Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
7 februarie 2005

Decizia nr. 649/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 mai 2004, pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC M.T. SRL București a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând anularea deciziei nr. 5/2004. La termenul din 9 iunie 2004, Ministerul Finanțelor Publice, prin reprezentant, a invocat lipsa calității procesuale pasive a acestei autorități și a solicitat declinarea competentei de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, cu motivarea că decizia atacată (nr. 5/2004) a fost emisă de Direcția Generală a Marilor Contribuabili pentru municipiul București și județul Ilfov, care nu face parte din categoria autorităților și instituțiilor centrale.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1444 din 9 iunie 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei, Tribunalului București, secția a VIII-a și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, dispunând scoaterea din cauză a acestei autorități. Împotriva hotărârii sus-menționate a declarat recurs, reclamanta SC M.T. SRL București. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

În cauză, actul administrativ atacat este decizia nr. 5 din 21 aprilie 2004, care a fost emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru municipiul București și județul Ilfov, care nu face parte din categoria autorităților și instituțiilor centrale. În atare situație, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a VIII-a, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Așa fiind, și având în vedere ca soluția instanței de fond este legală și temeinică, se va respinge recursul, ca nefondat.

DECIDE Respinge recursul declarat de SC M.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1444 din 9 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.