ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3376/2003

Asupra recuruslui în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 561 din 4 octombrie

2001, pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost admisă acțiunea  formulată de

reclamantul C.S. împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naționale, precum și

cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva Ministerului

Finanțelor Publice, a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de

80.996.410 lei, reprezentând drepturi bănești neacordate la pensionare, la

valoarea actualizată raportat la indicele de inflație și a fost obligat

chematul în garanție să-i plătească pârâtului aceeași sumă de bani.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că reclamantului i se cuveneau la data pensionării  ajutoarele

prevăzute în art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999, neimpozitate.

Recursurile declarate de pârât și de chematul în

garanție împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate, prin

decizia nr. 257 din 11 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia,

secția civilă.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în

anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 din C. proc. civ. și susținând, în esență,

că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond, ajutoarele prevăzute în art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda  lunară brută, iar

nu netă, iar conform art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, acestea nu sunt

scutite de impozit pe venit.

Recursul în anulare este fondat, pentru

considerentele ce vor urma.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999, la

trecerea în rezervă, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil

stabilit în raport cu solda lunară brută dar acest text trebuie raportat la

dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73/1999 și H.G. nr. 1066/1999, care, deși

confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din  ajutoare,  precizează

totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele

de natură salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși Legea nr. 138/1999

se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate

acestuia din calitatea de salariat, apare cu evidență că și veniturile acordate

militarilor la trecerea în rezervă cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31

din lege decurg din statutul lor de salariați și, prin urmare, sunt supuse

impozitării în conformitate cu prevederile O.G. nr. 73/1999.

Că este așa o confirmă și Normele metodologice

pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, aprobate prin

H.G. nr. 1066/1999, care, referindu-se la art. 5 din ordonanță,

individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile.

Din enumerarea făcută în acest text rezultă că

ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație

specială, cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac

stagiul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul

de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate, ajutorul

de înmormântare și altele.

Textul menționat nu face nici o referire la

ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordată cadrelor militare în raport cu

solda lunară brută.

Prin urmare, aceste ajutoare, fiind de natură

salarială și având ca bază de calcul solda brută sunt supuse impozitării ca

orice venit brut.

În consecință, recursul în anulare urmează a fi

admis, conform art. 330

3

alin. (1) și art. 314 din C. proc. civ., a

fi casate ambele hotărâri și a fi respinsă acțiunea, precum și cererea de chemare

în garanție.

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a

formulat cerere de restabilire a situației anterioare, în  faza recursului în

anulare, invocând prevederile art. 404

2

din C. proc. civ.

Cererea urmează a fi respinsă, deoarece prevederile

art. 404

2

din C. proc. civ., vizează  contestația la executare, iar

prin prevederile art. 330-330

4

din același cod, prin care este

reglementat recursul în anulare, nu este menționată posibilitatea întoarcerii

executării în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 257 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă, și sentința civilă nr. 561 din 4 octombrie 2001 a Tribunalului

Sibiu.

Respinge acțiunea declarată de reclamantul C.S. și

cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Apărării Naționale

împotriva Ministerului Finanțelor Publice.

Respinge cererea de intoarcerea executării

formulată de Ministerul Apărării Naționale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 septembrie 2003.