ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2204/2007

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 67 din 15 februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 2191/2005 al Tribunalului Vaslui s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public din două infracțiuni de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., într-o singură infracțiune continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

S-a dispus condamnarea inculpatului P.D.C la următoarele pedepse: - 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea 678/2001 modificată prin Legea nr. 278/2001 (fapta din octombrie 2002, martora-victimă M.E.A.); - 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (4) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (fapta din vara anului 2003, martora victimă C.M.

); - 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I, ( 4) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (4) din Legea nr. 678/2001 (fapta din toamna anului 2004, martora victimă D.L.I.). S-a considerat că fapta comisă în luna octombrie 2002 este concurentă cu fapta săvârșită în data de 24 mai 2002, pentru care a fost condamnat prin sentința penală 1456 din 26 noiembrie 2002 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la 25 martie 2003. S-a constatat că faptele comise în vara anului 2003 și toamna anului 2004 sunt în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin aceeași sentință.

In baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat beneficiul grațierii condiționate pentru pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1456/2002 a Judecătoriei Bârlad, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, iar în baza art. 83 C. pen. s-a revocat și suspendarea condiționată pentru aceeași pedeapsă. În baza art. 33, art. 34 C. pen., s-a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicate pentru fapta din vara anului 2003, cu pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată pentru fapta din toamna anului 2004, în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) , b) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 și art. 83 C. pen., s-a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală 1456/2002 a Judecătoriei Bârlad, obținându-se o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 33, art. 34 C. pen., s-a contopit această pedeapsă rezultantă cu pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată pentru fapta din octombrie 2002, în pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe care inculpatul o va executa.

S-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 24 februarie 2005 la zi. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 118 lit. c) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 189 Euro, aflată în registrul de valori de la Tribunalul Vaslui, înregistrată la poziția 29/2005, bani ce au fost dați pentru săvârșirea infracțiunii. S-a constatat că martorele victime nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să achite statului suma de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a reținut în fapt că în toamna anului 2004 inculpatul a cunoscut-o prin intermediul prietenei sale G.C. pe partea vătămată D.L.I., elevă în clasa a IX-a la Grupul școlar industrial Bârlad, colegă cu prietena inculpatului, cele două fete locuind împreună până în toamna acelui an la aceeași gazdă. În aceste împrejurări, cunoscând că partea vătămată D.L.I. provine dintr-o familie cu venituri modeste și că nu era interesată de evoluția școlară, inculpatul i-a propus acesteia, la începutul anului 2005 să se deplaseze în Spania, prin intermediul unui prieten al său, T.G., care se afla deja în țara respectivă, pentru a fi angajată ca menajeră. Partea vătămată aflată într-o situație financiară precară și având în vedere promisiunile inculpatului P.D.C.

privind câștigurile mari pe care urma să le obțină în Spania, a acceptat propunerea care i-a fost făcută de inculpat. În aceste condiții inculpatul i-a comunicat acceptul părții vătămate numitului T.G., care se afla de mai mulți ani în Italia și respectiv Spania și cu care inculpatul avea o înțelegere în sensul de a găsi fete care urmau să fie trimise în Spania pentru a fi exploatate de T.G. care, conform înțelegerii suporta cheltuielile necesare obținerii pașapoartelor și deplasării acestora în Spania. Ca urmare, T.G. a trimis la data de 21 ianuarie 2005, prin serviciul Western Union suma de 50 Euro, pe care inculpatul P.D. a folosit-o la plata taxei pentru eliberarea pașaportului părții vătămate D.L., inculpatul fiind cel care a completat și cererea pentru eliberarea pașaportului acesteia, cerere pe care a depus-o la Poliția Municipiului Bârlad, la data de 27 ianuarie 2005, bonul de ordine cu nr. de înregistrare a cererii rămânând la inculpat.

Ulterior, la 15 februarie 2005 inculpatul și prietena sa, martora G.C. s-au deplasat la școala la care învăța partea vătămată, iar la terminarea cursurilor i-au cerut să-i însoțească la Ploiești pentru a-și ridica pașaportul. În ziua respectivă partea vătămată a primit pașaportul, iar inculpatul i-a comunicat că în scurt timp urma să plece în Spania, după care acesta din urmă a luat legătura cu T.G. căruia i-a solicitat o altă sumă de bani pentru plata transportului părții vătămate în Spania. T.G. a trimis suma de 210 Euro inculpatului, prin același sistem Western Union, însă pe numele tatălui său. În ziua de 18 februarie 2005 inculpatul i-a comunicat părții vătămate că la 22 februarie 2005 urma să plece cu un autocar până la Bistrița, iar apoi cu un alt autocar până în Spania, unde era așteptată de T.G., inculpatul cerându-i victimei D.L.

să nu comunice cu alte persoane despre plecarea în Spania. În dimineața zilei de 22 februarie 2005 partea vătămată a scris o scrisoare adresată părinților săi în care le cerea iertare pentru că a abandonat școala și a plecat în Spania, scrisoare pe care a lăsat-o într-un caiet, în camera în care locuia la gazdă, după care a plecat la școală urmând ca în după amiaza aceleiași zile să plece în Spania. După plecarea părții vătămate la școală, gazda acesteia, martora A.A. a găsit scrisoarea adresată părinților, aflând astfel despre intenția părții vătămate de a pleca în Spania și a luat legătura cu o prietenă a părții vătămate, martora L.M.

căreia i-a relatat despre intenția acesteia, cele două martore deplasându-se ulterior la școala unde învăța partea vătămată căreia i-au cerut să nu plece în Spania, atrăgându-i atenția asupra riscului de a fi vândută și obligată să se prostitueze, precum și asupra faptului că inculpatul era cunoscut ca un „golan", astfel că nu trebuia să aibă încredere în acesta. Partea vătămată a negat față de cele două martore că ar fi urmat să plece în Spania și Ie-a cerut să o aștepte acasă. În aceeași zi însă, la terminarea cursurilor inculpatul P.D. a așteptat-o pe partea vătămată care a transportat-o cu mașina la domiciliul său, iar în cursul serii a urcat-o într-un autocar cu destinația Bistrița și i-a dat suma de 180 Euro pentru a achita transportul de la Bistrița până în Spania, o asigurare medicală și o cartelă telefonică pe care partea vătămată urma să o folosească pentru a-l apela pe inculpatul când ar fi ajuns la Bistrița.

Între timp organele de cercetare penală au fost sesizate de martora L.M. astfel că partea vătămată D.L.I. a fost depistată în jurul orelor 21,00 în autocarul care efectua transportul. S-a mai reținut că în toamna anului 2002 inculpatul P.D. împreună cu numiții R.B. și L.E. au racolat-o pe partea vătămată M.E.A. în scopul traficării și exploatării sexuale în Italia. Părții vătămate M.E., care se afla într-o situație financiară precare i s-a promis inițial că va fi dusă în Belgia, unde va fi ajutată să găsească un loc de muncă, astfel că aceasta a fost de acord cu plecarea. După ce a obținut pașaportul, fiind transportată la Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui cu autoturismul de către inculpat, împreună cu alte două tinere, M.M.

și F.D., partea vătămată a aflat de la numiții L.E. și R.B. cât și de la inculpatul P. că în realitate nu va merge în Belgia ci în Italia, unde va practica prostituția, într-un club, sub supravegherea unei rude a lui R.B. În aceste condiții partea vătămată M.E.A. a refuzat să meargă în Italia, motiv pentru care a fost amenințată cu acte de violență de către inculpat și cei doi amici ai acestuia L.E. și R.B., cărora partea vătămată Ie-a dat suma de 2 milioane lei pentru a scăpa. În sarcina inculpatului P.D.C. s-a mai reținut că, în cursul anului 2003 a luat hotărârea de a o recruta și trafica pe partea vătămată C.M.G., colegă de liceu cu inculpatul, despre care acesta din urmă cunoștea că a avut mai multe conflicte cu mama sa, determinate de starea materială precară în care se afla familia acesteia.

Traficarea părții vătămate urma să fie făcută în Spania, cu ajutorul numitului „B.", pe care inculpatul în cunoscuse anterior, în cursul anului 2002. Pentru a-și realiza scopul infracțional, inculpatul P. i-a oferit părții vătămate posibilitatea de a locui o perioadă de timp în apartamentul părinților săi și în aceste împrejurări i-a propus să o trimită în Spania unde urma să lucreze într-un bar, ca damă de companie, obținând în acest mod venituri importante, asigurând-o totodată că prietenul său „B." va avea grijă de ea. Partea vătămată C.M. a acceptat propunerea iar inculpatul P. i-a achitat taxele necesare obținerii pașaportului și după obținerea actului respectiv a transportat-o pe aceasta în orașul Galați unde, după ce i-a achitat contravaloarea transportului până în Spania, a urcat-o într-un autocar, cu destinația Madrid.

După ce a ajuns în Spania, partea vătămată a fost preluată de numitul „B." și condusă în localitatea Murcia, unde a fost cazată într-un club de noapte și timp de două luni a întreținut raporturi sexuale cu clienții barului în schimbul unor sume de bani, care au fost însușite integral de numitul „B.". În toată perioada respectivă inculpatul P.D. a primit și el de la numitul „B." diferite sume de bani trimise de acesta din Spania ca și de la partea vătămată C.M. Prima instanță a constatat că situația de fapt astfel cum a fost reținută a rezultat din coroborarea probelor administrate în cauză, pe baza cărora s-a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și inculpatul P.D.C. Criticile învederate de Parchet au vizat încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat fată de părțile vătămate D.L.I. și C.M., calificare juridică fiind greșită, precum și omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra bunurilor ridicate în cursul urmăririi penale de la inculpat și de la partea vătămată D.L., respectiv o asigurare medicală, un pliant de prezentare a unei firme de transport și două cartele telefonice. În apelul său inculpatul P.D. a invocat motive de casare ale sentinței apelate care au vizat aspecte de nelegalitate și netemeinicie, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 300 alin. (1) C. proc.

pen. în sensul că instanța de fond nu a pus în discuția contradictorie a părților regularitatea actului de sesizare care, în opinia inculpatului, a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. proc. pen.; încălcarea dispozițiilor art. 238 C. proc. pen. în sensul că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale au fost realizate pentru săvârșirea unor infracțiuni, iar prezentarea materialului de urmărire penală s-a făcut pentru altă infracțiune în condițiile în care nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice prin ordonanță motivată, astfel că raportat la aceste aspecte s-a apreciat că urmărirea penală este lovită de nulitate absolută, solicitându-se restituirea cauzei la parchet pentru completarea și refacerea urmăririi penale.

Pe fondul cauzei s-a susținut că soluția de condamnare este greșită fiind rezultatul unei interpretări eronate a probelor administrate în cauză, din coroborarea cărora nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului, astfel încât, în opinia apelantului, se impune în principal achitarea sa. Într-o cerere subsidiară s-a invocat greșita încadrare juridică dată de instanță activității infracționale desfășurată de inculpat, în condițiile în care partea vătămată D.L.I. cunoștea scopul plecării sale în Spania și își exprimase acordul pentru practicarea prostituției, astfel încât s-ar impune schimbarea calificării juridice a faptei comisă de inculpat, în acest caz, în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen.

În ce privește fapta inculpatului de a o recruta pe partea vătămată C.M., în vederea exploatării sale în Spania de către alte persoane, inculpatul apelant a susținut că în lipsa oricăror dovezi privind săvârșirea faptei împreună cu alte persoane, reținerea formei agravate a infracțiunii de trafic de persoane nu este legală, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice în forma simplă a infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Referitor la infracțiunea comisă în dauna părții vătămate M.E.A., inculpatul apelant a criticat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu și menținută de instanța de fond, susținând că în realitate consumarea faptei nu s-a realizat, fiind vorba de o formă tentată a infracțiunii.

În fine, o ultimă critică a inculpatului a vizat modul de individualizare a pedepselor, apreciate ca fiind prea severe în raport cu circumstanțele reale dar și cele personale ale inculpatului. Curtea de Apel lași prin decizia penală nr. 69 din 2 noiembrie 2006 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și de inculpatul P.D.C., împotriva sentinței penale nr. 67 din 15 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care a desființat-o în parte, în latura penală. Rejudecând cauza: A descontopit pedeapsa finală de 7 (șapte) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. , în pedepsele componente. În baza art. 334 C. proc.

pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor, după cum urmează: 1. din infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (4) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și a condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (fapta din vara anului 2003, victimă C.M.G.); 2. din infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I, ( 4) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și a condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (fapta din toamna anului 2004, victimă D.L.I.). 3. A menținut încadrarea juridică a faptei comise în octombrie 2002 - victimă M.E.A. - în infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, precum și pedeapsa stabilită de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A menținut dispozițiile vizând concurența faptei prevăzută la pct. 3 cu fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 1456 din 26 noiembrie 2002 a Judecătoriei Bârlad și starea de recidivă postcondamnatorie față de faptele prevăzute la pct. 1 și 2. A menținut revocarea beneficiului grațierii condiționate și a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1456/2002 a Judecătoriei Bârlad. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. a contopit pedepsele stabilite la pct. 1 și 2 în pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 și art. 83 C. pen., a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1456/2002 a Judecătoriei Bârlad, rezultând pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. a contopit pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu pedeapsa de la pct. 3, inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 7 (șapte) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestarea preventivă după data de 15 februarie 2006 și menține starea de arest. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. c) C. pen. a confiscat de la inculpat o cartelă telefonică Romtelecom și o cartelă telefonică Orange, bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii, depuse la camera de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui (poziția 52/2002). În baza art. 169 C. proc. pen. a dispus restituirea către victima D.L.I. a asigurării medicale pentru călătorie în străinătate nr. 2503 din 23 februarie 2005 cu termen de valabilitate expirat la 1 martie 2005 (fila 142 dosar urmărire penală) și a pliantului firmei de transport „L.C.T." Bistrița.

A menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Instanța de apel analizând modul în care s-a efectuat urmărirea penală în cauză a constatat că în speță, la data de 24 februarie 2005 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul P.D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzut de art. 13 din Lega nr. 678/2001 și trafic de persoane prevăzută de art. 12 din aceeași lege, cercetările fiind efectuate sub aspectul comiterii acestor infracțiuni. Ulterior, la 25 februarie 2005 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor respective, iar inculpatului, asistat de apărător i-a fost prezentat materialul de urmărire penală sub încadrarea juridică prevăzută de art. 13 pct. 4 raportat la art. 13 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 și respectiv art. 12 pct. 2 lit. a) din același act normativ.

A apreciat instanța de apel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen. referitor la nulitatea relativă atâta timp cât inculpatului nu i s-a adus o vătămare cu nu putea fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv. În speță, a constatat instanța de control, că indicarea unei încadrări juridice greșite, în condițiile descrierii corecte a faptelor comise nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatului prin lipsirea de posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale, de a-și organiza apărarea în raport de o nouă infracțiune și nici cu nelegala sesizare a instanței, atâta timp cât prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiuni pentru care au fost efectuate cercetări.

S-a concluzionat în sensul că motivele de nelegalitate invocate de inculpat ar fi impus restituirea cauzei la Parchet nu au fost întemeiate. Cât privește celelalte critici invocate de inculpat s-a constatat că nu pot fi primite atâta timp cât instanța de fond a făcut o evaluare juridică corectă. In raport de criticile formulate de parchet referitoare la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra bunurilor ridicate de la inculpat și de la victima D.L.I. în cursul urmăririi penale instanța de apel a apreciat că, întrucât cartelele telefonice aparținând inculpatului au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor, se impune confiscarea acestora conform dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 118 lit. b) C. pen., iar asigurarea medicală de călătorie în străinătate eliberată pe numele D.L.I., precum și un pliant al firmei de transport urmează a fi restituite victimei, în temeiul art. 169 C. proc.

pen. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență, criticile invocate în apel, respectiv, cele vizând nelegalitatea urmăririi penale efectuate în cauză și a actului de sesizare a instanței; netemeinicia soluției de condamnare a inculpatului pentru două infracțiuni de proxenetism și a infracțiunii de trafic de minori, raportat la probele administrate care, în opinia sa nu dovedesc vinovăția, instanța de apel nefăcând o analiză a probelor efectuate, precum și nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor pronunțate sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, pe care o apreciază ca fiind greșită.

Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat. Susținerile recurentului referitoare la nelegalitatea actului de inculpare și a urmăririi penale, respectiv, încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. pen., dar și a prevederilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen., încălcări care atrag în opinia recurentului incidența dispozițiilor art. 197 C. proc. pen. reprezintă o reiterare a criticilor invocate de inculpat în apelul declarat împotriva sentinței penale pronunțate de prima instanță. Examinând hotărârile pronunțate, respectiv, actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată, că în mod corect instanțele au apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 197 C. proc.

pen., în condițiile în care, la 24 februarie 2005 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001 și trafic de persoane prevăzută de art. 12 din aceeași lege, efectuându-se cercetări sub aspectul comiterii acestor infracțiuni, iar ulterior, la 25 februarie 2005 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea acelorași infracțiuni, materialul de urmărire penală fiindu-i prezentat inculpatului, asistat de apărător, sub încadrarea juridică prevăzută de art. 13 pct. 4 raportat la art. 13 pct. 1 și, respectiv, art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001. Cum, potrivit art. 197 alin. (1) C. proc.

pen., încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act și, avându-se în vedere că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la nulitatea absolută, în mod corect instanțele au constatat că motivele de nelegalitate invocate de inculpat care, în opinia sa ar fi impus restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale și a actului de inculpare, nu pot fi primite. Referitor la încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen., este de observat că prima instanță a răspuns criticilor invocate de inculpat cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 263 C. proc.

pen., respingând excepția nulității absolute a actelor de urmărire penală, pronunțându-se astfel implicit și asupra regularității actului de sesizare, astfel că nici această critică invocată de recurent nu este întemeiată. Cât privește motivul de recurs care vizează greșita condamnare a inculpatului, în condițiile în care, în opinia sa, în cauză nu există probe certe de vinovăție, se constată că apărările acestuia sunt infirmate de probele administrate în cauză. Astfel, în afară de declarațiile părților vătămate D.L. și C.M., vinovăția inculpatului este confirmată și de declarații ale martorilor audiați în cauză G.C., A.A. și L.M., procesele-verbale de confruntare coroborate și cu declarații ale inculpatului, probe analizate în amănunt și valorificate de către instanțe.

Așa fiind, cererea recurentului inculpat de a se dispune achitarea sa nu este întemeiată, nefiind susținută de probele administrate în cauză. În fine, nici critica referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului de către instanța de apel ca urmare a rejudeeării cauzei, nu poate fi primită, în condițiile în care la stabilirea și aplicarea pedepselor, instanța a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., acordând eficiența cuvenită atât gradului de pericol social concret al faptelor comise, împrejurărilor în care s-au consumat infracțiunile, dar și circumstanțelor personale ale inculpatului, care este recidivist în forma prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază astfel că il va respinge ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Conform art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive, la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P. împotriva deciziei penale nr. 69 din 2 noiembrie 2006 a Curții de Apel lași, secția pentru minori și familie. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 24 februarie 2005 la 24 aprilie 2007. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2007.