ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 888/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 186 din 12 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 244/3/2009, a fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta U.A., în contradictoriu cu pârâții M.S.A., M.D., Primăria Municipiului București, Primarul General al Municipiului București și Municipiul București și a anulat Dispoziția nr. 10970 din 05 decembrie 2008 emisă de Primăria Municipiului București. În consecință, a obligat pe pârâtul Primarul General al Municipiului București să emită o nouă dispoziție privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, pentru cota de 5/8 din terenul în suprafață de 259,56 m.p.

și cota de 5/8 definitivă și irevocabilă din construcția demolată - în favoarea reclamantei U.M., iar pentru cota de 3/8 din teren și cota de 3/8 din construcția demolată - în favoarea moștenitorilor lui M.N., M.S.A. și M.D. Prin decizia nr. 728 din 2 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă, a fost respins, ca tardiv declarat, apelul declarat de către pârâta Primăria Municipiului București - Municipiul București, prin Primarul General, împotriva sentinței menționate. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, în raport de data comunicării hotărârii primei instanței către pârâtul apelant - 18 iunie 2010, apelul declarat la data de 7 iulie 2010 a fost exercitat cu depășirea termenului procedural de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc.

civ., ultima zi pentru declararea apelului în termen fiind 5 iulie 2010. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, susținând că apelul a fost declarat în termenul legal, termen care trebuie apreciat de la data comunicării hotărârii menționată pe ștampila de pe hotărârea judecătorească. S-a mai susținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate în ceea ce privește terenul, iar pentru construcție, reclamanta a primit despăgubiri, nefăcându-se nici dovezile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001. La termenul de judecată din 10 februarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 306 C. proc.

civ., reținând cauza spre soluționare pe acest aspect. Față de excepția invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, în condițiile în care recursul formulat nu conține critici de nelegalitate, posibil a fi analizate din perspectiva vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, recurentul - pârât susține că apelul exercitat împotriva sentinței civile nr. 186 din 12 februarie 2010 a fost declarat în termenul legal, contrar celor reținute prin decizia recurată, întrucât termenul trebuie calculat în raport de data poștei din ștampila aplicată pe hotărârea judecătorească (prin această susținere, în mod evident, recurentul se referă la data poștei de pe dovada de comunicare a sentinței).

Or, recurentul nu arată ce date ar fi trebuit luate în considerare în calculul termenului procedural, în condițiile în care instanța de apel a indicat atât momentul de început al termenului de declarare a apelului, cât și cel în care acesta s-a împlinit, cu referire tocmai la dovada de comunicare a sentinței de la fila 258 din dosarul primei instanțe, iar în conținutul acestei dovezi, există o singură indicație temporală, aceea în raport de care instanța a calculat termenul de declarare a apelului. Simpla negare a considerentelor nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei, în absența unor susțineri concrete pe aspectul vizat de soluția adoptată în apel.

Nu au această valoare în cauză nici susținerile referitoare la aspecte de fond, precum înscrisurile doveditoare ale calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condițiile în care calea de atac a fost respinsă ca fiind tardiv promovată, fără a se fi cercetat motivele de apel. Întrucât, din dezvoltarea motivelor de recurs, nu este posibilă încadrarea acestora în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., operează sancțiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea recursului, dat fiind că neîncadrarea susținerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 728/ A din 2 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012.