ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 284/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 253 din 12 mai 2009 a Tribunalului Dâmbovița, inculpatul S.T.E. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) – art. 42 C. pen., art. 37 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 61 alin. (1) C. pen. a fost revocat restul de 485 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 62 din 09 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgoviște, contopindu-1 cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute rezultanta de 1 an și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) Teza II și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza II și lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an. În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă lin pedeapsă perioadele reținerii și arestării preventive începând cu 29 ianuarie 2009 până la 26 februarie 2009 și 27 februarie 2009 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest inculpatului. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 280 lei provenită din săvârșirea infracțiunii. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care 300 lei reprezentând onorariile apărătorului din oficiu.

Prin aceeași hotărâre judecătorească au fost condamnați și inculpații P.M.M., A.M.C., L.S.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în cursul anului 2009, inculpatul S.T.E. a cumpărat și revândut în mai multe rânduri, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, diferite cantități de hașiș, astfel încât, din diferențe de preț, să-și asigure pentru el însuși un profit.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, raport de constatare tehnico-științifică, procese-verbale de preluare a drogurilor, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate, ordonanță de autorizare a investigatorului sub acoperire, a colaboratorului, declarațiile inculpaților și ale martorilor R.C.I. și I.S.C. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpații S.T.E., P.M.M. și A.M.C. Parchetul a criticat hotărârea atacată numai în ceea ce privește soluționarea cauzei cu privire la inculpatul S.T.E. S-a susținut că instanța a reținut în mod greșit dispozițiile art. 37 lit. c) C. pen., în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., iar pedeapsa complementară a fost nelegal aplicată în raport de cuantumul pedepsei principale stabilită inculpatului.

S-a mai susținut că, întrucât inculpatul, în faza cercetării judecătorești, nu a mai recunoscut fapta comisă, nu mai poate beneficia de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000. În sfârșit, s-a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă în raport cu gravitatea faptei comise și statutul de recidivist al acestuia, precum și de cele 16 condamnări pe care le-a suferit inculpatul până în prezent. Inculpatul a susținut că nu este vinovat și că împotriva sa nu există probe care să-l incrimineze. Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 100 din 30 octombrie 2009, a admis apelul procurorului și a înlăturat dispozițiile art. 37 lit. c) C. pen., precum și cele ale art. 65 C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. față de inculpatul S.T.E. Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat și s-a luat act de retragerea apelurilor de către inculpații P.M.M. și A.M.C. Starea de arest a inculpatului a fost menținută, iar prevenția acestuia a fost dedusă la zi, dispunându-se obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat. În termen legal, împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism - Serviciul teritorial Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Printr-un prim motiv de recurs s-a arătat că în mod greșit, instanța de apel nu a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 reținută în favoarea inculpatului.

S-a susținut că, în condițiile în care,m în faza de judecată, acesta nu a mai recunoscut fapta de trafic de droguri, deși în faza de urmărire penală a avut o poziție procesuală sinceră, nu se mai impunea reținerea dispozițiilor legale arătate. Prin al doilea motiv de recurs, s-a criticat modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, susținându-se că aceasta este prea blândă în raport de gravitatea infracțiunilor pentru care S.T.E. a fost trimis în judecată, antecedentele sale penale, împrejurarea că în momentul comiterii faptelor era liberat condiționat dintr-o pedeapsă privativă de libertate. Prin concluziile sale, procurorul de ședință a susținut numai al doilea motiv de recurs, precizând, în legătură cu primul motiv scris al recursului, că aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 s-a făcut în mod corect, astfel că nu susține recursul și cu privire la acest capitol de cerere.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și care se referă la cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, Înalta Curte constată că acesta este nefondat din următoarele considerente: Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului S.T.E., dând încadrarea juridică legală și temeinică faptelor comise de acesta. Inculpatul a cumpărat și revândut, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale,m diferite cantități de hașiș. Inculpatul a organizat traficul de droguri cu ajutorul lui A.M.C. care îi dădea hașișul cu 40 lei gramul și îl vindea cumpărătoarei (colaborator sub acoperire/A.) cu suma de 70 lei/gramul.

De fiecare dată, drogul vândut de inculpat a fost examinat de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor care a confirmat natura acestuia și existența tetrahidrocannabinolului, substanță psihotropă sintetizată din planta cannabis care face parte din Anexa nr. 3 din Legea nr. 143/2000. Imediat după tranzacția din 29 ianuarie 2009 (a treia din cursul acestei luni), inculpatul a fost somat de lucrătorii de poliție, dar a fugit, aruncând banii primiți. După realizarea flagrantului, inculpatul S.T.E., căruia i s-au adus la cunoștință prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, a înțeles să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. În acest sens, el l-a denunțat pe cel de la care, împreună cu inculpatul P.M.M.

se aproviziona cu droguri și, în prezența organelor de urmărire penală, i-a telefonat inculpatului A.M.C., susținând că dorește să mai cumpere niște hașiș. Astfel, lucrătorii de poliție au fost delegați și s-au deplasat în comuna Pierșinari, județul Dâmbovița, unde s-au întâlnit cu inculpatul A.M.C. care avea asupra sa cantitatea de hașiș solicitată și pe care urma să o vândă inculpatului S.T.E., fiind prins în flagrant în timp ce efectua tranzacția. Cantitatea de hașiș a fost ridicată, sigilată și trimisă Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor care, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 522423 din 4 februarie 2009, a concluzionat că reprezintă 4,39 gr rezină de cannabis.

Mai mult, cu această ocazie s-a procedat și la analiza, prin comparație, a acestei cantități de hașiș cu celelalte trei pe care le vându-se inculpaților S.T.E. și P.M.M. și care apoi le-au revândut, stabilindu-se că într-adevăr compoziția chimică este asemănătoare și rezultând că întreaga cantitate de hașiș care a făcut obiectul acestui dosar provine de la inculpatul A.M.C. În declarația dată în fața primei instanțe, inculpatul S.T.E. a recunoscut că a vândut o singură dată droguri numitei „A.", precum și discuțiile telefonice avute în vederea vânzării altor cantități de droguri aceleiași persoane. De asemenea, inculpatul P.M.M. și A.M.C. au recunoscut faptele și în fața instanței de judecată, declarații ce se coroborează cu cele ale inculpatului S.T.E.

și ale martorei L.S.R. care a fost intermediarul între inculpatul A.M.C. și S.T.E. Acesta a declarat, inclusiv în fața instanței că a transportat niște pachețele la inculpatul A.M.C. pentru inculpatul S.T.E., dar că nu cunoștea conținutul lor. În aceste condiții, susținerile inculpatului S.T.E. că nu se face vinovat de trafic de droguri nu pot fi reținute, fiind nefondate și corect înlăturate de instanța de fond. Poziția procesuală oscilantă pe parcursul procesului penal adoptată de inculpat nu influențează însă în nici un mod legala și justa reținere în favoarea sa a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000. Aplicarea acestei cauze de reducere a pedepsei nu este condiționată de existența unei atitudini de recunoaștere a faptei și de menținere a acestei atitudini pe parcursul procesului penal.

Textul de lege la care ne referim statuează clar și fără echivoc că de reducerea pedepsei beneficiază inculpatul care în timpul urmăririi penale denunță și facilitează tragerea la răspundere penală a altor persoane. Este vorba, deci, despre o conduită care presupune informarea organelor de urmărire penală cu privire la faptele altora, iar nu despre asumarea propriilor fapte într-un mod constant și pe deplin sincer. Legea nu cere ca și persoanele care au fost denunțate să fie condamnate pentru infracțiuni legate de trafic de droguri, nu condiționează aplicarea textului de obținerea acestui rezultat, ci numai de identificarea altor persoane și înlesnirea tragerii la răspundere penală, ceea ce înseamnă, pentru faza de urmărire penală, trimiterea lor în judecată.

Or, în urma denunțului inculpatului S.T.E. a fost depistat inculpatul A.M.C., față de acesta dispunându-se trimiterea în judecată. Cum condiția cerută de text a fost pe deplin realizată, în mod corect instanțele au făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 față de inculpatul S.T.E. căruia nu-i poate fi retras beneficiul legal obținut numai pentru că și-a schimbat conduita procesuală inițială, nemairecunoscând săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Cât privește pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta a fost corect individualizată, neimpunându-se majorarea cuantumului stabilit. Instanța a făcut o justă punere în evidență a tuturor criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

ținând seama de toate datele și împrejurările faptei și făptuitorului. Inculpatul a vândut hașiș în trei rânduri, în doze mici, având o atitudine de sprijinire a organelor de urmărire penală cu privire la stabilirea adevărului în cauză. Este o persoană tânără, cu un număr mare de condamnări la activ pentru fapte comise în timpul minorității. Este recidivist și consumator de droguri ușoare. Toate aceste date au fost avute în vedere în procesul de individualizare, instanța aplicând o pedeapsă necesară și suficientă reeducării inculpatului, scop ce poate fi realizat prin îndepărtarea acestuia din societate pentru o perioadă de timp de 1 an și 6 luni.

Constatând că în cauză nu există temeiuri pentru majorarea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism - Serviciul Teritorial Ploiești. Durata reținerii și arestării preventive a inculpatului se va deduce de la 29 ianuarie 2009 la 26 februarie 2009 și de la 27 februarie 2009, la zi. Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., art. 385/17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Ploiești împotriva deciziei penale nr. 100 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, privind pe inculpatul S.T.E. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 29 ianuarie 2009 la 26 februarie 2009 și de la 27 februarie 2009 la 27 ianuarie 2010. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.