ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2120/2005

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia nr. 4394 din 31 octombrie 2003 a admis excepția invocată de

intimații-pârâți B.I. și C.E.V. și în consecință a respins ca tardiv recursul

declarat de reclamanta F.M. împotriva deciziei nr. 180 din 26 aprilie 2002 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Instanța a reținut că hotărârea

atacată a fost comunicată reclamantei-recurente la 29 mai 2002 conform

mențiunii din procesul-verbal întocmit legal de cel însărcinat cu înmânarea

actului de procedură, act care, cu valoare de înscris autentic potrivit art. 100

alin. ultim C. proc. civ., face dovada până la înscriere în fals cu privire la

faptele contestate personal de cel care l-a încheiat. În consecință recursul

trebuia declarat, în speță, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

respectiv până la 14 iunie 2002 (zi de vineri). Reclamanta a înaintat recursul

prin poștă la 17 iunie 2002, deci tardiv față de prevederile art. 301 C. proc.

civ.

Împotriva hotărârii Curții Supreme

de Justiție, reclamanta-recurentă a formulat contestație în anulare, invocând

motivul prevăzut de art. 318 alin. (1), teza 1 C. proc. civ. în sensul că

dezlegarea dată de instanță a fost rezultatul unei greșeli materiale.

Se susține că dovada de comunicare a

deciziei pronunțate de instanța de apel poartă ștampila poștei, 28 mai 2002

oficiul de expediere către oficiul de domiciliu și ștampila poștei din 31 mai 2002,

dată la care i s-a predat hotărârea instanței de apel.

Deci, instanța nu a observat

situația ștampilelor poștale în raport de „data expedierii” și „data predării”

corespondenței, ignorându-se astfel prevederile art. 104 C. proc. civ.

Prin întâmpinare intimații B.I. și C.V.E.

au invocat, pe de o parte, inadmisibilitatea contestației în anulare iar, pe de

altă parte, netemeinicia acesteia.

Se arată că procesul-verbal încheiat

de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură face dovada până la

înscrierea în fals, astfel că numai după ce se face această dovadă, contestația

în anulare este admisibilă. Contestația este și nefondată deoarece prevederile

legale în materie nu se referă la ștampilele poștei ci la procesul-verbal

încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură.

Excepția ridicată de intimată nu

poate fi primită.

Conform art. 312 C. proc. civ.,

hotărârile de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Deci, de principiu, este posibil ca

instanța de recurs, indiferent de rangul acesteia, să comită o greșeală

materială, inclusiv în ceea ce privește calculul termenului pentru declararea

recursului ori data înmânării actului de procedură părții interesate.

În consecință, contestația în

anulare nu este inadmisibilă, motiv pentru care excepția va fi respinsă ca

nefondată.

Cu privire la contestația în anulare

însăși aceasta se privește ca nefondată.

Conform art. 86 alin. (1) și (2) C.

proc. civ. comunicarea cererilor și a actelor de procedură se va face, din

oficiu, prin agenți procedurali, potrivit distincțiilor din text.

Potrivit alin. (3) al art. 86 C.

proc. civ., în cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă,

aceasta se va face prin poștă.

Din cuprinsul textului art. 86 C.

proc. civ. rezultă că, în toate cazurile există o persoană însărcinată cu

înmânarea actului de procedură.

Prevederile art. 100 C. proc. civ.

reglementează conținutul procesului-verbal încheiat de cel însărcinat cu

înmânarea actului de procedură.

De interes, în speță sunt mențiunile

de la pct. 1, 2 și 3, primele două fiind prevăzute sub sancțiunea nulității.

Astfel procesul-verbal trebuie să

cuprindă anul, luna, ziua când a fost încheiat (pct. 1) și numele celui care

l-a încheiat (pct. 2).

Sub acest aspect, procesul-verbal de

predare a hotărârii recurate a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale

citate.

Cel însărcinat cu înmânarea actului

de procedură a menționat anul (2002), luna (05) și ziua (29) când a fost

încheiat.

Deci, nu se poate reține nulitatea

actului de procedură față de prevederile art. 100 alin. (3) C. proc. civ.

În ce privește „ștampilele poștale”,

se reține că textul de lege citat (art. 100 C. proc. civ.) nu face vreo

referire la acestea, necondiționând în vreun fel valabilitatea actului de

procedură de mențiunile ce le cuprind acestea.

Desigur între mențiunile celui

însărcinat cu înmânarea actului de procedură și cele cuprinse în imprimarea

„ștampilele poștale” trebuie să existe o concordanță în timp și nu mențiuni de conciliat

logic.

În speță nu există inadvertențe.

Procesul-verbal de predare a actului

de procedură poartă data de 29 mai 2005, iar „ștampilele poștale” au

succesiunea: 28 mai 2002 București 8; 29 mai 2002 București 2; iar 29 mai 2002

București 2 și apoi 31 mai 2002 București 8 (dosar nr. 1061/2001 al Curții de

Apel București).

Deci, există o cronologie logică a

circuitului poștal în concordanță cu data înmânării actului de procedură de

către cel însărcinat cu aceasta.

Documentul poștal pleacă de la

„București 8” și se întoarce la „București 8”, trecând pe la „București 2” în

29 mai 2005, unde ștampila poștală confirmă semnătura agentului (persoana

însărcinată cu înmânarea actului de procedură).

Față de cele ce preced, contestația

în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată excepția de

inadmisibilitate a contestației în anulare invocată de invocată de intimații C.E.V.

și L.G.

Respinge ca nefondată contestația în

anulare formulată de contestatoarea F.M. împotriva deciziei nr. 4394 din 31

octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005.