ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4674/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Suceava din 17 aprilie 2003, inculpatul O.C. a fost trimis în

judecată pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3),

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a reținut că, inculpatul trăiește

în concubinaj cu L.D.D., în locuința proprietatea lui, concubina având dintr-o

căsătorie anterioară o fiică de 14 ani, M.C.E.

În seara zilei de 25 martie 2003,

inculpatul a venit acasă sub influența băuturilor alcoolice și a agresat-o pe

concubină, precum și pe martora B.M., aflată în vizită.

I-a cerut martorei să părăsească

locuința, după care, le-a impus concubinei și fiicei sale să se dezbrace și să

se așeze lângă el în pat.

Concubina, prevăzând ce urmează, sub

pretextul că merge la bucătărie să aducă o cafea, s-a deplasat la postul de

poliție. În acest timp, inculpatul a spart becul din dormitor, s-a așezat în

pat lângă minora M.C.E. și amenințând-o cu un cuțit, a întreținut cu ea un

raport sexual complet, folosind prezervativ.

După o jumătate de oră din momentul

sesizării, polițiștii din comună au chemat un ofițer de la poliția judiciară

din Suceava și s-au deplasat la domiciliul inculpatului, unde au încheiat

procesul-verbal de cercetare.

Tribunalul Suceava, prin sentința

penală nr. 163 din 4 iunie 2003 l-a achitat pe inculpat, în temeiul art. 10 lit.

a), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că în fața

instanței, atât victima cât și mama ei și-au retractat declarațiile, afirmând

că inculpatul nu a săvârșit fapta.

Împotriva sentinței a declarat apel

procurorul, criticând-o pentru aceea că, instanța a comis o eroare gravă de

fapt când a reținut că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de viol.

Prin decizia penală nr. 71 din 1

martie 2004, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de parchet, a

desființat sentința apelată și l-a condamnat pe inculpatul O.C., pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3), cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art.

64 C. pen., cu referire la art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsă, arestarea preventivă de la 28 martie 2003 la 4 iunie 2003,

obligându-l pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva deciziei, în termen legal,

a declarat recurs inculpatul O.C., solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei atacate și pe fond, menținerea soluției de achitare pronunțată de

instanța de fond.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive.

Instanța de fond a concluzionat că,

în cauză, nu este dovedită săvârșirea infracțiunii de viol de către inculpat,

apreciind că există dubii care profită inculpatului.

Interpretând corect probele

administrate în cauză, instanța de control judiciar a constatat, însă, că

inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol, opinie pe care o

împărtășește și instanța de recurs.

Astfel, susținerile inculpatului în

sensul că este nevinovat sunt infirmate de probele administrate.

Este de reținut în acest sens

declarația părții vătămate, menținută în totalitate în fața procurorului în

care aceasta relatează amănunțit cum a fost violată.

Pe de altă parte, faptele petrecute

în locuință până la plecarea mamei părții vătămate la poliție (O.C.) sunt

confirmate de declarațiile acesteia și ale martorei B.M.

În procesul verbal de cercetare la

fața locului, întocmit de organele de poliție, în jurul orelor 3,00, dimineața,

la sesizarea despre faptul că M.C.E. a fost victima unei infracțiuni de viol

săvârșită de numitul O.C. este descris modul de săvârșire a faptei de către

inculpat, partea vătămată indicând cuțitul cu care a fost amenințată atât ea cât

și mama ei (care a fost găsit sub pat); a fost descoperit, de asemenea,

ambalajul prezervativului folosit de inculpat.

Cu privire la prezervativul în sine,

dispariția acestuia poate fi explicată prin actele săvârșite de inculpat la

sosirea lucrătorilor de poliție (a aprins hârtii, pe care le-a aruncat lângă

perdea, dându-i foc, apoi a încercat să scoată furtunul de la butelia cu gaz

pentru a provoca un incendiu), având ca scop orientarea atenției acestora în

altă direcție decât cea pentru care sosiseră la fața locului.

În declarația dată de inculpat în

cursul urmăririi penale, la data de 26 martie 2003, aflată la filele dosar,

acesta a recunoscut săvârșirea faptei, relatând detaliat modul de săvârșire,

declarație pe care a menținut-o în fața procurorului.

De asemenea, inculpatul a declarat

că a mai întreținut relații sexuale cu victima, începând din toamna anului

2002, precizând că în seara zilei respective nu a amenințat-o pe victimă, însă,

deși aceasta i-a spus să o lase în pace, el nu a ținut seama de aceasta.

Deși instanța de fond a reținut în

sprijinul soluției de achitare a inculpatului faptul că din examinarea

medico-legală a părții vătămate a rezultat că nu s-au găsit spermatozoizi în

organul genital al acesteia, explicația acestei constatări o găsim în aceea că

actul sexual s-a consumat în condițiile folosirii prezervativului de către

inculpat.

Deși în cursul cercetării

judecătorești, atât victima cât și mama acesteia au declarat că inculpatul nu a

săvârșit fapta, în mod justificat instanța de apel a înlăturat aceste

declarații, apreciind că și-au schimbat declarațiile întrucât depind, din punct

de vedere material și al spațiului de locuit, de inculpat.

În consecință, interpretarea corectă

a probelor existente în dosarul cauzei nu poate conduce decât la concluzia

certă că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol asupra

fiicei sale vitrege.

Pe de altă parte, o eventuală

înțelegere între inculpat și victimă în sensul împăcării este inoperantă, având

în vedere că inculpatul a fost condamnat pentru agravanta, prevăzută de alin.

(3) art. 197 C. pen.

Față de aceste considerente, urmează

ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

În baza art. 192 C. proc. pen.,

inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul O.C., împotriva deciziei penale nr. 71 din 1 martie 2004 a Curții de

Apel Suceava.

Constantă că inculpatul a fost

arestat în perioada 28 martie 2003 – 4 iunie 2003.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

septembrie 2004.