ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 284/2010

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 253 din 12

mai 2009 a Tribunalului Dâmbovița, inculpatul S.T.E. a fost condamnat pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu

art. 41 alin. (2) – art. 42 C. pen., art. 37 lit. c) C. pen., cu aplicarea art.

16 din Legea nr. 143/2000 la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen. a

fost revocat restul de 485 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 62 din 09 ianuarie 2007 a Judecătoriei

Târgoviște, contopindu-1 cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul

urmând să execute rezultanta de 1 an și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64

lit. a) Teza II și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a fost

aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) Teza II și lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 88 C. pen. a fost

dedusă lin pedeapsă perioadele reținerii și arestării preventive începând cu 29

ianuarie 2009 până la 26 februarie 2009 și 27 februarie 2009 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a

fost menținută starea de arest inculpatului.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 280 lei provenită

din săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care

300 lei reprezentând onorariile apărătorului din oficiu.

Prin aceeași hotărâre judecătorească

au fost condamnați și inculpații P.M.M., A.M.C., L.S.R. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că în cursul anului 2009, inculpatul S.T.E.

a cumpărat și revândut în mai multe rânduri, în baza aceleiași rezoluțiuni

infracționale, diferite cantități de hașiș, astfel încât, din diferențe de

preț, să-și asigure pentru el însuși un profit.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, raport de

constatare tehnico-științifică, procese-verbale de preluare a drogurilor,

procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate, ordonanță de

autorizare a investigatorului sub acoperire, a colaboratorului, declarațiile

inculpaților și ale martorilor R.C.I. și I.S.C.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpații S.T.E., P.M.M.

și A.M.C.

Parchetul a criticat hotărârea

atacată numai în ceea ce privește soluționarea cauzei cu privire la inculpatul S.T.E.

S-a susținut că instanța a reținut

în mod greșit dispozițiile art. 37 lit. c) C. pen., în cauză fiind aplicabile

dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., iar pedeapsa complementară a fost nelegal

aplicată în raport de cuantumul pedepsei principale stabilită inculpatului.

S-a mai susținut că, întrucât

inculpatul, în faza cercetării judecătorești, nu a mai recunoscut fapta comisă,

nu mai poate beneficia de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

În sfârșit, s-a susținut că pedeapsa

aplicată inculpatului este prea blândă în raport cu gravitatea faptei comise și

statutul de recidivist al acestuia, precum și de cele 16 condamnări pe care

le-a suferit inculpatul până în prezent.

Inculpatul a susținut că nu este

vinovat și că împotriva sa nu există probe care să-l incrimineze.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 100 din

30 octombrie 2009, a admis apelul procurorului și a înlăturat dispozițiile art.

37 lit. c) C. pen., precum și cele ale art. 65 C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art.

37 lit. a) C. pen. față de inculpatul S.T.E.

Apelul inculpatului a fost respins

ca nefondat și s-a luat act de retragerea apelurilor de către inculpații P.M.M.

și A.M.C.

Starea de arest a inculpatului a

fost menținută, iar prevenția acestuia a fost dedusă la zi, dispunându-se

obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În termen legal, împotriva acestei

decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism - Serviciul teritorial Ploiești, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Printr-un prim motiv de recurs s-a

arătat că în mod greșit, instanța de apel nu a înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 reținută în favoarea inculpatului.

S-a susținut că, în condițiile în

care,m în faza de judecată, acesta nu a mai recunoscut fapta de trafic de

droguri, deși în faza de urmărire penală a avut o poziție procesuală sinceră,

nu se mai impunea reținerea dispozițiilor legale arătate.

Prin al doilea motiv de recurs, s-a

criticat modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului,

susținându-se că aceasta este prea blândă în raport de gravitatea

infracțiunilor pentru care S.T.E. a fost trimis în judecată, antecedentele sale

penale, împrejurarea că în momentul comiterii faptelor era liberat condiționat

dintr-o pedeapsă privativă de libertate.

Prin concluziile sale, procurorul de

ședință a susținut numai al doilea motiv de recurs, precizând, în legătură cu

primul motiv scris al recursului, că aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000

s-a făcut în mod corect, astfel că nu susține recursul și cu privire la acest

capitol de cerere.

Examinând recursul prin prisma

motivelor invocate și care se referă la cazul de casare prevăzut de art. 385/9

pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, Înalta Curte constată că acesta

este nefondat din următoarele considerente:

Din analiza materialului probator

administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele au reținut în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului S.T.E., dând încadrarea

juridică legală și temeinică faptelor comise de acesta.

Inculpatul a cumpărat și revândut,

în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale,m diferite

cantități de hașiș.

Inculpatul a organizat traficul de

droguri cu ajutorul lui A.M.C. care îi dădea hașișul cu 40 lei gramul și îl

vindea cumpărătoarei (colaborator sub acoperire/A.) cu suma de 70 lei/gramul.

De fiecare dată, drogul vândut de

inculpat a fost examinat de Laboratorul Central de Analiză și Profil al

Drogurilor care a confirmat natura acestuia și existența tetrahidrocannabinolului,

substanță psihotropă sintetizată din planta cannabis care face parte din Anexa

nr. 3 din Legea nr. 143/2000.

Imediat după tranzacția din 29

ianuarie 2009 (a treia din cursul acestei luni), inculpatul a fost somat de

lucrătorii de poliție, dar a fugit, aruncând banii primiți.

După realizarea flagrantului,

inculpatul S.T.E., căruia i s-au adus la cunoștință prevederile art. 16 din

Legea nr. 143/2000, a înțeles să beneficieze de reducerea la jumătate a

limitelor pedepsei prevăzute de lege.

În acest sens, el l-a denunțat pe

cel de la care, împreună cu inculpatul P.M.M. se aproviziona cu droguri și, în

prezența organelor de urmărire penală, i-a telefonat inculpatului A.M.C.,

susținând că dorește să mai cumpere niște hașiș. Astfel, lucrătorii de poliție

au fost delegați și s-au deplasat în comuna Pierșinari, județul Dâmbovița, unde

s-au întâlnit cu inculpatul A.M.C. care avea asupra sa cantitatea de hașiș

solicitată și pe care urma să o vândă inculpatului S.T.E., fiind prins în

flagrant în timp ce efectua tranzacția.

Cantitatea de hașiș a fost ridicată,

sigilată și trimisă Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor

care, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 522423 din 4

februarie 2009, a concluzionat că reprezintă 4,39 gr rezină de cannabis. Mai

mult, cu această ocazie s-a procedat și la analiza, prin comparație, a acestei

cantități de hașiș cu celelalte trei pe care le vându-se inculpaților S.T.E. și

P.M.M. și care apoi le-au revândut, stabilindu-se că într-adevăr compoziția

chimică este asemănătoare și rezultând că întreaga cantitate de hașiș care a

făcut obiectul acestui dosar provine de la inculpatul A.M.C.

În declarația dată în fața primei

instanțe, inculpatul S.T.E. a recunoscut că a vândut o singură dată droguri

numitei „A.", precum și discuțiile telefonice avute în vederea vânzării

altor cantități de droguri aceleiași persoane.

De asemenea, inculpatul P.M.M. și A.M.C.

au recunoscut faptele și în fața instanței de judecată, declarații ce se

coroborează cu cele ale inculpatului S.T.E. și ale martorei L.S.R. care a fost

intermediarul între inculpatul A.M.C. și S.T.E. Acesta a declarat, inclusiv în

fața instanței că a transportat niște pachețele la inculpatul A.M.C. pentru

inculpatul S.T.E., dar că nu cunoștea conținutul lor.

În aceste condiții, susținerile

inculpatului S.T.E. că nu se face vinovat de trafic de droguri nu pot fi

reținute, fiind nefondate și corect înlăturate de instanța de fond.

Poziția procesuală oscilantă pe

parcursul procesului penal adoptată de inculpat nu influențează însă în nici un

mod legala și justa reținere în favoarea sa a dispozițiilor art. 16 din Legea

nr. 143/2000.

Aplicarea acestei cauze de reducere

a pedepsei nu este condiționată de existența unei atitudini de recunoaștere a

faptei și de menținere a acestei atitudini pe parcursul procesului penal.

Textul de lege la care ne referim

statuează clar și fără echivoc că de reducerea pedepsei beneficiază inculpatul

care în timpul urmăririi penale denunță și facilitează tragerea la răspundere

penală a altor persoane.

Este vorba, deci, despre o conduită

care presupune informarea organelor de urmărire penală cu privire la faptele

altora, iar nu despre asumarea propriilor fapte într-un mod constant și pe

deplin sincer.

Legea nu cere ca și persoanele care

au fost denunțate să fie condamnate pentru infracțiuni legate de trafic de

droguri, nu condiționează aplicarea textului de obținerea acestui rezultat, ci

numai de identificarea altor persoane și înlesnirea tragerii la răspundere

penală, ceea ce înseamnă, pentru faza de urmărire penală, trimiterea lor în

judecată.

Or, în urma denunțului inculpatului S.T.E.

a fost depistat inculpatul A.M.C., față de acesta dispunându-se trimiterea în

judecată.

Cum condiția cerută de text a fost

pe deplin realizată, în mod corect instanțele au făcut aplicarea dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 143/2000 față de inculpatul S.T.E. căruia nu-i poate fi

retras beneficiul legal obținut numai pentru că și-a schimbat conduita

procesuală inițială, nemairecunoscând săvârșirea faptelor pentru care a fost

trimis în judecată.

Cât privește pedeapsa aplicată

inculpatului, aceasta a fost corect individualizată, neimpunându-se majorarea

cuantumului stabilit.

Instanța a făcut o justă punere în

evidență a tuturor criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72

C. pen. ținând seama de toate datele și împrejurările faptei și făptuitorului.

Inculpatul a vândut hașiș în trei

rânduri, în doze mici, având o atitudine de sprijinire a organelor de urmărire

penală cu privire la stabilirea adevărului în cauză. Este o persoană tânără, cu

un număr mare de condamnări la activ pentru fapte comise în timpul minorității.

Este recidivist și consumator de droguri ușoare.

Toate aceste date au fost avute în

vedere în procesul de individualizare, instanța aplicând o pedeapsă necesară și

suficientă reeducării inculpatului, scop ce poate fi realizat prin îndepărtarea

acestuia din societate pentru o perioadă de timp de 1 an și 6 luni.

Constatând că în cauză nu există

temeiuri pentru majorarea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată

inculpatului, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de investigare a

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism - Serviciul Teritorial Ploiești.

Durata reținerii și arestării

preventive a inculpatului se va deduce de la 29 ianuarie 2009 la 26 februarie

2009 și de la 27 februarie 2009, la zi.

Onorariul apărătorului din oficiu se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Văzând și dispozițiile art. 385/15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., art. 385/17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C.

pen., art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial

Ploiești împotriva deciziei penale nr. 100 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, privind pe

inculpatul S.T.E.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii

și arestării preventive de la 29 ianuarie 2009 la 26 februarie 2009 și de la 27

februarie 2009 la 27 ianuarie 2010.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200

lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.