Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3584/2010

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3584/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 75 din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 14722/63/2008, a fost respinsă cererea de schimbare încadrare juridică formulată de inculpați prin apărător. În baza art. 7 pct. 1 rap. la art. 2 lit. b) pct. 13 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. c), 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.C.P., cetățenie română, studii medii, căsătorit, doi copii majori și doi minori, fără ocupație, cu antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani (patru) ani închisoare și 2 ani (doi) ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

ca pedeapsă complementară. În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 74 lit. c), 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), 74 lit. c), 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 (două) luni închisoare. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. și art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplic. art. 74 lit. c), 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.,ca pedeapsă complementară.

În baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 152 din 11 iunie 2008 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, definitivă prin neapelare la 18 iulie 2008, pedeapsă ce se va executa alături de pedeapsa aplicată în cauză, în final inculpatul urmând să execute 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară. S-a aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. și 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă a inculpatului începând cu data de 25 iulie 2008 la zi și menține starea de arest a acestuia.

În baza art. 7 pct. 1 rap. la art. 2 lit. b) pct. 13 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 lit. c), 76 lit. b) C. pen. și art. 80 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.E.M., studii medii, necăsătorit, recidivist, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară. În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 37 lit. a), 74 lit. c), 76 lit. d) și art. 80 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În baza art. 26 C. pen. rap.

la art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 37 lit. a), 74 lit. c), 76 lit. e) și art. 80 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 (una) lună închisoare. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. și art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., 74 lit. c), 76 lit. e) C. pen. și art. 80 alin. (1) C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

ca pedeapsă complementară. În baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 689 din 05 octombrie 2005 a Judecătoriei Caransebeș, definitivă prin Decizia penală nr. 293 din 13 martie 2006 a Tribunalului Caraș-Severin, pedeapsă care se va executa alături de pedeapsa aplicată în cauză, în final inculpatul urmând să execute 3 (trei) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. S-a aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. și 350 C. proc. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului începând cu data de 25 iulie 2008 la zi și menține starea de arest a acestuia.

În baza art. 7 pct. 1 rap. la art. 2 lit. b) pct. 13 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata T.N.A., la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 74 lit. a), 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 74 lit. a) C. pen., 76 lit. e) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. și art. 70 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplic. art. 74 lit. a), 76 lit. e) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 81, 82 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei aplicată inculpatei pe o durată de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni. S-a aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe care a suspendat-o conform art. 71 alin. (5) C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra art. 83 C. pen. În baza art. 7 pct. 1 rap. la 2 lit. b) pct. 13 din Legea nr. 39/2003, cu aplic.

art. 74 lit. a) C. pen., 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.A.I., la pedeapsa de 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 74 lit. a), 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. și art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplic. art. 74 lit. a), 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 81, 82 C. pen. suspendă executarea pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 3 (trei) ani și 10 (zece) luni. S-a aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe care a suspendat-o conform art. 71 alin. (5) C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra art. 83 C. pen. în baza art. 118 lit. e) C. pen. comb. cu art. 73 din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, s-a dispus confiscarea de la inculpatul T.C.P. suma de 15.000 euro; de la inculpatul T.E.M. suma de 900 euro; de la inculpata T.N.A. suma de 5000 euro; de la inculpatul H.A.I. suma de 850 euro. În baza art. 348 C. pen. și art. 170 C. proc.

pen., s-a dispus anularea CI din 26 februarie 2004 emisă de Poliția Municipiului Tecuci pe numele N.A.; CI emisă la data de 11 martie 2002 de Poliția Mihăilești pe numele G.Z.; CI emisă la data de 18 noiembrie 2002 de Poliția București, sector 3 pe numele M.D.; CI emisă la data de 24 octombrie 2005 de Poliția București, sector 3 pe numele D.R. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 65D/P/2008 al Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Dolj, înregistrat pe rolul instanței sub nr. 14722/63/2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: - T.C.P.

- în stare de arest preventiv - pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 13 din Legea nr. 39/2003; trafic de migranți, în formă continuată prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la falsul privind identitatea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 293 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la tentativa de intrare sau ieșire din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, prev. de art. 26 rap.

la art. 20 C. pen. și art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, în final cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. - T.E.M. - în stare de arest preventiv - pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 13 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a) din C. pen.; trafic de migranți, în formă continuată prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen.; complicitate la falsul privind identitatea prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 293 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen.; complicitate la tentativa de intrare sau ieșire din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, prev. de art. 26 rap. la art. 20 C. pen. și art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, în final cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen. - T.N.A. - în stare de libertate - pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 13 din Legea nr. 39/2003; trafic de migranți, în formă continuată prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la falsul privind identitatea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 293 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la tentativa de intrare sau ieșire din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, prev. de art. 26 rap. la art. 20 C. pen. și art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, în final cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. - H.A.I. - în stare de libertate - pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 13 din Legea nr. 39/2003; trafic de migranți, în formă continuată prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la tentativa de intrare sau ieșire din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, prev. de art. 26 rap. la art. 20 C. pen. și art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, în final cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. În actul de sesizare a instanței s-a reținut următoarea situație de fapt: La data de 22 iulie 2008, polițiști din cadrul B.C.C.O.

Craiova s-au sesizat din oficiu cu faptul că, pe raza municipiului Craiova acționează un grup infracțional organizat, care are în preocupări traficul cu migranți proveniți din Republica Moldova, constând în racolarea, îndrumarea sau călăuzirea, precum și transportul acestora în Italia prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat cu Ungaria, uzând de acte de identitate românești false, ori de cărți de identitate aparținând unor cetățeni români de la care au fost împrumutate sau obținute prin diferite șiretlicuri. Având în vedere că gruparea infracțională era bine organizată și greu de penetrat, pentru stabilirea situației de fapt și identificarea tuturor participanților, în cauză s-a uzat de prevederile art. 91 1 din C. proc.

pen., astfel că prin Ordonanța din 22 iulie 2008, s-a dispus autorizarea cu titlu provizoriu a interceptării și înregistrării convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon, precum și înregistrarea audio-video în mediu ambiental, confirmată apoi, de Tribunalul Dolj prin Încheierea nr. 28 din 24 iulie 2008. Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că sus-numiții au săvârșit faptele reținute în sarcina lor după cum urmează: În urmă cu 8 ani inculpatul T.C.P. a divorțat de soția sa, cu care avea 2 copii printre care și pe inculpatul T.E.M., în prezent în vârstă de 24 ani, căsătorindu-se, apoi, în cursul anului 2001, cu inculpata T.N.A., din relația cărora au rezultat 2 copii minori.

După divorț, sus-numitul s-a mutat în orașul Caransebeș, unde a înființat o firmă de taximetrie, însă, începând cu anul 2005 a început să acumuleze datorii mari la țiganii și cămătarii din Craiova. Cu toate că a vândut societatea și casa din Caransebeș, nu a reușit să restituie împrumuturile, astfel că începând cu primăvara anului 2007, a luat rezoluția infracțională de a se ocupa cu traficul de migranți, proveniți din Republica Moldova și transportarea acestora în Italia, prin trecerea ilegală a frontierei de stat, cunoscând că pentru fiecare migrant va încasa cca. 2.500 euro. Pentru materializarea rezoluției, inculpatul a inițiat și constituit un grup infracțional organizat împreună cu T.E.M.

și T.N.A., la care a aderat și învinuitul H.A.I. Urmărirea penală a stabilit că acel grup era coordonat și condus de către inculpatul T.C.P., care se ocupa, mai ales, de identificarea persoanelor din Republica Moldova, interesate să migreze în țări ale Uniunii Europene, uzând de relațiile sale avute în orașul Chișinău, de alegerea momentului operativ de trecere a frontierei și chiar de conducerea mijloacelor de transport din România spre țara de destinație, ceilalți membri ocupându-se de realizare altor activități printre care trimiterea de invitații către viitorii migranți în baza cărora obțineau mai ușor vize de intrare în România, cazarea acestora, procurarea de acte de identitate românești care să corespundă, relativ vârstei și ca fizionomie ori, după caz, cosmetizarea prin vopsirea părului, machiaj, aranjare ținută.

În noaptea de 24/25 iulie 2008, în baza unor ample activități operative, lucrători de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Craiova, delegați în cauză, în temeiul art. 217 alin. (4) din C. proc. pen. și art. 9 pct. 2 din Legea nr. 508/2004, i-au urmărit pe inculpați și învinuiți, pe traseul Craiova, Caransebeș, Arad când în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, i-au prins în flagrant în timp ce se pregăteau să treacă în Ungaria pentru a ajunge în Italia. Conform procesului-verbal din data de 25 iulie 2008 de prindere în flagrant, a planșei fotografice privind supravegherea operativă, precum și a probelor administrate în cauză, în ziua de 24 iulie 2008, orele 19.30, microbuzul marca O.V., condus de inculpatul T.C.P., în care s-au mai urcat o familie de rromi cu trei minori, învinuiții H.A.I., T.N.A.

și fiul său, A. de 4 ani, precum și alte două femei identificate ulterior ca fiind învinuitele A.S. și U.D. din Republica Moldova, a plecat pe direcția Drobeta-Turnu Severin, din apropierea imobilului din str. D.J. din Craiova, unde locuiește fără forme legale inculpatul. În jurul orelor 23:00, microbuzul a staționat în parcarea R., situată la ieșirea din orașul Caransebeș spre Timișoara, unde a apărut autoturismul marca P., condus de inculpatul T.M.E. Aici, aflând că T.M.E. nu obținuse cartea de identitate aparținând numitei N.N. din Caransebeș, inculpatul T.C.P. a mers personal cu autoturismul P., reușind în cele din urmă, să obțină acel document ce a fost înmânat învinuitei A.S. pentru a-l prezenta organelor de control de la frontieră.

La plecarea din Craiova, învinuitei U.D. i-au fost înmânate cartea de identitate și permisul de conducere aparținând nepoatei inculpatului, numita T.M.A., pentru ca la rândul ei, să le prezinte la frontieră. În continuare, T.C.P. a trecut la volanul autoturismului P., în care s-au mai urcat, învinuita T.N.A. și cele două moldovence, iar la volanul microbuzului a trecut inculpatul T.M.E., în care au rămas familia de rromi cu cei trei minori și învinuitul H.A.I., plecând apoi spre frontieră cu deplasare prin Timișoara și Arad. Din probele dosarului (declarațiile inculpaților și învinuiților) a rezultat că cele două moldovence au fost transportate cu autoturismul pentru ca pe parcursul deplasării, T.N.A.

să pună la punct ultimele detalii și anume: memorarea de către acestea a datelor din actele de identitate și adaptarea graiului la cel românesc, astfel încât să fie apte să răspundă exact la eventualele întrebări ce le-ar fi fost puse de către organele de control de la frontieră. În jurul orelor 04:00 din data de 25 iulie 2008, autovehiculele mai sus menționate, au oprit și staționat circa 30 minute în parcarea stației P.P., situată în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac. Aici, inculpatul T.E.M. a trecut la volanul autoturismului P., în care a rămas învinuita T.N.A., fiul acesteia A. și învinuita A.S., iar la volanul microbuzului s-a urcat T.C.P., în care alături de familia de rromi și învinuitul H.A.I., a urcat și învinuita U.D.

În timp ce se deplasau către Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, inculpatul T.E.M. a observat că mașinile lor erau urmărite de niște autoturisme marca L. și realizând că ar putea fi ale poliției, la ora 04:19:05 i-a transmis lui T.C.P., care conducea microbuzul în spatele său, un SMS, comunicându-i "Galben după voi". La scurt timp, la ora 04:21:39 T.E.M., i-a transmis tatălui său un alt mesaj în limba germană prin care îl atenționa că ar fi urmăriți de două autoturisme, unul de culoare albastră și celălalt de culoare crem ("du bist werfogt. 3 wagen. ghelb, blau, und ain bus crem") Conștientizând și el că ceva nu este în regulă, T.C.P. a sunat-o pe soția sa N. căreia i-a cerut să nu mai intre în vamă și să intre în următorul Peco pe stânga.

Imediat, organele de poliție au oprit cele două autovehicule și după ce și-au declinat calitatea, au trecut la identificarea persoanelor aflate în autoturism și microbuz. Așa cum s-a arătat mai sus, în autoturismul P. a fost identificat conducătorul acestuia în persoana inculpatului T.E.M., iar ca pasageri T.N.A., fiul său A. de 4 ani și o persoană de sex femeiesc, în vârstă de aproximativ 40 ani, care a declarat că se numește N.N., de 44 de ani din Caransebeș. De asemenea în microbuzul O.V., a fost identificat conducătorul acestuia în persoana lui T.C.P., iar ca pasageri, învinuitul H.A.I., familia de rromi compusă din M.R., M.Z., minorii R.R., R.A.R. și R.I.D. precum și o persoană de sex femeiesc în vârstă de circa 20 ani, care a declarat că se numește T.M.A.

Cu ocazia controlului efectuat în cele două mașini, s-au descoperit un pașaport turistic, emis de autoritățile din Republica Moldova, pe numele de A.S., eliberat la data de 04 martie 2008, având aplicată la fila 9 viza pentru intrarea în România, valabilă de la 10 iulie 2008 până la 04 septembrie 2008 și un altul emis de aceleași autorități din Republica Moldova pe numele de U.D., eliberat la data de 08 iunie 2006, având aplicată la fila 11 viza pentru intrarea în România valabilă de la 22 iulie 2008 și până la data de 21 ianuarie 2009, ambele documente având fotografiile aplicate cu trăsături ale fizionomiei feței asemănătoare cu ale celor două femei prezentate inițial sub numele de N.N., respectiv T.M.A.

Totodată au mai fost descoperite cartea de identitate cu numele de N.N., eliberată la data de 07 mai 2002, emisă de Poliția mun. Caransebeș și cartea de identitate pe numele T.M.A., eliberată la data de 12 septembrie 2002 de Poliția mun. Craiova, precum și permisul de conducere aparținând aceleiași T.M.A., documente apărute în convorbirile telefonice și care, temporar au fost înmânate femeilor moldovence, pentru a uza de acele identități. Cu ocazia audierii, învinuitele A.S. și U.N. au declarat că au intrat legal pe teritoriul României, prima în baza unei invitații obținute de la învinuitul H.A.I. iar cealaltă pe baza unei invitații obținute în prealabil, de la un cetățean român din București, că ajunse în Craiova, au format un număr de telefon primit de la un anume "B." la care a răspuns o femeie ce s-a prezentat ca fiind N. și care Ie-a așteptat în locurile stabilite.

Totodată, a arătat că N. Ie-a condus cu taxiul într-o casă din cartierul "F.L." unde au fost cazate câteva zile, timp în care tot N. s-a ocupat de adaptarea fizionomiei în raport de fotografiile de pe actele de identitate eliberate de autoritățile române, ce urmau să le fie înmânate. Sus-numitele au mai declarat că pentru transportarea lor în Italia, prin trecerea frauduloasă a frontierei pe bază de documente ce nu reprezentau realitatea, trebuiau să plătească la destinație în Italia, circa 4.000 euro de persoană, bani ce urmau a fi primiți de T.C.P. sau T.N.A. de la rudele care le așteptau, respectiv sora și mătușa acestora. Fiind audiat, inculpatul T.C.P. a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, precizând că a procedat astfel întrucât acumulase datorii mari la țigani și cămătari, că în traficul de migranți au fost implicați soția sa T.N.A., fiul său T.M.E.

și învinuitul H.A.I., fiecare realizând anumite activități necesare în derularea traficului de cetățeni moldoveni. Inculpatul T.C.P., a menționat că el, N. dar și fiul M. se ocupau de procurarea de acte de identitate ale unor cetățeni români, că T.E.M. conducea în mod repetat mașinile în care se aflau cetățeni moldoveni, pentru care primea diferite sume de bani, că, din câte își amintește ar fi trecut ilegal frontiera cca. 15 persoane din Republica Moldova, din care 13 femei și doi bărbați, pretinzând și primind de la fiecare sume cuprinse între 1.500 - 2.500 euro. De asemenea, că inculpatul H.A.I. l-a ajutat în traficul de migranți, prin inițierea unor invitații făcute acestora și în baza cărora obțineau vize de la Ambasada României din Chișinău, dar și prin conducerea mașinilor ce transportau migranți, mai ales în afara teritoriului României, întrucât îi fusese suspendat permisul de conducere.

Și inculpata T.N.A. a recunoscut în totalitate faptele de trafic de persoane reținute în sarcina sa, relatând detaliat fiecare activitate desfășurată în traficul de migranți și anume identificarea persoanelor ce doreau să migreze în țări ale U.E., procurarea de documente de identitate românești, cazarea, adaptarea fizionomiei și însoțirea acestora la destinație. În declarațiile date la urmărirea penală, inculpatul H.A.I. și-a recunoscut participația la traficul cu migranți, precizând că începând cu luna aprilie 2008 a efectuat 8 transporturi de rromi, printre care se aflau și cetățeni din Republica Moldova, că înainte de a pleca spre Italia, T.C. și soția lui N. îl atenționau să fie atent pentru că "moldovencele" circulau sub identitate falsă, folosind documente ale unor cetățeni români, că în luna iunie 2008 T.C.

i-a înmânat patru copii de pe pașapoartele unor cetățeni din Republica Moldova, făcând apoi invitații de a veni în România, prin birourile notariale, descriind și celelalte activități realizate de către inculpați pentru reușita acțiunii lor. Urmărirea penală a identificat două invitații (declarații) inițiate de H.A.I. pentru C.E. și E.D., cetățeni din Republica Moldova, autentificate prin încheierea nr. X din 03 iulie 2008 la B.N.P. S.C., respectiv, încheierea nr. Y din 03 iulie 2008 la B.N.P. T.M.M. și o invitație inițiată de T.N.A. pentru P.V. din Chișinău, autentificată prin încheierea nr. Z din 01 aprilie 2008 la B.N.P. G.M.O. Extinzându-se verificările la Oficiul Român pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Dolj, s-a mai stabilit că numitul H.A.I., a invitat următorii cetățeni din Republica Moldova: A.S., D.V., E.D.

și C.E., iar T.N.A. pe numita P.V. (adresa din 04 august 2008). Cu ocazia audierii, inculpatul T.E.M. a declarat și el, că la rugămintea tatălui său, începând din luna martie 2008, a condus de mai multe ori autoturismele acestuia transportând în orașele Bologna, Verona, ș.a. migranți proveniți din Republica Moldova, știind că pentru trecerea frontierei de stat cu Ungaria uzau de acte de identitate aparținând unor cetățeni români, că s-a implicat în traficul cu migranți pentru că tatăl său acumulase datorii mari, fiind amenințat de țigani și alți cămătari din Craiova. Totodată, că în timpul convorbirilor telefonice, ori transmiterii de SMS-uri, membrii rețelei foloseau anumiți termeni cu scopul de a nu fi depistată activitatea infracțională și anume: "rețete", însemnând cărți de identitate, "taximetriști, colete sau verișoare", însemnând cetățeni moldoveni, mai precis traficanți.

Din verificările efectuate în timpul urmăririi penale a rezultat că inculpatul T.C.P. a mai fost depistat în timp ce făcea trafic cu migranți, situație în care prin rechizitoriul nr. 507/P/2007 din 18 decembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 70 alin. (1), (3) din O.U.G. nr. 105/2001, iar instanța de judecată prin Sentința penală nr. 152 din 11 iunie 2007 l-a condamnat la 6 luni închisoare, cu aplic. art. 81 C. pen. De asemenea, în data de 18 iunie 2007 sus-numitul a cazat și transportat pe cetățenii din Republica Moldova: B.A., G.Z., M.D. și D.R., pe care i-a trecut ilegal frontiera de stat prin Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, pe baza cărților de identitate aparținând unor cetățeni români, (fiind depistați de autoritățile Bulgare și returnați în România).

S-a format astfel Dosarul penal nr. 6618/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, care în temeiul art. 34 lit. d) din C. proc. pen. și prin rezoluția din 25 iulie 2008 a fost conexat la prezenta cauză. Fiind audiat cu privire la aceste aspecte, inculpatul T.C.P. a recunoscut că Ie-a transportat în Bulgaria pe cele 4 "moldovence" negând că el le-ar fi procurat documentele de identitate falsificate și le-ar fi pretins vreo sumă de bani în jurul a cca. 3000 euro de fiecare. Vinovăția inculpatului a rezultat, mai ales din declarațiile învinuitelor B.A., G.Z., M.D. și D.R. ce evidențiază că au intrat legal în România după care din București, respectiv Caransebeș au fost preluate de un bărbat ce s-a prezentat cu numele de C. și care Ie-a condus și cazat într-o casă situată într-un cartier de rromi (F.L., str. D.J.

s.n.) că înainte de a pleca spre frontieră acesta Ie-a dat câte o carte de identitate românească dar cu fotografiile lor, cerându-le să memoreze datele, că la destinație, în Italia, urma să îi achite anumite sume cuprinse între 2200 - 3200 euro, precum și din procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere din 22 iulie 2007 din care reiese fără dubii că învinuitele l-au recunoscut pe bărbatul ce li se prezentase cu numele de C., ca fiind T.C.P. Pentru a reține această situație de fapt, organele de urmărire penală au avut în vedere probatoriul administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de prindere în flagrant și planșa fotografică privind supravegherea operativă, declarațiile învinuitelor A.S., U.D., B.A., G.Z., M.D.

și D.R., procesele-verbale de recunoaștere, procesele-verbale privind interceptarea convorbirilor și comunicărilor telefonice, precum și declarațiile inculpaților T.C.P., T.E.M., T.N.A. și H.A.I. S-a mai reținut că toate convorbirile și comunicările interceptate, pe bază de autorizație legală (Ordonanța nr. 65D/P/2008 din 22 iulie 2008 și Încheierea nr. 28 din 24 iulie 2008 a Tribunalului Dolj), redau fidel activitățile pregătitoare realizate de membrii rețelei, printre care procurarea de cărți de identitate românești cu implicarea și a inculpatului T.E.M. ("o trebuit să vin la Caransebeș să iau o rețetă"), interesul aceluiași inculpat cu privire la ora plecării din Craiova, amânată pentru ca înv.

H.A.I. să susțină examenul pentru obținerea permisului de conducere, supravegherea realizată pe timpul deplasării spre frontieră când inculpatul T.E.M. dă alarma privind o eventuală urmărire de către mașinile poliției, ceea ce confirmă că știa despre migranții ce urmau să treacă ilegal frontiera de stat ș.a. Prin Ordonanțele din data de 25 iulie 2008, T.C.P. și T.E.M., în calitate de învinuiți, au fost reținuți pe 24 ore, iar după punerea în mișcare a acțiunii penale de către procuror, au fost arestați preventiv pe o perioadă de 29 zile, cu începere de la 26 iulie 2008 până la 23 august 2008 inclusiv, prin Încheierea din 26 iulie 2008 a Tribunalului Dolj. Din fișa de cazier judiciar a rezultat că inculpatul T.C.P.

a fost condamnat la 8.000.000 lei amendă penală pentru infr. prev. de art. 180 alin. (2) din C. pen., prin Sentința penală nr. 368 din 20 mai 2004, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 225 din 13 septembrie 2004 a Tribunalului Caraș-Severin, iar prin Sentința penală nr. 152 din 11 iunie 2008, rămasă definitivă prin neapelare, a mai fost condamnat la 6 luni închisoare, cu aplic. art. 81 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. și art. 70 din O.U.G. nr. 105/200. Și inculpatul T.E.M. a fost condamnat la un an închisoare cu aplic. art. 81 C. pen. pentru infr.

prev. de art. 181 1 C. pen., prin Sentința penală nr. 689 din 05 octombrie 2005 a Judecătoriei Caransebeș, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 293 din 13 martie 2006 a Tribunalului Caraș-Severin, rezultând starea de recidivă, astfel că i se vor aplica dispozițiile art. 37 lit. a) din C. pen. Pe parcursul urmăririi penale, atât inculpații, cât și învinuiții au adoptat o atitudine sinceră, recunoscând și regretând faptele reținute în sarcina lor. De menționat că T.E.M.

a încercat să se apere în sensul că el doar a condus mașinile tatălui său, că n-ar fi știut că printre persoanele transportate se aflau și cetățeni moldoveni, apărare ce a fost înlăturată, vinovăția lui rezultând din faptul că personal s-a implicat în procurarea de acte de identitate care să fie folosite de migranți ("O trebuit să vin la Caransebeș să iau o rețetă" conform procesului-verbal de redare a convorbirilor) că atunci când a sesizat că sunt urmăriți de către mașini suspecte s-a alarmat comunicând acest fapt și tatălui său prin SMS-urile transmise prin telefon, ceea ce a confirmat că știa de existența imigranților, că în autoturismul său cu ocazia prinderii în flagrant a fost identificată și una din cele două moldovence, toate aceste aspecte coroborându-se cu declarațiile inculpaților și învinuiților, date în prezența apărătorilor și actele de redare a convorbirilor și comunicațiilor.

În timpul urmăririi penale față de inculpații T.N.A. și H.A.I. a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe timp de 30 zile de la data de 26 iulie 2008 până la data de 24 august 2008. În cauză au fost cercetate și înv. A.S. și U.D. pentru infracțiunile prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și art. 293 alin. (1) din C. pen., precum și învinuitele B.A., G.Z., M.D. și D.R., pentru infracțiunile prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și art. 293 alin. (1) din C. pen., toate cetățeni ai Republicii Moldova, însă având în vedere atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege și faptul că prin conținutul lor concret sunt lipsite în mod vădit de importanță, în baza art. 10 lit. b) din C. proc.

pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, pentru infr. prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și art. 293 alin. (1) din C. pen., aplicându-le o sancțiune cu caracter administrativ din cele prev. de art. 91 din C. pen. De asemenea, s-au efectuat acte premergătoare și față de numitul G.M. pentru infracțiunea de trafic de migranți, dar avându-se în vedere că acesta nu a avut cunoștință de identitatea falsă a celor patru "moldovence" aflate în autoturisme, în data de 18 iunie 2007, când au trecut în Bulgaria, și față de acesta s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc.

pen. (lipsa intenției ca formă a vinovăției penale). Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de numita I.A. pentru infracțiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, în temeiul art. 10 lit. a) din C. proc. pen. deoarece din actele dosarului nu rezultă fără dubii că ar fi fost implicată în traficul de migranți. Faptul că în mașina lui T.C.P. s-a găsit cartea sa de identitate, iar în unele convorbiri se face vorbire și de numele său, nu sunt argumente suficiente pentru ai dovedi vinovăția, mai ales că nici nu s-a aflat în mașinile cu care se transportau migranți, atunci când făptuitorii au fost prinși în flagrant. Analizând actele și probele administrate în cauză respectiv: procesul-verbal de prindere în flagrant și planșa fotografică privind supravegherea operativă, declarațiile învinuitelor A.S., U.D., B.A., G.Z., M.D.

și D.R., procesele-verbale de recunoaștere, procesele-verbale privind interceptarea convorbirilor și comunicărilor telefonice, precum și declarațiile inculpaților T.C.P., T.E.M., T.N.A., H.A.I. coroborate cu declarațiile martorilor I.A. și M.R., instanța a constatat că starea de fapt și încadrarea juridică au fost corect reținute prin rechizitoriu și confirmată de probele administrate în cauză iar vinovăția inculpaților fără dubii dovedită. Deși inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție și puteau face dovada contrară, în mod constant și-au clamat nevinovăția fără a aduce însă vreo probă în apărare. Potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul nu este obligat să-și probeze nevinovăția, dar de câte ori există probe împotriva lui de vinovăție are dreptul să demonstreze lipsa lor de temeinicie.

Consecutiv, art. 69 C. proc. pen. prevede că declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză. Deși în cursul urmăririi penale inculpații au recunoscut în mod amănunțit modul de săvârșire a faptelor, în faza de cercetare judecătorească au revenit asupra declarațiilor inițiale încercând să susțină că între aceștia nu exista o înțelegere prealabilă, respectiv că aceștia nu aveau sarcini precise de racolare, de procurare a documentelor de identitate și deopotrivă de transport în vederea trecerii ilegale a frontierei de stat a României și că participarea acestora într-un mod sau altul la săvârșirea faptelor era o pură întâmplare, necunoscându-se activitățile desfășurate separat de fiecare în parte.

Astfel, inculpatul T.C.P. deși a recunoscut săvârșirea faptelor, a susținut că a fost ajutat în activitatea infracțională întreprinsă de el de către numita I.A. și de un lucrător de la poliția de frontieră și că fiul său T.E.M. și respectiv soția sa T.N.A. deși cunoșteau activitatea sa infracțională nu au avut nicio contribuție în racolarea, cazarea, călăuzirea și transportul cetățenilor din Republica Moldova, din România în Italia. Susținerea inculpatului nu poate fi reținută însă de instanță, atâta vreme cât aceasta este contrazisă de însăși declarațiile celorlalți inculpați. În acest sens, este declarația inculpatului T.E.M. care a arătat că la rugămintea tatălui său începând cu luna martie 2008, a condus de mai multe ori autoturismele acestuia, transportând împreună cu I.A.

cetățeni din Republica Moldova, pentru care primea de la acesta sume cuprinse între 100 și 500 euro și că "bănuia" că aceștia foloseau la trecerea frontierei de stat a României acte de identitate false și că înainte de ultimul transport din data de 24 iulie 2008 acesta l-a rugat să-i aducă actul de identitate al numitei N.N. sub pretextul că îi este necesar pentru întocmirea actelor de vânzare-cumpărare a unui autoturism marca M. cumpărat anterior de la acesta. De altfel, în cursul urmăririi penale, inculpatul T.E.M. a arătat că avea cunoștință de activitate, de faptul că tatăl său se ocupa cu traficul de migranți, la cererea acestuia a fost de acord să-l ajute în această activitate prin conducerea autoturismelor în care transporta ilegal cetățeni moldoveni în Italia și că a procurat în patru rânduri cărți de identitate de la diferite cunoștințe pentru a fi folosite de către aceștia la trecerea ilegală a frontierei de stat a României.

Mai mult decât atât, inculpata T.N.A. a recunoscut că a inițiat invitații unor cetățeni din Republica Moldova în vederea obținerii de vize de la Ambasada României din Chișinău și că a primit și cazat în locuința închiriată de soțul său în Craiova o persoană de sex feminin din Republica Moldova însă a făcut acest lucru o singură dată, respectiv în data de 24 iulie 2008 și aceasta numai pentru a-l despărți pe soțul său de prietena sa I.A. Susținerea inculpatei a fost însă contrazisă de inculpatul T.E.M. care a arătat că la cererea acesteia a mai trecut fraudulos frontiera de stat a României cetățeni din Republica Moldova atât la începutul lunii iunie 2008 cât și în data de 20 iulie 2008, ocazie cu care a fost însoțit de către aceasta, inculpatul H.A.I.

și tatăl său, inculpatul T.C.P., iar la întoarcerea în țară a primit de la aceștia suma de 500 euro, iar invitația inițiată de către aceasta pentru P.V. din Chișinău este autentificată sub nr. A din 01 aprilie 2008, cu mult înainte de data la care aceasta susține că a acceptat să facă ceea ce făcea I.A. pentru a o despărți pe aceasta de soțul său. În cursul urmăririi penale, inculpata a recunoscut însă că împreună cu soțul său T.C.P. și fiul acestuia dintr-o căsătorie anterioară T.E.M. au hotărât în primăvara anului 2007 să se ocupe de racolarea, cazarea transportarea și călăuzirea unor cetățeni din Republica Moldova pe baza unor cărți de identitate procurate de la diverse cunoștințe și prieteni contracost și trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României spre Ungaria cu destinația Italia, pentru a câștiga bani întrucât acumulaseră datorii foarte mari, iar din această activitate câștigau cca.

2500 euro pentru fiecare migrant. La rândul său numita A.S. a arătat că la sosirea în Craiova a fost așteptată de către inculpata T.N.A., care a cazat-o într-o locuință situată într-un cartier de rromi, că la Caransebeș, în drum spre Italia i s-a înmânat de către aceasta o carte de identitate spunându-i să memoreze datele înscrise în aceasta, respectiv "N.N." cu date de stare civilă ale acesteia, iar dacă va fi întrebată de polițiștii de frontieră de ce în buletin este blondă iar în realitate șatenă, să le spună acestora că "au trecut peste 6 ani de când și-a făcut buletinul, iar oamenii se mai schimbă". Și apărarea inculpatului H.A.I. cum că nu a știut de activitatea infracțională desfășurată de ceilalți inculpați și că el nu a făcut decât să-i conducă autoturismul inculpatului T.C.P.

cu ocazia transportului de persoane în afara teritoriului României, pentru care primea suma de 100 euro pe fiecare transport, fără să cunoască însă că printre persoanele transportate se aflau și cetățeni din Republica Moldova care circulau cu acte de identitate false și că a inițiat invitații către astfel de cetățeni pentru care a primit suma de 50 euro, este contrazisă atât de declarația sa din cursul urmăririi penale care a recunoscut în mod amănunțit faptele cât și de declarațiile celorlalți inculpați care au arătat că acesta avea cunoștință de activitatea infracțională și a acceptat participarea sa la aceasta în scopul obținerii de foloase materiale. Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpați, din infracțiunile de inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 pct. 1, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 13 din Legea nr. 39/2003, trafic de migranți prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la tentativa de intrare sau ieșire din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat prev. de art. 26 rap. la art. 20 C. pen. și art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, în infracțiunile de trafic de migranți în formă continuă prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la tentativa de intrare sau ieșire din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat prev. de art. 26 rap. la art. 20 C. pen. și art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002.

Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, iar în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din aceeași lege, inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

În accepțiunea textelor menționate, există un grup infracțional organizat, a cărui inițiere sau constituire se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă inculpații au acționat coordonat, fiecare dintre aceștia îndeplinind roluri determinate, în scopul comiterii infracțiunii de trafic de migranți, pentru a obține un beneficiu financiar ori alt beneficiu material. Susținerile inculpaților în sensul că faptele săvârșite nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 sunt infirmate de probele administrate în cauză. Astfel, latura obiectivă a infracțiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 se poate realiza prin una din următoarele acțiuni: inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui asemenea grup.

Acțiunile prevăzute în textul de incriminare sunt alternative, astfel încât săvârșirea oricăreia dintre acestea realizează conținutul infracțiunii. Prin acțiunea de inițiere a unui grup infracțional organizat se înțelege efectuarea de acte menite să determine și să pregătească constituirea grupului, intrând în această noțiune toate actele întreprinse în vederea constituirii grupului infracțional. Prin acțiunea de constituire se înțelege intrarea în grupul infracțional, activitatea acestuia fiind caracterizată prin durată în timp și realizarea unui scop infracțional comun. În drept, activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților: T.C.P., T.E.M., T.N.A.

și H.A.I., constând în aceea că, începând cu primăvara anului 2007 s-au constituit într-un grup infracțional, structurat, care a funcționat până la data de 25 iulie 2008, când au fost prinși în flagrant, acționând coordonat, în scopul comiterii infracțiunii de trafic de migranți și pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 13 din Legea nr. 39/2003; Activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților T.C.P., T.E.M., T.N.A.

și H.A.I., constând în aceea că în baza aceleiași rezoluții, au racolat, cazat, îndrumat, călăuzit și transportat din România spre Italia mai multe persoane, cetățeni ai Republicii Moldova, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, uzând de acte de identitate aparținând unor cetățeni români, realizează sub aspect constitutiv conținutul infracțiunii de trafic de migranți, în formă continuată prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.; Faptele reținute în sarcina inculpaților T.C.P., T.E.M. și T.N.A., constând în aceea că în baza aceleiași rezoluții infracționale au procurat acte de identitate ale unor cetățeni români pe care le-au înmânat migranților, în baza cărora s-au prezentat autorităților sub acea identitate, constituie infracțiunea de complicitate la falsul privind identitatea prev. de art. 26 C. pen., rap.

la art. 293 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; Faptele reținute în sarcina inculpaților T.C.P., T.E.M., T.N.A. și H.A.I., constând în aceea că în data de 25 iulie 2008 au ajutat cu intenție pe numitele A.S. și U.D. să treacă ilegal frontiera de stat, activitate întreruptă de autoritățile judiciare din România, constituie infracțiunea de complicitate la tentativa de intrarea sau ieșirea din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, prev. de art. 26 rap. la art. 20 C. pen. și art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen.

respectiv: gradul de pericol social generic și concret al faptelor săvârșite de către inculpați, scopul urmărit, respectiv obținerea de foloase materiale, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul sancționator, recrudescența deosebită pe care acest gen de fapte o cunoaște în prezent, precum și persoana inculpaților care au recunoscut parțial săvârșirea faptelor, inculpații T.N.A. și H.A.I. nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, s-au prezentat în fața instanței pe parcursul judecății, inculpata T.N.A. are în întreținere doi copii minori, dar și faptul că inculpatul T.C.P. a mai fost anterior condamnat prin Sentința penală nr. 152 din 11 iunie 2008 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, definitivă prin neapelare la 18 iulie 2008 la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare cu aplic.

art. 81 C. pen., iar inculpatul T.E.M. a mai fost anterior condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare cu aplic. art. 81 C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 689 din 05 octombrie 2005 a Judecătoriei Caransebeș, definitivă prin Decizia penală nr. 293 din 13 martie 2006 a Tribunalului Caraș-Severin. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpații T.E.M., T.C.P. și T.N.A. În apelul formulat de Parchet s-a solicitat reținerea în sarcina inculpaților a circumstanței prev. de art. 75 lit. a) C. pen. în raport cu infracțiunile prev. de art. 70 alin. (1) și art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001. Între inculpați a existat o cooperare concomitentă și simultană în vederea realizării traficului de migranți proveniți din Republica Moldova, constând în racolarea, îndrumarea sau călăuzirea precum și transportul acestora în Italia prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat cu Ungaria.

Instanța de fond nu s-a pronunțat prin hotărâre asupra măsurii obligării de a nu părăsi țara cu privire la inculpații T.N.A. și H.A.I. iar în cauză au fost aplicate pedepse greșit individualizate față de natura infracțiunilor, numărul mare al actelor materiale, pericolul social al făptuitorilor și atitudinii procesuale nesincere a acestora. Instanța nu a avut în vedere numărul mare de persoane racolate, cazate, transportate și călăuzite ilegal peste frontieră și nici faptul că inculpatul T.C.P. a mai fost condamnat anterior prin Sentința penală nr. 152 din 11 iunie 2008 a Judecătoriei Sânnicolau Mare cu aplicarea disp. art. 81 C. pen. În mod greșit s-a dispus față de inculpatul H.A.I. suspendarea condiționată a executării pedepsei deși scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea acesteia.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice. Inculpatul T.E.M. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. și să nu se confiște acestuia suma de 9000 euro, deoarece parchetul nu a făcut dovada că această sumă ar proveni din săvârșirea de infracțiuni. A arătat că, în mod greșit instanța de fond nu a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile reținute în rechizitoriu, doar în infracțiunea de trafic de imigranți; nu a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicată acestuia și, în mod greșit, a dispus confiscarea sumei de 9.000 euro, fără să se precizeze ce reprezintă această sumă.

În apelul formulat de inculpatul T.C.P. s-a solicitat desființarea sentinței și schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, art. 26 rap. la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și art. 293 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001. Declarațiile inculpaților și martorei I.A. au demonstrat că nu a existat un grup criminal transfrontalier organizat și structurat pentru traficul de migranți proveniți din Republica Moldova. A solicitat achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 71 din O.U.G.

nr. 105/2001 sub minimul special, întrucât că în cauză nu

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-06
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3470/2010
Asupra recursurilor penale de față; Prin sentința penală nr. 348 din data de 10 septembrie 2008, Tribunalul Dolj, secția penală, a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpat
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2552/2013
Asupra recursurilor de față: Prin Sentința penală nr. 440 din 29 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj a fost respinsă cererea inculpatului C.C.D. privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală
închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/20
ÎCCJ 2014-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 351/2014
Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații M.A., I.A. și T.A. împotriva Deciziei penale nr. 112 din data de 03 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza lucrărilor din do
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1484/2012
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 35 din 21 ianuarie 2011, Tribunalul Dolj, după ce a disjuns cauza cu privire la inculpații V.L.I., S.C.C., A.A.M. și V.F. și a fixat t
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă