ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3996/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 281 din 30 mai 2002,

Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată de reclamantul P.I.I. împotriva

Ministerului Apărării Naționale precum și cererea de chemare în garanție

formulată de pârât împotriva Ministerului Finanțelor Publice, pârâtul fiind obligat

să-i plătească reclamantului suma de 122.011.568 lei reprezentând valoarea

actualizată la 31 mai 2002 a drepturilor bănești neacordate la data

pensionării, ce urmează a se actualiza, la data plății efective.

Chematul în garanție a fost obligat să-i

plătească pârâtului aceeași sumă de bani, actualizată până la achitarea

efectivă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că reclamantului i se cuvenea, la data pensionării ajutoarele prevăzute

de art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999, neimpozitate.

Recursurile declarate de pârât și chematul în

garanție împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate, prin

decizia civilă nr. 2319 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art.

330 pct. 2 C. proc. civ. și susținând, în esență, că au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei

pe fond, ajutoarele prevăzute în art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 fiind

stabilite în raport de solda lunară brută, și nu netă, iar conform cu art. 6

lit. f) din O.G. nr. 73/1999, acestea nu sunt scutite de impozitul pe venit.

Recursul în anulare este fondat, pentru

considerentele ce succed.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999, la

trecerea în rezervă, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil

stabilit în raport cu solda lunară brută dar acest text trebuie raportat la

dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73/1999 și H.G. nr. 1066/1999, care, deși

confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată

ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură

salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși

Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la

drepturile derivate acestuia din calitatea de salariat, apare cu evidență că și

veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă cu titlu de ajutoare în

condițiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariați și, prin

urmare, sunt supuse impozitării în conformitate cu prevederile O.G. nr.

73/1999.

Că este așa o confirmă și Normele metodologice

pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, aprobate prin

H.G. nr. 1066/1999, care, referindu-se la art. 5 din ordonanță,

individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile.

Din enumerarea făcută în acest text rezultă că

ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație

specială, cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac

stagiul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul

de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate, ajutorul

de înmormântare și altele.

Textul menționat nu face nici o referire la

ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu

solda lunară brută.

Prin urmare, aceste ajutoare, fiind de natură

salarială și având ca bază de calcul solda brută sunt supuse impozitării ca

orice venit brut.

În consecință, recursul în anulare urmează a fi

admis, potrivit dispozițiilor art. 330

3

alin. (1) și art. 314 C.

proc. civ., a fi casate ambele hotărâri și a fi respinsă acțiunea, precum și

cererea de chemare în garanție

Conform art. 404

2

C. proc. civ.

urmează a se admite și cererea Ministerului Apărării Naționale, formulată la 27

noiembrie 2003 privind restabilirea situației anterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 2319 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă.

Casează decizia, precum și sentința civilă nr.

281 din 30 mai 2002 a Tribunalului Sibiu și respinge acțiunea reclamantului

P.I.I., precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor

Publice.

Conform art. 404

2

C. proc. civ.

dispune restabilirea situației anterioare, în sensul obligării reclamantului de

a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor desființate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 mai 2004.