ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5389/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 685 din 11 septembrie 2002, Tribunalul Timiș a condamnat, printre alții, pe inculpatul C.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 13 C. pen. În temeiul prevederilor art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, condamnă pe același inculpat, la pedeapsa de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 13 C. pen. În temeiul prevederilor art. 211 alin. (2) lit. a), b, c), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește cele trei pedepse, urmând a fi executată pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, sporită cu un an închisoare, deci pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare. În temeiul prevederilor art. 39 C. pen., contopește această pedeapsă cu pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 100 din 26 februarie 1999, pronunțată de Judecătoria Hârlău, urmând a fi executată pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare, sporită cu 3 ani închisoare, deci pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, cu interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata art. 71 C. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la data de 10 decembrie 2001, inculpatul C.C., s-a asociat cu inculpații M.E.

și M.O. și au pătruns fără drept în locuința părților vătămate C.D. și C.M. de unde au sustras prin amenințări cu un cuțit și violențe, suma de 4 milioane lei și mai multe obiecte din aur. Împotriva acestei hotărâri inculpatul C.C. la data de 19 februarie 2004 a declarat apel, considerându-se nevinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. Prin decizia penală nr. 80 din 8 martie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul inculpatului, hotărâre recurată în termen legal, reiterându-se motivele formulate în cererea introductivă. Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. Instanța de judecată, printr-o analiză și interpretare a materialului probator administrat în cauză, a stabilit în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul C.C.

Martorii audiați în cauză au confirmat prezența inculpatului în câmpul infracțional. De asemenea, ceilalți doi inculpați M.O. și M.E. au descris amănunțit modul cum au procedat la săvârșirea infracțiunilor reținute împreună cu inculpatul C.C. Susținerea inculpatului că la data săvârșirii faptei, 10 decembrie 2001, se afla încarcerat într-un penitenciar din Croația este infirmată de adresa nr. 18076/01/JV din data de 20 septembrie 2004 a I.G.P.R. – Biroul Național Interpol, prin care se confirmă că la data de 6 iulie 2001, inculpatul C.C. a evadat din penitenciarul S.M., fiind arestat la data de 26 aprilie 2004 în localitatea Lovke/Serbia, reieșind astfel că cel condamnat în prezenta cauză se afla în localitatea Gătaia, jud. Timiș, respectiv locuința părților vătămate C.D.

și C.M., împotriva cărora împreună cu ceilalți 2 inculpați a comis faptele pentru care a fost reținut, existând astfel probe care duc la concluzia indubitabilă că inculpatul este vinovat. Critica privind greșita individualizare a pedepsei, în sensul că aceasta este prea aspră nu este fondată. O examinare atentă a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., raportat la speță și anume pericolul social al infracțiunilor de lipsire de libertate și tâlhărie, atitudinea sa nesinceră, sustragerea sistematică de la urmărirea penală și existența antecedentelor penale, concluzionează că pedeapsa aplicată în cuantumul și modalitatea de executare stabilită, își poate atinge scopul preventiv educativ menționat în art. 52 C. pen.

Critica fiind așadar nefondată, recursul declarat în cauză urmează a se respinge ca atare în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 80 din 8 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2004.