ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2310/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului București reprezentată prin Primarul General și RA-APPS București împotriva deciziei nr. 656 din 20 decembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenții-pârâți prin consilierii juridici E.B., O.O.și respectiv M.M., intimații-reclamanți D.M.și D.V.A., ambii prin avocat A.D.Ș., intimata-reclamantă V.C.personal, intimații-reclamanți G.A.și G.C., prin avocat D.C., lipsind intimata-reclamantă G.C.. Procedura completă. Avocat D.C. a invocat excepția lipsei calității procesuale în ce privește pe G.C., arătând că a renunțat la cererea de îndreptare formulată.

Recurenții-pârâți prin reprezentanții lor au solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate. Avocat A.D.Ș. a solicitat respingerea recursurilor, depunând concluzii scrise. Avocat D.C. a cerut, de asemenea, respingerea recursurilor cu precizarea că Primăria are calitate procesuală. Intimații-reclamanți D.V.A. și V.C.au cerut respingerea recursurilor.

C U R T E A Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București prin decizia civilă din 19 aprilie 2001 -–secția a IV – a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanții: D.E., D.V.A., V.C., G.C., G.A., împotriva pârâților: Municipiul București reprezentat de Primarul General, R. A. „L.”, Ministerul Finanțelor, și pe cale de consecință: a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în București, str. Brătianu nr. 28, sectorul 1, fostă Mihai Kogălniceanu; a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 219 din 29 septembrie 1952 a fostului Sfat al Raionului Stalin; a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 396/1990 a Primăriei Municipiului București, ca nefondat; a respins capătul de cerere privind constatarea prealabilă a admisibilității acțiunii ca nefondată; a obligat pe pârâții: R.A.”L.”și Statul Român prin Ministerul Finanțelor să lase reclamantelor deplina proprietate și liniștita posesie cu privire la imobilul situat în Str. Brătianu nr. 28, sector 1 în suprafață de 503 m 2 și construcțiile de pe acest teren, identificate conform actului de vânzare-cumpărare al autorului D.M.; a respins cererea în raport cu celelalte pârâte ca nefondată; a admis în parte cererea reconvențională și pe cale de consecință,

reclamanții-pârâți au fost obligați la plata sumei de 35.779.615 lei, reprezentând despăgubiri către pârâta R.A.”L.”; a respins capătul de cerere privind instituirea dreptului de retenție ca nefondat; a admis înparte cererea de chemare în garanție și în consecință chemata în garanție Primăria Municipiului București a fost obligată să restituie suma de 63.348.361 lei; a respins cererea de chemare în garanție față de Consiliul Local al Municipiului București, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare din 4 ianuarie 1947 autorul D.M. a cumpărat imobilul în litigiu situat în București, str. M. Kogălniceanu nr. 28, ulterior denumită str. Dănicei, actualmente str. Gh.

Brătianu nr. 28, sectorul 1. Autorul D.M. a decedat la 18 ianuarie 1986 – pe urma căruia au rămas ca succesori legali reclamanții. S-a mai reținut de instanța de fond că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu încălcarea dispozițiilor art. 4 și 15 din Decretul nr.224/1951, deci, fără titlu, în baza deciziei nr.819/29 septembrie 1952 a fostului Sfat Popular al Raionului V.I.Lenin. Ulterior imobilul a trecut în administrarea Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic. Prin H.G.nr.107/2 martie 1992 s-a înființat R.A.”L.”care a preluat activul și pasivul Oficiului menționat. La imobilul litigios R.A.”L.”a efectuat reparații în valoare de 35.779.615 lei așa cum rezultă din raportul de expertiză.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 656/20 decembrie 2001 – secția a IV – a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții: Primăria Municipiului București, Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 376/19 aprilie 2001 pronunțată de Tribunalul București – secția a IV – a civilă, în contradictoriu cu reclamanții: D.M., D.V.A., V.C., G.C. și G.A.. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu situat în București a aparținut autorului D.M. – decedat la 18 ianuarie 1986, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 4 ianuarie 1947. Că pe urma autorului au rămas ca succesori legali reclamanții. S-a mai reținut de instanța de apel și faptul că imobilul în litigiu a fost preluat cu încălcarea dispozițiilor art. 4 și 15 din Decretul nr.241/1955, deci fără titlu.

De asemenea, s-a mai reținut că în speță nu operează autoritatea de lucru judecat față de decizia civilă nr.1992/1997 a Curții de Apel București, deoarece în această cauză, instanța s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare – pe dreptul comun – în condițiile în care partea avea calea procedurii prevăzute de Legea nr.112/1995, iar la vremea respectivă instanțele nu aveau competența materială să pronunțe hotărâri cu privire la regimul juridic al imobilelor trecute cu titlu în propretatea statului. Că în mod judicios s-a respins cererea privind încuviințarea unui drept de retenție apelantei R.A.”L.”, avându-se în vedere cuantumul mic al valorii îmbunătățirilor efectuate de apelantă la imobilul în litigiu – 35.779.615 lei -, precum și faptul că reclamanții-intimați nu erau în imposibilitate de a plăti.

Primăria Municipiului București, are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății, deoarece din decizia nr.396/10 mai 1996, emisă de Primărie, rezultă că imobilul în litigiu a trecut mai întâi în administrarea Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, iar mai apoi în administrarea R. A. „L.” Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs: Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului București și R.A.”L.”. Ministerul Finanțelor Publice, critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art. 304 pct. 9 C.proc.civ., deoarece: - Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1201 C.civ., ce se referă la excepția autorității de lucru judecat; - Imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr.224/1951, deci cu titlu.

Instanța de apel în mod greșit a reținut că autorul reclamanților a fost exceptat de la actul de naționalizare, de vreme ce la dosar nu sunt probe în acest sens. Primăria Municipiului București, critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art.304 pct. 9 C.proc.civ. – deoarece: - Primăria Municipiului București prin Municipiul București, nu are calitate procesuală pasivă în cererea de revendicare a imobilului în litigiu, deoarece imobilul în litigiu se afla în patrimoniul R.A.”L.” Primăria Municipiului București, nu are calitate procesuală pasivă, cu privire la cererea de chemare în garanție, deoarece plata sumei de 171.324.193 lei s-a efectuat de R.A.”I.”către Administrația Locativă Imobiliară SA.

R.A.”L.”critică decizia atacată, ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C.proc.civ., deoarece: - Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1201 C.civ., ce se referă la excepția autorității de lucru judecat. - Hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că, pe de o parte deși se recunoaște faptul că acțiunea a fost pronunțată în temeiul art. 480 C.civ., instanța își motivează hotărârea pe dispozițiile art. 16 alin. ultim din Legea nr.10/2001. - Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de probă, ca de exemplu: Procesul-verbal încheiat de Administrația Financiară, la data preluării imobilului și asupra înscrisurilor depuse în dovedirea neplății integrale a cheltuielilor de judecată, precum și a celor referitoare la instituirea unui drept de retenție în favoarea R.A.”L.” Recursurile nu sunt fondate.

Cu privire la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, se rețin următoarele: Imobilul în litigiu situat în București, str. M. Kogălniceanu nr. 28, ulterior denumită str. Dăniceni, actualmente str. Gh. Brătianu nr. 28, sectorul 1, a fost proprietatea autorului D.M.- decedat la 18 ianuarie 1986 – în baza contractului de vânzare-cumpărare din 4 ianuarie 1947; f. 10, 12 dosar 19219/1998 al Judecătoriei Sector 1, anexat la dosarul cauzei. Din cuprinsul certificatului de moștenitor nr.1049/23 iulie 1986 – f. 12 dosar 19219/1998 – rezultă că pe urma autorului au rămas ca succesori legali reclamanții: D.E., D.V.A., V.C., G.C. și G.A..

Imobilul menționat mai sus a fost preluat de Statul Român în baza Decretului 224/12 decembrie 1951 – adresă nr. 6203/10 iulie 1993 f. 9 dosar 19219/1998 al Judecătoriei Sectorului 1. Cu privire la preluarea imobilului de către stat, se constată că s-a făcut în baza unui titlu fără valabilitate deoarece potrivit art. 4 și 15 din actul normativ enunțat nu se putea sechestra și scoate la vânzare casa de locuit și anexele acesteia, în totul sau în parte, locuite efectiv de debitor cu familia sa, și “dacă judecătoria populară stabilește că urmărirea este legală, dă o hotărâre prin care să încuviințeze vânzarea imobilului de către Ministerul Finanțelor”. În speță, imobilul în litigiu era singura locuință a autorului reclamanților, D.M.

și a familiei sale. Recurentele-pârâte: Primăria Municipiului București, Ministerul Finanțelor Publice, R.A. “L.”, nu au făcut dovada că acesta ar fi dispus de mai multe locuințe la data sechestrării și scoaterii la vânzare a imobilului. Mai mult, judecătoria în raza căreia s-a aflat imobilul nu a pronunțat o hotărâre de încuviințare a vânzării acestuia așa cum statuează dispozițiile art. 14, 15 din Decretul nr. 224/1951, împrejurare care rezultă din cuprinsul deciziei nr. 819/29 septembrie 1952 a Sfatului Popular al Raionului Stalin – f. 203 dosar 5215/1999 a Tribunalului București. Prin urmare, instanțele în mod judicios au statuat că preluarea imobilului în litigiu de către stat s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 4 și 15 din Decretul nr. 224/1951.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat se reține că în conformitate cu art. 1201 C.civ. pentru existența autorității lucrului judecat trebuie să existe tripla identitate: de persoane, de obiect și de cauză, iar hotărârea trebuie să fi rezolvat în fond procesul dintre părți. În speță, nu operează autoritatea de lucru judecat deoarece prin decizia civilă nr. 1992/26 noiembrie 1997 a Curții de Apel București – secția a III – a civilă, nu s-a rezolvat fondul pricinii, acțiunea în revendicare a fost respinsă pe considerentul că instanța nu are căderea să adopte hotărâri cu privire la regimul juridic al imobilelor trecute cu titlu în proprietatea statului – f. 13 dosar 5215/1999. Cu alte cuvinte, instanța investită cu soluționarea acțiunii în revendicare formulată de reclamanți, nu s-a pronunțat cu privire la dreptul de proprietate al reclamanților și refuzând să judece pricina a invocat propria necompetență.

Cu privire la recursul declarat de Primăria Municipiului București, se rețin următoarele: Primăria Municipiului București prin Municipiul București are calitate procesuală pasivă în cererea de revendicare a imobilului în litigiu, deoarece prin decizia nr.396/10 mai 1990 emisă de aceasta – f. 72 – 77 dosar 19219/1998 – s-a dispus trecerea în administrarea Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic a imobilelor prevăzute în lista anexă, din care face parte și imobilul în litigiu - poziția 26. Faptul că la data de 2 martie 1992 prin H.G.nr. 107, s-a înființat R. A. “L.” – f. 78 – 80, dosar 19219/1998, care a preluat imobilele mai sus menționate din administrarea Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, nu înseamnă că R.A.”L.”a devenit proprietara acestor imobile.

Imobilele au rămas doar în administrarea R.A.”L.”, proprietarul bunurilor respective au rămas în continuare Primăria Municipiului București. De vreme ce Primăria Municipiului București are calitate procesuală pasivă în cererea de revendicare a imobilului în litigiu, implicit are și calitate procesuală pasivă în cererea de garanție – f. 91 dosar 19219/1998. Instanțele în mod corect au obligat pe pârâta Primăria Municipiului București, de data aceasta în calitate de chemat în garanție la plata sumei de 63.348.361 lei reprezentând contravaloarea actualizată a prețului plătit de R.A.”L.”ca efect al aplicării Dispoziției Primăriei Municipiului București nr. 396/1990 prin care imobilul în litigiu a fost preluat de R.A.”L.” Cu privire la recursul declarat de R.A.”L.”, se rețin următoarele: Hotărârile pronunțate de cele două instanțe: de fond și apel sunt temeinice și date cu aplicarea corectă a legii.

Critica refereitoare la faptul că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 1201 C.civ., ce se referă la excepția autorității de lucru judecat, este neîntemeiată pentru considerentele pe care le-am învederat atunci când ne-am referit la motivele de recurs formulate de Ministerul Finanțelor Publice. Acțiunea în revendicare formulată de reclamanți întemeiată pe prevederile art. 480 C.civ., reprezintă calea dreptului comun pe care au înțeles reclamanții să o aleagă, iar la motivarea hotărârilor pronunțate de cele două instanțe s-a ținut seama de temeiul de drept invocat de reclamanți. Faptul că instanța de apel învederează la un moment dat că statul a preluat fără titlu imobilul în litigiu, și pe cale de consecință în speță sunt incidente și dispozițiile art. 16 alin. ultim din Legea nr.10/2001, nu înseamnă că instanța de apel și-a motivat hotărârea pe dispozițiile art. 16 din Legea nr.10/2001.

Nici critica referitoare la nepronunțarea unor mijloace de probă nu poate fi reținută, deoarece instanța de apel referindu-se la dreptul de retenție invocat de R.A.”L.”, a arătat că față de cuantumul mic al contravalorii îmbunătățirilor în raport cu valoarea imobilului și față de faptul că în speță nu s-a făcut dovada imposibilității plății către intimații-reclamanți, corect a procedat prima instanță când a respins cererea privind încuviințarea unui drept de retenție apelantei R.A.”L.” Pentru toate aceste considerente, Curtea va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C.proc.civ. și pe cale de consecință, în conformitate cu art. 312 alin.1 C.proc.civ., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului București și R.A.”L.”împotriva deciziei civile nr. 656/20 decembrie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV – a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului București și Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, împotriva deciziei nr. 656 din 20 decembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2003.