ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1464/2006

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 548 din 05

septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 197 alin. (1) și

(2) lit. b) și b

1

) și alin. (3) teza 1 C. pen., a fost condamnat

inculpatul C.A., la o pedeapsă de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., pe o

durată de 3 ani.

În baza art. 203 C. pen., a mai fost

condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În conformitate cu prevederile art. 33

și art. 34 C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului

și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare

și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. d) și e) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și i s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului

preventiv începând cu data de 13 ianuarie 2005 la zi.

A fost obligat inculpatul să

plătească părții civile C.G. suma de 200.000.000 lei (20.000 RON), reprezentând

daune morale.

A mai fost obligat inculpatul să

plătească către stat suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din

care 100 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu.

Pentru a se pronunța această

sentință, instanța de fond, pe baza mijloacelor de probă existente la dosar a

arătat că reține următoarea situație de fapt.

Inculpatul C.A., locuiește pe raza

comunei Gearmata, județul Timiș, într-un imobil casă de locuit, împreună cu

soția, fiul C.D. și cu partea vătămată C.G.

În dimineața zilei de 01 octombrie

2004, în timp ce soția inculpatului și mama părții vătămate se aflau internate

în spital iar C.D. a plecat la serviciu, inculpatul s-a deplasat în camera unde

dormea minora C.G., în vârstă de 14 ani și, prin amenințări cu bătaia și

moartea a forțat-o pe aceasta să întrețină raporturi sexuale normale.

Ulterior minora a luat legătura cu

sora sa, C.I., care s-a deplasat la locul de domiciliu al acesteia, după care

aceasta a fost internată într-un centru de minori din orașul Timișoara și

anunțate organele de poliție.

S-au întocmit în cauză rapoarte de

constatare medico-legale, din care au rezultat că minora prezintă o deflorare

veche și prezența spermei și a spermatozoizilor în secreția vaginală, atestă

consumarea unui raport sexual intravaginal ce datează din 01 octombrie 2004,

iar în urma profilului genetic al ADN-urilor extrase din fracția feminină a

amestecului de secreție, s-a constat că acestea aparțin inculpatului C.A. și

fiicei sale.

În contextul stării de fapt și a

mijloacelor de probă existente la dosar, instanța a dat activității materiale

desfășurate de inculpat, care în ziua de 01 octombrie 2004, a întreținut raport

sexual cu fiica sa, minora în vârstă de 14 ani, prin amenințare, încadrarea

juridică în infracțiunile de viol în formă agravantă și incest, sub încadrarea

juridică arătată în prima parte a considerentelor prezentei decizii.

Prin urmare inculpatul a fost

condamnat la două pedepse, una de 10 ani închisoare, iar alta de 3 ani

închisoare, pedepse care au fost contopite, fiind comise în concurs și s-a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare,

prin privare de libertate.

La individualizarea și aplicarea

pedepsei s-a menționat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise la art.

72 C. pen., apreciindu-se că o pedeapsă de 10 ani închisoare este de natură să

ducă la reeducarea acestuia.

S-a aplicat față de inculpat

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d)

și e) C. pen., care este obligatorie la infracțiunea de viol.

Reținând că nu au încetat cauzele și

condițiile care au dus la arestarea inculpatului, că ele subzistă și,

intervenind și o hotărâre de condamnare, în temeiul art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest, iar potrivit art. 88 C. pen., i s-a dedus din

pedeapsa aplicată timpul executat preventiv.

Latura civilă a cauzei s-a arătat că

a fost soluționată în raport de pretențiile părții vătămate, constituită parte

civilă, actele și lucrările de la dosar, trauma psihică la care a fost supusă

partea vătămată pe o perioadă mai îndelungată, consecințele ce au decurs din

activitatea infracțională a inculpatului asupra psihicului victimei, precum și

dispozițiile art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cum și art. 998 C. civ.,

apreciindu-se că suma de 200.000.000 lei este prejudiciul moral încercat de

către partea civilă și la care a fost obligat inculpatul, ca fiind dovedit.

Potrivit art. 362 și art. 363 C.

proc. pen., sentința a fost atacată cu apel de către inculpat, care a invocat

mai multe motive de apel.

Primul motiv de apel a vizat greșita

condamnare pentru comiterea unor infracțiuni pe care nu le-a comis.

Al doilea motiv s-a referit la

greșita individualizare a pedepsei ca fiind mare, în raport de datele

personale, solicitând redozarea către limita minimă prevăzută de lege.

Ultimul motiv de apel invocat s-a

referit la greșita soluționare a laturii civile sub aspectul sumei de

200.000.000 lei, cu titlu de daune morale, care este mare, solicitând

reducerea.

Curtea de Apel Timișoara a examinat

apelul declarat de inculpat, în raport de cele trei critici invocate și

arătate, de actele și lucrările de la dosar, de sentința pronunțată în cauză,

cum și din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. și, prin decizia penală nr. 349/

A din 24 octombrie 2005, a respins apelul, ca nefondat, în temeiul art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

În considerentele deciziei s-a

arătat că susținerea inculpatului referitoare la faptul că nu a comis

infracțiunea de viol și incest este neîntemeiată, întrucât probele științifice

de la dosar demonstrează în mod neîndoielnic că a întreținut raport sexual cu

fiica sa minoră în vârstă de 14 ani, astfel că această critică s-a apreciat că

nu are suport probator și în consecință a fost înlăturată.

Și cea de-a doua critică invocată de

către apelant constând în aceea că pedeapsa aplicată este mare și că se impune

redozarea acesteia, s-a reținut, de asemenea, neîntemeiată în raport de

dispozițiile înscrise la art. 72 C. pen., care au fost corect interpretate și

aplicate prin pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

Referitor la ultima critică privind

greșita soluționare a laturii civile în raport de întinderea daunelor morale la

care a fost obligat, s-a constatat, de asemenea, că este neîntemeiată,

avându-se în vedere trauma psihică la care a fost supusă fiica sa, consecințele

acesteia în sensul că trăiește în prezent o stare de înstrăinare și o

neîncredere în sine, tocmai ca urmare a activității infracționale a

inculpatului, motive pentru care nu sunt temeiuri care să justifice reducerea

acestora.

În consecință, apreciindu-se că a

fost pronunțată o sentință legală și temeinică, că motivele de apel invocate nu

se regăsesc în mijloacele de probă de la dosar, apelul declarat, așa cum s-a

menționat, a fost respins ca nefondat.

În conformitate cu art. 385

3

C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs tot de către

inculpat, care cu ocazia susținerilor orale, apărătorul desemnat din oficiu cum

și el personal, au invocat aproape aceleași critici ca și în apel, prima vizând

greșita condamnare pentru comiterea infracțiunilor de viol în formă agravantă

și incest în condițiile în care nu a comis fapta, iar în subsidiar greșita

individualizare a pedepsei, în raport de durata acesteia, care este mare și nu

se justifică.

În consecință, s-a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor și achitarea pentru comiterea

infracțiunilor cu înlăturarea obligării la plata daunelor morale, iar în

subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.

Examinând recursul declarat, în

raport de motivele invocate, care constituie cazuri de casare în sensul pct. 18,

17

1

și 14 de la art. 385

9

C. proc. pen., se constată că

recursul de față este nefondat, pentru considerente ce se vor dezvolta în

continuare.

Referitor la primul motiv de recurs

invocat de către recurent, contând în aceea că a fost condamnat pentru fapte pe

care nu le-a săvârșit și se impune achitarea, se constată că este neîntemeiat.

Din declarațiile părții vătămate C.G.,

date în faza de urmărire penală și în cea de cercetare judecătorească, rezultă

că în dimineața zilei de 01 octombrie 2004, după ce fratele său a plecat la

serviciu, iar mama sa se afla internată în spital, inculpatul s-a deplasat în

camera unde dormea și sub amenințări, cum a procedat și la alte date, a avut

raport sexual cu aceasta.

Din conținutul raportului de

constatare medico-legală, întocmit de I.M.L. Timișoara, rezultă că partea

vătămată prezintă o deflorare mai veche și din examinarea din data de 01

octombrie 2004 rezultă că la această dată a avut loc un raport sexual complet,

datorită spermei și spermatozoizilor în secreția vaginală.

Potrivit raportului de constatare

tehnico-științifică din 24 noiembrie 2004, întocmit de către Institutul de

Criminalistică din cadrul I.G.P.R., rezultă că fiind examinate tampoanele care

au fost prelevate cu secreție vaginală din ADN-urile de la victimă și inculpat,

acestea aparțin celor doi.

Toate aceste mijloace de probă

evidențiate mai sus se coroborează și cu declarația fiicei inculpatului, C.I.,

care arată că partea vătămată i-a relatat împrejurarea că după ce a plecat

fratele lor la serviciu, inculpatul a amenințat-o cu bătaia și moartea dacă nu

întreține raport sexual cu acesta și, întrucât era violent și fiindu-i frică, a

acceptat acest lucru, cum și la alte date anterioare.

Față de mijloacele de probă arătate

mai sus, rezultă fără echivoc că inculpatul prin amenințarea cu bătaia și

moartea a determinat-o pe fiica sa minoră, G., să întrețină raport sexual,

astfel că acesta a comis cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat,

respectiv viol în formă agravată și incest.

În legătură cu cel de-al doilea

motiv de recurs invocat de către recurent, constând în greșita individualizare

a pedepsei, întrucât pedeapsa de 10 ani închisoare este mare, solicitând

redozarea, se constată că este neîntemeiat.

În cauză s-a făcut o justă și

corectă individualizare a pedepsei când i s-a aplicat inculpatului pedeapsa

rezultantă de 10 ani închisoare, fiind avute în vedere toate criteriile

înscrise la art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social mărit al

faptelor comise, împrejurările și modul în care au fost săvârșite faptele și

care constituie circumstanțe agravante da fapt și de text, limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, dar și datele personale ale inculpatului, care atât în cadru

familial cât și în societate, nu este privit ca o persoană cu o bună reputație

față de conduita sa, fiind cunoscut ca o persoană care consumă băuturi

alcoolice, agresiv și violent în raporturile cu membrii familiei așa cum de

altfel arată și celelalte fiice ale acestuia.

Reținând că, s-a făcut o corectă

individualizare a pedepsei și că s-a ținut seama nu numai de gradul de pericol

social mărit al faptelor, de vinovăția acestuia dar și de periculozitatea sa

socială, că pedeapsa de 10 ani închisoare corespunde dispozițiilor înscrise la art.

52 C. pen., și această critică se va înlătura ca fiind neîntemeiată.

Așa fiind, și cum în cauză au fost

pronunțate hotărâri legale și temeinice, juste drepte și conforme cu

prevederile legii, atât din punct de vedere a reținerii corecte a situației de

fapt, a încadrării juridice, a vinovăției inculpatului, a rezolvării laturii

civile, dar și din punct de vedere a tragerii la răspundere penală prin durata

pedepsei aplicată, că motivele de recurs nu constituie cazuri de care, iar din

oficiu potrivit pct. 3 de la art. 385

9

C. proc. pen., nu se constată

alte cazuri, recursul declarat se va respinge, ca nefondat în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

timpul reținerii și arestării preventive de la 13 ianuarie 2005, la 07 martie

2006.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.A., împotriva deciziei penale nr. 349/ A din 24

octombrie 2005, a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 13 ianuarie

2005, la 7 martie 2006.

Obligă pe recurent la plata sumei de

220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 7 martie 2006.