ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3563/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 9 noiembrie 2000, reclamanta Fundația A.N.M. București a chemat în judecată Municipiul București prin Primarul General solicitând obligarea pârâtului să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, sector 3, compus din construcția formată din parte, 2 etaje, mansardă și terenul aferent. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta este succesoarea în drepturi a A.N.M. persoană juridică constituită de N.M., Primat al României, prin testamentul mistic din 1875 și legiferată prin Legea din 17 martie 1916, iar imobilul revendicat a fost proprietatea acesteia preluat apoi abuziv, fără nici un titlu de Statul Român.

Prin sentința civilă nr. 70 din 29 ianuarie 2001, Tribunalul București, secția a V-a civilă, și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a obligat pârâtul Municipiul București prin Primar General, să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul. A reținut instanța că imobilul din litigiu a fost proprietatea A.N.M., iar reclamanta este continuatoarea persoanei juridice cu aceeași denumire, conform actelor constitutive consfințite prin sentința civilă nr. 23/1993. În ce privește situația juridică a imobilului, acesta a fost preluat de către stat, fără a opera un transfer al dreptului de proprietate și fără ca titlul adevăratului proprietar să fie desființat în vreun mod legal.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 445 din 21 septembrie 2001, a admis apelul declarat de Municipiul București împotriva sentinței civile nr. 70 din 29 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul București, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, ca neîntemeiată acțiunea în revendicare formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel prin încheierea din 22 iunie 2001, a respins excepția tardivității declarării apelului, invocată de reclamantă, iar pe fondul cauzei a reținut esențial că reclamanta nu a dovedit „direct și indubitabil” împrejurarea că este succesoarea în drepturi a Fundației creată în 1874 și că, în consecință, are un titlu de proprietate care să justifice admiterea acțiunii în revendicare.

În acest sens, nu sunt suficiente modificările din statut de care s-a luat act prin hotărâre judecătorească. Sub un alt aspect, a mai reținut instanța, imobilul revendicat a suportat modificări esențiale, ce nu pot fi regăsite în actele de proprietate prezentate, nefiind dovedită identitatea cu imobilul asupra căruia poartă titlul de proprietate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și susținând că în aplicarea greșită a legii, s-a apreciat că apelul a fost declarat în termen, întrucât în raport de data comunicării hotărârii și data depunerii la poștă, acesta a fost declarat peste termenul legal.

Apelul a fost admis în considerarea unui motiv, invocat din oficiu de instanță, anume că reclamanta nu a făcut dovada că este continuatoarea persoanei juridice cu aceeași denumire fără a-l pune însă în discuția părților, încălcând astfel principiul contradictorialității și aceasta, după ce, motivele invocate prin apel au fost găsite ca nefondate. Recursul este fondat potrivit celor ce urmează. În adevăr prin încheierea din 22 iunie 2001, instanța a respins excepția de tardivitate a apelului, constatând că plicul cu care a fost înaintată declarația de apel a fost înregistrat la poștă pe data de 2 aprilie 2001, conform recomandatei prezentată spre vedere, ce a fost restituită apelantei. Raportat la motivul de recurs invocat sub acest aspect, în prezenta judecată s-a pus în vedere intimatului-pârât să prezinte dovada privind data depunerii apelului, act care apare la dosar, în combaterea deci a motivului de recurs.

Recipisa nu poartă însă ștampila poștei, iar, din alt punct de vedere, necoraborată cu alte probe, nu poate face dovada certă că reprezintă recomandata prin care a fost expediat, în 2 aprilie 2001 apelul în prezenta cauză. Mai mult, așa cum se susține în recurs, plicul aflat la dosar, nu poartă mențiunea unei recomandate, iar ștampila oficiului poștal (de primire a corespondenței) poartă data de 3 aprilie 2001, zi în care plicul a fost deci depus la poștă. În acest sens, conform adresei S.P.P., pe obiectul de corespondență recomandată, oficiul poștal aplică ștampila de zi, cu data depunerii la ghișeu, în speță, singura ștampilă de zi aplicată fiind 3 aprilie 2001, plicul fiind, indiscutabil, cel cu care a fost expediat apelul în această cauză.

Așa fiind, cum în raport de data comunicării hotărârii, 15 martie 2001, ultima zi de declarare a apelului era 2 aprilie 2001, în adevăr, raportat la prevederile art. 104 C. proc. civ., respectiv art. 284, instanța trebuia să constate că apelul este tardiv și să soluționeze cauza în consecință. În această situație, cum instanța era sesizată cu o cale de atac, din a cărui exercitare partea era decăzută la acea dată, hotărârea atacată rămânând definitivă pe data expirării termenului de apel, nici-o altă chestiune, chiar de ordine publică (eventual) nu mai putea fi supusă cercetării judecătorești. Față de cele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis în acest sens, discutarea celorlalte motive invocate nemaifiind necesară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Fundația A.N.M. București împotriva deciziei civile nr. 445 din 21 septembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, pe care o modifică în sensul că respinge ca tardiv apelul declarat de Municipiul București prin Primar General împotriva sentinței civile nr. 70 din 29 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a Civilă și de Contencios Administrativ, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2004.