ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5063/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de

2 aprilie 2009, reclamanții M.A.M., P.B., D.A. și G.P. au formulat contestație

împotriva Dispoziției Primarului General al Primăriei Municipiului București

nr. 2510 din 17februarie 2004, comunicată în data de 4 martie 2009, prin care

s-a dispus respingerea notificării prin care reclamanții au solicitat acordarea

măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în București, sector 2, solicitând

să se admită contestația, să se dispună anularea Dispoziției Primarului General

și obligarea pârâtului la continuarea procedurilor prevăzute de Legea nr.

10/2001, în vederea acordării măsurilor reparatorii pentru imobilul sus -

menționat.

Prin sentința civilă nr. 1132 din 20

octombrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

contestația formulată de reclamanții M.A.M., P.B., D.A. și G.P., în contradictoriu

cu pârâta Primăria municipiului București, prin primarul general; a anulat

Dispoziția nr. 2510 din 17 februarie 2004 emisă de Primarul general al municipiului

București și a obligat pârâta să continue procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001

în vederea acordării despăgubirilor pentru imobilul solicitat, conform

notificării nr. 4854 din 15 octombrie 2001.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că prin notificarea nr. 4854 din 15 octombrie 2001,

comunicată prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanții au solicitat

măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul în suprafață de 200 mp

și construcția demolată, situate în București sector 2, în calitate de

moștenitori legali ai defuncților A.N. și A.E.

La depunerea notificării nu au fost

atașate înscrisurile doveditoare ale calității de persoane îndreptățite la

reconstituirea dreptului de proprietate, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Prin Dispoziția Primarului general

al municipiului București nr. 2510 din 17 februarie 2004 a fost respinsă notificarea formulată de către reclamanți, cu motivarea că aceștia nu au făcut

dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitori ai

defuncților A.N. și A.E.

Dispoziția nu a fost comunicată

către reclamanți potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 23.1 alin. (3) din

Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (în vigoare la momentul

soluționării notificării), termenul pentru îndeplinirea obligației respective

(adică aceea de a depune actele doveditoare) se poate proroga cu acordul expres

sau tacit al persoanei îndreptățite dacă unitatea deținătoare, în urma analizei

actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60

de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea

deciziei de restituire. Pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar

însă ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul

că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea

probelor solicitate. Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că

persoana îndreptățită nu posedă actele respective are semnificația acceptării

prorogării termenului respectiv (în această ipoteză termenul curge de la

depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la data comunicării

răspunsului).

Întrucât reclamanților nu li s-a

adus la cunoștință această obligație, pârâta nu putea proceda la soluționarea

notificării.

În consecință, Dispoziția Primarului

nr. 2510 din 17 februarie 2004 a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor

legale, astfel că tribunalul a admis contestația, a dispus anularea dispoziției

emisă în soluționarea notificării și a obligat pârâta la continuarea

procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 42 A din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă Primăria

municipiului București prin primarul general, reținând, în esență, că în mod

corect a constatat instanța de fond că, potrivit dispozițiilor art. 23.1 din

Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, unitatea deținătoare trebuia

să le aducă la cunoștința intimaților că este necesară depunerea de acte

suplimentare cu privire la dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului

ce face obiectul notificării și de asemenea, cu privire la dovedirea calității

de moștenitor, cu atât mai mult cu cât aceștia au precizat că vor depune acte

suplimentare în chiar cuprinsul notificării.

Prin urmare, în mod greșit a

procedat unitatea deținătoare la emiterea Dispoziției 2510/2004, fără a le

solicita notificatorilor depunerea de acte suplimentare, astfel că, legal,

prima instanță a admis contestația și a dispus continuarea procedurii

administrative, prin verificarea înscrisurilor deținute și depuse de intimați

la dosarul cauzei.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs pârâta Primăria municipiului București, prin primarul general,

criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 23 din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare, potrivit art. 22 din lege, unitatea deținătoare este obligată să

se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată asupra cererii de

restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.

Prin urmare, în cazul în care

persoana îndreptățită a depus o dată cu notificarea toate actele de care

aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de

60 de zile curge de la data depunerii notificării, însă, în cazul în care odată

cu notificarea nu s-au depus actele doveditoare, termenul respectiv curge de la

data depunerii acestora.

Mai mult, Normele Metodologice fac

vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și celelalte acte, a

unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire, în sensul că nu mai

deține probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra

notificării, potrivit art. 28.1 din H.G. nr. 498/2003.

Obligația de a depune actele doveditoare

ale proprietății, precum și, în cazul moștenitorilor, a celor care atestă

această calitate, revine, potrivit art. 22 din Normele Metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001, notificatorilor, iar acestea trebuiau depuse ca anexă la

notificare odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, sub imperiul căreia a fost soluționată

notificarea, termen ce a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001,

O.U.G. nr. 145/2001, O.U.G. nr. 184/2000 și O.U.G. nr. 10/2003.

Acest termen a fost acordat tocmai

în ideea ca notificatul să beneficieze de timp suficient pentru depunerea

tuturor actelor doveditoare.

Examinând decizia în limita

criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 23 din Legea nr.

10/2001, art. 25 din legea republicată, „în termen de 60 de zile de la

înregistrarea sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.

23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după

caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură”.

Prin urmare, termenul de 60 de zile

de soluționare a notificării curge de la depunerea acesteia, când este însoțită

de actele doveditoare, sau de la depunerea actelor doveditoare, atunci când

acestea nu au fost depuse odată cu notificarea.

În speță, prin dispoziția

contestată, nr. 2570 din 17 februarie 2004, s-a respins notificarea formulată

de reclamanți cu motivarea că aceștia nu au făcut dovada dreptului de

proprietate, deși în notificarea nr. 4854 din 15 octombrie 2001 formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții au arătat că actele doveditoare pe care

își întemeiază notificarea „vor fi depuse în termenul prevăzut de lege”, ceea

ce echivalează cu acceptarea prorogării termenului de soluționare a notificării.

Prin urmare, pârâta nu putea

soluționa notificarea în termenul de 60 de zile de la de la formularea acesteia,

deoarece actele doveditoare nu au fost depuse odată cu aceasta, iar termenul de

60 de zile de soluționare a notificării curge de la data depunerii actelor

doveditoare de către reclamanți, situație în care pârâta trebuia să comunice,

în scris, notificatorilor faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de

restituire sunt condiționate de depunerea actelor doveditoare, conform art. 25 alin.

(1) pct. 4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, ceea ce aceasta

nu a făcut.

Este adevărat că termenul de

depunere a actelor doveditoare prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, în

forma inițială, a fost prelungit succesiv până la 14 mai 2003, însă, pentru

soluționarea notificării, în condițiile în care notificatorii au acceptat prorogarea

termenului de soluționare a acesteia, pârâta era obligată să comunice

notificatorilor, anterior emiterii dispoziției contestate, faptul că

documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de

restituire.

Or, recurenta-pârâtă a procedat la

soluționarea notificării prin decizia contestată cu încălcarea prevederilor

legale, astfel că soluția instanței de fond, menținută prin decizia recurată,

este legală.

Pentru considerentele expuse,

instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de pârâta Primăria municipiului București, prin primarul general.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta Primăria municipiului București, prin primarul general, împotriva

deciziei nr. 42A din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2010.