ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 917/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

4 iunie 1997 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, astfel cum a fost

precizată ulterior, reclamanta P.J.L. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul

General al Municipiului București și SC R. SA solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța să-i oblige pe pârâți să-i lase în deplină

proprietate și pensie imobilul situat în București, compus din construcție

(subsol, parter, etaj I și mansardă) precum și terenul aferent.

Prin cererea din 8 iunie 1999

reclamanta își completează acțiunea chemând în calitate de pârâți și pe S.F., S.S.

și C.D.Z. pentru ca în contradictoriu cu aceștia și pârâții chemați inițial în

judecată să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare

nr. 1398/112 din 13 august 1997 și respectiv 863 din 12 mai 1997.

Judecătoria sectorului 1 București,

prin sentința civilă nr. 17388 din 26 octombrie 1999 și-a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a IV –a,

prin sentința civilă nr. 1594 din 24 octombrie 2001 a respins acțiunea ca

neîntemeiată obligând reclamanta la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli de

judecată către pârâtul S.F..

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că imobilul revendicat a fost preluat de stat în

baza Decretului nr. 92/1950 și chiar dacă această preluare a fost abuzivă,

titlul fostului proprietar a fost desființat la momentul preluării, corelativ

cu nașterea, prin efectul legii, a dreptului de proprietate în favoarea

statului, astfel că fostul proprietar nemaifiind titularul dreptului de

proprietate nu poate exercita acțiune în revendicare.

Împotriva acestei sentințe

reclamanta a formulat apel invocând motive de nelegalitate și netemeinicie

solicitând schimbarea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, în sensul

admiterii acțiunii reținându-se că imobilul a fost preluat de stat fără titlu

valabil, iar contractele de vânzare-cumpărare încheiate de foștii chiriași sunt

nule absolut prin fraudarea art. 9 din Legea nr. 112/1995 și a dispozițiilor H.G.

nr. 11/1997, ele fiind încheiate cu rea-credință.

În timpul judecării apelului,

reclamanta și-a restrâns acțiunea în ceea ce-l privește pe pârâtul C.D.Z. față

de care a înțeles să renunțe la judecată.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a, prin decizia civilă nr. 298 din 2 iulie 2002 a admis apelul formulat de

către reclamantă, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în

parte acțiunea formulată de către reclamantă astfel cum a fost precizată.

A constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC R. SA cu S.F. și S.S.

A luat act de renunțarea reclamantei

la judecată față de pârâtul C.D.Z.

A respins ca nefondată excepția

lipsei calității procesual pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului

București în cererea de revendicare.

A obligat pe pârâții Consiliul

General al Municipiului București și SC R. SA să lase reclamantei în deplină

proprietate și posesie apartamentul ce face obiectul contractului de

vânzare-cumpărare anulat, respectiv parterul și subsolul imobilului din București

și terenul aferent.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu a aparținut autoarei

reclamantei, că acest imobil a fost preluat abuziv de către stat în baza

Decretului nr. 92/1950.

În acest sens s-a constatat că

autoarea reclamantei făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate

de la naționalizare.

În ceea ce privește contractul de

vânzare-cumpărare încheiat între SC R. SA și S.F. și S.S. instanța a reținut că

reclamanta notificase pârâtei SC R. SA dorința sa de a revendica imobilul și,

oricum, cu un minim de diligență cumpărătorii puteau și ei să afle că imobilul

a fost revendicat, cu atât mai mult că reclamanta a locuit cu acești pârâți în

același imobil.

În consecință s-a reținut că pârâții

S.F. și S.S. au fost de rea-credință, iar imobilul a fost preluat de către stat

fără titlu valabil, deci contractele de vânzare-cumpărare sunt lovite de

nulitate absolută.

Împotriva acestei decizii a

instanței de apel au declarat în termen legal recurs pârâții Consiliul General

al Municipiului București prin Primarul General și pârâții S.F. și S.S.

În recursul său Consiliul General al

Municipiului București susține că în mod greșit instanța de apel a apreciat

prin interpretarea greșită a legii că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv

de către stat considerând că autoarea reclamantei făcea parte din categoriile

socio-profesionale exceptate prin art. II din Decretul nr. 92/1950 de la

naționalizare, când în realitate față de numărul mare de apartamente pe care le

avea în proprietate, făcea parte din categoriile de persoane prevăzute de art.

I din Decretul nr. 92/1950 și ca atare preluarea imobilului de către stat s-a

făcut cu titlu valabil.

În acest sens se mai susține că în

conformitate cu dispozițiile art. 645 C. civ. proprietatea se poate dobândi și

prin lege.

O altă susținere este aceea că

dreptul de proprietate al autoarei reclamantei s-a stins prin efectele

Decretului nr. 92/1950 și s-a născut prin efectul legii dreptul de proprietate

în favoarea statului care a înstrăinat valabil imobilul către foștii chiriași

care au fost de bună-credință.

În recursul pârâților S.F. și S.S. se

invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținându-se

că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

În acest sens se arată că autoarea

reclamantei nu putea fi considerată că ar fi fost exceptată de la naționalizare

iar în ceea ce privește reaua lor credință aceasta nu a fost dovedită.

Reclamanta a depus o întâmpinare în

recurs prin care arată că recursul Consiliului General al Municipiului

București a rămas fără obiect întrucât ceilalți pârâți recurenți S.F. și S.S. i-au

vândut în baza art. 44 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 apartamentul în litigiu

și au renunțat la recursul formulat de către ei.

Au fost depuse și declarațiile

autentice de renunțare la recurs ale pârâților S.F. și S.S. precum și

contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27 august 2002.

Având în vedere aceste acte depuse

în recurs urmează, având în vedere principiul disponibilității, a se lua act de

renunțarea la recursul declarat de către pârâții S.F. și S.S.

În ceea ce privește recursul

declarat de către pârâtul Consiliul General al Municipiului București urmează a

constata că este nefondat.

Astfel instanța de apel a făcut o

corectă aplicare a legii în sensul că a apreciat că preluarea imobilului în

litigiu a fost făcută abuziv, întrucât autoarea reclamantei, proprietara

imobilului, făcea parte din categoriile socio-profesionale (medic) care erau

exceptate de la naționalizare prin dispozițiile art. II din Decretul nr.

92/1950.

Susținerea recurentei că întrucât

proprietara deținea mai multe apartamente și ca atare ar fi făcut parte din

persoanele prevăzute de art. I din Decretul nr. 92/1950, nu este fondată,

întrucât dispozițiile art. II constituie excepția și aceasta derogă de la

regula generală.

Nici celelalte susțineri ale

recurentului cu privire la existența bunei-credințe a chiriașilor cumpărători

nu pot fi avute în vedere întrucât în primul rând ele ar constitui o critică cu

privire la interpretarea probelor, ori art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care

permitea invocarea acestui motiv a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

În al doilea rând, cu privire la

acest aspect este de reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 927 din 27 august 2002, imobilul în litigiu (parter +

subsol) a fost vândut de către pârâții S.F. și S.S, foștii chiriași, către

reclamantă și în consecință această susținere a rămas fără obiect.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate recursul formulat de către Consiliul General al

Municipiului București urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Consiliul General al Municipiului București prin Primarul General

împotriva deciziei nr. 298 din 2 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția

a IV – a civilă.

Ia act de retragerea recursului

declarat de pârâții S.F. și S.S, împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.