dispoziția conform căreia se abrogă orice prevederi contrare menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă odată în plus intenția legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare.

Pe de altă parte este evident și faptul că art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit care enumeră veniturile scutite de impozit figurează doar plățile compensatorii și ajutoarele calculate în baza soldei lunare nete. Or, în speță, ajutoarele acordate reclamantului s-au calculat în raport de solda lunară brută și prin urmare aceste venituri erau impozabile. Potrivit prevederilor art. 4 lit. b) și art. 23 lit. b) din O.G. nr. 73/1999 intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2000 și aplicabilă conform art. 70, veniturilor realizate începând cu această dată, sunt asimilate salariilor în vederea impunerii drepturilor de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale cadrelor militare acordate potrivit legii.

Cum drepturile bănești acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă sunt de natură salarială, ele urmează a se impozita conform legii. Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 330 3 combinat cu art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul în anulare, se vor casa ambele hotărâri și pe fond se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1166/R din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia precum și a sentinței civile nr. 66 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Sibiu. Casează hotărârile pronunțate, iar pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul G.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.