ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5063/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 2 aprilie 2009, reclamanții M.A.M., P.B., D.A. și G.P. au formulat contestație împotriva Dispoziției Primarului General al Primăriei Municipiului București nr. 2510 din 17februarie 2004, comunicată în data de 4 martie 2009, prin care s-a dispus respingerea notificării prin care reclamanții au solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în București, sector 2, solicitând să se admită contestația, să se dispună anularea Dispoziției Primarului General și obligarea pârâtului la continuarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, în vederea acordării măsurilor reparatorii pentru imobilul sus - menționat.

Prin sentința civilă nr. 1132 din 20 octombrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația formulată de reclamanții M.A.M., P.B., D.A. și G.P., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București, prin primarul general; a anulat Dispoziția nr. 2510 din 17 februarie 2004 emisă de Primarul general al municipiului București și a obligat pârâta să continue procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 în vederea acordării despăgubirilor pentru imobilul solicitat, conform notificării nr. 4854 din 15 octombrie 2001. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin notificarea nr. 4854 din 15 octombrie 2001, comunicată prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanții au solicitat măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul în suprafață de 200 mp și construcția demolată, situate în București sector 2, în calitate de moștenitori legali ai defuncților A.N.

și A.E. La depunerea notificării nu au fost atașate înscrisurile doveditoare ale calității de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001. Prin Dispoziția Primarului general al municipiului București nr. 2510 din 17 februarie 2004 a fost respinsă notificarea formulată de către reclamanți, cu motivarea că aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitori ai defuncților A.N. și A.E. Dispoziția nu a fost comunicată către reclamanți potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 23.1 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (în vigoare la momentul soluționării notificării), termenul pentru îndeplinirea obligației respective (adică aceea de a depune actele doveditoare) se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar însă ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate.

Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective are semnificația acceptării prorogării termenului respectiv (în această ipoteză termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la data comunicării răspunsului). Întrucât reclamanților nu li s-a adus la cunoștință această obligație, pârâta nu putea proceda la soluționarea notificării. În consecință, Dispoziția Primarului nr. 2510 din 17 februarie 2004 a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale, astfel că tribunalul a admis contestația, a dispus anularea dispoziției emisă în soluționarea notificării și a obligat pârâta la continuarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 42 A din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă Primăria municipiului București prin primarul general, reținând, în esență, că în mod corect a constatat instanța de fond că, potrivit dispozițiilor art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, unitatea deținătoare trebuia să le aducă la cunoștința intimaților că este necesară depunerea de acte suplimentare cu privire la dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul notificării și de asemenea, cu privire la dovedirea calității de moștenitor, cu atât mai mult cu cât aceștia au precizat că vor depune acte suplimentare în chiar cuprinsul notificării.

Prin urmare, în mod greșit a procedat unitatea deținătoare la emiterea Dispoziției 2510/2004, fără a le solicita notificatorilor depunerea de acte suplimentare, astfel că, legal, prima instanță a admis contestația și a dispus continuarea procedurii administrative, prin verificarea înscrisurilor deținute și depuse de intimați la dosarul cauzei. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta Primăria municipiului București, prin primarul general, criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 23 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22 din lege, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.

Prin urmare, în cazul în care persoana îndreptățită a depus o dată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării, însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus actele doveditoare, termenul respectiv curge de la data depunerii acestora. Mai mult, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire, în sensul că nu mai deține probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării, potrivit art. 28.1 din H.G. nr. 498/2003.

Obligația de a depune actele doveditoare ale proprietății, precum și, în cazul moștenitorilor, a celor care atestă această calitate, revine, potrivit art. 22 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, notificatorilor, iar acestea trebuiau depuse ca anexă la notificare odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, sub imperiul căreia a fost soluționată notificarea, termen ce a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001, O.U.G. nr. 145/2001, O.U.G. nr. 184/2000 și O.U.G. nr. 10/2003. Acest termen a fost acordat tocmai în ideea ca notificatul să beneficieze de timp suficient pentru depunerea tuturor actelor doveditoare.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 25 din legea republicată, „în termen de 60 de zile de la înregistrarea sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură”. Prin urmare, termenul de 60 de zile de soluționare a notificării curge de la depunerea acesteia, când este însoțită de actele doveditoare, sau de la depunerea actelor doveditoare, atunci când acestea nu au fost depuse odată cu notificarea.

În speță, prin dispoziția contestată, nr. 2570 din 17 februarie 2004, s-a respins notificarea formulată de reclamanți cu motivarea că aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate, deși în notificarea nr. 4854 din 15 octombrie 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții au arătat că actele doveditoare pe care își întemeiază notificarea „vor fi depuse în termenul prevăzut de lege”, ceea ce echivalează cu acceptarea prorogării termenului de soluționare a notificării.

Prin urmare, pârâta nu putea soluționa notificarea în termenul de 60 de zile de la de la formularea acesteia, deoarece actele doveditoare nu au fost depuse odată cu aceasta, iar termenul de 60 de zile de soluționare a notificării curge de la data depunerii actelor doveditoare de către reclamanți, situație în care pârâta trebuia să comunice, în scris, notificatorilor faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea actelor doveditoare, conform art. 25 alin. (1) pct. 4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, ceea ce aceasta nu a făcut.

Este adevărat că termenul de depunere a actelor doveditoare prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, a fost prelungit succesiv până la 14 mai 2003, însă, pentru soluționarea notificării, în condițiile în care notificatorii au acceptat prorogarea termenului de soluționare a acesteia, pârâta era obligată să comunice notificatorilor, anterior emiterii dispoziției contestate, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Or, recurenta-pârâtă a procedat la soluționarea notificării prin decizia contestată cu încălcarea prevederilor legale, astfel că soluția instanței de fond, menținută prin decizia recurată, este legală. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului București, prin primarul general.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului București, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 42A din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.