ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2998/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 229

din 16 decembrie 2004, Tribunalul Caraș-Severin a condamnat pe inculpatul

F.F.T.

la 17 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., pentru

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a

dedus, din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive a

inculpatului, de la 12 iunie 2004, la zi.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părții vătămate V.E. suma de 20.000.000 lei daune morale, cât și la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că în noaptea de 3 iunie 2004,

inculpatul F.F.T. a întreținut raporturi sexuale, prin amenințare și violențe

cu fiica concubinei sale, minora V.E., în vârstă de 12 ani.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia penală nr. 86/ A din 3 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul

prin care, inculpatul solicita să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât infracțiunea

de viol nu a fost comisă de acesta.

Împotriva menționatelor

hotărâri inculpatul a declarat recurs, reiterând motivul de casare invocat în

apel și prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în sensul că instanțele

au comis o eroare gravă de fapt, întrucât infracțiunea de viol reținută în

sarcina sa nu a fost săvârșită de el.

Examinând hotărârile atacate

în raport de motivul de casare invocat în recurs, cât și din oficiu se constată

că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului,

încadrarea juridică în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C.

pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate

(procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză medico-legală,

declarațiile constante ale părții vătămate și ale mamei acesteia în cursul

urmăririi penale și la prima instanță, coroborate cu declarațiile martorilor

M.E., C.A., P.F., C.A. și B.M.), care au fost analizate în considerentele

hotărârilor atacate, rezultă, fără dubiu, că în noaptea de 3 iunie 2004, având

un conflict cu concubina sa, inculpatul a condus-o forțat pe fiica acestuia

V.E., în vârstă de 12 ani, în grădina locuinței comune, unde prin amenințări și

violențe a întreținut raporturi sexuale cu ea.

De menționat este faptul că

la strigătele de ajutor ale victimei, mama acesteia și alți doi martori, care

se aflau în apropiere, nu au putut acționa, fiind amenințați de inculpat cu

moartea.

Faptul că la instanța de

apel, minora a revenit asupra declarațiilor inițiale, susținând că autorul

infracțiunii este alt bărbat, nu sunt relevante, atitudinea acesteia fiind

influențată atât de mama ei cât și de atitudinea inculpatului care ulterior s-a

împăcat cu concubina sa.

De altfel, în ultimul

cuvânt, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii de viol, solicitând

numai reducerea pedepsei, așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Referitor la pedeapsa de 17

ani închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta este corect

individualizată, la stabilirea ei instanța de fond având în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul sporit de pericol social al

faptei, care a fost comisă prin acte de violență, asupra unei minore în vârstă

de numai 12 ani, în prezența mamei victimei, cât și de persoana infractorului,

care se află în stare de recidivă postexecutorie, este o fire violentă, iar în

cursul procesului a adoptat o atitudine oscilantă, încercând să ascundă

comiterea faptei.

Întrucât din actele

dosarului nu rezultă nici existența unor motive de casare prevăzute de art. 385

9

alin. penultim C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu,

urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Potrivit art. 88 C. pen., se

va deduce din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat

preventiv, respectiv de la 12 iunie 2004, la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul F.F.T. împotriva deciziei penale nr. 86 din 3

martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 12 iunie 2004 la 12

mai 2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 mai 2005.