ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3563/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 9

noiembrie 2000, reclamanta Fundația A.N.M. București a chemat în judecată

Municipiul București prin Primarul General solicitând obligarea pârâtului să

lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în

București, sector 3, compus din construcția formată din parte, 2 etaje,

mansardă și terenul aferent.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

reclamanta este succesoarea în drepturi a A.N.M. persoană juridică constituită

de N.M., Primat al României, prin testamentul mistic din 1875 și legiferată

prin Legea din 17 martie 1916, iar imobilul revendicat a fost proprietatea

acesteia preluat apoi abuziv, fără nici un titlu de Statul Român.

Prin sentința civilă nr. 70 din 29

ianuarie 2001, Tribunalul București, secția a V-a civilă, și de contencios

administrativ, a admis acțiunea și a obligat pârâtul Municipiul București prin

Primar General, să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul.

A reținut instanța că imobilul din

litigiu a fost proprietatea A.N.M., iar reclamanta este continuatoarea

persoanei juridice cu aceeași denumire, conform actelor constitutive

consfințite prin sentința civilă nr. 23/1993.

În ce privește situația juridică a

imobilului, acesta a fost preluat de către stat, fără a opera un transfer al dreptului

de proprietate și fără ca titlul adevăratului proprietar să fie desființat în

vreun mod legal.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 445 din 21 septembrie 2001, a admis apelul

declarat de Municipiul București împotriva sentinței civile nr. 70 din 29

ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul București, pe care a schimbat-o în tot,

în sensul că a respins, ca neîntemeiată acțiunea în revendicare formulată de

reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel prin încheierea din 22 iunie 2001, a respins excepția tardivității

declarării apelului, invocată de reclamantă, iar pe fondul cauzei a reținut

esențial că reclamanta nu a dovedit „direct și indubitabil” împrejurarea că

este succesoarea în drepturi a Fundației creată în 1874 și că, în consecință,

are un titlu de proprietate care să justifice admiterea acțiunii în

revendicare.

În acest sens, nu sunt suficiente

modificările din statut de care s-a luat act prin hotărâre judecătorească.

Sub un alt aspect, a mai reținut

instanța, imobilul revendicat a suportat modificări esențiale, ce nu pot fi

regăsite în actele de proprietate prezentate, nefiind dovedită identitatea cu

imobilul asupra căruia poartă titlul de proprietate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., și susținând că în aplicarea greșită a legii, s-a apreciat că

apelul a fost declarat în termen, întrucât în raport de data comunicării

hotărârii și data depunerii la poștă, acesta a fost declarat peste termenul

legal.

Apelul a fost admis în considerarea

unui motiv, invocat din oficiu de instanță, anume că reclamanta nu a făcut

dovada că este continuatoarea persoanei juridice cu aceeași denumire fără a-l

pune însă în discuția părților, încălcând astfel principiul

contradictorialității și aceasta, după ce, motivele invocate prin apel au fost

găsite ca nefondate.

Recursul este fondat potrivit celor

ce urmează.

În adevăr prin încheierea din 22

iunie 2001, instanța a respins excepția de tardivitate a apelului, constatând

că plicul cu care a fost înaintată declarația de apel a fost înregistrat la

poștă pe data de 2 aprilie 2001, conform recomandatei prezentată spre vedere,

ce a fost restituită apelantei.

Raportat la motivul de recurs

invocat sub acest aspect, în prezenta judecată s-a pus în vedere

intimatului-pârât să prezinte dovada privind data depunerii apelului, act care

apare la dosar, în combaterea deci a motivului de recurs.

Recipisa nu poartă însă ștampila

poștei, iar, din alt punct de vedere, necoraborată cu alte probe, nu poate face

dovada certă că reprezintă recomandata prin care a fost expediat, în 2 aprilie

2001 apelul în prezenta cauză.

Mai mult, așa cum se susține în

recurs, plicul aflat la dosar, nu poartă mențiunea unei recomandate, iar

ștampila oficiului poștal (de primire a corespondenței) poartă data de 3

aprilie 2001, zi în care plicul a fost deci depus la poștă.

În acest sens, conform adresei

S.P.P., pe obiectul de corespondență recomandată, oficiul poștal aplică

ștampila de zi, cu data depunerii la ghișeu, în speță, singura ștampilă de zi

aplicată fiind 3 aprilie 2001, plicul fiind, indiscutabil, cel cu care a fost

expediat apelul în această cauză.

Așa fiind, cum în raport de data

comunicării hotărârii, 15 martie 2001, ultima zi de declarare a apelului era 2

aprilie 2001, în adevăr, raportat la prevederile art. 104 C. proc. civ.,

respectiv art. 284, instanța trebuia să constate că apelul este tardiv și să

soluționeze cauza în consecință.

În această situație, cum instanța

era sesizată cu o cale de atac, din a cărui exercitare partea era decăzută la

acea dată, hotărârea atacată rămânând definitivă pe data expirării termenului

de apel, nici-o altă chestiune, chiar de ordine publică (eventual) nu mai putea

fi supusă cercetării judecătorești.

Față de cele arătate, în baza art.

312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis în acest sens, discutarea

celorlalte motive invocate nemaifiind necesară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Fundația

A.N.M. București împotriva deciziei civile nr. 445 din 21 septembrie 2001

pronunțată de Curtea de Apel București, pe care o modifică în sensul că

respinge ca tardiv apelul declarat de Municipiul București prin Primar General

împotriva sentinței civile nr. 70 din 29 ianuarie 2001 a Tribunalului

București, secția a V-a Civilă și de Contencios Administrativ, pe care o

menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 mai 2004.