ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 888/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 186 din 12 februarie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 244/3/2009,

a fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta U.A., în

contradictoriu cu pârâții M.S.A., M.D., Primăria Municipiului București,

Primarul General al Municipiului București și Municipiul București și a anulat

Dispoziția nr. 10970 din 05 decembrie 2008 emisă de Primăria Municipiului

București.

În consecință, a

obligat pe pârâtul Primarul General al Municipiului București să emită o nouă

dispoziție privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent,

pentru cota de 5/8 din terenul în suprafață de 259,56 m.p. și cota de 5/8

definitivă și irevocabilă din construcția demolată - în favoarea reclamantei U.M.,

iar pentru cota de 3/8 din teren și cota de 3/8 din construcția demolată - în

favoarea moștenitorilor lui M.N., M.S.A. și M.D.

Prin decizia nr. 728

din 2 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV - a

civilă, a fost respins, ca tardiv declarat, apelul declarat de către pârâta Primăria

Municipiului București - Municipiul București, prin Primarul General, împotriva

sentinței menționate.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că, în raport de data comunicării

hotărârii primei instanței către pârâtul apelant - 18 iunie 2010, apelul

declarat la data de 7 iulie 2010 a fost exercitat cu depășirea termenului

procedural de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 284 alin.

(1) C. proc. civ., ultima zi pentru declararea apelului în termen fiind 5 iulie

2010.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul

General, susținând că apelul a fost declarat în termenul legal, termen care

trebuie apreciat de la data comunicării hotărârii menționată pe ștampila de pe

hotărârea judecătorească.

S-a mai susținut că,

în cauză, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate în ceea ce privește

terenul, iar pentru construcție, reclamanta a primit despăgubiri, nefăcându-se

nici dovezile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001.

La termenul de

judecată din 10 februarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția

nulității recursului în raport de dispozițiile art. 306 C. proc. civ., reținând

cauza spre soluționare pe acest aspect.

Față de excepția

invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, în condițiile în

care recursul formulat nu conține critici de nelegalitate, posibil a fi

analizate din perspectiva vreunuia dintre cazurile expres și limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, recurentul -

pârât susține că apelul exercitat împotriva sentinței civile nr. 186 din 12

februarie 2010 a fost declarat în termenul legal, contrar celor reținute prin

decizia recurată, întrucât termenul trebuie calculat în raport de data poștei

din ștampila aplicată pe hotărârea judecătorească (prin această susținere, în

mod evident, recurentul se referă la data poștei de pe dovada de comunicare a

sentinței).

Or, recurentul nu

arată ce date ar fi trebuit luate în considerare în calculul termenului

procedural, în condițiile în care instanța de apel a indicat atât momentul de

început al termenului de declarare a apelului, cât și cel în care acesta s-a

împlinit, cu referire tocmai la dovada de comunicare a sentinței de la fila 258

din dosarul primei instanțe, iar în conținutul acestei dovezi, există o singură

indicație temporală, aceea în raport de care instanța a calculat termenul de

declarare a apelului.

Simpla negare a

considerentelor nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei, în absența

unor susțineri concrete pe aspectul vizat de soluția adoptată în apel.

Nu au această valoare

în cauză nici susținerile referitoare la aspecte de fond, precum înscrisurile

doveditoare ale calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condițiile în care calea de atac a fost

respinsă ca fiind tardiv promovată, fără a se fi cercetat motivele de apel.

Întrucât, din

dezvoltarea motivelor de recurs, nu este posibilă încadrarea acestora în

vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în conformitate cu

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., operează sancțiunea preconizată în art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., anume nulitatea recursului, dat fiind că neîncadrarea

susținerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu

nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și

va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva

deciziei nr. 728/ A din 2 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2012.