ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1464/2006

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 548 din 05 septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și b 1 ) și alin. (3) teza 1 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A., la o pedeapsă de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani. În baza art. 203 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În conformitate cu prevederile art. 33 și art. 34 C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și i s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 13 ianuarie 2005 la zi. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile C.G. suma de 200.000.000 lei (20.000 RON), reprezentând daune morale. A mai fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu. Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fond, pe baza mijloacelor de probă existente la dosar a arătat că reține următoarea situație de fapt. Inculpatul C.A., locuiește pe raza comunei Gearmata, județul Timiș, într-un imobil casă de locuit, împreună cu soția, fiul C.D.

și cu partea vătămată C.G. În dimineața zilei de 01 octombrie 2004, în timp ce soția inculpatului și mama părții vătămate se aflau internate în spital iar C.D. a plecat la serviciu, inculpatul s-a deplasat în camera unde dormea minora C.G., în vârstă de 14 ani și, prin amenințări cu bătaia și moartea a forțat-o pe aceasta să întrețină raporturi sexuale normale. Ulterior minora a luat legătura cu sora sa, C.I., care s-a deplasat la locul de domiciliu al acesteia, după care aceasta a fost internată într-un centru de minori din orașul Timișoara și anunțate organele de poliție.

S-au întocmit în cauză rapoarte de constatare medico-legale, din care au rezultat că minora prezintă o deflorare veche și prezența spermei și a spermatozoizilor în secreția vaginală, atestă consumarea unui raport sexual intravaginal ce datează din 01 octombrie 2004, iar în urma profilului genetic al ADN-urilor extrase din fracția feminină a amestecului de secreție, s-a constat că acestea aparțin inculpatului C.A. și fiicei sale. În contextul stării de fapt și a mijloacelor de probă existente la dosar, instanța a dat activității materiale desfășurate de inculpat, care în ziua de 01 octombrie 2004, a întreținut raport sexual cu fiica sa, minora în vârstă de 14 ani, prin amenințare, încadrarea juridică în infracțiunile de viol în formă agravantă și incest, sub încadrarea juridică arătată în prima parte a considerentelor prezentei decizii.

Prin urmare inculpatul a fost condamnat la două pedepse, una de 10 ani închisoare, iar alta de 3 ani închisoare, pedepse care au fost contopite, fiind comise în concurs și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, prin privare de libertate. La individualizarea și aplicarea pedepsei s-a menționat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen., apreciindu-se că o pedeapsă de 10 ani închisoare este de natură să ducă la reeducarea acestuia. S-a aplicat față de inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., care este obligatorie la infracțiunea de viol. Reținând că nu au încetat cauzele și condițiile care au dus la arestarea inculpatului, că ele subzistă și, intervenind și o hotărâre de condamnare, în temeiul art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest, iar potrivit art. 88 C. pen., i s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul executat preventiv. Latura civilă a cauzei s-a arătat că a fost soluționată în raport de pretențiile părții vătămate, constituită parte civilă, actele și lucrările de la dosar, trauma psihică la care a fost supusă partea vătămată pe o perioadă mai îndelungată, consecințele ce au decurs din activitatea infracțională a inculpatului asupra psihicului victimei, precum și dispozițiile art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cum și art. 998 C. civ., apreciindu-se că suma de 200.000.000 lei este prejudiciul moral încercat de către partea civilă și la care a fost obligat inculpatul, ca fiind dovedit.

Potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel de către inculpat, care a invocat mai multe motive de apel. Primul motiv de apel a vizat greșita condamnare pentru comiterea unor infracțiuni pe care nu le-a comis. Al doilea motiv s-a referit la greșita individualizare a pedepsei ca fiind mare, în raport de datele personale, solicitând redozarea către limita minimă prevăzută de lege. Ultimul motiv de apel invocat s-a referit la greșita soluționare a laturii civile sub aspectul sumei de 200.000.000 lei, cu titlu de daune morale, care este mare, solicitând reducerea. Curtea de Apel Timișoara a examinat apelul declarat de inculpat, în raport de cele trei critici invocate și arătate, de actele și lucrările de la dosar, de sentința pronunțată în cauză, cum și din oficiu, potrivit art. 371 C. proc.

pen. și, prin decizia penală nr. 349/ A din 24 octombrie 2005, a respins apelul, ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În considerentele deciziei s-a arătat că susținerea inculpatului referitoare la faptul că nu a comis infracțiunea de viol și incest este neîntemeiată, întrucât probele științifice de la dosar demonstrează în mod neîndoielnic că a întreținut raport sexual cu fiica sa minoră în vârstă de 14 ani, astfel că această critică s-a apreciat că nu are suport probator și în consecință a fost înlăturată. Și cea de-a doua critică invocată de către apelant constând în aceea că pedeapsa aplicată este mare și că se impune redozarea acesteia, s-a reținut, de asemenea, neîntemeiată în raport de dispozițiile înscrise la art. 72 C. pen., care au fost corect interpretate și aplicate prin pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

Referitor la ultima critică privind greșita soluționare a laturii civile în raport de întinderea daunelor morale la care a fost obligat, s-a constatat, de asemenea, că este neîntemeiată, avându-se în vedere trauma psihică la care a fost supusă fiica sa, consecințele acesteia în sensul că trăiește în prezent o stare de înstrăinare și o neîncredere în sine, tocmai ca urmare a activității infracționale a inculpatului, motive pentru care nu sunt temeiuri care să justifice reducerea acestora. În consecință, apreciindu-se că a fost pronunțată o sentință legală și temeinică, că motivele de apel invocate nu se regăsesc în mijloacele de probă de la dosar, apelul declarat, așa cum s-a menționat, a fost respins ca nefondat.

În conformitate cu art. 385 3 C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs tot de către inculpat, care cu ocazia susținerilor orale, apărătorul desemnat din oficiu cum și el personal, au invocat aproape aceleași critici ca și în apel, prima vizând greșita condamnare pentru comiterea infracțiunilor de viol în formă agravantă și incest în condițiile în care nu a comis fapta, iar în subsidiar greșita individualizare a pedepsei, în raport de durata acesteia, care este mare și nu se justifică. În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și achitarea pentru comiterea infracțiunilor cu înlăturarea obligării la plata daunelor morale, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.

Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate, care constituie cazuri de casare în sensul pct. 18, 17 1 și 14 de la art. 385 9 C. proc. pen., se constată că recursul de față este nefondat, pentru considerente ce se vor dezvolta în continuare. Referitor la primul motiv de recurs invocat de către recurent, contând în aceea că a fost condamnat pentru fapte pe care nu le-a săvârșit și se impune achitarea, se constată că este neîntemeiat. Din declarațiile părții vătămate C.G., date în faza de urmărire penală și în cea de cercetare judecătorească, rezultă că în dimineața zilei de 01 octombrie 2004, după ce fratele său a plecat la serviciu, iar mama sa se afla internată în spital, inculpatul s-a deplasat în camera unde dormea și sub amenințări, cum a procedat și la alte date, a avut raport sexual cu aceasta.

Din conținutul raportului de constatare medico-legală, întocmit de I.M.L. Timișoara, rezultă că partea vătămată prezintă o deflorare mai veche și din examinarea din data de 01 octombrie 2004 rezultă că la această dată a avut loc un raport sexual complet, datorită spermei și spermatozoizilor în secreția vaginală. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 24 noiembrie 2004, întocmit de către Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., rezultă că fiind examinate tampoanele care au fost prelevate cu secreție vaginală din ADN-urile de la victimă și inculpat, acestea aparțin celor doi.

Toate aceste mijloace de probă evidențiate mai sus se coroborează și cu declarația fiicei inculpatului, C.I., care arată că partea vătămată i-a relatat împrejurarea că după ce a plecat fratele lor la serviciu, inculpatul a amenințat-o cu bătaia și moartea dacă nu întreține raport sexual cu acesta și, întrucât era violent și fiindu-i frică, a acceptat acest lucru, cum și la alte date anterioare. Față de mijloacele de probă arătate mai sus, rezultă fără echivoc că inculpatul prin amenințarea cu bătaia și moartea a determinat-o pe fiica sa minoră, G., să întrețină raport sexual, astfel că acesta a comis cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat, respectiv viol în formă agravată și incest.

În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către recurent, constând în greșita individualizare a pedepsei, întrucât pedeapsa de 10 ani închisoare este mare, solicitând redozarea, se constată că este neîntemeiat.

În cauză s-a făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei când i s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, fiind avute în vedere toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social mărit al faptelor comise, împrejurările și modul în care au fost săvârșite faptele și care constituie circumstanțe agravante da fapt și de text, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și datele personale ale inculpatului, care atât în cadru familial cât și în societate, nu este privit ca o persoană cu o bună reputație față de conduita sa, fiind cunoscut ca o persoană care consumă băuturi alcoolice, agresiv și violent în raporturile cu membrii familiei așa cum de altfel arată și celelalte fiice ale acestuia.

Reținând că, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei și că s-a ținut seama nu numai de gradul de pericol social mărit al faptelor, de vinovăția acestuia dar și de periculozitatea sa socială, că pedeapsa de 10 ani închisoare corespunde dispozițiilor înscrise la art. 52 C. pen., și această critică se va înlătura ca fiind neîntemeiată. Așa fiind, și cum în cauză au fost pronunțate hotărâri legale și temeinice, juste drepte și conforme cu prevederile legii, atât din punct de vedere a reținerii corecte a situației de fapt, a încadrării juridice, a vinovăției inculpatului, a rezolvării laturii civile, dar și din punct de vedere a tragerii la răspundere penală prin durata pedepsei aplicată, că motivele de recurs nu constituie cazuri de care, iar din oficiu potrivit pct. 3 de la art. 385 9 C. proc.

pen., nu se constată alte cazuri, recursul declarat se va respinge, ca nefondat în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 13 ianuarie 2005, la 07 martie 2006. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A., împotriva deciziei penale nr. 349/ A din 24 octombrie 2005, a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 13 ianuarie 2005, la 7 martie 2006. Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2006.