ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 677/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 677/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 123 de la 12 mai 2008 a Tribunalului Brăila a

fost condamnat inculpatul C.A., la o pedeapsă de 3 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II-a,

lit. b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001; la o pedeapsă de 5 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) și (

3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.; la o pedeapsă de 3 ani

închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza

II-a, lit.

b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani pentru

infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și

pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e)

C. pen., pe o durată de 3 ani.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă

durata arestării preventive de la 28 noiembrie 2007 la zi.

S-a confiscat de la inculpat în folosul statului suma de 24.500 euro,

în echivalentul în lei la data executării.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut, în fapt,

că în perioada 2000 – 2004,

victima majoră C.C., care participă în procesul penal în calitate de martor, a

lucrat la magazinul alimentar proprietatea inculpatului C.A. Victima a fost

cazată în apartamentul deținut de inculpat și de soția sa și a fost în relații

apropiate cu familia C., deoarece victima este verișoara soției inculpatului pe

nume C.N.

La începutul anului 2004 veniturile obținute din administrarea

chioșcului de către inculpat au scăzut considerabil, astfel că, martora C.C. nu

a mai fost retribuită.

În primăvara anului 2004, inculpatul i-a propus martorei C.

C. să o ajute să plece în Spania și să se

angajeze ca menajeră sau

„baby-sitter”.

Pentru a o convinge, inculpatul a asigurat-o pe martoră că va munci

și el în Spania, iar din câștigurile realizate de

el îi va plăti martorei, salariile

restante din România.

Inculpatul a achitat taxele pentru eliberarea pașaportului pentru

martoră, iar la data de 26 mai 2004 cei doi au părăsit România împreună

prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac

ajungând inițial în Barcelona și

apoi în provincia Palma de Mallorca

(conform proceselor-verbale de verificare în baza de date intrări-ieșiri pentru

martoră și inculpat).

În momentul plecării din țară, inculpatul

i-a cerut martorei pașaportul,

motivând că la el acest act

este în siguranță.

Imediat după ce au ajuns în provincia Palma de Mallorca, inculpatul i-a

comunicat martorei că singura posibilitate de a câștiga bani era să se

prostitueze la un club.

Inițial, martora a refuzat să se prostitueze, însă inculpatul a

amenințat-o că o va abandona pe străzi în Spania.

Datorită faptului că se afla într-o țară străină a cărei limbă nu o

cunoștea, nu avea pașaport asupra sa ca să se poată legitima în fața

autorităților și nici bani cu care să se întoarcă în România, martora C.C. a

fost nevoită să accepte să practice prostituția în beneficiul inculpatului.

Astfel, inculpatul a reușit să creeze acea stare de dependență totală a

martorei față de el, vulnerabilitatea ei față de lege (pe care martora a fost

obligată să o conștientizeze) constituind un element cheie în exploatarea

victimei.

Inculpatul a condus-o pe martoră la clubul „T.M.” din

provincia Palma de Mallorca și aceasta a

practicat prostituția la acest club

timp de 6 luni de zile.

În primele 3 luni de zile, inculpatul a locuit împreună cu martora

într-un apartament închiriat de el și i-a luat toți banii obținuți din

practicarea prostituției. De fiecare dată când lua banii, inculpatul C.A.

pretexta că are datorii mari în Brăila și că magazinul său va da faliment.

Inculpatul nu a realizat venituri proprii cât timp a stat în Spania, singura sa

sursă de venit fiind banii obținuți de către martoră prin

practicarea prostituției. Inculpatul a trimis

acești bani în țară soției sale prin

sistemul de transfer bancar M.G.

Câștigul mediu realizat zilnic de martora

C.C. era de 200

de euro. La data de 22 august 2004,

inculpatul C.A. s-a întors în România, dar i-a solicitat martorei C.C. să-i

trimită banii

câștigați din practicarea

prostituției în țară, tot prin serviciul M.G.

Astfel, începând cu data

de 24 august 2004, martora a început să-i trimită inculpatului sume cuprinse

între 200 și 300 de euro la intervale de timp cuprinse între 2 și 6 zile.

Inculpatul C.A. a revenit în Spania la data de 15 septembrie 2004 și a

continuat că-și însușească de la martoră toți banii obținuți prin practicarea

prostituției. Începând cu data de 20 septembrie 2004 inculpatul a reluat

folosirea sistemelor de transfer de bani trimițând banii soției sale.

Martora a acceptat toată această stare de

fapt timp de aproximativ 6

luni de zile, gândindu-se că

avea și ea, la rândul ei, o obligație față de inculpat pentru că acesta o

cazase în locuința sa din România pe perioada cât fusese angajată la magazinul

său.

Până la urmă însă, acesta și-a dat seama că, de fapt inculpatul C.A. nu

a urmărit decât să câștige cât mai mulți bani de pe urma ei, exploatând-o

sexual.

Deși martora a încercat să scape de sub

supravegherea inculpatului

fugind și cazându-se la hotelul

S. din provincia Palma de Mallorca, acesta a reușit să o găsească și i-a cerut

bani, de această dată sub pretextul că nu avea să mănânce și nu avea cu ce să

se întrețină.

În toamna anului 2005, învinuitul C.N., i-a propus martorei să meargă

în Spania pentru a practica prostituția. Inculpatul i-a promis că îi va face

cunoștință cu vărul său R., din municipiul Brăila, iar acesta din urmă o va

sprijini material să ajungă în Spania și îi va facilita intrarea la un club

unde să practice prostituția.

În aceeași perioadă, martora H.F. i-a comunicat prietenei sale, martora

M.V., propunerea făcută de învinuitul C.N., aducându-i la cunoștință toate

detaliile.

Având situații familiale deosebite și influențate de promisiunea că vor

reuși să câștige sume de bani însemnate, cele două martore au acceptat

propunerea învinuitului C.N.

Imediat după ce a obținut acordul celor două martore, învinuitul C.N.

I-a contactat pe vărul său „R.”, identificat ca fiind inculpatul C.A. și s-au

hotărât să se întâlnească cu cele două martore.

În cursul lunii octombrie 2005, inculpatul, învinuitul și cele două

martore s-au întâlnit într-un restaurant din

localitatea Făurei, județul Brăila.

Cu această ocazie, inculpatul C.A. Ie-a

promis celor două martore că le va achita taxele pentru eliberarea pașapoartelor,

biletele de

transport în Spania, le va caza în vila sa din

provincia Palma de Mallorca.

În această

provincie martorele urmau să fie așteptate de C., persoană

despre care

inculpatul a afirmat că este nepoata sa.

Numita C. a fost identificată ca fiind

martora C.C.

În schimbul acestor servicii și a sumei de 4 milioane lei, pe care

inculpatul C.A. a dat-o celor două tinere pentru obținerea

pașapoartelor, acesta Ie-a cerut ca după ce vor

ajunge la destinație și vor

începe să obțină bani, să îi restituie câte

500 de euro fiecare.

Întrucât pentru plecarea din țară a celor două minore era necesar

consimțământul părinților, inculpatul C.A. Ie-a sugerat acestora să-și mintă

părinții și să le spună că au găsit într-un ziar un anunț publicitar prin care

erau căutate persoane care să acorde îngrijire unor

copii în Spania. Acesta Ie-a mai sus să comunice părinților că în anunț

era

scris și un număr de telefon de contact, numărul de telefon

respectiv fiind cel al inculpatului C.A.

Mama minorei H.F., respectiv martora H.I.

i-a

telefonat inculpatului C.A. și s-a întâlnit cu acesta

în municipiul Brăila.

Inculpatul C.A. a asigurat-o pe martora H.I. că cele două fete nu vor

păți nimic și că el le va ajuta să se angajeze ca „baby-sitter”.

În aceste condiții, atât martora H.I., cât și martora M.G. (mama

minorei M.V.) și-au dat consimțământul pentru plecarea fiicelor lor în

străinătate.

La data de 25 noiembrie 2005, cele două

minore însoțite de mamele

lor și-au ridicat pașapoartele,

activitate supravegheată discret de către învinuitul C.N., conform înțelegerii

cu vărul său.

Pentru a se asigura că cele două minor nu

vor reveni asupra deciziei

de a pleca în Spania,

inculpatul C.A. s-a oferit să le găzduiască pe cele două minore la domiciliul

său situat în municipiul Brăila, până la plecarea în Spania.

În cursul lunii decembrie 2005, cele două minore au locuit o perioadă

scurtă de timp la domiciliul inculpatului C.A. Acesta a hotărât să plece

inițial în Spania doar minora M.V., motivând că aceasta pare mai matură și nu

va avea probleme la înscrierea la club unde nu erau primite persoanele minore.

Convenția a fost ca în momentul în care martora M.V. va începe să obțină bani

din practicarea prostituției, va trimite bani în țară inculpatului C.A. pentru

achiziționarea unui bilet de transport în Spania pentru martora H.F.

La data de 14 decembrie 2005, martora M.V.

a părăsit țara

prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș,

ajungând în provincia Palma de Mallorca unde a fost așteptată, conform

înțelegerii avute cu inculpatul C.A., de către martora C.C.

C.C. a cazat-o pe martora M.V. în apartamentul său, iar a doua zi a

condus-o la clubul N.

Timp de aproximativ trei săptămâni, martora M.V. s-a prostituat la

acest club câștigând zilnic 60 de euro din care plătea taxa de club de 12 euro.

Toți banii câștigați de martoră erau destinați inculpatului C.A., în contul

datoriei de 500 euro. Inculpatul C.A. i-a telefonat martorei M.V. pentru a o

determina să câștige mai mulți bani.

În perioada cât s-a aflat în Spania, martora M.V. a contactat-o

telefonic pe martora H.F. și i-a relatat acesteia adevăratele condiții de muncă

ca prostituată.

Imediat martora H.F. a anunțat-o pe mama sa, iar aceasta a luat-o de la

domiciliul inculpatului C.A. și a dus-o acasă.

La data de 12 ianuarie 2006, martora M.V.

a fost depistată

de către autoritățile spaniole practicând

prostituția în clubul N. Minora a fost audiată cu privire la circumstanțele în

care a ajuns să practice prostituția în Spania și a fost apoi internată într-un

centru pentru minori fiind returnată în România la data de 24 februarie 2006.

În cursul anului 2006 victima M.C. I-a cunoscut în cadrul relațiilor de

serviciu pe inculpatul C.A.

Cunoscând că martora realiza venituri

mici, inculpatul C.A.

i-a propus acesteia să o ajute să-și

găsească un loc de muncă în Spania ca ospătar într-un bar în care inculpatul a

susținut că lucrează ca electrician.

Pentru a o convinge, inculpatul i-a precizat martorei că salariul pe

care urma să-l câștige în Spania va fi de 1.200 euro lunar.

Promisiunile inculpatului nu i-au trezit suspiciuni martorei mai ales

că părinții ei fuseseră anterior colegi de serviciu cu inculpatul, așa că

acesta a așteptat să plece în Spania și cu resurse proprii și-a achitat taxele

pentru eliberarea pașaportului.

Pentru plata transportului în Spania, martora a împrumutat de la

inculpat suma de 400 euro, cu condiția ca în

Spania, martora să-i restituie

suma împrumutată plus un comision de 200

de euro pentru „eforturile depuse de acesta”.

La data de 25 februarie 2006, inculpatul C.A. împreună cu martora M.C.

au părăsit țara prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș.

În momentul plecării din țară, inculpatul C.A. i-a cerut martorei

pașaportul și cartea de identitate, motivând că la el aceste acte sunt în

siguranță și, totodată, au convenit ca banii obținuți de martoră în Spania să

fie trimiși în țară odată cu banii inculpatului, pe numele soției acestuia,

pentru a plăti un singur comision.

Martora și inculpatul au ajuns în localitatea Jerez de la Frontera,

locuind într-un apartament închiriat de inculpat.

Inculpatul a obligat-o pe martoră să întrețină relații sexuale cu el,

motivând că „el trebuie să fie primul”, dar fără a face alte precizări.

A doua zi martora a fost condusă la

clubul „A.”, iar inculpatul i-a

precizat că altă

modalitate de a câștiga bani nu există. Din acel moment inculpatul C.A. și-a

schimbat atitudinea, devenind violent și i-a

pretins

martorei să-i restituie 1.500 de euro față de 600 euro cât ceruse în

România.

Abia atunci martora și-a dat seama ce a vrut să spună inculpatul când a

afirmat că „el trebuie să fie primul”.

Timp de 5 zile martora a refuzat să

practice prostituția.

Având în vedere că martora se afla într-o țară străină a cărei limbă nu

o cunoștea, neavând niciun ban și nici acte de identitate asupra sa, fiind

dependentă de inculpat, aceasta a fost nevoită să accepte să practice

prostituția în beneficiul acestuia.

Astfel, aceasta s-a prostituat timp de două săptămâni în clubul „A.”,

fiind apoi mutată de inculpat în clubul „D.T.” unde a „lucrat” timp de două

săptămâni.

Câștigul mediu zilnic al martorei era de 150 euro, bani care au fost

luați în totalitate de inculpat în contul datoriei pe care martora o avea către

acesta și pentru achitarea cheltuielilor de cazare.

Deși inculpatul a continuat să o amenințe, martora M.C. a refuzat să

mai continue să practice prostituția. Inculpatul C.A. a refuzat să-i permită

martorei să ia legătura cu familia sa, însă aceasta a reușit să o sune pe mama

sa de la un telefon public din club și să-i comunice ce i s-a întâmplat în

Spania.

Presat de telefoanele pe care inculpatul Ie-a primit din țară de la

mama și fratele martorei, la care s-au adăugat amenințările repetate ale

acesteia că îl va denunța autorităților judiciare din Spania, inculpatul i-a

restituit martorei pașaportul și i-a dat suma de 100 euro.

Cu suma de 100 euro dată de inculpat la care s-a adăugat suma de 40

euro primită de la o persoană căreia i s-a făcut milă de martoră, aceasta și-a

cumpărat biletul pentru întoarcerea în România.

La data de 8 aprilie 2006, martora a revenit în țară. Inculpatul C.A.

i-a reținut, însă, cartea de identitate, condiționând restituirea actului de

identitate de plata datoriei de 1.500 euro.

După revenirea în țară, martora nu a mi

fost contactată de inculpat și

a fost nevoită să solicite

eliberarea unui nou act de identitate.

În perioada de o lună de zile cât martora a fost obligată să practice

prostituția, a câștigat circa 4500 euro, bani care au fost însușiți de

inculpatul C.A.

Starea de fapt reținută în rechizitoriu după efectuarea cercetării

judecătorești a rămas aceeași, inculpatul și două din victimele ce au putut fi

audiate, încercând să dea faptelor o altă față, în scopul atenuării răspunderii

penale a celui dintâi.

Inculpatul a negat comiterea faptelor reținute în sarcina sa, susținând

că deplasarea victimei C.C. în Spania a făcut-o în scopul ca aceasta să

muncească și ar munci la o spălătorie, iar el ca electrician la un complex

hotelier nefiind în măsură să precizeze care anume, denumire, sediu etc.

Inculpatul a negat și că ar fi primit sume de bani de la C.C., deși

aceasta pe lângă ce i-a înmânat personal i-a trimis și prin

Serviciul M.G., existând în acest sens lista

tranzacțiilor bancare.

A negat și că ar cunoaște pe martora minoră M.V. pe care a găzduit-o la

locuința sa până a reușit să-i procure bilet de transport și pentru care a

vorbit cu C.C. s-o găzduiască și să o inițieze în practicarea prostituției.

A negat și exploatarea sexuală a martorei

M.C., deși

probele sunt evidente că i-a facilitat

deplasarea, că a supus-o unui tratament de natură să o constrângă a se

prostitua și că îi lua banii obținuți din această activitate.

Martora C.C. și-a menținut declarațiile

date la urmărirea

penală, însă Ie-a dat faptelor o altă

interpretare ori semnificație de natură să înlăture acuzația de trafic de

persoane față de inculpat.

Ea a recunoscut că a fost ajutată de inculpat să obțină pașaportul, că

a practicat prostituția și din sumele obținute îi dădea lui C.A., că a primit-o

și găzduit-o pe minora M.V., care și ea practica prostituția și că a și fost

condamnată pentru relația și ajutorul dat minorei în acest sens.

A recunoscut trimiterea de bani în țară

inculpatului, dar a susținut că

erau destinați mamei sale

fără a preciza de câte ori, ce sume și dacă inculpatul i-a remis mamei care

locuiește de altfel în județul Buzău.

Martora minoră H.F. și-a menținut în parte declarațiile date la

urmărirea penală în legătură cu înțelegerea inițială a sa și a martorei M.V. cu

inculpatul în sensul deplasării în Spania, dar a negat că aceasta viza

practicarea prostituției, aspect care este contrazis chiar de conduita martorei

care pentru a ascunde scopul exact al deplasării a inventat existența anunțului

din ziar; numărul de telefon al persoanei de contact etc.

În declarația dată la instanța de judecată, a fost constantă în

susțineri martora M.C. care a fost constrânsă de inculpat să se prostitueze,

să-i predea sumele obținute și care la intervenția familiei a reușit să plece

din Spania, deși inculpatul i-a reținut actul de identitate.

Prima instanța, datorită neprezentării martorei M.V., fiind

plecată în străinătate nu a putut să o audieze și

a procedat în conformitate

cu prevederile art. 327 alin. (3) C. proc.

pen., dând citire în ședință publică declarațiilor acesteia date la urmărirea

penală.

Față de întreg materialul probator administrat în cauză, atât la

urmărirea penală, cât și la cercetarea judecătorească, prima instanță a reținut

ca situație de fapt că, în cursul anului 2004, inculpatul prin inducere în

eroare și ajutorul dat, a deplasat-o pe martora majoră C.C. în Spania, pe care

a exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituției, folosindu-se

de amenințări, violențe și primind de la aceasta

sumele încasate din prostituție, faptă care, în drept, întrunește

elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută

de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Prima instanță a reținut și că, în baza unei singure rezoluții infracționale,

în mod repetat inculpatul C.A., în luna octombrie 2005 a îndemnat pe minorele H.F.

și M.V. să

practice prostituția, primind

sume de bani de pe urma practicării prostituției

de către M.V., faptele

acestuia îndeplinind elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în

formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, prima instanță a reținut ca stare de fapt și că în

perioada februarie - aprilie 2006 inculpatul prin inducere în eroare a

racolat-o pe martora M.C., a ajutat-o să se deplaseze în Spania și a

exploatat-o sexual prin obligarea la practicare prostituției folosind

amenințări și violențe și însușindu-și sumele obținute de martoră.

În drept, fapta inculpatului descrisă mai sus întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1)

din Legea nr. 678/2001.

Cele trei fapte au fost săvârșite de către inculpat înainte să fie

condamnat definitiv pentru vreuna din ele, prin rezoluții infracționale

distincte de unde rezultă că se află în concurs real de infracțiuni, fiindu-le

aplicabile și prevederile art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

Faptele săvârșite de inculpat au fost

dovedite cu mijloacele de probă

administrate în ambele

faze ale procesului penal, precum declarațiile victimelor care nu au dorit să

participe la proces ca părți vătămate, declarațiile părinților victimelor,

procesele-verbale de verificare la Poliția de Frontieră a intrărilor și

ieșirilor din țară, procesele-verbale de recunoaștere din grup de către victime

a inculpatului, înscrisul olograf

ridicat

cu ocazia percheziției de la domiciliul inculpatului conținând expresii

folosite

de prostituate și clienți în stabilirea relației specifice de practicare a

raporturilor sexuale plătite, declarațiile martorilor și ale inculpatului.

Faptele au fost dovedite și constituind infracțiunile menționate mai

sus, prima instanță a angajat răspunderea penală a inculpatului C.

A., prin aplicare unor pedepse la a căror

individualizare s-a ținut seama

de criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv de

dispozițiile generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în

parte specială, precum și de limitele de pedeapsă prevăzute de textul de

incriminare a legii speciale, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de

persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

În baza elementelor de individualizare expuse, prima instanță a

observat că prin faptele sale inculpatul a adus atingere relațiilor sociale

privind conviețuirea socială, dar și a libertății persoanei inclusiv a celei

sexuale.

Referitor la persoana inculpatului prima instanță a reținut că acesta

are antecedente penale minore, fără a fi recidivist.

Pe parcursul procesului penal a avut o atitudinea constantă de

nerecunoaștere a faptelor comise.

În baza elementelor de individualizare și a circumstanțelor personale,

prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă în limitele textelor de

incriminare și a apreciat că scopul pedepsei se poate realiza numai cu privare

de libertate.

În baza art. 71 C. pen., a fost aplicată

inculpatului, pedeapsa

accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen.,

apreciind că faptele săvârșite îl fac nedemn de a exercita aceste drepturi

electorale și respectiv acela de a fi tutore.

În baza art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului și s-a

dedus din pedeapsa aplicată,

timpul reținerii și arestării preventive

începând cu data de 28 noiembrie 2007 la zi (12 mai 2008).

Din punct de vedere al laturii civile, prima instanța a reținut că

victimele nu au dorit să participe la procesul penal, ca părți vătămate și nu

s-au constituit astfel părți civile.

Sumele primite de către inculpat de la victime urmare practicării

prostituției au fost supuse confiscării în temeiul legii speciale, art. 19 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001, dar și a dispozițiilor cadru C. pen., respectiv art.

118 lit. e).

Prima instanță a arătat că a dispus în total, confiscarea de la

inculpat a sumei de 24.500 euro obținută prin exploatarea sexuală a victimelor

C.C., 20.000 euro (6 luni câte 3000 euro și o lună 2000 euro) și M.C. 4.500

euro (câte 150 euro pe zi, timp de peste o lună).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.A., criticând-o

pe motive de nelegalitate.

Inculpatul, prin avocat ales, a solicitat achitarea pentru infracțiunea

de proxenetism conform art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

De asemenea, conform art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit.

a)

C. proc. pen., a solicitat achitarea

pentru infracțiunea de trafic de

persoane, vizând-o pe martora M.C.

Cu privire la infracțiunea de trafic de persoane asupra victimei C.C.,

inculpatul a solicitat să se constate că există un dubiu, întrucât aceasta este

rudă cu soția sa, el încercând doar să o ajute să plece în Spania și să-și

găsească un loc de muncă.

În concluzie, inculpatul a solicitat să se constate că nu se face

vinovat nici de comiterea acestei infracțiuni, iar, în subsidiar, în condițiile

în care se va reține vinovăția sa, a susținut că pedeapsa de 3 ani închisoare

este prea mare.

De asemenea, față de celelalte două infracțiuni arătate mai sus, cu

privire la care s-a solicitat achitarea, inculpatul a solicitat în subsidiar

reducerea pedepselor.

Cu privire la executarea pedepsei, inculpatul a solicitat ca în

condițiile în care aceasta va fi redusă, să se dispună executarea la locul de

muncă.

A mai arătat inculpatul că nu se justifică confiscarea sumei de

24.500 euro. A susținut că acele sume au fost

trimise soției, nefiind primite

de la niciuna din martore, iar banii

trimiși de martora C.C. erau destinate mamei acesteia.

Prin decizia penală nr. 35/ A de la 14

noiembrie 2008 a Curții de Apel

Galați, secția de minori

și familie, pronunțată în dosarul nr. 1110/44/2008,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.A. (zis

„R.”)

împotriva sentinței penale nr. 123 din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul

Brăila în dosarul nr. 3959/113/2007.

În baza dispozițiilor art. 383 alin. (1

1

) C. proc. pen. și art.

350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza dispozițiilor art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 28 noiembrie

2007 la zi.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a considerat că instanța de

fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptelor și

vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii cu intenție a celor trei

infracțiuni reținute în sarcina sa.

Cu privire la prima infracțiune de trafic de persoane prevăzută de art.

12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a reținut ca situație de fapt

împrejurarea că în cursul anului 2004, inculpatul, prin inducere în eroare, a

asigurat transportul în Spania, precum și cazarea martorei C.C., pe care a

exploatat-o sexual, obligând-o la practicarea prostituției prin folosirea de

amenințări și violențe.

Inculpatul a negat comiterea acestei infracțiuni, susținând că a

ajutat-o pe martoră să meargă în Spania pentru a lucra la o spălătorie,

negând primirea unor anumite sume de bani de la

aceasta.

Audiată cu ocazia soluționării cauzei în fond, martora C.C. a menținut

în parte declarațiile date în faza de urmărire penală, însă a încercat să

minimalizeze activitatea infracțională a inculpatului.

Astfel, cu ocazia audierii la termenul din 22 ianuarie 2008 (deși nu

fusese citată, întrucât la acea dată era stabilit doar un termen intermediar),

martora C.C. a recunoscut că a fost ajutată de inculpat să ajungă în Spania și

a practicat prostituția, iar împreună cu ea a locuit o anumită perioadă de timp

și martora minoră M.V.

A mai susținut martora că i-a dat inculpatului anumite sume de bani din

dorința de a-l ajuta, întrucât se simțea obligată de acesta și familia lui,

deoarece a locuit la acesta o anumită perioadă de timp.

Contradicțiile existente între declarațiile inculpatului și ale

martorei (rudă cu soția inculpatului), date în fața instanței au condus la

concluzia nesincerității acestora.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, prima instanță de

control judiciar a considerat că declarațiile martorei date în faza urmăririi penale,

coroborate cu restul materialului probator, au confirmat vinovăția

inculpatului.

În acest sens, s-a considerat că infracțiunea prevăzută de art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 (vizând-o pe martora C.C.), există în materialitatea

ei și a fost comisă cu vinovăție de inculpat, motiv pentru care nu s-a impus

achitarea acestuia conform art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a)

C. proc. pen. (așa cum s-a solicitat) și nici în baza vreunui alt temei

reglementat de art. 10 C. proc. pen.

Sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a considerat că în mod corect

instanța de fond a reținut că inculpatul C.A., în luna octombrie 2005 a

îndemnat pe martorele minore H.F. și M.V. să practice prostituția și a primit

pe parcursul desfășurării activității

infracționale

sume de bani de la martora M.V.

Contrar susținerilor inculpatului s-a considerat că probele

administrate în cauză au confirmat împrejurarea

că acesta se face vinovat

de comiterea infracțiunii reținute în sarcina

sa.

Deși inculpatul a negat împrejurarea că le-ar cunoaște pe martorele H.F.

și M.V., probatoriile administrate în cauză au infirmat susținerile acestuia.

Astfel, martora C.C. a susținut că

inculpatul a trimis-o pe

martora M.V., solicitându-i să o

primească o anumită perioadă de timp în apartamentul în care locuia în Spania.

Martora H.F. a susținut că, atât ea, cât și martora M.V. au fost

ajutate de inculpat să-și procure pașaport și Ie-a promis că le va ajuta și să

se deplaseze în Spania, pentru a-și găsi de lucru. (Cu privire la acest aspect,

în faza cercetării judecătorești, martora a încercat să dea o tentă de

legalitate scopului deplasării în Spania). Cu

ocazia

audierii în faza urmăririi penale, martora a susținut că „inculpatul le-

a

spus că, dacă sunt hotărâte să meargă să practice prostituția în Spania, el le

va da bani pentru achitarea taxelor de eliberare a pașapoartelor, a biletelor

de transport în Spania, a cazării în casa lui din Palma de Mallorca.”

A mai susținut martora că inculpatul Ie-a adus la cunoștință că în acea

localitate vor fi așteptați de „C.” (verișoara lui), care practică de mai mult

timp prostituția într-un club.

Or, dacă susținerile inculpatului, în sensul că nu le cunoaște pe

martore, ar fi reale, ar fi imposibile ca martora H.F. să cunoască atâtea

amănunte cu privire la activitatea infracțională a acestuia.

Martora M.V., audiată în faza de urmărire penală, a

precizat că a plecat în Spania cu ajutorul

inculpatului C.A.,

locuind un timp cu martora C.C. și banii obținuți din

practicarea prostituției i-a trimis inculpatului.

De asemenea, declarațiile date de martoră în fața autorităților

judiciare spaniole au confirmat vinovăția inculpatului.

Inculpatul a susținut că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii

de proxenetism, întrucât nu Ie-a racolat pe cele două martore.

Trebuia făcută precizarea că în sarcina inculpatului nici nu s-a

reținut modalitatea racolării celor două martore minore, ci îndemnul

practicării prostituției de către acestea, precum și tragerea de foloase de pe

urma practicării prostituției de către martora M.V.

Tot inculpatul a fost cel care Ie-a ajutat pe cele două martore să-și

inducă în eroare părinții, cu privire la activitatea pe care o vor desfășura în

Spania. Astfel, Ie-a sugerat acestora să precizeze părinților că în Spania se

vor ocupa de îngrijirea unor copii, că au găsit un anunț în ziar referitor la

acest aspect, că la acel anunț apărea și un număr de telefon, număr ce în final

s-a stabilit că aparținea inculpatului.

De asemenea, martorele au fost cazate un anumit timp la domiciliul

inculpatului. După plecarea martorei M.V., martora H.F. a rămas la domiciliul

inculpatului, însă după ce a aflat amănunte legale de desfășurarea activității

de prostituție de la M.V., aceasta și-a anunțat mama și a plecat acasă.

Față de cele de mai sus, s-a considerat că fapta de proxenetism

prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., există în materialitatea sa și a fost comisă cu vinovăție de inculpat,

motiv pentru care nu s-a putu dispune

achitare acestuia conform art. 1 pct.

2 lit. a) în referire la art. 10 lit.

a) C. proc. pen.

Cu privire la a treia infracțiune s-a reținut ca situație de fapt,

împrejurarea în perioada februarie - aprilie 2006

inculpatul prin inducere în

eroare a racolat-o pe martora M.C., i-a

asigurat transportul în Spania, a cazat-o și a exploatat-o sexual prin

obligarea la practicarea prostituției folosind amenințări și violențe.

Martora M.C. a declarat în mod constant, pe parcursul procesului penal,

că a fost constrânsă de inculpat să practice prostituția și să-i predea sumele

de bani obținute din această activitate și doar la intervenția membrilor

familiei a reușit să plece din Spania.

Apărările inculpatului, în sensul că martora M.C. nu putea practica

prostituția, întrucât avea 100 kg și 30 de ani, „iar prostituția nu poate fi

practicată de oricine”, nu au fi primite.

Victimele exploatării sexuale nu trebuie

să îndeplinească un anumit

tipar și nu există un anumit

standard vizând vârsta, greutatea sau înălțimea.

Instanța de apel a considerat că probele administrate în cauză au

confirmat împrejurarea că fapta de trafic de persoane (referitoare la martora M.C.)

există în materialitatea ei, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și a fost

comisă cu vinovăție de inculpat, sub forma intenției directe, motiv pentru care

nu s-a putut dispune achitarea acestuia, conform art. 10 lit. a) C. proc. pen.

și nici în baza altui temei reglementat de dispozițiile art. 10 C. proc. pen.

Cu privire la declarația dată de martora C.N. cu ocazia soluționării

cauzei în apel, s-a considerat că aceasta nu poate servi la aflarea adevărului.

S-a considerat astfel, drept subiectivă declarația martorei C.

N., având în vedere împrejurarea că aceasta este

soția inculpatului.

Mai mult, așa cum a susținut martora în partea finală a declarației,

aceasta a fost prezentă în sala de judecată la

termenele de la instanța de

fond când au fost audiați inculpatul și

ceilalți martori, percepând nemijlocit aspectele menționate în declarațiile

acestora și interpretând u-le subiectiv în favoarea inculpatului.

Or, având în vedere dispozițiile art. 86 alin. (3) C. proc. pen.,

conform cărora la ascultare martorului se aplică în mod corespunzător

dispozițiile art. 71 – art. 74, văzând și dispozițiile art. 71 C. proc. pen.

, conform cărora fiecare martor este ascultat

separat, s-a

considerat că participarea nemijlocită a martorei în sala

de judecată, cu ocazia audierii celorlalți martori, conduc la încălcarea

dispozițiilor legale

mai sus arătate, cu

consecința înlăturării declarației acesteia.

Față de cele arătate mai sus, instanța de apel a considerat că în

mod corect instanța de fond a dispus condamnare

inculpatului pentru cele

trei infracțiuni reținute în sarcina sa.

Având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., s-a considerat că

pedepsele aplicate inculpatului au fost legale și temeinice, reprezentând

minimul special prevăzut de lege.

Reținere de circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligativitate

pentru instanța de judecată, ci aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen., se

realizează prin raportare la celelalte criterii generale de individualizare a

răspunderii penale prevăzută de art. 72 C. pen.

În speță, față de gravitatea infracțiunilor comise, față de

modalitățile și împrejurările săvârșirii, așa cum s-a arătat mai sus, față de

persoana și

atitudinea inculpatului

manifestată pe parcursul procesului penal, în sensul

negării întregii

activități infracționale, s-a considerat că nu pot fi reținute în favoarea

acestuia prevederile art. 74 C. pen.

Mai mult, cu ocazia contopirii celor trei pedepse principale cu

închisoarea, instanța de fond a manifestat clemență față de inculpat,

stabilind că acesta să execute pedeapsa cea mai

grea, fără aplicarea unui

spor.

Având în vedere cele arătate mai sus, văzând și dispozițiile art. 52 C.

pen., prima instanță de control judiciar a considerat că scopul preventiv

educativ al pedepsei poate fi atins față de inculpat doar prin executarea

efectivă a pedepsei în regim de detenție.

Având în vedere probele administrate în cauză s-a considerat ca fiind

legală și temeinică dispoziția instanței de fond vizând confiscarea de la

inculpat a sumelor de bani primite de la martorele exploatate sexual.

Față de cele de mai sus a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul C.A.

Întrucât inculpatul a fost cercetat și judecat în stare de arest, față

de soluția pronunțată pe fondul cauzei, având în vedere și împrejurarea că față

de acesta s-au menținut și în prezent temeiurile care au stat la baza luării

acestei măsuri, respectiv dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., a

menținut starea de arest.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă durata

arestării preventive de la 28 noiembrie 2007 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la

plata cheltuielilor judiciare către stat în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs

inculpatul C.A., fără a arăta inițial motivele de recurs formulate în scris.

La termenul de judecată de la 11 decembrie 2008 s-a luat în examinare,

din oficiu, verificarea legalității detenției preventive a

inculpatului C.A., fiind consemnate concluziile

părților, după care

Înalta Curte, în baza art. 300

2

și a art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legală și temeinică

măsura arestării preventive a inculpatului C.A., măsură pe care a menținut-o,

iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 lei s-a

plătit din fondul Ministerului Justiției.

În considerentele încheierii, instanța de recurs a constatat că

măsura arestării preventive este legală și

temeinică și, având în vedere că

temeiurile care au determinat arestarea

preventivă a inculpatului subzistă și că impune privarea de libertate în

continuare a dispus în consecință,

așa cum

rezultă din încheierea de la data mai sus menționată, aflată la

dosarul

Înaltei Curți.

La termenul de la 29 ianuarie 2009, Înalta Curte, față de lipsa de

procedură cu intimatele părți vătămate M.C., M.M., a căror citare se impune a

fi efectuată la ușa consiliului local, conform dispozițiilor art. 177 alin. (4)

C. proc. pen. și apreciind ca

întemeiată și

motivată cererea de amânare formulată de apărătorul ales al

recurentului

inculpat pentru a se da acestuia posibilitatea să se prezinte în instanță s-a

acordat termen la 26 februarie 2009, fiind menținute delegațiile apărătorilor

desemnați din oficiu.

Tot la același termen, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție

legalitatea luării și menținerii măsurii arestării preventive față de inculpat,

fiind consemnate concluziile părților cu privire

la aceasta, după care, Înalta

Curte, potrivit art. 300

2

cu

referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut ca

legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului C.A., iar

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei s-a plătit din

fondul Ministerului Justiției.

În considerentele încheierii, asupra

verificării legalității și temeiniciei

măsurii arestării

preventive a inculpatului C.A., instanța de recurs a făcut referire la sentința

pronunțată de prima instanță, precum și la decizia instanței de apel,

menționând că în cauză a fost declarat recurs de către inculpat.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive, instanța de recurs a constatat că acestea se mențin și în

prezent și impun în continuare privarea de

libertate a inculpatului, existând

suficiente indicii temeinice în

accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că acesta a comis

faptele pentru care a fost condamnat.

Potrivit art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1)

C. proc. pen., instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de

60 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de atac, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160

b

alin. (2)

sau (3) C. proc. pen.

În speță, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a

constatat că, ulterior pronunțării hotărârii de condamnare în primă instanță,

nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite și ambele

condiții ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

respectiv pedeapsa pentru

infracțiunea

reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4

ani, iar

lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, în raport cu gravitatea infracțiunii menționate.

În consecință, Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive

a inculpatului este legală și temeinică, că subzistă temeiurile avute în vedere

la luarea acesteia și că, deci, se impune privarea de libertate în continuare a

acestuia, motive pentru care a dispus în

consecință,

așa cum rezultă din încheierea de la data mai sus menționată,

aflată la

dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs formulate în scris

de către apărătorul ales la recurentului inculpat, fiind primite prin fax și

aflate la dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat prin apărător a

considerat că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, prin hotărârile

pronunțate, fie nu s-au pronunțat cu privire la unele probe administrate în

favoarea inculpatului, fie le-au înlăturat în mod nejustificat, cu toate

acestea erau de natură să influențeze soluția procesului, invocând dispozițiile

art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

În măsura în care s-ar fi făcut analiza corectă a întregului material

probator administrat în cauză, instanța ar fi putut constata că situația de

fapt reținută nu este cea reală.

Astfel, în ceea ce privește infracțiune de proxenetism prevăzută de art.

329 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2), instanța de apel, ca și

cea de fond, fie au înlăturat, fie au ignorat unele probe administrate în

cauză, fie au dat altor probe o interpretare diferită față de cea care în mod

evident rezultă în urma administrării probei.

Astfel, nu s-a ținut cont de declarațiile celor două martore care, cu

ocazia fiecărei audieri au declarat că nu inculpatul C.A. a fost cel care Ie-a

îndemnat să practice prostituția, ci o altă persoană, respectiv învinuitul C.N.

Instanțele nu s-au pronunțat nici cu privire la declarațiile martorelor

H.I. și M.G., mamele celor două martore minore, care, de asemenea au indicat

faptul că nu inculpatul C.A. a fost

cel care

Ie-a îndemnat pe cele două martore minore să practice prostituția.

Cu toate că instanța de apel a făcut referire în motivarea hotărârii la

faptul că o altă persoană le-ar fi îndemnat pe cele două să practice

prostituția, a reținut totuși în sarcina inculpatului săvârșirea faptei în

această modalitate față de ambele martore minore.

De asemenea, în ceea ce o privește pe martora minora M.V., instanța a

reținut în sarcina inculpatului și tragerea de foloase de pe urma practicării

prostituției de către aceasta, cu toate că inculpatul nu s-a aflat în Spania în

perioada cât martora a practicat prostituția, iar din declarația acesteia a

rezultat că banii obținuți în acest fel îi dădea martorei C.C., despre care s-a

reținut că ar fi fost victima traficului de persoană, altă faptă reținută în sarcina

inculpatului.

Dimpotrivă, din declarația martorei M.V. a rezultat că

foloasele de pe urma practicării prostituției nu

erau obținute de inculpat, ci de martora C.C., aspect confirmat și de

declarația acesteia din

urmă, care la urmărirea penală chiar a

recunoscut că a fost arestată de autoritățile spaniole din această cauză.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism sub forma

îndemnului la practicarea prostituției, fapta despre care se reține că

inculpatul ar fi săvârșit-o, atât față de martora minora M.V., cât și față de

martora minoră H.F., din declarațiile celor două a rezultat că acestea erau

hotărâte să plece în Spania să se prostitueze înainte de a-l cunoaște pe

inculpatul C.A.

Apărătorul recurentului inculpat mai menționează că este adevărat că

sub aspectul încadrării juridice a faptei de proxenetism în această modalitate

nu are relevanță dacă îndemnul subiectului activ al infracțiunii se adresează

unei persoane care deja a luat hotărârea să practice prostituția, dar nu

aceasta este situația de fapt, care se desprinde din declarațiile celor două

martore, ci dimpotrivă că inculpatul nu Ie-a îndemnat niciodată la practicarea

prostituției.

S-a mai arătat că dimpotrivă, nu rezultă din aceste declarații faptul

că inculpatul le-ar fi adresat vreun îndemn în acest sens, ci doar Ie-a

întrebat dacă sunt sigure că vor să plece în Spania, iar în cazul în care sunt

hotărâte, el le va ajuta să își procure pașapoarte (declarația dată de martora

H.F. la dosarului de fond, dar și declarația dată în faza de urmărire penală).

Cu toate că instanța de apel a motivat că din declarațiile părinților

celor două martore rezultă că inculpatul le-ar fi îndemnat pe cele două martore

să practice prostituția și că ar fi obținut foloase în urma practicării

prostituției de către M.V., acest aspect nu a rezultat în urma analizei acestor

declarații, instanța ignorându-le în totalitate.

Astfel, la dosarului de fond, martora M.G. a

arătat că ea nu l-a cunoscut niciodată pe C.A. și nici nu a știut cu

ce

se ocupă fiica ei în Spania. Mai mult, martora a arătat că nici după

întoarcerea în țară a fiicei sale, aceasta nu i-a povestit nimic despre faptul

că s-ar fi prostituat în Spania în folosul cuiva. Mai importantă este

declarația martorei H.I., mama martorei minore H.

F. care, pe perioada șederii martorei M.V. în Spania, a și

avut o

discuție telefonică cu aceasta, care i-a spus că spală vase în Spania și

urmează să strângă bani pentru a o ajuta să plece și pe fiica ei

acolo. Nici după întoarcerea martorei M.V. în

țară, aceasta nu i-a

relatat nimic

cu privire la practicarea prostituției de către ea în Spania. S-a

reținut

că martora M.V. ar fi sunat-o în România pe victima H.F., iar în urma relatării

condițiilor în care se prostitua, aceasta din urmă ar fi părăsit domiciliul

soților C.

În realitate, din declarația din 24 octombrie 2006 dată de victima M.V.

a rezultat că i-ar fi spus lui H.F. că nu se câștigă bine în Spania pentru că

„nu sunt clienți”, acesta putând fi în realitate motivul pentru care victima H.F.

a hotărât să plece de la

domiciliul soților

C., unde până atunci așteptase să plece în Spania.

În fața instanței de judecată, martora H.F. a arătat că nici nu i s-a

propus și nici nu a fost îndemnată de inculpat să practice prostituția, spre

deosebire de declarația de la urmărire penală, unde martora a arătat doar că

inculpatul cunoștea pentru ce urmează ea să plece în Spania, dar nici de aici

nu a rezultat că acesta ar fi îndemnat-o să practice prostituția, ci,

dimpotrivă acesta ar fi convenit cu ea să o ajute să plece în Spania numai după

ce s-a asigurat că H.F. este hotărâtă să plece.

Mai mult în declarația de la dosar urmărire penală, martora H.F. a

arătat că nu a fost reținută împotriva voinței la

domiciliul inculpatului, putând să plece oricând dorește.

Nu a fost corectă situația de fapt reținută de instanța de fond, ca și

cea de apel referitoare la faptul că martora H.F. ar fi sunat-o pe mama ei,

relatându-i cele întâmplate și drept consecință, aceasta ar fi luat-o imediat

acasă. Dimpotrivă, martora H.F. nu i-a spus mamei sale nici că ea mai era în

România și nici pentru ce motive continuase să locuiască la domiciliul

inculpatului.

Din declarația martorei H.I. de la dosar de urmărire penală a rezultat

aceste aspecte. Această martoră nu a declarat că ar fi aflat de la fiica ei că

inculpatul ar fi îndemnat-o să practice prostituția. Mai mult, aceasta a

declarat că în momentul în care s-a întors la domiciliul soților C. să ia actul

de identitate al martorei H.F., aceștia au fost surprinși că nu a venit mai

devreme.

În cele din urmă martora H.F., fără îndemnul

inculpatului a ajuns în Spania de unde a și fost expulzată pentru

practicare

prostituției, aspect confirmat de mama sa în declarația dată.

Apărătorul recurentului inculpat a conchis că se impune admiterea recursului,

casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru ca aceasta

să se pronunțe cu privire la toate probele administrate în cauză.

Referitor la infracțiunile de trafic de persoane, analizându-se

materialul probator administrat în cauză se poate

observa că pronunțarea

unei hotărâri de condamnare este urmarea unei

erori grave de fapt pricinuită de o analiză superficială a materialului

probator, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., apreciindu-se că se impunea achitarea inculpatului în baza

dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că nu sunt

întrunite condițiile cerute de latura obiectivă a conținutului constitutiv al

infracțiunii.

Astfel, pentru infracțiunea de trafic de

persoane prevăzută de art. 12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001

faptă comisă în cursul anului 2004, victimă fiind martora C.C., apărătorul

recurentului inculpat a considerat că în cauză nu poate fi vorba de săvârșirea

ei atâta vreme cât legiuitorul prevede sub aspectul laturii obiective a

infracțiunii ca exploatarea să se facă prin una din modalitățile indicate de

textul de lege: violența, amenințare, răpire, fraudă, înșelăciune, abuz sau

alte forme de constrângere, motiv pentru care apreciază că instanța a comis o

eroare gravă de fapt, ceea ce a dus la pronunțarea unei hotărâri greșite.

Instanțele au arătat că inculpatul i-ar fi creat acestei martore o

stare de vulnerabilitate și dependență față de el prin aceea că i-a luat

pașaportul și ea nu cunoștea limba și de frică să nu ajungă pe străzi, a

consimțit să se prostitueze în folosul inculpatului.

Declarațiile date de această martoră sunt contradictorii, în fața

instanței ea schimbându-și total declarația dată la urmărirea penală, arătând, că

dimpotrivă, nu îi era teamă de inculpat și nici nu a fost constrânsă să se

prostitueze în folosul acestuia, ci a făcut-o benevol, iar banii pe care îi

dădea inculpatului erau, fie pentru că se simțea obligată față de acesta pentru

ajutorul dat în România, fie pentru ca inculpatul să îi

dea mamei ei. Acest aspect este confirmat și de faptul că pe perioada

cât

inculpatul se afla în România, fără a fi constrânsă de nimic,

trimitea uneori sume de bani inculpatului.

Mai mult, această martoră a fost cea care a găzduit-o și inițiat-o pe

martora M.V. în practicarea prostituției, fiind cea care și trăgea

foloasele de pe urma practicării prostituției de

către martora minoră, motiv

pentru care a și fost arestată de

autoritățile spaniole și expulzată în România.

Aceste aspecte rezultă, atât din declarațiile martorei date atât la

urmărirea penală, cât și în fața instanței, dar și din declarația martorei

minore M.V. La fel și martora H.F. a confirmat în

declarația dată la organul de urmărire penală că M.V. stătea la o

fată

pe nume C. care practica prostituția întru-un club din Spania.

Din întreaga situație de fapt nu a rezultat care a fost elementul de

constrângere folosit de inculpat și nici nu este probată starea de

vulnerabilitate creată martorei, de vreme ce, chiar și în perioadele în care

inculpatul era plecat ea trimitea bani, avea libertate de mișcare și chiar o

supraveghea, o îndruma și strângea bani de pe urma

practicării prostituției

de către martora M.V., așa cum rezultă din

declarația acesteia din urmă dată la data de 24 octombrie 2006.

În ceea ce