ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3996/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 281 din 30 mai 2002, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată de reclamantul P.I.I. împotriva Ministerului Apărării Naționale precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva Ministerului Finanțelor Publice, pârâtul fiind obligat să-i plătească reclamantului suma de 122.011.568 lei reprezentând valoarea actualizată la 31 mai 2002 a drepturilor bănești neacordate la data pensionării, ce urmează a se actualiza, la data plății efective. Chematul în garanție a fost obligat să-i plătească pârâtului aceeași sumă de bani, actualizată până la achitarea efectivă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantului i se cuvenea, la data pensionării ajutoarele prevăzute de art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999, neimpozitate. Recursurile declarate de pârât și chematul în garanție împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate, prin decizia civilă nr. 2319 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. și susținând, în esență, că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, ajutoarele prevăzute în art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 fiind stabilite în raport de solda lunară brută, și nu netă, iar conform cu art. 6 lit. f) din O.G.

nr. 73/1999, acestea nu sunt scutite de impozitul pe venit. Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce succed. Potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999, la trecerea în rezervă, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută dar acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73/1999 și H.G. nr. 1066/1999, care, deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială. Or, față de împrejurarea că însăși Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate acestuia din calitatea de salariat, apare cu evidență că și veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariați și, prin urmare, sunt supuse impozitării în conformitate cu prevederile O.G.

nr. 73/1999. Că este așa o confirmă și Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, aprobate prin H.G. nr. 1066/1999, care, referindu-se la art. 5 din ordonanță, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile. Din enumerarea făcută în acest text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație specială, cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac stagiul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate, ajutorul de înmormântare și altele. Textul menționat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută.

Prin urmare, aceste ajutoare, fiind de natură salarială și având ca bază de calcul solda brută sunt supuse impozitării ca orice venit brut. În consecință, recursul în anulare urmează a fi admis, potrivit dispozițiilor art. 330 3 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ., a fi casate ambele hotărâri și a fi respinsă acțiunea, precum și cererea de chemare în garanție Conform art. 404 2 C. proc. civ. urmează a se admite și cererea Ministerului Apărării Naționale, formulată la 27 noiembrie 2003 privind restabilirea situației anterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 2319 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia, precum și sentința civilă nr. 281 din 30 mai 2002 a Tribunalului Sibiu și respinge acțiunea reclamantului P.I.I., precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. Conform art. 404 2 C. proc. civ. dispune restabilirea situației anterioare, în sensul obligării reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor desființate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2004.