- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 1 martie 2005
Decizia nr. 1300/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 februarie 2004, reclamanții C.E. și D.D. au chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, solicitând înregistrarea și soluționarea plângerii formulată la 19 iunie 2001, împotriva deciziei nr. 107 din 28 mai 2001 și a actelor din plângerea fiscală prealabilă, plângere restituită de pârâtă, cu adresa nr. 60590 din 5 februarie 2004. În motivarea acțiunii, reclamanții arată că pârâta nu a dat curs plângerii și nu a înaintat-o, spre competentă soluționare, instanței și că au revenit cu o nouă cerere înregistrată sub nr. 156 din 5 ianuarie 2004, la care i s-a răspuns că acțiunea trebuia introdusă conform legii, la instanța de judecată.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 573 din 24 martie 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a. Împotriva acestei soluții au declarat recurs, reclamanții C.E. și D.D., susținând că, întrucât pârâta funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor, autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei revine potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curții de apel. Recursul este nefondat. Actele administrative atacate au fost emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, competența aparținând tribunalului, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc.
civ. Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de reclamanți se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanții C.E. și D.D., împotriva sentinței civile nr. 573 din 24 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.