ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2120/2005

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 4394 din 31 octombrie 2003 a admis excepția invocată de intimații-pârâți B.I. și C.E.V. și în consecință a respins ca tardiv recursul declarat de reclamanta F.M. împotriva deciziei nr. 180 din 26 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Instanța a reținut că hotărârea atacată a fost comunicată reclamantei-recurente la 29 mai 2002 conform mențiunii din procesul-verbal întocmit legal de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură, act care, cu valoare de înscris autentic potrivit art. 100 alin. ultim C. proc. civ., face dovada până la înscriere în fals cu privire la faptele contestate personal de cel care l-a încheiat.

În consecință recursul trebuia declarat, în speță, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, respectiv până la 14 iunie 2002 (zi de vineri). Reclamanta a înaintat recursul prin poștă la 17 iunie 2002, deci tardiv față de prevederile art. 301 C. proc. civ. Împotriva hotărârii Curții Supreme de Justiție, reclamanta-recurentă a formulat contestație în anulare, invocând motivul prevăzut de art. 318 alin. (1), teza 1 C. proc. civ. în sensul că dezlegarea dată de instanță a fost rezultatul unei greșeli materiale. Se susține că dovada de comunicare a deciziei pronunțate de instanța de apel poartă ștampila poștei, 28 mai 2002 oficiul de expediere către oficiul de domiciliu și ștampila poștei din 31 mai 2002, dată la care i s-a predat hotărârea instanței de apel.

Deci, instanța nu a observat situația ștampilelor poștale în raport de „data expedierii” și „data predării” corespondenței, ignorându-se astfel prevederile art. 104 C. proc. civ. Prin întâmpinare intimații B.I. și C.V.E. au invocat, pe de o parte, inadmisibilitatea contestației în anulare iar, pe de altă parte, netemeinicia acesteia. Se arată că procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură face dovada până la înscrierea în fals, astfel că numai după ce se face această dovadă, contestația în anulare este admisibilă. Contestația este și nefondată deoarece prevederile legale în materie nu se referă la ștampilele poștei ci la procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură.

Excepția ridicată de intimată nu poate fi primită. Conform art. 312 C. proc. civ., hotărârile de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Deci, de principiu, este posibil ca instanța de recurs, indiferent de rangul acesteia, să comită o greșeală materială, inclusiv în ceea ce privește calculul termenului pentru declararea recursului ori data înmânării actului de procedură părții interesate. În consecință, contestația în anulare nu este inadmisibilă, motiv pentru care excepția va fi respinsă ca nefondată. Cu privire la contestația în anulare însăși aceasta se privește ca nefondată. Conform art. 86 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

comunicarea cererilor și a actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenți procedurali, potrivit distincțiilor din text. Potrivit alin. (3) al art. 86 C. proc. civ., în cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă. Din cuprinsul textului art. 86 C. proc. civ. rezultă că, în toate cazurile există o persoană însărcinată cu înmânarea actului de procedură. Prevederile art. 100 C. proc. civ. reglementează conținutul procesului-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură. De interes, în speță sunt mențiunile de la pct. 1, 2 și 3, primele două fiind prevăzute sub sancțiunea nulității. Astfel procesul-verbal trebuie să cuprindă anul, luna, ziua când a fost încheiat (pct. 1) și numele celui care l-a încheiat (pct. 2). Sub acest aspect, procesul-verbal de predare a hotărârii recurate a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale citate.

Cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură a menționat anul (2002), luna (05) și ziua (29) când a fost încheiat. Deci, nu se poate reține nulitatea actului de procedură față de prevederile art. 100 alin. (3) C. proc. civ. În ce privește „ștampilele poștale”, se reține că textul de lege citat (art. 100 C. proc. civ.) nu face vreo referire la acestea, necondiționând în vreun fel valabilitatea actului de procedură de mențiunile ce le cuprind acestea. Desigur între mențiunile celui însărcinat cu înmânarea actului de procedură și cele cuprinse în imprimarea „ștampilele poștale” trebuie să existe o concordanță în timp și nu mențiuni de conciliat logic. În speță nu există inadvertențe. Procesul-verbal de predare a actului de procedură poartă data de 29 mai 2005, iar „ștampilele poștale” au succesiunea: 28 mai 2002 București 8; 29 mai 2002 București 2; iar 29 mai 2002 București 2 și apoi 31 mai 2002 București 8 (dosar nr. 1061/2001 al Curții de Apel București).

Deci, există o cronologie logică a circuitului poștal în concordanță cu data înmânării actului de procedură de către cel însărcinat cu aceasta. Documentul poștal pleacă de la „București 8” și se întoarce la „București 8”, trecând pe la „București 2” în 29 mai 2005, unde ștampila poștală confirmă semnătura agentului (persoana însărcinată cu înmânarea actului de procedură). Față de cele ce preced, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondată excepția de inadmisibilitate a contestației în anulare invocată de invocată de intimații C.E.V. și L.G. Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea F.M. împotriva deciziei nr. 4394 din 31 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005.